DESPRE VENERAREA SFINTEI CRUCI
Arh. Cleopa Ilie - "Calauza in credinta ortodoxa"
Sfânta Cruce este altarul pe care s-a adus jertfa cea adevărată pentru oamenii
din toate timpurile. Iisus Hristos a fost si jertfă adevărată si preotul care
a adus-o, câstigând prin ea mântuirea noastră, după cum ne adevereste Sfânta
Scriptură, zicând: Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătătilor celor viitoare...,
nu cu sânge de tapi si de vitei, ci cu însusi Sângele Său, si a dobândit o vesnică
răscumpărare. Căci dacă sângele tapilor si al taurilor si cenusa junincii, stropind
pe cei spurcati, îi sfinteste spre curătirea trupului, cu cât mai mult Sângele
lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă
fărâ de prihană, va curăti cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiti
Dumnezeului Celui viu (Evrei 9, 11-14).
Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Mântuitorul a suferit toate aceste patimi ca să împace prin Sângele Crucii pe cele din cer si pe cele de pe pământ (cf. Col. 1, 20). Din pricina păcatelor eram dusmani ai lui Dumnezeu, si Dumnezeu hotărâse ca păcătosul să moară. Trebuia să se întâmple una din două: sau Dumnezeu, ca Unul ce-Si îndeplineste spusele, să-i omoare pe toti, sau să anuleze hotărârea, ca Unul ce este iubitor de oameni. Totusi, priveste la întelepciunea lui Dumnezeu! A mentinut cu adevărat si hotărârea si Si-a arătat cu putere si iubirea de oameni! În trupul răstignit pe lemnul Crucii, Hristos a luat păcatele, pentru ca prin moartea Lui noi să murim pentru păcate si să trăim pentru dreptate (I Petru 2, 24). Nu era om de rând Cel ce a murit pentru noi. Nu era oaie necuvântătoare. Nu era înger, ci Dumnezeu întrupat! Nu era atât de mare nelegiuirea păcătosilor, pe cât de mare era dreptatea Celui Care a murit pentru noi.
Să se mai stie si aceasta, că în Sfânta Scriptură cuvântul Cruce are două întelesuri:
a) un înteles spiritual (întrebuintat mai rar); întelesul spiritual al cuvântului cruce este redat în cuvintele Mântuitorului: Oricine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).
b) un înteles material, propriu sau obisnuit, însemnând lemnul Crucii sau crucea de lemn, compusă din două lemne puse de-a curmezisul, cum au fost cele pe care a fost răstignit Mântuitorul.
Întelesul material este folosit mai des în Sfânta Scriptură. El este evident în texte precum sunt următoarele: Si, ducându-Si crucea, a iesit la locul ce se cheamă al Căpătânii, care evreieste se zice Golgota (loan 19, 17). Si iesind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui (Matei 27, 32; Marcu 15, 21). Si stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena (loan 19, 25). Mântuieste-Te pe Tine Insuti coborându-Te de pe Cruce (Marcu 15, 30; loan 19, 31).
În întelesul obisnuit, în vorbirea de toate zilele (nu si în Sfânta Scriptură), cruce mai înseamnă si semnul crucii facut cu mâna dusă la frunte, la piept si la cei doi umeri (vezi capitolul urmâtor).
Crucea, ca mijloc de mântuire a oamenilor, a fost prefigurată si în Vechiul Testament, prin ''sarpele de aramă'' (Num. 21, 9) si arătată de Mântuitorul în Noul Testament (Ioan 3,14-15).
Sectarul: Crucea este o spânzurătoare si este cu totul nefiresc să cinstim un obiect care a servit drept spânzurătoare unei persoane iubite de noi. Cum este posibil să cinstim noi obiectul care a servit ca instrument de chinuire pentru Mântuitorul nostru?
Preotul: Noi trebuie să cinstim Sfânta Cruce cât se poate mai mult, deoarece Iisus Hristos a iubit Crucea si a îmbrătisat-o cu iubire si a ars pe ea păcatul nostru, ca pe un altar. Crucea arată rusinea noastră, iar nu a Domnului; din partea Domnului arată iubire. Deci gândul la ea ne face, pe de o parte, să ne rusinăm si să ne căim de păcatele noastre si să luptăm împotriva lor, îmbrătisând si noi Crucea cum a îmbrătisat-o Domnul; iar pe de altă parte, să ne înduiosăm de dragostea Lui cu care ne-a mântuit prin ea de păcatele noastre si să o slăvim. Asadar, desigur că obiectele care ne aduc întristare si durere pentru pierderea unei persoane scumpe, noi nu le cinstim, dar Crucea Domnului nu ne-a adus întristare, ci bucurie si mântuire. Căci ea n-a fost, cum socotiti voi, sectarilor, o simplă spânzurătoare, ci a fost altar de jertfâ pe care s-a adus cea mai mare si mai pretioasă jertfă cu putintă, pentru mântuirea noastră.
Sectarul: Trebuie să cinstim pe Hristos, iar nu Crucea Lui, pe care El a murit.
Preotul: Dar si în Vechiul Testament a fost cinstit nu numai David, ci si sabia cu care a ucis pe Goliat, căci si ea a fost tinutâ cu mare cinste în cortul sfânt lângă efod, după cum spune: Si a zis David câtre Abimelec: ''N-ai cumva la îndemânâ vreo sulită sau vreo sabie? Căci eu nu mi-am luat nici sabia, nici altă armâ...''. Preotul însă a răspuns: ''Iată sabia lui Goliat filisteanul, pe care l-ai ucis în Valea Stejarului; ea este învelită într-o haină, după efod...'' (I Regi 21, 8-9). Deci cu atât mai mult trebuie să cinstim noi Sfânta Cruce, asezând-o în biserici, fiindcă altă armă ca ea, împotriva celui rău, nu există, ea fiind o sabie neasemănat mai puternicâ decât sabia lui David, căci prin ea a fost biruită puterea satanei. De aceea si Marele Apostol o numeste puterea lui Dumnezeu, zicând: Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18).
Sectarul: Dacă este vorba să cinstim Crucea, atunci trebuie să cinstim
nu numai Crucea, ci si piroanele, cununa de spini, pe Pilat si pe Iuda, pe arhiereii
Ana si Caiafa, pe ostasii batjocoritori, pentru că tot atât au contribuit si
acestia, cât si Crucea, la mântuirea noastră.
Preotul: Nu trebuie să cinstim pe Pilat, pe Iuda, pe arhierei, pe ostasii
batjocoritori si ucigasi ai Domnului, pentru că trebuie să tinem seama de intentia
pe care au avut-o ei când au contribuit la patimile si la moartea Domnului.
Scopul lor era de a-L batjocori, de a-L rusina si de a-L chinui, omorându-L
ca să nu mai fie. Cât priveste cununa de spini, piroanele etc., noi le cinstim
si pe acestea, dar nu ca pe Cruce, pentru că nicăieri în Sfânta Scriptură nu
ni se spune că am fi fost împăcati cu Dumnezeu prin ele, si nici n-au fost prefigurate
în Vechiul Testament precum a fost Crucea. Iată deci pentru ce cinstim Sfânta
Cruce mai mult decât pe acestea.
Sectarul: Dacă este vorba să cinstim Crucea lui Hristos, atunci trebuie să cinstim numai Crucea cea adevărată, pe care a fost răstignit Domnul Iisus, iar nu si toate crucile făcute de oameni, pentru că acestea, fiind lucrate de oameni păcătosi, nu pot fi sfinte si vrednice de a fi venerate.
Preotul: Dar atunci si cu Biblia ar trebui să facem tot asa. Astăzi avem foarte multe Biblii si, prin asemănare cu cele ce spui dumneata, ar trebui să o respectăm numai pe cea originală, iar nu si pe toate celelalte tipărite de culegători si de tipografi păcătosi sau necrestini. Aceasta ar fi însă ceva de neînteles pentru un om cu mintea întreagă, cum de neînteles este si obiectiunea de mai sus a dumitale.
Sectarul: Crucea nu trebuie păstrată în afară, pe piept, în biserici si în case etc., ci înlăuntrul nostru, în suflet.
Preotul: Cine o are în suflet, când o vede în afară se bucură. Cea din afară întăreste pe cea dinlăuntru, căci totdeauna obiectele din afară trezesc si întăresc sentimentele cele dinlăuntru. De altfel, si crucea dinlăuntrul nostru, ca simtământ de evlavie, a fost produsă tot prin cea din afarâ. Dacă nu este în afară, nu poate fi nici înlăuntrul nostru. Cine este următor al Crucii lui Hristos, iubeste si crucea cea dinlăuntru si cinsteste cu evlavie si semnul ei din afară.
Credinciosul: Dar care a fost scopul Domnului de a binevoit să moară
pe Cruce?
Preotul: La această întrebare ne răspunde dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul,
zicând: „Acesta a fost asadar scopul Domnului, ca pe de o parte să asculte de
Tatăl până la moarte, ca un om, pentru noi păzind porunca iubirii, iar pe de
altă parte să biruiască pe diavolul, pătimind de la el prin cărturarii si fariseii
pusi la lucru de el. Astfel, prin faptul că S-a lăsat de bună voie învins, a
învins pe cel ce nădăjduia să-L învingâ si a scăpat lumea de stăpânirea lui''.
Credinciosul: Mai este vreun loc în Sfânta Scriptură care arată despre puterea Crucii si că de ea s-a slujit Mântuitorul spre mântuirea noastră?
Preotul: Da, este. Auzi pe marele Apostol Pavel care se laudă cu Crucea Domnului si o socoteste pe ea putere a lui Dumnezeu, zicând: Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Si iarăsi zice: Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, si eu pentru lume (Gal. 6, 14).
Iar cum că prin Cruce s-a omorât vrajba si cum că prin Cruce a împăcat Mântuitorul pe oameni cu Dumnezeu, ascultă când zice: Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărtiturii..., ca, întru Sine, pe cei doi să-i zideascâ într-un singur om nou si să întemeieze pacea, si să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniti într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăsia (Efes. 2, 14-16). Si iarăsi zice: Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăsluiască toată plinirea. Si printr-Însul toate cu Sine să le împace..., făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale (Col. 1, 19-21). Si iarăsi zice: Stergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, si l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce. Dezbrăcând (de putere) începătoriile si stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce (Col. 2, 14-15).
Prin cruce S-a înăltat Iisus Hristos la mărire (Filip. 2, 8-9; Luca 24, 26; loan 17, 1). Dacă crucea ar fi fost lucru de rusine pentru El, nu S-ar fi înăltat pe ea.
