[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 








II. PUTEREA ZEILOR PăGÂNI

ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli

(Psalm 95,5)

Articolul următor se bazează pe experienta unei femei, care, după ce a urmat liceul într- mănăstire romano-catolică si a practicat hinduismul timp de douăzeci de ani, s-a convertit, prin mila lui Dumnezeu, la Credinta Ortodoxă, aflând în ortodoxie limanul căutărilor sale. Ea este în prezent membră a Bisericii Ruse din Exil. Fie ca mărturia ei să deschidă inimile acelor crestini ortodocsi tentati să-i urmeze pe teologii modernisti, care îsi fac acum aparitia până si în Biserica Ortodoxă si care intră orbeste "în dialog" cu însisi vrăjitorii cultelor neopăgâne, care asaltează Biserica lui Hristos, alăturându-se astfel lor în închinarea chiar la dumnezeii păgânilor.

1. Atractia Hinduismului

Aveam doar saisprezece ani când două evenimente au schimbat cursul vietii mele. Unul a fost când am luat hotărârea să urmez liceul la mănăstirea catolică dominicană din San Rafael (California), în care am aflat prima dată despre crestinism! Al doilea a fost când, în cursul aceluiasi an, am făcut cunostintă si cu hinduismul în persoana unui călugăr hindus, un anume swami, care în scurt timp mi-a devenit guru (învătător). A început atunci o bătălie de care nu aveam să-mi dau seama decât douăzeci de ani mai târziu.

La mănăstire ne învătau adevărurile crestine de bază. Si în ele stă tăria celor smeriti dar si poticnirea pentru cei mândri. Adevărat a scris Sfântul Apostol Iacob: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har (4,6). Si cu adevărat eram mândră! Nu voiam să accept păcatul strămosesc si nici existenta iadului. Mă certam tot timpul, aducând argumente împotriva lor. O soră dominicană foarte blândă de acolo mi-a spus lucrul cel mai important de care aveam nevoie: "Roagă-te să ti se dea darul credintei".

Dar învătătura acelui swami se întărise deja asupra mea si mi se părea culmea degradării să mă rog cuiva pentru ceva, chiar dacă acel cineva era Dumnezeu. Abia mult mai târziu mi-am amintit de cuvintele ei. După ani îndelungati acea sământă a credintei crestine a rodit în mine din mijlocul unui ocean nesfârsit de disperare.

Cu timpul la liceu mi-a descoperit ce fel de cărti citeam, chiar dacă le înveleam în coperti ca să nu atragă atentia. Citeam Bhagavad Gita, Upanisadele, Vedantasara, Ashtavakra Samhita. Nu mă îndoiesc că surorile credeau că toate acestea îmi vor trece, asa cum trec, în general, mofturile intelectuale ale adolescentilor. Dar una dintre ele mi-a spus într-o zi adevărul în fată, un adevăr foarte neplăcut, pe care rareori îl mai auzim rostit astăzi. Mi-a spus că o să mă duc în iad, dacă mă prinde moartea în hinduism, mai ales după ce am cunoscut adevărul crestinismului.

Sfântul Apostol Petru spune: Ceea ce te biruieste, aceea te si stăpâneste. Căci dacă după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăsi se încurcă în acestea, ei sunt învinsi. Li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptătii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor (II Petru 2,19-21).

Ce-am mai dispretuit-o pe acea soră pentru bigotismul ei! Dar dacă astăzi ar mai trăi i-as multumi din inimă. Nu mi-a convenit ce mi-a spus atunci, asa cum adevărul nu convine niciodată; dar acest adevăr m-a condus pe mine la plinătatea Ortodoxiei. Marele avantaj pe care l-am avut de la acel liceu catolic a fost că mi-a oferit un punct de reper, care, mai târziu, avea să mă ajute să descopăr ce mare înselătorie este hinduismul.

Dar la ora actuală situatia s-a schimbat. Dacă atunci hinduismul nu era decât ceva izolat, acum s-a transformat într-o epidemie. Acum este necesară foarte multă inteligentă pentru a pătrunde dogmatica hindusă, mai cu seamă dacă vrem să-i punem in garda pe tinerii crestini că prin apropierea lor de religiile orientale ei riscă o sinucidere spirituală.

Seductia hinduismului este totală. El încântă toate facultătile sufletului, ca si toate patimile lui, dar mai ales mândria. Si cum sufeream de o mare arogantă, chiar dacă aveam doar saisprezece ani, am căzut victima acestor seductii. Cel mai tare mă frământau problemele legate de păcatul strămosesc si suferinta fizică si sufletească, care nu mă preocupaseră mai de loc dinaintea venirii mele la acel liceu.

După aceea, constientizându-le mai bine, călugărul hindus a fost acela care mi-a oferit alternative "valide din punct de vedere intelectual", pentru cele mai incomode dintre dogmele crestine. Iadul nu era decât o stare temporară a sufletului, produs de o karma rea (actiuni rele) din viata prezentă sau din vreo viată trecută. Iar o cauză finită în mod evident nu poate să aibă un efect infinit. Păcatul originar se transfera astfel cu ingeniozitate în chiar interiorul Divinitătii originare, Divinitate la care aveam astfel dreptul prin nastere, si de care nimeni si nimic nu mă putea lipsi, indiferent de faptele mele. Eu eram de esentă divină, eram chiar Dumnezeu; eram "Visătorul Infinit care visează visuri finite".

Cât despre problema durerii, ea este rezolvată printr-un rationament foarte elegant în cadrul sistemului filosofic hindus Vedanta: durerea nu este altceva decât Maya, adică iluzie. Ea nu are nici o existentă reală, iar un advaitin pretinde chiar că poate dovedi aceasta.

Hinduismul este si pe gustul acelora care nutresc respectabilul, dar eronatul sentiment al perfectibilitătii umane în sens evolutionist - si anume pe calea unei educatii în "sistem guru" si pe baza conceptului de "evolutie", conform căruia există o dezvoltare progresivă a spiritualitătii umane. Relativismul cultural îsi găseste si el locul său în cadrul acestui sistem. Respectabilitatea sa este atât de nedisputată, încât punerea la îndoială a oricărui fel de relativism constituie o adevărată erezie, mai ales pentru cei care nu cred în dogmele Bisericii Crestine.

Ce poate fi mai rational si mai rezonabil (spun ei) decât ca fiecare popor să aibă propriul său mod de a concepe si de a se închina lui Dumnezeu? La urma urmelor Dumnezeu este Acelasi pretutindeni, iar varietatea modurilor de închinare nu face decât să contribuie la "îmbogătirea" armoniei religioase generale.

Dar atractia cea mai indiscutabilă a hinduismului o constituie pragmatismul său. Hinduismul este o religie eminamente pragmatică a cărei întreagă constructie filozofică este sustinută de instructiuni religioase, pe care discipolul le primeste în permanentă de la guru. Prin ele discipolul este continuu invitat să verifice noua filosofie prin propria experientă. Nimic nu este nevoie să fie acceptat pe baza credintei. Si contrar celor ce se cred în general despre hinduism, el nu contine nici un fel de taine, sau mistere - ci doar un imens material ezoteric -, asa încât credinta nu este câtusi de putin necesară.

Ti se spune doar atât: "încearcă si vezi dacă merge". Iar mentalitatea occidentală este evident sedusă de acest fel de religie, pentru că ea apare atât de "stiintifică". Dar aici urmează inevitabil o eroare tocmai de ordin pragmatic: dacă aceste instructiuni se verifică într-adevăr (si ele întotdeauna se verifică), atunci tânărul trage concluzia că sistemul este adevărat si implicit bun. Concluzia finală de "bun" nu are însă cum să se impună cu necesitate, pentru că dacă un sistem functionează nu înseamnă că el este neapărat si bun. În cazul respectivului sistem nu se poate afirma decât pur si simplu că el functionează, că instructiunile sale se verifică. Dar tânărul ucenic, neînvătat să deosebească notiunile, face dintr-o verificare de ordin experimental-psihic o convingere si o religie.

Ajung acum si la ultima seductie hinduistă, aceea a experientei spirituale. Acestea sunt psihice si/sau demonice la origine. Novicilor însă, lipsindu-le un punct de referintă solid, nu le este posibil să deosebească între o experientă spirituală autentică si una falsă. Ceea ce nu înseamnă că ceea ce văd, aud, miros si ating ei este rezultatul unei stări mintale aberante. Dimpotrivă, ei se află într-o situatie foarte concretă, care, în traditia ortodoxă, se numeste înselăciune diavolească. Expresia este foarte importantă, pentru că ea descrie exact conditia persoanei care trece prin "experiente spirituale" de tip hinduist.

Dar acest tip de înselăciune acoperă practic toată gama de experiente spirituale false: de la simpla iluzie si ispitire, până la starea propriu-zisă de posedare demonică. Peste tot, ceea ce este fals se ia ca fiind adevărat si real iar efectul global este acela al unei cresteri accelerate a sentimentului de mândrie. Se instalează senzatia plăcută a importantei personale, iar cel care o încearcă, victima inconstientă a înselăciunii diavolesti, se simte recompensat pentru toate austeritătile si suferinta pe care a trebuit să le suporte pentru a ajunge la aceste "performante".*

* În continuare despre înselăciune, vezi mai jos, p. 189

În epistola întâia a Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan se spune: Iubitilor, nu dati crezare oricărui duh, ci cercati duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu... (4,1)

Sfântul Grigorie Sinaitul îsi avertizează si el ucenicii despre pericolele unor astfel de experiente: "Pretutindeni, si mai ales pe lângă cei începători si pe lângă cei mândri, dracii aruncă întotdeauna mrejele gândurilor si închipuirilor celor rele si le pregătesc gropi prin care să-i piardă...".

Pe el l-a întrebat un monah: "Ce va face călugărul, căruia dracul i se înfătisează ca un înger de lumină?". Iar Sfântul i-a răspuns: "Acel călugăr are mare nevoie de dreaptă socoteală (discernământ), ca să poată deosebi între bine si rău. Deci, nu fiti cu nebăgare de seamă si nu vă lăsati miscati cu usurintă de ceea ce vedeti; ci stati tari si puneti cu grijă totul la încercare, tinând ceea ce este bine si alungând ceea ce este rău.

Întotdeauna trebuie să cercetati cu grijă toate si numai după aceea să le credeti. Si ca să cunoasteti că lucrarea harului se simte întotdeauna si că dracii, cu toate înselăciunile lor, nu o pot imita, aflati că ea se simte după roadele ei, care sunt: blândetea, fata luminoasă, smerenia, ura fată de slava lumii acesteia, tăierea patimilor si poftelor. Pe când roadele lucrării diavolesti sunt: mândria, închipuirea, dispretul fată de altul si tot răul.

Acestea sunt roadele si lucrările prin care îti vei da seama, dacă lumina pe care o ai în inimă este de la Dumnezeu sau de la diavol. Frunza de salată se aseamănă cu cea de mustar, iar vinul are aceeasi culoare ca otetul; dar gustându-le, vei sti ce mănânci. Tot asa si sufletul are puterea sa de deosebire (discernământ) si poate socoti drept, prin gustul cel mintal, care sunt lucrări ale Duhului Sfânt si care sunt înselăciuni si închipuiri ale satanei".

Cel mai vulnerabil fată de înselăciunea diavolească este începătorul care se află sub rea îndrumare sau cel care suferă de mândrie. El este cel mai susceptibil de lunecare către un fals misticism, pe care hinduismul îl transformă cu mult succes într-un proces de durată. Le-a fost foarte usor nenumăratilor swami, care au proliferat în Occident în ultimele decenii, să-i însele pe tinerii setosi de "experiente mistice". Ei au sesizat imediat ce sansă imensă de celebritate si îmbogătire le oferă această piată de suflete deja existentă si au profitat de ea.

2. Războiul dogmelor

Crestinismul contemporan este luptat pe viată si pe moarte de către un dusman invizibil. Metoda lui este de a ucide, dacă îi stă în puteri, înainte de a-si declara numele. Acest dusman este hinduismul, iar războiul care se dă acum este un război al dogmelor.

La începutul secolului când s-au înfiintat primele societăti Vedanta în Statele Unite, preocuparea lor imediată a fost aceea de a lansa convingerea că nu există nici o diferentă reală între hinduism si Crestinism. Mai mult. Nu numai că ele nu se află în conflict, dar un bun crestin va deveni încă si mai bun, dacă va studia cu sârguintă si va practica Vedanta. De abia atunci va ajunge el la adevărata întelegere a Crestinismului.

În primele lor conferinte, swami-i încercau să arate că simbolurile fundamentale ale Crestinismului - Logosul si Crucea -, îsi au de fapt originea în India. Si că acele idei caracteristice hinduismului precum reîncarnarea, transmigratia sufletului si samadhi (fenomenul de transă) se găsesc de fapt si în Sfintele Scripturi, atunci când ele sunt interpretate corect.

Cu această momeală au fost prinsi multi crestini bine intentionati dar rău îndrumati. Deci prima preocupare a fost aceea de a lupta pentru discreditarea dogmelor asa-zis "înguste" si "sectare", si pentru acreditarea unei religii "stiintifice", care să se bazeze pe studiul comparativ al tuturor religiilor. Accentul initial a căzut întotdeauna pe ideea că nu există nici un element de separatie între cele două religii. Totul este unul. Diferentele sunt superficiale, iluzorii, relative, nicidecum reale. Acestea sunt ideile conferintelor publicate la începutul anilor 1900. Iar astăzi pericolul în care ne aflăm este cu atât mai mare cu cât ele au avut atunci un succes colosal.

Într-adevăr, în limbajul nostru cotidian cuvintele "dogmă" si "dogmatic" au conotatii puternic peiorative si chiar negative. Iar această atitudine plină de dispret în modul folosirii lor nu putea să apartină celor care stiau că ele înseamnă ceea ce are Biserica mai sfânt. Oricum, odată împământenită această conotatie negativă, cei mai timizi, cărora nu le place niciodată să facă notă discordantă cu ceea ce este în general acceptat, au început si ei să folosească termeni precum "dogme rigide", expresie depăsită, dar care indică atitudinea negativă a autorului fată de ele. Atitudinea aceasta a fost indusă în mod viclean, de criticii cu "vederi largi", care, fie nu stiau că dogmele expun esenta Crestinismului, fie nu agreau Crestinismul.

În consecintă, tendinta ulterioară a multor crestini de a bate în retragere în fata acuzatiei de dogmatism a constituit un avantaj real pentru hinduisti.

Lucrul incredibil este că putini îsi dau seama că dogma crestină nu poate fi răsturnată, decât de un sistem opus de dogme. Or, cele două religii, crestină si hinduistă, nu au cum să se "îmbine" si să se "îmbogătească" reciproc, pentru că ele sunt radical opuse.

Dacă credinciosii sunt lămuriti să renunte la dogmele lor crestine sau să si le modifice - ceea ce tactic este mult mai inteligent -, astfel încât să aibă si ei un crestinism mai modern sau mai "universal", atunci ei au pierdut tot, pentru că tăria lor, ca si a hinduistilor, provine din dogme. Iar dogmele hinduse sunt o respingere directă a dogmelor crestine. Ceea ce ne conduce la următoarea concluzie uluitoare: Ceea ce ortodocsii crestini cred că este rău, hindusii cred că este bine, si invers: ceea ce hindusii cred că este bine, crestinii cred că este rău!

Iar adevărata luptă aici stă: că ceea ce constituie cel mai mare păcat pentru crestin este cea mai mare realizare a hindusului. Acest păcat recunoscut întotdeauna ca fiind cel mai mare, din care ies toate celelalte, este mândria. Iar prototipul ei este Lucifer, care spune: Ridica-mă-voi în Ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza tronul meu! Sui-mă-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preaînalt voi fi (Isaia 14,13-14). Iar la niveluri subordonate, tot mândria este cea care transformă până si calitătile omului în păcate. Dar pentru hindus, în general, si mai cu seamă pentru advaitin sau vedantin, cel mai mare "păcat" este acela să nu crezi în propriul tău "sine" si în "umanitate", ca în însusi Dumnezeu. Iată ce spune Swami Vivekananda, cel mai mare apologist modern al filozofiei Vedanta: "Voi încă nu întelegeti India! Noi indienii suntem de fapt închinători ai Omului! Dumnezeul nostru este Omul! Iar doctrina mukti (a mântuirii) este următoarea: "Omul trebuie să devină divin prin înfăptuirea în sine a Divinului".

Este deci limpede pentru oricine vrea să vadă că Hinduismul si Crestinismul, în esenta lor dogmatică, se află într-un conflict ireductibil ce priveste aspecte fundamentale, precum natura dumnezeiască si natura umană si scopul vietii omului pe pământ.

Dar dacă cei ce-si spun crestini acceptă propaganda hinduistă, conform căreia nu se dă de fapt nici o bătălie, că diferentele dintre crestinism si hinduism sunt de suprafată si n-au legătură cu realitatea, atunci idei inamice Crestinismului au cale liberă să se desfăsoare în interiorul său si el pierde bătălia, fără să-si dea seama măcar că bătălia a si avut loc. Iar rezultatul este dezastruos, căci puterea de corupere spirituală a hinduismului este de neimaginat.

În propriul meu caz, în ciuda educatiei destul de solide pe care am primit-o la mănăstire, cei douăzeci de ani de hinduism au reusit să mă aducă până în pragul iubirii răului. Vedeti, în India, "Dumnezeu" este adorat si ca Rău, în persoanei zeitei Kali. Voi vorbi despre ea în sectiunea următoare care se referă la practicile hinduiste.

Si de fapt închinarea la rău constituie telul final al Hinduismului. Mărturisesc aceasta din proprie experientă, ca una ce m-am închinat zeitei Kali, atât în India cât si în America. Din experienta personală am cunoscut că, cu ea, care este Satan, nu este de glumit. Dacă renuntăm la închinarea la Dumnezeul Cel viu, locul Lui nu are cum să rămână gol.

3. Locuri si practici hinduiste

În 1956 am făcut parte dintr-o expeditie de teren împreună cu un grup de jurnalisti reporteri în insulele Filipine. Mă interesau religiile primitive, mai cu seamă cele din asa zisele zone de "ne-aculturatie* ", religii care să nu fi fost semnificativ expuse activitătilor de misiune crestină.

* Aculturatie: preluare de către o populatie a unor elemente de cultură materială si spirituală sau a întregii culturi a unui popor aflat pe o treaptă superioară de dezvoltare. - Din fr. acculturation (DEX) (n. tr.)

La ora la care am păsit în interiorul tribului Ifuago nu credeam în magie neagră, dar la plecarea mea de acolo am crezut. Preotul tribului (un munbaki) pe nume Talupa a devenit prietenul meu cel mai bun. El îmi dădea toate informatiile. Cu timpul am aflat că era faimos pentru măiestria cu care practica magia neagră. Ceremonia lor rituală, "baki", are loc aproape în fiecare seară în anotimpul recoltatului si pentru ea se strâng într-o colibă în jur de doisprezece vraci (preoti).

Pe parcursul întregii nopti se invocă diferite zeităti si strămosi, se bea vin de orez si se aduc ofrande în fata a două mici figurine numite "bulol". Ofranda constă în sânge de pui colectat într-un vas. Sângele este folosit mai întâi la ghicirea viitorului pe baza mărimii si numărului bulelor cere se formează în el, si a timpului necesar pentru coagulare. Viitorul se mai ghiceste si după configuratia si culoarea organelor din puiul sacrificat.

În acest sânge se îmbăiază apoi cele două figurine, ceea ce constituie momentul propriu-zis al ofrandei. Iar eu, în fiecare noapte cu lună luam notite cu constiinciozitate. Nu voi intra însă în detaliile de magie neagră practicată de tribul Ifuago.

Ideea principală este că eu venisem cu prejudecata că magia de orice fel poate fi explicată stiintific. Or, la plecarea mea de acolo, văzusem cu proprii mei ochi o atât de mare varietate de fapte si incidente supranaturale că orice explicatie stiintifică a lor era virtual imposibilă. Cauza pentru care am părăsit acel trib, eu nefiind deloc o persoană care se sperie usor, nu a fost însă aceea că am constatat efectul incontestabil al ritualurilor lor, ci că l-am constatat cel putin de două ori manifestându-se asupra mea.

Unsprezece ani mai târziu am fost într-un pelerinaj la Pestera Amarnath din muntii Himalaya. Este locul de închinare la zeul Shiva si considerat cel mai sfânt de traditia hindusă, în el se spune că zeul se arată celor care îl slujesc cu credintă, acordându-le în acelasi timp si daruri. Călătoria până la pesteră este lungă si anevoioasă, în ea traversându-se culmea Mahaguna printr-o trecătoare de 5200 de metri altitudine, care, pe o anumită portiune, este practicată peste un ghetar.

În timpul acelei lungi călătorii petrecute în tăcere totală (călăuza mea nevorbind engleza iar eu nevorbind hindusa) speram cu sinceritate că zeul, căruia mă închinasem si la care meditasem atâtia ani, mi se va arăta în sfârsit si mie.

Dar chipul lui Shiva din pesteră este el însusi o curiozitate: este o formatiune de gheată alcătuită prin picurarea apei, care creste si descreste odată cu fazele lunii. Când este lună plină, mărimea naturală ajunge până la nivelul pesterii - aprox. 4, 5 m înăltime -, iar când luna este întunecată nu mai rămâne aproape nimic din ea. Si asa creste si descreste în fiecare lună. Din câte stiu, nimeni nu a dat până acum o explicatie stiintifică acestui fenomen.

Eu ajungeam într-o perioadă potrivită. Statuia era la mărimea ei maximă. Eram pregătită cu nuci verzi de cocos, cu tămâie, cu bucăti de textile rosii si albe, cu nuci, stafide si zahăr, adică toate cele prescrise pentru jertfă. De emotie îmi erau ochii plini de lacrimi. Dar îmi este greu să povestesc ce a urmat.

Atmosfera din pesteră vibra într-un mod care numai în noptile de magie neagră din tribul Ifuago îmi mai fusese dat să o simt. Practic, de cum am pus piciorul înăuntru, m-a izbit o senzatie inexplicabilă de rău în atmosferă si am iesit cu convulsii de vomă încă înainte de a termina preotul să ardă jertfa mea marii imagini de gheată.

Credinta mea în hinduism primise o lovitură la Pestera lui Shiva, dar a mai trecut timp până să mă eliberez total de ea. A fost o perioadă în care încercam să găsesc ceva care să sustină edificiul care începea să se prăbusească, dar nu găseam nimic. Privind retrospectiv, am părerea că ne dăm seama că ceva e cu adevărat rău cu mult înainte de a ne veni s-o credem, iar lucrul acesta a fost valabil pentru mine cu privire la "practicile spirituale" si "locurile sacre" hinduse.

La începutul initierii sale de către guru, novicelui i se dă o "mantră sanscrită" (o formulă magică personală), si practici religioase speciale, care sunt în întregime ezoterice si nu se găsesc decât în traditia orală. Mentionarea lor în scris este interzisă si nici un initiat nu are voie să le dezvăluie, secretul lor fiind păzit prin sanctiuni extrem de dure. Aceste practici sunt însă dezvăluite progresiv de guru învătăcelului său, care este invitat să le "verifice" conform filosofici pragmatice hinduse de care am vorbit mai sus. Si aceste practici dau într-adevăr rezultate, învătăcelul dobândeste anumite puteri, "siddhis", cum ar fi citirea gândurilor, puterea de a vindeca sau a distruge, de a produce obiecte, de a prezice viitorul si asa mai departe, adică toată gama celor mai periculoase experiente psihice.

Lucrul cel mai grav însă este că discipolul cade invariabil într-o stare de prelest (înselăciune diavolească), când ia înselătoria drept realitate. Aceasta nu înseamnă că "experientele" pe care le încearcă nu sunt reale, ci că ele nu provin nicidecum de la Dumnezeu. Este vorba de senzatii extrem de plăcute, de viziuni de zeităti în lumină etc. (să tinem minte că si Satan se poate transforma în înger de lumină), care se sustin foarte bine cu afirmatiile filosofici hinduse, totul rezultând într-un sistem practic si teoretic foarte compact

În realitate însă, Hinduismul nu este atât o preocupare intelectuală cât un sistem de practici care nu înseamnă, nici mai mult nici mai putin, decât magie neagră. Adică dacă faci gestul x, obtii lucrul y; nimic mai mult, decât un simplu contract. Termenii acestui contract însă nu sunt niciodată lămuriti clar si rareori noul initiat este curios să afle care este originea acestor experiente si de unde îi vin lui puterile "miraculoase". Situatia este clasic faustiană si ceea ce practicantul nu stie este că pretul pentru toate acestea îl constituie chiar propriul său suflet nemuritor.

Aria acestor practici este foarte vastă, capabilă să satisfacă orice temperament. Zeitatea poate să aibă forma unui zeu sau a unei zeite, sau poate să fie lipsită de formă -"brahmanul absolut". Tipul de relatie cu acest "ideal" ales, variază si el în functie de cum este identificat acest ideal -copil, mamă, tală, prieten, iubit, slugă -, sau, în cazul sistemului Advaita Vedanta, "relatia" însăsi fiind socotită identitate. Gurul nu numai că îi indică novicelui mantra personală si practicile pe care trebuie să le urmeze, dar îi hotărăste si cum trebuie să-si trăiască viata personală si care trebuie să-i fie programul zilnic.

În cadrul sistemului Vedanta (monistic), de exemplu, discipolii care nu sunt căsătoriti, nici nu mai au voie s-o facă; toate fortele lor sunt directionale în sensul atingerii performantelor de ordin practic. Este interzis si consumul de carne, pentru că el distruge acuitatea perceptiei. Gurul este literalmente însusi "dumnezeul" si "mântuitorul" respectivului discipol.

Aceste practici atât de diverse se reduc de fapt la câteva tipuri generale. Este vorba, în primul rând, de o idolatrie. Persoana se închină la o statuetă sau la o imagine, aducându-i jertfă lumânări, camfor, tămâie, apă si dulciuri. De asemenea, zeitătii alese i se face vânt cu un evantai din coadă de iac, i se face baie, este îmbrăcată si dusă la culcare.

Toate acestea par copilării, dar ele se constituie în tot atâtea experiente psihice al căror efect este bine să nu-l subestimăm. Idolatria Vedanta, pe de altă parte, ia forma adulării de sine, fie într-un mod interior, mental, fie în mod exteriorizat, cu toată recuzita rituală. Proverbul indian "So Ham, So Ham" sau "Eu sunt el, eu sunt el", ilustrează această adulare de sine.

"Japa" este repetarea mantrei sanscrite desemnate de la început fiecărui discipol. Este, de fapt, incantarea unei formule magice.

"Pranayama" constă din exercitii de respiratie executate împreună cu rostirea formulelor magice. Există si alte practici specifice sistemului "Tantra", în care Dumnezeu este privit ca "Mamă"; principiu feminin, putere, energie, principiu de evolutie si actiune. Mai este cunoscut si sub numele celor 5 M-uri. Conotatia lor fiind nedisimulat malefică, nu le voi mai descrie aici. Ele si-au făcut însă drum până în America. Swami Vivekananda le prescria împreună cu Vedanta.

Iată ce afirmă el despre sine si în general: "Eu unul mă închin celui teribil! Este o greseală sa credem că plăcerea este dorită în mod egal de toti oamenii. Foarte multora le place, dimpotrivă, durerea, printr-un sentiment care le este înnăscut. Să ne închinăm deci terorii de dragul terorii însăsi. Foarte putini sunt acei care au curajul să se închine mortii, sau zeitei Kali. Noi însă să fim niste adoratori ai mortii".

Alte cuvinte ale lui swami despre zeita Kali: "Unii iau în derâdere existenta zeitei Kali. Dar la ora actuală ea este în mijlocul oamenilor. Ei sunt încremeniti de spaimă si armata a fost chemată să împartă moartea. Cine poate spune că Dumnezeu nu se manifestă El însusi ca Rău Precum si Bine? Dar numai hindusul îndrăzneste să se închine si Răului"*. Marele păcat este că această practică cu un caracter satanic de netăgăduit este săvârsită cu convingerea că este bună. Iar mântuirea, care este în zadar căutată în hinduism prin eforturi de sine, pline de ardoare, poate fi lucrată doar de Dumnezeu prin lepădarea de sine crestină.

* Foarte putini (chiar dintre cei foarte doritori să intre în "dialog" cu religiile orientale si să se unească cu ele) au o idee clară asupra masivitătii practicilor idolatro-satanice care au dominat lumea până la izbăvirea ei prin venirea in istorie a Mântuitorului Hristos. Zeita Kali, una dintre cele mai importante zeităti hinduse este reprezentată în mod obisnuit în mijlocul unui dans sângeros al mortii, având la gât cranii si capete tăiate si limba scoasă afară în mod hidos într-o sete neostoita de sânge; ea este împăcată în templele hinduse cu sânge de capre sacrificate (justificat de Swami Vivekananda astfel: "De ce n-am adăuga un pic de sânge pentru a întregi tabloul?") Despre zeita Kali, Swami Vivekananda a mai spus (conform mărturiilor ucenicei lui, 'Sora Nivedita'): "Cred că ea este cea care mă inspiră in cel mai mic lucru pe care îl întreprind si că mă poartă după voia ei"; fiind constient la fiecare pas de prezenta ei ca si când ar fi fost o persoană tangibilă. De asemenea, o invoca: "Vino, o Maică, vino! Căci teroare este numele tău". Idealul său religios era acela "de a deveni una cu eterna groază". Poate fi aceasta, asa cum încearcă unii să ne convingă, un exemplu de "autentică viată spirituală a celor nebotezati", o parte a "bogătiilor" spirituale, pe care suntem îndemnati să le luam de la religiile necrestine? Sau este mai degrabă o dovadă pentru cuvintele psalmistului dumnezeii păgânilor sunt idoli?"

4. "Evanghelizarea" Vestului

În 1893 un călugăr hindus necunoscut sosea la "Parlamentul Religiilor" din Chicago. Era Swami Vivekananda pe care l-am pomenit mai sus. A făcut o impresie uluitoare asupra celor prezenti atât prin felul de a vorbi si prin ceea ce a spus, cât si prin felul cum arăta: îmbrăcat într-o robă portocalie cu stacojiu pe deasupra si purtând turban. A devenit imediat steaua saloanelor din înalta societate bostoniană si new-yorkeză iar filozofii de la Harvard erau impresionati de el la culme, în scurtă vreme si-a creat un nucleu foarte puternic de discipoli si partizani pentru planul său grandios de evanghelizare hinduistă a întregii lumi occidentale mai ales din perspectiva hinduismului vedantic (monist).

S-au stabilit astfel societăti Vedanta în marile orase americane si europene, însă aspectul cel mai important al activitătii lui a fost acela că a reusit să-si introducă ideile în marele circuit al gândirii si practicii universitare.

Scopul său acesta era! Să-si facă cunoscute ideile cât mai rapid si cât mai eficace. Putin conta pentru Vivekananda dacă ele erau crezute sau nu, câtă vreme mesajul lor ajungea pretutindeni. De multe ori el chiar spunea: "Bateti la fiecare usă. Spuneti-le tuturor că toti sunt de natură divină".

Astăzi părti si ecouri ale mesajului său se găsesc în orice librărie, în mii de exemplare ieftine, iar autorii lor sunt: Christopher Isherwood, Somerset Maugham, *Aldous Huxley, Teilhard de Chardin si chiar Thomas Merton.

* Scriitori englezi de mare popularitate ai secolului XX, amplu tradusi si comentati si în cultura română. Acel aspect al operei lor, la care se face aluzie in acest studiu, este insă mai putin familiar publicului românesc. De ex. Aldous Huxley (1894-1963), stabilit în California în 1937, publică între altele Time Must Have a Stop (Timpul trebuie să aibă un sfârsit, 1944) în care autorul încearcă să evoce starea psihică a unei persoane în momentul mortii si imediat după aceea; si The Doors of Perception (Usile perceptiei, 1954)- în care se avansează ideea că "sublimele stări mistice" nu sunt altceva decât functii ale glandelor suprarenale excitate prin consumul anumitor droguri, in calitate sa de agent britanic, Somerset Maugham (1874-1965)a trebuit să părăsească intempestiv Franta numai cu o valiză si sa se refugieze în S.U.A. unde rămâne timp de sase ani (1940-1946). America este si pentru acest scriitor tara aventurilor mistice, care îsi găsesc expresie în cartea The Razor's Edge ("Pe lamă de cutit", sau "La marginea realitătii", 1945). Christopher Isherwood (1904-?), scriitor prolific si foarte activ si in lumea filmului si a scenei, emigrează in 1939 in California spre a lucra ca scenarist la Holywood. Este cel care a tradus, împreună cu Swami Prabhavananda, Bhagavad-Gita (1944) în limba engleză. In colaborare cu acelasi a mai scris Shan-Kara's Crest-Jewel of Discrimination (1947), si How to Know God; the Yogi Aphorisms of Patanjali (Cum să-L cunoastem pe Dumnezeu; aforismele yoghine ale lui Palanjali, 1953), după CHAMBERS BIOGRAPHICAL DICTIONARY, Chambers, 1990 (n.tr.).

Thomas Merton este, fără discutie, cazul cel mai special si în acelasi timp mai periculos, pentru că el avansează ideile lui Vivekananda de pe pozitiile unui monah crestin iar cărtile lui, afectând institutia vitală a crestinismului occidental, au dat o lovitură puternică Romano-Catolicismului în ansamblu. Cu putin înainte de moartea sa, părintele Merton a scris un studiu foarte apreciativ ca introducere la o nouă traducere a Bhagavad Gitei, care este manualul spiritual sau "biblia" hindusă si piatra de temelie a monismului sau Advaita Vedanta.

Trebuie să nu pierdem nici un moment din vedere că Gita se opune pas cu pas tuturor învătăturilor crestine fundamentale. Cartea sa Maestrii Zen, publicată postum, este de asemenea, demnă de mentionat pentru că se bazează în întregime pe o eroare foarte insidioasă: premisa că toate asa numitele "experiente mistice" din indiferent ce religie sunt adevărate. Lucrurile însă nu stau deloc asa, si o persoană de talia lui Thomas Merton ar fi trebuit s-o stie. Că ele nu stau asa o afirmă si o dovedeste prin fapte Sfânta Scriptură si întreaga traditie a Sfintilor Părinti.

Personal cunosc o mănăstire catolică din California unde călugării experimentează practici religioase hinduse, sub îndrumarea unui indian care a devenit preot catolic. Si cred că dacă terenul nu ar fi fost deja pregătit, asemenea lucruri nu s-ar fi putut întâmpla. Dar prin sosirea sa în Vest, Vivekananda aceasta a si făcut, a pregătit terenul.

Mesajul vedantic al lui Vivekananda este foarte simplu de fapt. El pare mai mult decât este din cauza unui jargon sanscrit care face impresie si datorită structurii sale filosofice mai complexe. Dar mesajul lui esential este acesta: Toate religiile sunt adevărate dar Vedanta reprezintă adevărul ultim. Diferentele sunt doar o chestiune de "nivele de adevăr". Avem de-a face, deci, cu mai multe "nivele ale adevărului". Sau în cuvintele lui Vivekananda: "Progresia omului nu este de la fals la adevărat, ci de la ceea ce este adevărat, la ceea ce este si mai adevărat, de la adevăruri inferioare la altele superioare. Ceea ce este materie astăzi devine spirit mâine. Viermele de astăzi este si dumnezeul de mâine. "Vedanta se bazează pe convingerea că omul este Dumnezeu. Deci, omul este cel care se mântuieste singur. Vivekananda a formulat astfel: "Cine să aibă puterea de a ajuta Infinitul? Chiar mâna care îti vine în ajutor pe întuneric trebuie să fie propria ta mână".

Vivekananda era însă destul de orientat, încât să-si dea seama că o Vedanta prezentată în toate implicatiile ei si dintr-o dată ar fi fost prea mult pentru mentalitatea crestină. "Nivelurile de adevăr" însă erau o notiune cum nu se poate mai potrivită pentru a asigura puntea de legătură către ecumenismul ideal: acela în cadrul căruia nu se iveste nici un conflict pentru că toată lumea are dreptate.

Sau cum afirma swami: "Dacă una singură din religii este adevărată, atunci toate celelalte trebuie si ele să fie adevărate. Astfel credinta hindusă este a tuturor - deci si a voastră -, tot atât de mult pe cât este si a mea. Noi hindusii nu numai că tolerăm, dar ne unim chiar cu toate religiile, rugându-ne la moschee cu mahomedanul, închinându-ne focului împreună cu zoroastrul si îngenunchind la piciorul crucii împreună cu crestinul. Noi stim că toate religiile, în mod egal, de la cel mai primitiv fetisism, până la cel mai înalt absolutism, sunt tot atâtea încercări ale sufletului omenesc de a cuprinde Infinitul. Deci noi suntem cei care strângem toate aceste flori într-un minunat buchet, căruia, legându-l cu panglica iubirii, ne închinăm plini de încântare".

Cu toate acestea, toate religiile nu sunt considerate în hinduism decât trepte către adevărata si suprema religie, care este Advaita Vedanta. Vivekananda, în realitate, dispretuia Crestinismul pe care îl considera "un adevăr de ordin inferior", dualist, în conversatiile lui particulare spunea că numai un las ar fi capabil să întoarcă si celălalt obraz. Si orice ar fi apreciat la celelalte religii, întotdeauna revenea la necesitatea Advaitei Vedanta. "Arta, stiinta si religia - spunea el -, nu sunt decât cele trei căi diferite care exprimă un singur adevăr. Dar ca să întelegem acest lucru trebuie să fi pătruns mai întâi în teoria Advaitei".

Atractia pe care o exercită aceste idei asupra tineretului de astăzi este incontestabilă. Vedanta declară libertatea absolută a fiecărui suflet de a fi el însusi. Ea neagă orice distinctie între sacru si profan, între ceea ce este sfânt si ceea ce înseamnă lumea obisnuită. Aceste dualităti nu reprezintă decât căi de exprimare diferită a unui singur adevăr. Si singurul scop al religiei este acela de a satisface nevoile de absolut ale tuturor, indiferent de temperamentul lor: un dumnezeu si o închinare pe placul fiecăruia, într-un cuvânt, religia este "fă ceea ce-ti convine".

Vă voi arăta cât a fost de eficace în a introduce aceste idei hindu în romano-catolicism, unde succesul său a fost cel mai impresionant.

Swami Vivekananda a sosit pentru prima oară în America ca reprezentant al Hinduismului în "Parlamentul Religiilor" (1893). în 1968 s-au sărbătorit 75 de ani de la acel eveniment, ocazie cu care a avut loc un "Simpozion al Religiilor", sub auspiciile Societătii Vivekananda Vedanta din Chicago. Romano-Catolicismul era reprezentat de un teolog dominican de la Universitatea De Paul, preotul Robert Campbell. Swami Bhashyananda a deschis lucrările cu un mesaj de bune urări din partea a trei mari personalităti, între care un cardinal american.

În sesiunea de după amiază, Campbell a vorbit despre conflictul dintre traditie si modernism în Catolicismul contemporan. El a spus: "La universitatea în care lucrez testele de opinie arată că studentii catolici manifestă de cinci sau sase ani încoace atitudini vădit mai liberale decât s-a putut constata în trecut. Si sunt convins că marele Swami Vivekananda însusi ar fi privit favorabil cele mai multe miscări în directia unei liberalizări a Crestinismului". Confuzia pe care o făcea preotul Campbell însă era că tendintele manifestate de studenti si numite de el "crestine", nu erau în realitate deloc crestine; ele erau pur si simplu atitudini si practici Vedanta.

Si ca să nu se ivească nici o îndoială în privinta acestei interpretări, voi cita cuvintele acestui preot romano catolic referitoare la pozitia modernistilor asupra a cinci aspecte de credintă, asa cum au fost ele formulate în trei reviste de specialitate internationale: Prabuddha Bharala, publicată la Calcuta; Vedanta Kesheri, publicată la Madras, si Vedanta and the West (Vedanta si Occidentul), care apare la Londra.

Despre dogme: "Adevărul este o notiune relativă, doctrinele si dogmele acestea (adică natura lui Dumnezeu, scopul vietii pe pământ, natura sufletului) nu sunt lucruri imuabile, ci schimbătoare, oamenii aflându-se mereu în situatia de a nega astăzi ceea ce ieri afirmau că sunt adevăruri sfinte".

Despre Dumnezeu: "Este adevărat că Iisus este divin, dar oricare dintre noi poate fi divin. De fapt cred că atitudinea crestină liberală se miscă foarte clar în directia filozofiilor orientale - atât în ceea ce priveste conceptia despre un Dumnezeu impersonal, cât si în legătură cu conceptul că suntem divini cu totii".

Despre păcatul originar: "Acest concept degradant si jignitor despre fiinta umană este respins de crestinismul liberal, care afirmă că persoana umană este perfectibilă prin instructie si educatie corectă".

Despre lume: "...liberalii afirmă că lumea în care trăim poate fi îmbunătătită si că ar trebui să ne dedicăm cu totii construirii unei societăti mai umane, în loc să suspinăm să ajungem la Rai".

Despre alte religii, "grupul liberal" afirmă: Trebuie abandonată calea demodată a misiunii de convertire. Ci, mai bine să dezvoltăm mai bune relatii cu alte religii".

Deci acestea sunt afirmatiile preotului romano-catolic Campbell, purtătorul de cuvânt al "Grupului Catolic Modernist". Modernistul a fost momit ca un copil de generozitatea unor adevăruri mai înalte, a unei filozofii mai adânci si a unui sublim mai inefabil, care se obtine subordonându-L pur si simplu pe Hristos Cel viu, omului modern.

Astfel, iată vedem succesul spectaculos al hinduismului, sau al lui Swami Vivekananda, sau al puterii din spatele lui.

Iată cum s-a făcut curătenie în romano-catolicism. Câinii săi de pază au luat hotul drept prieten al stăpânului, iar casa este devastată sub ochii lor. Hotul a spus: "Haideti să fim mai toleranti în dialoguri interconfesionale", intrând pe poartă. Mai departe era simplu. Hindusul "crestin" (swamis-ul) nu avea decât să expună filozofia Vedanta, folosind terminologie crestină.

Pe de altă parte, crestinii hinduisti (adică grupul catolicilor "modernisti" sau "liberali"), au trebuit să-si lărgească cadrul propriei religii, pentru a cuprinde în ea si hinduismul. Astfel, în mod necesar, adevărul a devenit eroare, iar eroarea adevăr. Dar, vai! Unii ar vrea acum să târască în această casă a dezolării si Biserica Ortodoxă. Dar să le amintim modernistilor cuvintele lui Isaia:

Vai de cei care zic răului bine si binelui rău; care numesc lumina întuneric si întunericul lumină; care socotesc amarul, dulce si dulcele, amar. Vai de cei care sunt întelepti în ochii lor si priceputi după gândurile lor! (Isaia 5,20-21)

5. Scopul Hinduismului: "Religia Universală"

Nu mi-a venit să cred când am văzut ce avans colosal căpătase hinduismul pe teritoriul credintei crestine în timpul cât eu o abandonasem. Eu am descoperit toate aceste schimbări fără efort, tocmai pentru faptul că în toti acesti douăzeci de ani am fost practic izolată din punct de vedere intelectual de restul lumii, pentru că mă subordonasem filtru totul gurului meu. Trebuia să respect cu strictete toate prescriptiile lui, indiferent cât de severe, fără înteles sau absurde mi se păreau. Printre ele se afla si interzicerea de a citi cărti cu continut crestin sau de a sta de vorbă cu crestinii, în pofida vorbăriei lor despre adevărul religiilor, swamii stiu că Hristos este dusmanul lor de neînvins.

Deci, douăzeci de ani nu am făcut altceva, decât să studiez filozofia orientală si să practic ascetismul hindus. Gurul mi-a trasat să urmez cursuri universitare si să obtin o diplomă în filozofie si antropologie. Dar privind retrospectiv, acele studii nu au constituit altceva decât o diversiune, care să-mi dea sentimentul că fac ceva foarte important, adevărata activitate fiind de fapt timpul petrecut cu swami si cel în care puneam în practică învătăturile Vedanta.

Misiunea trasată de Swami Vivekananda s-a îndeplinit te mai toate aspectele ei. Un singur punct a rămas încă nerezolvat: instaurarea unei religii universale. Iar instaurarea unei astfel de religii în lume va echivala cu victoria finală a diavolului, pentru că "Religia Universală" nu are voie să contină "nici o idee individualistă si sectară", ea nemaimentinând din crestinism decât o terminologie goală.

Instaurarea "Religiei Universale" va trebui să echivaleze cu conflagratia totală a crestinismului. Si aduc aici, spre ilustrare, opera preotului iezuit Theillard de Chardin, care deja fundamentează "Noul Crestinism" tocmai în termenii în care Swami Vivekananda îsi specifică propria sa "Religie Universală".

Theillard de Chardin constituie un caz special tocmai pentru faptul că, spre deosebire de teologii catolici traditionalisti, el este foarte apreciat de clerul catolic academic, care însă, după părerea mea, fie nu au nici o idee despre ceea ce este de fapt opera lui Theillard, fie că se prefac că nu văd. Această operă plagiază în mare parte doctrincle Vedanta si Tantra, pe care le combină în liantul unui jargon de sonoritate crestină si le prezintă apoi sub masca de mare efect a evolutionismului.

Iată un citat: "Lumea în care trăiesc devine dumnezeiască. Si totusi focul ei nu mă arde, iar apele ei nu mă topesc. Căci, spre deosebire de formele false ale unui monism care să mă împingă spre un inconstient al pasivitătii, eu descopăr un pan-crestinism care mă conduce printr-un proces intens de disociere, la o unificare finală. Voi ajunge la spirit doar prin cea mai adâncă si totală dezlăntuire a fortelor materiei... Mărturisesc că, urmând exemplul Dumnezeului întrupat, Care mi S-a revelat în credinia catolică, nu pot să mă mântuiesc, decât unindu-mă cu Universul".

Aceasta ce nu este altceva decât cel mai pur hinduism! Are câte putin din toate: un vers din una din Upanisade si bucăti din câteva sisteme filozofice împreună cu practicile lor.

Într-o conferintă de presă a prelatului Arrupe, generalul "Societătii lui Iisus", care a avut loc în iunie 1965, lui Theillard de Chardin i s-a luat apărarea pe temeiul că "nu este teolog sau filosof de profesie, si, deci, poate să nu fie constient de toate implicatiile teologice si filozofice pe care le pot căpăta intuitiile sale". După care, respectivul prelat l-a lăudat pe Theillard de Chardin, astfel:

"Părintele Theillard este una din marile voci ale gândirii filozofice contemporane, iar succesul său nu trebuie să ne mire. Marele lui merit este acela de a fi reusit să reconcilieze stiinta si credinta religioasă". Iar modul în care a reusit el aceasta, adaug eu, este prin fundamentarea unei noi religii.

Iată ce spune Theillard însusi: "Noua religie nu va fi a altceva decât vechiul nostru crestinism, dar îmbogătit cu un suflu nou ce provine din evolutia firească si legitimă a dogmelor sale în contactul lor cu noile idei ce apar în societate". Să examinăm în această lumină "Religia Universală" a lui Vivekananda, alături de "Noul Crestinism" al lui Theillard. Asa cum este ea propusă de Vivekananda, "Religia Universală" trebuie să aibă cinci caracteristici.

În primul rând trebuie să fie stiintifică si construită pe principiul legilor spirituale, adică va fi o religie adevărată si stiintifică. Căci într-adevăr, atât Vivekananda, cât si Theillard folosesc scientismul teoretic ca articole de credintă.

În, al doilea rând, fundamentul său este , unul evolutionist. Sau, în cuvintele lui Theillard: "O formă religioasă necunoscută până acum, una pe care nimeni nu a putut până în prezent să o imagineze sau să o descrie, Pentru că universul nu era destul de larg si de organic să o încapă. O nouă formă de religie ia fiintă acum în inimile oamenilor, dintr-o sământă semănată de ideea de evolutie". Si în continuare: "Păcatul originar... este un concept care ne leagă de mâini si de picioare si ne goleste sângele din vene" pentru că ,"asa cum este el formulat acum apare ca un concept static, ce reprezintă un anacronism pentru sistemul nostru evolutionist de gândire".

Este locul să afirmăm aici că acest concept pseudoreligios de "evolutie" pe care Crestinismul l-a respins întotdeauna, este de milenii un concept constitutiv al gândirii hinduse si el nu lipseste din nici una din aplicările ei practice.

În al treilea rând, "Religia Universală" nu prezintă în centrul ei nici o personalitate unificatoare, ci ea este fondată de niste "principii eterne". Theillard este în mod cert pe drumul spre un Dumnezeu impersonal, când scrie: "Hristos îmi devine din ce în ce mai indispensabil... dar în acelasi timp, persoana istorică a lui Hristos îmi devine din ce în ce mai lipsite de substantă si mai indistinctă". "Viziunea mea despre El mă poartă din ce în ce mai sus pe axa ortodoxiei".

Ne pare rău să spunem, dar acest spirit al unui "Hristos" nonistoric este "ortodoxie" hindusă, nu crestină.

În al patrulea rând, scopul principal al "Religiei Universale" este acela de a satisface nevoile spirituale ale diferitelor tipuri de caractere umane; lucru ce nu poate fi oferit de asa zisele religii individualiste si sectare. În viziunea lui Teillard de Chardin, Crestinismul însusi este o astfel de religie, pentru că el nu răspunde tuturor tipurilor de aspiratii religioase. Iată cum îsi exprimă el nemultumirea sa: "Crestinismul rămâne în continuare oarecum un refugiu. E1 nu mai îmbrătisează sufletul, nu-l mai satisface, sau, într-un anumit fel, nu mai este în stare să călăuzească viata omului modern".

În al cincilea si ultimul rând, în cadrul "Religiei Universale", sau al "Noului Crestinism", noi ne îndreptăm cu totii către aceeasi destinatie, indiferent de traditia religioasă din care provenim. Pentru Teillard de Chardin această destinatie este "Punctul Omega" situat dincolo de posibilitatea oricărei reprezentări. Pentru Vivekananda această destinatie este întruchipată de "OM": "Întreaga umanitate se îndreaptă către poalele acelui loc pe care se află înăltat simbolul care nu este simbol, numele care este mai presus decât toate sunetele".

Unde se va sfârsi această deformare a Crestinismului si triumful hinduismului? Vom avea pe "OM* " sau vom avea pe Omega (adică pe Hristos)?

1) În text "OM" nu este luat în întelesul de om ca persoană, ci ca silaba sacră a hindusilor.

 


>> CAPITOLUL URMATOR >>





Despre YOGA - de parintele Arsenie Papacioc


CRESTINISM SI YOGA ?

O carte ce contine marturii de necrezut ale unor fosti yoghini si confrunta adevarul ortodox cu yoga.

Cuvant inainte [ crestinism si yoga ]

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III

Capitolul IV

Extrase din ''CRESTINISM SI YOGA ?'' de Parintele Ioan Filaret


Despre "Yoga crestina"
JURNALUL CONVERTIRII - De la zeita mortii la Imparatul Vietii [ de la YOGA la ortodoxie ]


Ieromonah SERAFIM ROSE
ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI

 

Se inchina crestinii ortodocsi la acelasi Dumnezeu ca si necrestinii?

Care sunt fenomenele care asalteaza crestinismul in lumea contemporana?

Cum explica Biserica Ortodoxa fenomenele extraterestre?

Ce este "New AGE?" Cum pot crestinii ortodocsi sa se pazeasca de capcana apostaziei?

Raspunsul la aceste intrebari precum si la altele asemanatoare cu care se confrunta Crestinismul in lumea contemporana vi-l ofera cele opt capitole ale cartii de fata. Miscarile religioase de astazi sunt simptomele unei "noi constiinte religioase" care vrea sa pregateasca calea unei religii mondiale a viitorului. Fenomene precum Yoga, Zen, Tantra, Meditatia Transcendentala, Guru Maharaj-ji, Hare Krisna, OZN-urile, Miscarea Harismatica sunt prezentate in lumina Sfintilor Parinti ai Biserici Ortodoxe fara de care nu le va fi posibil crestinilor sa se mantuiasca in vremurile ce se apropie ale lui Antihrist.



Cuvant inainte
Prefata editorului la editia a patra
Prefata autorului

Introducere
1. "Dialogul cu religiile necrestine"
2. Ecumenismul "crestin" si cel necrestin
3. "Noua era a Duhului Sfant"
4. Cartea de fata

I Religiile "Monoteiste". Avem acelasi Dumnezeu ca si necrestinii?

II Puterea zeilor pagani: Asaltul hinduismului asupra crestinismului
1. Atractia Hinduismului
2. Razboiul dogmelor
3. Locuri si practici hinduiste
4. "Evanghelizarea" Vestului
5. Scopul Hinduismului - "Religia Universala"

III. "Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus

IV. Meditatia orientala invadeaza crestinismul
1. "Yoga crestina"
2. "Zen-ul crestin"
3. Meditatia transcendentala

V. "Noua constiinta religioasa". Cultele orientale din America anilor '70
1. Hare Krishna la San Francisco
2. Guru Maharaj-ji pe Astrodomul din Houston
3. Tantra Yoga in muntii din New Mexico
4. Meditatie Zen in nordul Californiei
5. "Noua Spiritualitate" fata in fata cu Crestinismul

VI. "Semne din Cer" - Perspectiva Crestin-Ortodoxa asupra OZN-urilor
1. Atmosfera science-fiction
2. Aparitii ale OZN-urilor si investigarea lor stiintifica
3. Cele sase tipuri de intalniri extraterestre
4. Explicarea fenomenelor OZN
5. Semnificatia fenomenelor OZN

VII. "Renasterea harismatica" - un semn al vremilor
1. Miscarea penticostala in secolul XX
2. Spiritul "ecumenist" al "Renasterii Harismatice"
3. "Vorbirea in limbi"
4. Mediumismul "crestin"
5. Înselaciunea diavoleasca
A. Atitudinea fata de experientele "spirituale"
B. Reactii fizice care insotesc experienta harismatica
C. "Darurile Spirituale" care insotesc experienta "harismatica"
D. Noua "revarsare" a Duhului Sfant

VIII. Concluzie - Spiritul Vremilor de pe urma
1. "Renasterea harismatica" ca semn al timpurilor
A. O "Cincizecime" fara Hristos
B. Noul Crestinism
C. "Isus vine curand"
D. Trebuie Ortodoxia sa se alature apostaziei?
E. "Copii, este ceasul de pe urma"
2. Religia Viitorului


Ce poate face rugaciunea ortodoxa :O asceza autentica ( de Parintele Cleopa )