CATISMA A SAPTEA
PSALMUL 46
Mai-marelui cantaretilor; un psalm pentru fiii lui Core.
1. Toate popoarele bateti din palme, strigati lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
2. Ca Domnul este Preainalt, infricosator, imparat mare, peste tot pamamtul.
3. Supusu-ne-a noua popoare si neamuri sub picioarele noastre;
4. Alesu-ne-a noua mostenirea Sa, frumusetea lui Iacob, pe care a iubit-o.
5. Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita.
6. Cantati Dumnezeului nostru, cantati; cantati Imparatului nostru, cantati.
7. Ca Imparat a tot pamantul este Dumnezeu, cantati cu intelegere.
8. Imparatit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu sade pe tronul cel sfant al
Sau.
9. Mai-marii popoarelor s-au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam, ca ai
lui Dumnezeu sunt puternicii pamantului; El foarte S-a inaltat.
PSALMUL 47
O cantare de psalm, pentru fiii lui Core, pentru a doua zi a sambetei
1. Mare este Domnul si laudat foarte in cetatea Dumnezeului nostru, in muntele
cel sfant al Lui;
2. Bine intemeiata spre bucuria intregului pamant. Muntele Sionului, coastele
de miazanoapte, cetatea imparatului celui mare.
3. Dumnezeu in palatele ei se cunoaste, cand o apara pe ea.
4. Ca iata imparatii s-au adunat, stransu-s-au impreuna.
5. Acestia vazind-o asa, s-au minunat, s-au tulburat, s-au cutremurat;
6 Cutremur i-a cuprins pe ei acolo; dureri ca ale celei ce naste. Cu vant puternic
va sfarama corabiile Tarsisului.
7. Precum am auzit, asa am si vazut, in cetatea Domnului puterilor, in cetatea
Dumnezeului nostru;
8. Dumnezeu a intemeiat-o pe ea in veac. Primit-am, Dumnezeule, mila Ta, in
mijlocul bisericii Tale.
9. Dupa numele Tau, Dumnezeule, asa si lauda Ta peste marginile pamantului;
de dreptate plina este dreapta Ta.
10. Sa se veseleasca Muntele Sionului, sa se bucure fiicele Iudeii pentru judecatile
Tale, Doamne.
11. Inconjurati Sionul si-l cuprindeti pe el, povestiti de turnurile lui.
12. Puneti-va inimile voastre intru puterea lui si strabateti casele lui, ca
sa povestiti neamului ce vine,
13. Ca Acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru in veac si in veacul veacului;
El ne va paste pe noi in veci.
PSALMUL 48
Mai-marelui cantaretior; un psalm pentru fiii lui Core.
1. Auziti acestea toate neamurile, ascultati toti cei ce locuiti in lume :
2. Pamamtenii si fiii oamenilor, impreuna bogatul si saracul.
3. Gura mea va grai intelepciune si cugetul inimii mele pricepere.
4. Pleca-voi spre pilda urechea mea, talcui-voi in sunet de psaltire gandul
meu.
5. Pentru ce sa ma tem in ziua cea rea, cand ma va inconjura faradelegea vrajmasilor
mei ?
6. Ei se incred in puterea lor si cu multimea bogatiei lor se lauda.
7. Nimeni insa nu poate sa scape de la moarte, nici sa plateasca lui Dumnezeu
pret de rascumparare,
8. Ca rascumpararea sufletului este prea scumpa si niciodata nu se va putea
face,
9. Ca sa ramana cineva pe totdeauna viu si sa nu vada niciodata moartea.
10. Fiecare vede ca inteleptii mor cum mor si cei neintelepti si nebunii si
lasa altora bogatia lor.
11. Mormantul lor va fi casa lor in veac, locasurile lor din neam in neam, desi
numit-au cu numele lor pamanturile lor.
12. Si omul in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor
fara de minte si s-a asemanat lor.
13. Aceasta cale le este sminteala lor si celor ce vor gasi de bune spusele
lor.
14. Ca niste oi in iad sunt pusi, moartea ii va paste pe ei.
15. Si-i vor stapani pe ei cei drepti, si ajutorul ce-l nadajduiau din slava
lor, se va invechi in iad.
16. Dar Dumnezeu va izbavi sufletul meu din mana iadului, cand ma va apuca.
17. Sa nu te temi cand se imbogateste omul, si cand se inmulteste slava casei
lui.
18. Ca la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va cobori cu el slava lui.
19. Chiar daca sufletul lui se va binecuvanta in viata lui si te va lauda cand
ii vei face bine,
20. Totusi intra-va pana la neamul parintilor lui si in veac nu va vedea lumina.
21. Omul in cinste fiind n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara
de minte si s-a asemanat lor.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
PSALMUL 49
Un psalm al lui Asaf.
1. Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grait si a chemat pamantul,
2. De la rasaritul soarelui pana la apus. Din Sion este stralucirea frumusetii
Lui.
3. Dumnezeu stralucit va veni, Dunmezeul nostru, si nu va tacea;
4. Foc inaintea Lui va arde si imprejurul Lui vifor mare.
5. Chema-va cerul de sus si pamamtul, ca sa judece pe poporul Sau.
6. Adunati-i Lui pe cuviosii Lui, pe cei ce au f acut legamant cu El pentru
jertfe.
7. Si vor vesti cerurile dreptatea Lui, ca Dumnezeu judecator este.
8. "Asculta, poporul Meu, si-ti voi grai tie, Israele !... Si voi marturisi
tie : Dumnezeu, Dumnezeul tau sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale inaintea
Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta vitei, nici din turmele tale tapi,
11. Ca ale Mele sunt toate fiarele campului, dobitoacele din munti si boii.
12. Cunoscut-am toate pasarile cerului si frumusetea tarinii cu Mine este.
13. De voi flamanzi, nu-ti voi spune tie, ca a Mea este lumea si plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi manca, sau sange de tapi voi bea ?
15. Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda si implineste Celui Preainalt fagaduintele
tale,
16. Si Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi
".
17. Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu : "Pentru ce tu istorisesti dreptatile
Mele si iei legamantul Meu in gura ta ?
18. Tu ai urat inatatura si ai lepadat cuvintele Mele inapoia ta.
19. De vedeai furul, alergai cu el si cu cel desfranat partea ta puneai.
20. Gura ta a inmultit rautate si limba ta a impletit viclesug.
21. Sezind impotriva fratelul tau cleveteai si impotriva fiului maicii tale
ai pus sminteala.
22. Acestea ai facut si am tacut; ai cugetat faradelegea, ca voi fi asemenea
tie; mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale.
23. Intelegeti dar acestea cei ce uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va rapeasca
si sa nu fie Cel ce izbaveste.
24. Jertfa de lauda Ma va slavi si acolo este calea in care voi arata lui mantuirea
Mea ".
Psalmul 50 :
Mai-marelui cantaretilor; un psalm al lui David, cand a venit profetul Natan,
ca sa-l mustre pentru femeia lui Urie.
1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta,
2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste.
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea.
5. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu
intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii
Tale Mi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat
zapada ma voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru
cele dinlauntru ale mele.
12. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste.
14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine
se vor intoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu
o va urgisi.
19. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile
Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci
vor pune pe altarul tau vitei.
PSALMUL 51
Mai-marelui cantaretilor; un psalm al lui David, cand a venit Doig Idumeul
si a vestit lui Saul si l-a zis : venit-a David in casa lui Abimelec.
1. Ce te falesti intru rautate, puternice ? Faradelege toata ziua, nedreptate
a vorbit limba ta; ca un brici ascutit a facut viclesug.
2. Iubit-ai rautatea mai mult decat bunatatea, nedreptatea mai mult decat a
grai dreptatea.
3. Iubit-ai toate cuvintele pierzarii, limba vicleana !
4. Pentru aceasta Dumnezeu te va dobori pina in sfarsit, te va smulge si te
va muta din locasul tau si radacina ta din pamantul celor vii.
5. Vedea-vor dreptii si se vor teme, si de el vor rade si vor zice : " Iata
omul care nu si-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui,
6. Ci a nadajduit in multimea bogatiei sale si s-a intarit intru desertaciunea
sa ".
7. Dar eu, ca un maslin roditor in casa lui Dumnezeu am nadajduit in mila lui
Dumnezeu, in veac si in veacul veacului.
8. Slavi-Te-voi in veac, ca ai facut aceasta si voi astepta numele Tau, ca bun
este inaintea cuviosilor Tai.
PSALMUL 52
Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru maelet, un instrument
muzical; un psalm al priceperii.
1. Zis-a cel nebun intru inima sa : " Nu este Dumnezeu !"
2. Stricatu-s-au si urati s-au facut intru faradelegi. Nu este cel ce face bine.
3. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege,
sau cel ce cauta pe Dumnezeu.
4. Toti s-au abatut, impremna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bine,
nu este pana la unul.
5. Oare, nu vor cunoaste, toti cei ce lucreaza faradelegea ? Cei ce mananca
pe poporul meu cum mananca painea,
6. Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frica, unde nu era frica,
7. Ca Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rusinatu-s-au, ca Dumnezeu
i-a urgisit pe ei.
8. Cine va da din Sion mantuirea lui Israel ? Cand va intoarce Domnul pe cei
robiti ai poporului Sau, bucura-se-va Iacob si se va veseli Israel.
PSALMUL 53
Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru instrumente cu coarde;
un psalm al priceperii. Cind au venit zefeii si au zis lui Saul : Iata, oare,
nu s-a ascuns David la noi ?
1. Dumnezeule, intru numele Tau mantuieste-ma si intru puterea Ta ma judeca.
2. Dumnezeule, auzi rugaciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele.
3. Ca strainii s-au ridicat impotriva mea si cei tari au cautat sufletul meu
si n-au pus pe Dumnezeu inaintea lor.
4. Ca iata, Dumnezeu ajuta mie si Domnul este sprijinitorul sufletului meu.
5. Intoarce-va cele rele vrajmasilor mei; cu adevarul Tau ii vei pierde pe ei.
6. De bunavoie voi jertfi Tie; lauda-voi numele Tau, Doamne, ca este bun,
7. Ca din tot necazul m-ai izbavit si spre vrajmasii mei a privit ochiul meu.
PSALMUL 54
Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru instrumente cu coarde
; un psalm al priceperii.
1. Auzi, Dumnezeule, rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea.
2. Ia aminte spre mine si ma asculta; mahnitu-m-am intru nelinistea mea si m-am
tulburat de glasul vrajmasuiui si de necazul pacatosului.
3. Ca a abatut asupra mea faradelege si intru manie m-a vrajmasit.
4. Inima mea s-a tulburat intru mine si frica mortii a cazut peste mine;
S. Teama si cutremur au venit asupra mea si m-a acoperit intunericul.
6. Si am zis : " Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma
odihnesc ? "
7. Iata m-as indeparta fugind si m-as salaslui in pustie.
8. Asteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce ma mantuieste de putinatatea sufletului si
de vifor.
9. Nimiceste-i, Doamne, si imparte limbile lor ca am vazut faradelege si dezbinare
in cetate.
10. Ziua si noaptea o va inconjura pe ea peste zidurile ei; faradelege si osteneala
in mijlocul ei si nedreptate ;
11. Si n-a lipsit din ulitele ei camata si viclesug.
12. Ca de m-ar fi ocarat vrajmasul, as fi rabdat,
13. Si daca cel ce ma uraste s-ar fi falit impotriva mea, m-as fi ascuns de
el.
14. Iar tu, omule, asemenea mie, capetenia mea si cunoscutul meu,
15. Care impreuna cu mine te-ai indulcit de mancari, in casa lui Dumnezeu am
umblat in acelasi gand !
16. Sa vina moartea peste ei si sa se coboare in iad de vii,
17 Ca viclesug este in locasurile lor, in mijlocul lor.
18. Iar eu, catre Dumnezeu am strigat si Domnul ma auzit pe mine.
19. Seara si dimineata si la amiezi spune-voi, voi vesti si va auzi glasul meu.
20. Izbavi-va cu pace sufletul meu de cei ce se apropie de mine, ca multi erau
impotriva mea.
21. Auzi-va Dumnezeu si-i va smeri pe ei, Cel ce este mai inainte de veci.
22. Ca nu este in ei indreptare si nu s-au temut de Dumnezeu. Intins-au mainile
lor impotriva aliatilor lor,
23. Intinat-au legamantul Lui. Risipiti au fost de mania fetei Lui si s-au apropiat
inimile lor;
24. Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decat untdelemnul, dar ele sunt sageti.
25. Arunca spre Domnul grija ta, si El te va hrani; nu va da in veac clatinare
dreptului.
26. Iar Tu, Dumnezeule, ii vei cobori pe ei in groapa stricaciunii.
27. Barbatii varsatori de sange si vicleni nu vor ajunge la jumatatea zilelor
lor; iar eu voi nadajdui spre Tine, Doamne.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
DUPA A SAPTEA CATISMA
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre.
Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele
noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta,
fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da
ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor
nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Apoi troparele ( glasul 1 ) :
Cand va sedea Judecatorul pe scaunul Sau si Ingerii vor sta de fata; cand trambita
va rasuna si vapaia va arde, ce vei face, suflete al meu, ducandu-te la judecata
? Caci atunci rautatile tale vor sta de fata si gresealele tale cele ascunse
se vor vadi. Pentru aceasta, mai inainte de sfarsit, striga catre Judecatorul:
Dumnezeule, milostiveste-Te spre mine si ma miluieste !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Toti sa priveghem si sa intampinam pe Hristos cu multime de untdelemn si cu
candele aprinse, ca sa ne invrednicim a fi inauntrul camarii Mirelui. Ca cel
ce va ramane afara, in desert va striga catre Dumnezeu : miluieste-ma !
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
In patul a multe pacate zacand, ma dezbrac de nadejdea mantuirii mele. Ca somnul
lenevirii mele pricinuieste chinuri sufletului meu. Dar Tu, Dumnezeule, Cel
ce Te-ai nascut din Fecioara, ridica-ma spre cantarea Ta, ca sa Te slavesc pe
Tine.
Apoi
Doamne miluieste (de 40 de ori),
si rugaciunea aceasta :
Doamne, Dumnezeul meu, ca un bun si de oameni iubitor, multe mile ai facut cu
mine, pe care nu ma asteptam sa le vad. Cu ce, oare, voi rasplati bunatatile
Tale, Doamne, Doamne al meu ! Multumesc numelui Tau celui mult laudat, multumesc
milostivirii Tale celei negraite ce o ai spre mine, multumesc indelungii Tale
rabdari celei neasemanate, si Te rog sprijineste-ma si de acum inainte, si ma
ajuta ! Fereste-ma, Stapane al tuturor, ca sa nu mai gresesc inaintea Ta ! Ca
Tu cunosti alunecarea cea lesnicioasa a firii mele. Tu stii nepriceperea mea,
Tu cunosti cele faptuite de mine, cele intru cunostinta si intru necunostinta,
cele de voie si cele fara de voie, cele din noapte si cele din zi, cele cu mintea
si cu gandul. De, aceea, ca un Dumnezeu bun si de oameni iubitor, sterge-le,
Preabunule Doamne, cu roua milei Tale si ne mantuieste, pentru Sfant numele
Tau, cu judecatile care stii ! Pentru ca Tu esti lumina si adevarul si viata
si Tie slava inaltam : Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si
in vecii vecilor. Amin.