Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc - Apostolul iubirii al Neamului românesc
“Prigoana a si venit. Din momentul in care te-ai crestinat, trebuie sa stii ca a inceput prigoana.” – Parintele Arsenie
Copilăria - ''Eram eu mic, dar gândeam mai bătrânește''
Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioși,Vasile și Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste șase sate și unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Și pentru că era ''popă'' cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.
Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuși mărturisește: ''Datorită educației din familie am conștientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Și asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrânește. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea ''[1].
Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit și care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povestește cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obișnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit și cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Și-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a școlii primare, unde a luat premiul I, compune poezii și învața meșteșugul sculpturii. Tot în școala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.
Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi și obține unele medalii la întrecerile interșcolare din București, fiind primul la viteză și al doilea la sărituri. Părintele mărturisește că mișcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent și o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.
Tinerețe legionară
După ce absolvă Scoala de Arte și Meserii din București, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mișcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Codreanu și de mulți alți intelectuali mistici ai Mișcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup și suflet în cadrul Mișcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric și calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mișcării, și primește rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mișcarea Legionară, Părintele Arsenie obișnuia să răspundă: ''N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi și să te temi: patronul Mișcării Legionare este Arhanghelul Mihail și i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se gonește toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleșug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele''.
Răspunderea de român îl costă
După terminarea stagiului militar, Anghel pleacă la Brașov, și se angajează la fabrica de armament Melaxa, unde maistru șef era chiar fratele său, Radu. Datorită activității sale legionare, în decembrie 1938 este arestat sub Carol al II-lea și trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde era închisă toată floarea intelectualității romanești. Este eliberat în 1940 și participă la înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere. Activează ca secretar al unui avocat în comuna Zărnești din județul Brașov. Datorită darului său oratoric, neînfricatul Anghel ajunge degrabă simpatizat de locuitorii comunei care îl și aleg primar. ''În trei zile am scos toți ungurii de acolo, asta am făcut în primul rând'' - povestește Părintele Arsenie. ''Revenise axa: Budapesta-București-Zărnești. Bineînțeles că nu m-am jucat cu viața mea, dar aveam o răspundere de român''.
Această răspundere de român avea să-l coste însă enorm de mult pe acest tânăr înnobilat cu calități creștinești, capabil de un sacrificiu și jertfă fără margini.
Arestat sub regimul Antonescu
În 1941, după rebeliunea înscenata de Antonescu și germani, Părintele Arsenie este arestat din nou alături de toți ceilalți capi ai Mișcării Legionare. Este judecat de către Tribunalul Militar Brașov și condamnat la șase ani de închisoare. Acești șase ani avea să-i petreacă în închisoarea Aiudului, unde ia contact cu mulți dintre trăitorii mistici ai Mișcării Legionare, alături de care a format un grup de rugăciune neîncetată, ce avea puterea să coalizeze și să îmbărbăteze multe suflete prin calea credinței în Hristos. Aici îi încolțește în inimă dorința de curățire și desăvârșire prin viața monahală, prin lepădarea tuturor celor lumești spre unirea cu prea frumosul mire Hristos. Avându-l sfetnic în suferință și prieten devotat pe Părintele Marcu de la Sihăstria (Costică Dumitrescu), zis Fachirul, tânărul Anghel avea să treacă prin închisoare ca printr-o grădină a Raiului. Considerând monahismul ca cel mare lucru în creația lui Dumnezeu, mai presus chiar și de tainele îngerești, tânărul cu un nume de înger ardea de râvna de a intra în mănăstire.
Intră în viața monahală
''M-am făcut călugăr ca să mă iau la luptă cu Dumnezeu și să-L birui''
Eliberat în septembrie 1946, fratele Anghel se hotărăște să își dedice viața Mântuitorului Iisus Hristos. Îndrumat de un colportor care cunostea toate mănăstirile, tânărul Anghel ajunge la metocul mănăstirii Frăsinei. ''Bătrânul Simeon, starețul Mănăstirii Frăsinei, mi-a zis: Nu te primesc, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Și atunci ce-o să zică frații: pe acesta îl ții la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu! Starețul a greșit în aprecierea lui, însă nici eu nu puteam să-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos''.
De aici pleacă mai departe spre mănăstirea Cozia, unde este bine primit de frații de acolo. Este rânduit paraclisier și deprinde repede rânduiala mănăstirească. Tot aici a sculptat și ușile împărătești de la bolnița mănăstirii. Exersând ascultarea și tăierea voii, Părintele se silea să dobândească virtuțile călugărești în desăvârșirea lor. ''În mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, spune Părintele, deci cu cine te lupți? Cu Creatorul voinței libere! Teoretic e ușor, dar practic?! Tot ce se spune despre om, că poate să se îndumnezeiască prin har, eu am încercat și am văzut cât se poate. A-ți tăia voia înseamnă să te pierzi în ceea ce ai fost ca personalitate în lume și să te regăsești în ceea ce este îngerul - de aceea ne numim cin îngeresc''.
Remarcat pentru calitățile sale intelectuale, fratele Anghel este numit profesor de educație civică la mănăstirea Turnu. Încă de la început, Părintele le-a anunțat elevilor subiectul pentru un an de zile: despre Hristos. După primul semestru au venit comuniștii la el să-i schimbe subiectul, îndemnându-l să predea materialismul și doctrina comunistă. ''Să predau ALRUS, adică pe dracul. Și eu zic: Cum? Nu se poate! Toată viața mea am luptat împotriva dracului și acum să colaborez?'' Astfel, Părintele își dă demisia din catedra de profesor chiar dacă starețul se împotrivea, obligându-l să pactizeze cu regimul comunist.
De aici începe un șir de prigoniri și defăimări ale starețului la adresa fratelui Anghel. ''Eram fericit, vă rog să mă credeți. Dar eram și hotărât: Dacă mă dă afară mă duc în alta mănăstire, dar nu plec de voia mea!'' Mănăstirea Cozia era așezată pe o moșie de 300 de hectare și se situa la 2 km de Caracal, în comuna Comanca. Acolo trimitea lunar câte un frate din mănăstire să supravegheze moșia și muncitorii care o lucrau. Starețul, ca să scape de Anghel, l-a trimis la Comanca să îngrijească recolta. Fratele Anghel primește cu multă bucurie ascultarea și pleacă spre Comanca. Aici avea să întâmpine multe lipsuri, greutăți și neplăceri. Are parte însă și de multe mângâieri și bucurii duhovnicești. Printre acestea se număra și întâmplarea cu capra. Părintele obișnuia să se roage în magazia plină cu grâne. Iarnă geroasă și lupii de afară au înspăimântat însă și capra Părintelui, care țipa cu disperare să intre și ea în magazie. ''Nu puteam că erau boabe pe acolo pe jos și trebuia să mă ocup de ea. Și am băgat-o, am luat-o așa de un corn și de ureche și am tras-o lângă mine, să stea cuminte. N-am avut de lucru am ingenuncheat-o pe genunchii dinainte, ca s-o imobilizez. Și îmi făceam rugăciunile. Când m-am dus a doua zi, capra a venit și s-a așezat singură în genunchi ca rândul trecut. Vă dați seama unde mă trimisese Gherman, starețul, la ce mare fericire?''
La Sihăstria
La Comanca este sesizat de Părintele Gherasim Iscu (cel care avea să fie martirizat în temnitele comuniste), starețul mănăstirii Tismana, care era uimit de faptul că o așa personalitate ca Părintele Arsenie este ținută închisă sub obroc, într-un loc neștiut de nimeni. Este trimis de ascultare la schitul Cioclovina de lângă Tismana, la 4 km în munte. Aici Părintele se ocupa cu albinăritul, dar ascultarea era destul de anevoioasă, deoarece stupii erau greu de păzit de urși și de lupi. ''Luam tava noaptea, băteam și fugeau urșii. Nu mă lăsam deloc: am făcut o grădiniță acolo și udam grădina''. Lupii însă aveau să-l păzească pe Părintele Arsenie de o nouă arestare, deoarece, datorită lupilor, securiștii nu au putut trece să-l aresteze. Ajutat de Părintele Gherasim Iscu, fratele Anghel este chemat de mitropolitul Firmilian să predea ca profesor spiritual la seminarul din Craiova. Însă nu a apucat să îndeplinească această ascultare, deoarece la presiunile Securității, mitropolitul Firmilian este silit să îl îndepărteze din seminar. Ajunge la mănăstirea Sihăstria, pentru a cere sfatul Părintelui Cleopa, la începutul anului 1949. De teama Securității, alungat din orice mănăstire, prigonit de ''frații'' săi, aici părinții l-au primit cu bucurie și l-au rânduit bucătar. Dragostea și mărimea de suflet a fratelui Anghel, i-au cucerit repede pe frații și părinții obstii de la Sihăstria. Părintele își amintește cu drag: ''Îi întrebăm pe frați dacă le place mâncarea, la care ei răspundeau: Nu ne place, frate Anghele, dar ne e drag de frăția ta''. Între fratele Anghel și Părintele Cleopa se leagă o strânsă prietenie duhovnicească. Părintele Cleopa îl avea la mare evlavie și îl punea adesea să predice sau chiar să îi țină locul în mănăstire, atunci când Părintele era plecat sau dus cu oile.
Rugător aprins la mănăstirea Antim: Arsenie - omul lui Dumnezeu
Nu apucă însă să se bucure prea mult de liniștea de la Sihăstria, pentru că, datorită talentului său în desen și sculptură, este chemat, spre sfârșitul anului 1949, la Institutul Biblic din București, unde desena și sculpta în miniatură. Era stabilit la Mănăstirea Antim, alături de mari duhovnici trăitori și intelectuali, precum: Părintele Petroniu Tănase, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Sofian Boghiu. Aici îi rânduiește Dumnezeu mănăstirea de metanie, chiar dacă el cu sufletul era tot la Sihăstria și astfel este călugărit cu numele Arsenie (pe care l-au tras la sorți) de către Părintele Benedict, naș fiindu-i Părintele Petroniu. Părintele depune jurământul monahal în ziua de 26 septembrie, la pomenirea Sf. Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii, față de care păstra o deosebită evlavie și care avea să îl ocrotească cu harul său de aici înainte. Se știe că mai presus de toate, Părintele Arsenie prețuia virtutea iubirii și propovăduia iubirea, cu inima sa caldă, pe tot pământul acestei țări binecuvântate și mult asuprite, prin lume și prin mănăstiri, prin pustietăți, prin canale și prin închisori.
Aici, la Antim, participă la întrunirile mistice ale Rugului Aprins, alături de oameni de înaltă trăire, precum Vasile Voiculescu sau Părintele Stăniloae, întruniri duhovnicești, care au atras mii de tineri studenți. Nu era însă întotdeauna de acord cu liderii acestei mișcări a Rugului Aprins. De pildă Părintele Arsenie nu era de acord cu prea multă teoretizare a rugăciunii inimii, și în loc de manualul de rugăciune, care era Sbornicul, indica un metanier mai degrabă, punând accentul mai mult pe trăire decât pe teoretizare. ''Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii - le atrăgea smerit atenția Părintele. Rostește-o tainic și taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie să aștepți indicații? N-ai simțit nici până acum că tu ești omul lui Hristos''? Și de atunci îi rămăsese porecla Arsenie, omul lui Dumnezeu!
Profesor spiritual la Seminarul de la Neamț, activitatea misionară de preot
Îndeletnicindu-se cu sculptura în miniatură, Părintele Arsenie începe să aibă probleme cu vederea. Acesta este de fapt și un pretext de a cere ieșirea din eparhie și revenirea la mănăstirea Sihăstria. Cererea i se aprobă și revine astfel la mănăstirea lui de suflet, Sihăstria. După puțin timp, la insistențele și recomandarea Părintelui Cleopa, este hirotonit diacon la mănăstirea Calamfidești, lângă Rădăuți și exact la un an după călugărie, tot de praznicul Sf. Ioan Evanghelistul, pe 26 septembrie, este hirotonit întru preot la mănăstirea Agafton. Chiar dacă nu și-a dorit preoția, ca unul ce iubea mai mult smerenia și prefera să rămână un monah anonim, Părintele Arsenie prinde curaj sub ocrotirea marelui Apostol al iubirii și se dedică trup și suflet acestei vocații - preoția și duhovnicia.
Harul său duhovnicesc și pedagogic nu este lăsat în umbră și este numit profesor spiritual la seminarul mănăstirii Neamț. Aici slujea zilnic Sfânta Liturghie și se ocupa de educarea și formarea tinerilor seminariști, viitori preoți. Părintele povestește o întâmplare miraculoasă petrecută în timpul unei Sfinte Liturghii, în care le explica elevilor proscomidia și cum se săvârșesc Sfintele Taine. În timp ce le explică faptul că datorită necredinței preotului Sfintele Taine se pot transforma în carne și sânge și care este rânduiala canonică în astfel de situații, diaconul cu care slujea, era cuprins de îndoială în privința celor relatate de Părinte. ''Ce gândea diaconul cu care slujeam, că tocmai în momentul acela consuma Sfintele? Că n-o fi chiar așa cum spune Părintele Arsenie! Și s-a umplut gura de sânge, carne în loc de pâine, el a căzut jos și potirul pe proscomidiar Eu eram la un metru jumătate de ușa diaconească, pentru că era paraclisul mai mic. M-am întors și l-am mustrat și și-au revenit în chipul pâinii și al vinului El s-a îndoit, nu trăia prin credință. Dar pentru care motiv te pregătești pentru preoție''?
Egumen la mănăstirea Slatina
În 1950, la cererea Patriarhului Justinian, Părintele Cleopa este chemat să întemeieze o obște monahală la mănăstirea Slatina de Suceava. Părintele Cleopa acceptă cu condiția să fie însoțit de prietenul și sprijinul său de nădejde, Părintele Arsenie. Astfel Părintele Arsenie este numit egumen la mănăstirea Slatina, iar părintele Cleopa - stareț peste 120 de călugări. ''Nu era mănăstire - mărturisește Părintele Arsenie - era o Academie! Cu teologi mari ca: Părintele Dosoftei, Înaltul Antonie, Părintele Gherontie, Părintele Emilian, mare duhovnic Nu oameni cu titluri din acestea academice, nu ăștia sunt oamenii lui Dumnezeu''! În scurt timp mănăstirea Slatina ajunge mănăstirea cu cea mai renumită viață de obște din țară, un model de viețuire duhovnicească, dragoste și armonie, din care se inspirau toate celelalte mănăstiri.
Pe lângă celelalte calități și virtuți călugărești, smerenia, dragostea, nevoința, ascultarea, Părintele Arsenie era și un neînfricat mărturisitor, luptător pentru dreptate și adevăr. Iată un exemplu relevant, relatat de Părintele: ''S-a ivit o neînțelegere în timpul ăsta cât eram la Slatina cu Părintele Cleopa care era stareț, datorită amestecului cu intenții speculative ale exarhului locului Fiind în altar, ne-am luat la ceartă - era o ceartă de duhovnici. Zic: Părinte Cleopa, de ce ai susținut așa?
A intervenit Părintele Emilian: Dragostea îndelung rabdă, se milostivește, nu se aprinde de mânie ! Zic: Așa este, dar se bucură numai de adevăr! Au rămas mirați cei care erau de față''.
În pustie, împreună cu Părintele Cleopa
Arzând de dragostea pentru Hristos și de nevoințe mai înalte, Părintele Cleopa se retrage la pustie în munții Stânișoarei, de pe lângă Slatina, nu însă fără prietenul său, Părintele Arsenie. Chiar dacă era ''pustnic din întâmplare'', așa cum obișnuia să se smerească Părintele Arsenie, și iubea mai mult viața de obște, a dragostei de frați, decât pe cea aspră a pustiei, ține totuși pasul alături de Părintele Cleopa în nevoințe și singurătate. Despre experiența pustiei Părintele Arsenie consemnează: ''N-am cedat, mi-a ajutat Maica Domnului, mi-am ținut poziția pustnicească. Pustia este un lucru de foarte mare laudă. Trebuie să înțelegem că rugăciunile unui pustnic ajută lumea enorm de mult. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea așa cum este ea în inima ta! Eu nu eram în măsura unui pustnic Trebuie să te duci ca un erou în pustie, după ce ai biruit lumea''.
Pustia îl învața pe Părintele să înțeleagă glasul naturii și mișcările ei, dar și să fie exigent cu sine însuși spre a face față luptei cu diavolul, care uneori se dă corp la corp în pustie. ''În pustie, ne spune Părintele, problemele erau acestea: să-l poți ține la distanță pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. Nu se poate rezista decât dacă te stăpânește o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău. Și aș putea să spun cu îndrăzneală că: N-am fost în pustie! Atât numai că suportam rigoarea iernii care era grozavă, nu vedeai lumea, erai în pustie dar nu asta însemna pustia. Pustia înseamnă cu orice chip o stare de dincolo de ființa omenească, dincolo de socoteli omenești înalte, pentru că viața duhovnicească nu este o viață calculată, este o viață trăită fără cuvinte.
Presimte din nou arestarea
''Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sf. Teodor Studitul. Biserica are nevoie de prigoane, pentru că te trezesc, te țin prezent și în luptă''.
Fiind încă împreună cu Părintele Cleopa în pustie, sunt prinși în pădure de o furtună puternică. Părintele Cleopa dormea sub un brad iar Părintele Arsenie sub alt brad, la distanță de circa 2 metri, când un șarpe iese dimineața de sub culcușul unde dormea Părintele Arsenie. La scurt timp după ce s-a ridicat, la sfatul Părintelui Cleopa, a trăsnit și bradul, sfărâmându-se. ''Am avut o presimțire că mă arestează. M-au arestat într-adevăr''.
Căutat de 89 de ofițeri și 3 camioane, Părintele este ridicat de la Slatina, chiar la terminarea slujbei de noapte, la care a slujit. ''Iar eu le-am spus așa: S-a cutremurat muntele și a ieșit un șoarec! Puteați să-mi dați un telefon și veneam singur. Ce vă trebuia teatrul ăsta?'' Și m-au dus la Miliția din Suceava.
O anchetă necrutătoare și detentia cea mai cruntă
''Sunt sigur că îngerii din ceruri erau geloși pe noi, pentru că ei nu au această suferință dincolo de firea noastră''
Dacă în pustie era nemulțumit că nu ajungea să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu după cum ar fi vrut, simțindu-se lipsit de acea smerenie jertfitoare, după care mereu râvnea, temnița, cu toate torturile și umilirile ei, avea să i-o ofere, după cum însuși mărturiseste: ''În închisoare, omul se apropie foarte mult de divinitate, pentru că oricine este înțepat, vrea să scoată ghimpele. Iar acolo instrumentul cu care putea fi scos ghimpele nu era decât Dumnezeu! La El apelam Nimic nu te poate elibera decât conștiința ta că ești pe cruce și s-o accepți cât se poate mai mult Desăvârșit - e mai greu Numai Mântuitorul a acceptat-o desăvârșit''.
Anchetat în beciurile Securității de la Suceava, pe un motiv nefondat că ''a scris mult'', i se fabrică un dosar din care să reiasă activitatea sa legionară din cadrul grupului Rugul Aprins. Legat la ochi toată noaptea, într-o cameră în care abia mai încăpea, are bucuria sufletească însă să îl întâlnească în aceeași cameră de tortură pe Părintele Marcu Fachirul, prietenul său de la Sihăstria, pe care poate Părintele Arsenie l-a prețuit cel mai mult.
De la Suceava sunt transportați a doua zi, tot legați la ochi, tocmai la București, unde se judecă procesul. Părintele nu se lasă cuprins de frică nici de data aceasta, ci mai mult, are puterea să îi înfrunte eroic pe anchetatori: ''Ancheta a durat 90 de zile și a fost foarte nesuferită. Bătăi, ciocniri, mă trăgeau de barbă în tot felul… Pană la urmă s-a speriat și anchetatorul. Era un căpitan foarte rău. Mi-a luat barba și mi-a retezat-o la jumătate (Barba tot așa era de lungă). Și zic: ''Ai să răspunzi de asta în fața lui Dumnezeu!'' Știți ce mi-a zis? ''Lasă că nu stă călugăria în barbă'' Când a vorbit vorba asta, zic: ''N-ai vorbit dumneata, ci Duhul Sfânt!''
A fost condamnat la 40 de ani muncă silnică, pentru a fi siguri că nu va mai fi eliberat și de astă dată. Dar planurile lui Dumnezeu erau altele.
Temnița Aiudului - cerul pe pământ
Odată cu Părintele Arsenie, au mai fost arestați și Părintele Stăniloae și Vasile Voiculescu, față de care Părintele nutrea un mare respect și căruia i-a fost și duhovnic. Cea mai mare parte a Aiudului o petrece la Zarcă, unde erau închiși în regim de exterminare cei mai puternici și necompromiși dintre deținuți. Părintele însuși socoteste o minune faptul că a supraviețuit acestui regim de exterminare, în urma căruia mureau majoritatea. Dar nu numai că a supraviețuit, dar simțea celula cer, și nicidecum durere. ''Secretul ăsta era: prezența lui Dumnezeu continuă, știind pentru ce suferi. Asta ca o scuză materială, ca un autodialog, ca să zic așa, dar lucrul acesta nu se raționaliza: trăiam pe Dumnezeu, eram în cer. Nu puteai face teatru acolo; în foc, nu poți să spui: mai așa sau așa; e foc, arzi pe toate părțile fără să te mistui. Sau te mistui încet, încet Lucru foarte greu de înțeles și de prezentat: simțeai că e un har foarte ascuns, care pălea sabia dușmanului, ceea ce m-a făcut să spun: ''Dumnezeu dă formă clipelor istoriei!'' Acesta era un semn pe care poate nu l-ar înțelege lumea. Descopereai frumusețea și Dumnezeul din om, descopereai lucrurile acestea - simț de mare finețe, care există în om când ești prezent. Dacă nu ești prezent, cazi, ești vândut. Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața. Aici, la Aiud, nu se mai punea problema Mișcării Legionare, voiau să ne dărâme complet din credința în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decât celălalt''.
De aceea Părintele contracara tot cu rugăciunea, pentru că de ea se temeau cel mai tare. Este binecunoscut curajul Părintelui Arsenie atunci când spovedea prin morse pe deținuți, cu o sfoară legată la gât în loc de epitrahil, sau când săvârșea Sfânta Liturghie aproape zilnic: ''Aveam o bărdică cu apă și 300 grame de pâine de orz. Considerăm bărdica drept potir și treceam prin toate momentele Sfintei Liturghii. Pe urmă împărțeam pâinea aceea la deținuți și le spuneam: Nu pot să spun că este Sfânta Împărtășanie, fiindcă sunt destule elemente lipsă, dar că este mai mult decât anaforă v-o pot spune!''
Pentru aceste fapte Părintele era trimis des la răcitorul Aiudului. ''În închisori a fost un regim de exterminare, în primul rând cu o foame nemaiîntâlnită, eram uscați, așchie. M-au băgat adesea la răcitor, unde era moarte sigură. Eram într-o haină subțire și ne băgau iarna; acolo era primejdie și vara. Răcitorul era o celulă frigorifică, ciment peste tot, înaltă de cinci metri; nu aveai voie să stai jos; Noi nu aveam putere nici să suflăm''.
Încercând să vadă dacă este reeducat și ''vrednic'' să fie eliberat, anchetatorul îl întreabă:
- Vorbește-mi de existența lui Dumnezeu! - spune colonelul.
- Dumneavoastră, la vârsta aceasta, îmi puneți o întrebare de școala primară? Ochii cu care vedem, inima care ne ține-n viață și care iubește sunt daruri omenești sau de la Dumnezeu? Acestea dovedesc existența lui Dumnezeu. Însuși faptul că suferim aici și încă mai trăim este un argument.
Văzând că este înfrânt, a întrebat:
- Care este ultimul tău cuvânt?
- Sunt gata să mor pentru ce spun!
- Luați-l de aici! Gata!
Eliberarea
După ce își ispășește în total 14 ani de închisoare și trece și prin închisorile de la Brașov și Jilava, Părintele Arsenie est eliberat în 1964. Surghiunul nu este însă încheiat pentru Părintele Arsenie, deoarece este alungat din mănăstire în mănăstire.
''După ce am fost eliberat din închisoare, nu eram primit de nicio mănăstire. Patriarhul Justinian mi-a sugerat ideea să merg la Cluj la parohie, unde erau posturi rămase vacante din perioada interbelică. Am slujit ca paroh doi ani de zile, la parohia Filia de Jos și Filia de Sus. Am fost numit stareț la Mănăstirea Cheia din județul Prahova. După șase ani am fost transferat la Mănăstirea Căldărușani, cu ascultarea de econom mare și casier. De aici m-au mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu ascultarea de preot slujitor și duhovnic. Apoi am slujit la Mănăstirea Cernica un an și jumătate, iar din anul 1976 am fost numit preot și duhovnic la Schitul Sfânta Maria din Techirghiol''. Părintele Arsenie ajunge la mănăstirea Techirghiol datorită mai mult unor intrigi, deoarece sfinția sa ar fi urmat să fie stareț la mănăstirea Cernica. Dar ca un adevărat rob al lui Hristos, care a gustat binecuvântarea suferinței și a prigoanei, Părintele acceptă cu toată inima ascultarea, ca din mâna lui Dumnezeu.
Duhovnic la mănăstirea Techirghiol
Cei 35 de ani de ani petrecuti ca duhovnic la mănăstirea Techirghiol, mănăstire de maici, îi aduc Părintelui faima de Duhovnicul neamului de la Malul Mării. Slujind aproape zilnic mult iubita Sfântă Liturghie, la care a râvnit atât de mult în închisoare, Părintele spovedea nu doar maicile din obștea mănăstirii, dar și mulțimile de credincioși care îi umpleau pragul chiliei, să primească binecuvântarea marelui duhovnic, purtător de har. Părintele știa să se facă prietenul cel mai bun al penitentului, al celui care își vărsa desagii păcatelor sub epitrahilul său. ''Vine multă lume. Și sunt singur, se destăinuia Părintele fraților săi de la Sihăstria. Vă închipuiți, toată Dobrogea ne cercetează. Spovedesc încontinuu, cea mai obositoare ascultare a mea. Dar mă liniștesc cu gândul că Dumnezeu a hotărât așa. N-are la cine să mai ceară Dumnezeu sprijin acum pentru lume decât de la noi''. Din binecunoscutele sale învățături pe care le împărtășea credincioșilor care îi cereau cu sete sfatul, menționăm câteva, din temele preferate ale Părintelui:
Despre neam: ''Trebuie să știți că un neam, ca și o instituție, trăiește prin cei care țâșnesc. Adică prin cei care luptă, care stau prezenți pe Cruce, fără să cedeze; asta este poziția ortodoxă, poziția Mântuitorului. Vă rog să mă credeți, sunt atât de optimist în inima mea în ceea ce privește învierea acestui neam, încât, de năvala asta din inima mea, nu mai pot ca să vorbesc! Pentru că este poporul care știe să se jertfească sau mai bine zis, care numai în jertfă a trăit! Opinca asta românească, să știți, asta, care a fost batjocorită de turcime, de austro- ungari și de câți mai câți, a fost un popor care s-a născut în jertfă, și în jertfă e și acuma! ''
Despre Ecumenism: ''Am spus-o de multe ori și n-o spun numai eu. Eu nu spun decât ce am găsit la Sfinții Părinți: Cu diavolul nu se stă de vorbă! E o mare greșeală să intri în dialog cu diavolul. Papa se vrea ''biruitorul comunismului'', dar de la Roma, nu de la Aiud! El e ''biruitorul tuturor'', ''lider'', nu știu ce. Asta a spus peste tot pe unde s-a dus. Și părinte, ascultați-mă pe mine: Adevărul ortodox îl roade! Prezența ortodoxă îi omoară! Nu le convine cu niciun chip! Mărturisirea noastră trebuie să constea în adevăr. Dacă iți zice cineva: întovărășește- te cu mine! Să te gândești mai întâi: Dar tu cine ești? Dacă te închini ca mine ortodox, atunci sunt și eu cu tine. Dar catolicii au schimbat crucea că se temeau ca nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, că asta are o semnificație, crucea - toată înălțimea Tatălui, toată adâncimea Fiului și toată lățimea Sfântului Duh - aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu știu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea''.
Învățăturile Părintelui Arsenie despre ecumenism sunt foarte clar evidențiate în cartea sa ''Singur Ortodoxia'', Editura Sophia, o carte care arată puterea mărturisitoare cu care era înzestrat Părintele Arsenie, asemenea marilor mărturisitori ai Bisericii din vechime.
Despre masonerie: ''Monahul să combată, dacă se ivesc în calea lui francmasoneria, ereziile, ca pe niște neavenite, ca pe niște primejdii în locuirea lumii, ca pe niște primejdii pentru învățătura creștină. Francmasonii, ateii, o serie întreagă de sataniști, ereticii în general trebuie combătuți cu orice chip, pentru că ei Îl atacă pe Hristos. Spune un Sfânt Părinte cu foarte mare dreptate: Dacă fratele tău îți scoate ochii, degeaba te superi. Dacă îți taie mâna, degeaba te superi. Dar dacă Îl atacă pe Hristos, mânie-te tare! Trebuie atunci să-L apărăm pe Hristos cu mânie''.
Trecerea la Domnul - ''Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana și pe cel ce a făcut rana!''
Dumnezeu a dat să trăiască ani mulți pe pământ robului său, Arsenie, ca o încununare a celor suferite pentru Numele Lui, aici pe pământ, în neîncetate prigoniri și defăimări adeseori. Bolile însă încep să îi răpună trupul de neînvins pană acum. Nu l-au învins bătăile, torturile și nici torționarii comuniști care voiau să îl înghită precum fiarele, nu l-au învins nici fiarele pădurii și nici fiarele politice, nu l-au biruit trădătorii și defăimările fraților lui - pe toți i-a biruit și poate și pe Dumnezeu cu care s-a luptat duhovnicește, după cum frumos și artistic ilustra în metaforă Părintele lupta sa duhovnicească - pentru că ceasul său nu sosise. Dumnezeu singur, care a biruit moartea, i-a dăruit cununa Învierii, atunci când misiunea sa pe acest pământ a luat sfârșit. În data de 19 iulie 2011, la 97 de ani, Părintele Arsenie a trecut la iubitul său Mire, Hristos, lăsând în urmă mulțime de ucenici, rămași orfani de Părintele lor iubit. Veșnica lui pomenire și rugăciunile și mijlocirile cuviosului și mărturisitorului nostru Părinte Arsenie să ne dea puterea să îi urmăm învățătură, să ne apropiem de Hristos, să Îl iubim pe Hristos și neamul nostru să se înalțe biruitor de pe crucea suferinței! De altfel acestea au fost și ultimele cuvinte testament ale Părintelui Arsenie, spuse către cei care vegheau la patul său de suferință: Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana și pe cel ce a făcut rana!
Bibliografie:
Iată Duhovnicul, Părintele Arsenie Papacioc, vol. 1, 2 și 3, Editura Sophia, București.
Iată Duhovnicul, Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mănăstirii Dervent, 1999.
——————————————————————————–
[1] Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvant despre bucuria duhovniceasca, Editura Eikon, 2003.
articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 18
