Capitolul 3
INVATATURA DESPRE PATIMA DESFRANARII
Drumul nostru trecea pe langa o casa cu nume rau, de femei desfranate. Afara, la blestemata intrare, vedem un om cu o infatisare distinsa si foarte mahnit. Isi acoperea fata cu palmele si plangea, apoi isi ridica mainile spre cer, rugandu-se cu suspinuri si iarasi plangea plin de deznadesjde. Apropiindu-se de acel om necunoscut si distins, Nifon a inceput sa planga si el.
- Pentru numele Domnului, frate, i-a zis el, ce ti s-a intamplat de esti asa de trist si plangi nemangaiat, in fata intrarii? Spune-mi, te rog, pentru ca tanguirea ta imi frange inima.
- Cinstite Nifone, eu sunt ingerul lui Dumnezeu. Precum stii, fiecare crestin, la botez primeste de la Dumnezeu un inger pazitor al vietii lui. Am fost randuit si eu pazitor unui om; acesta insa, ma amaraste, pacatuind necontenit. Uite, acum se afla in casa de desfranate si pacatuieste cu o femeie de pe drum. Vazand aceasta cadere a lui, cum sa nu plang pentru chipul lui Dumnezeu cazut in asa intuneric?
- Dar de ce nu-l indemni sa fuga de pacat? L-a intrebat iarasi Nifon.
- Din nefericire nu pot, i-a raspuns ingerul, nu pot sa ma apropii de el, caci din ceasul in care a inceput sa faca pacatul, s-a facut rob diavolilor si eu nu mai am nici o putere asupra lui.
- Dar cum nu mai ai nici o putere? Nu ti-a incredintat Dumnezeu mantuirea lui?
- Asculta-ma, robule al lui Dumnezeu. Domnul a creat pe om cu voie libera si l-a lasat sa mearga pe calea pe care o vrea el. I-a aratat si calea cea stramta, i-a aratat-o si pe cea larga si i-a spus: stramta si cu intristare este calea ce duce la viata si, mare-i poarta si larga-i calea care duce spre pieire. I-a arata inca si sfarsitul fiecarei cai: una se bucura de putina placere trecatoare si ajunge in iadul cel vesnic; iar cealalta are putina osteneala, dar castiga vesnica odihna in vecii vecilor. Ce indemn sa-i dau omului pe care mi l-a incredintat Dumnezeu, de vreme ce Insusu Hristos, Domnul nostru, cu gura Lui ii indeamna pe toti, invatandu-i si rugandu-i sa fuga de faptele cele necurate?
- Si de ce ridici mainile spre cer, suspinand cu amar?
- Am vazut pe diavoli in jurul lui cantand din gura si din chitare, batand din palme si razand batjocoritor de el. Ma doare inima vazand pe acei blestemati triumfand. De aceea, ma rog lui Dumnezeu sa mantuiasca faptura Sa de batjocura intunecatilor draci si sa-mi dea bucuria intoarcerii lui. Ma mai rog sa ma invredniceasca sa-I predau acest suflet neintinat si curatit prin pocainta.
Acestea a zis ingerul si a disparut din fata noastra. Apoi am plecat si noi. Pe drum, Cuviosul Nifon, mi-a zis ca nu exista fapta mai murdara decat desfranarea. Cu toate acestea, daca nelegiuitul se pocaieste, Preabunul Dumnezeu il primeste mai repede decat pe toti nelegiuitii si pacatosii, pentru ca patima aceasta se inradacineaza in firea omului si, pe deasupra si diavolul o atata mai mult cu tot felul de ispite. Pentru a birui cineva aceasta patima, trebuie sa se nevoiasca mult cu priveghere si post. Apoi a adaugat:
"Am vazut candva un om mergand pe calea cea larga a pacatului. Atunci mi s-au deschis ochii sufletului si am vazut in jurul lui vreo treizeci de diavoli: unii bazaiau ca mustele in fata lui, altii tiuiau in urechile lui ca tantarii, iar ceilalti il legasera de picioare si de gat si il trageau cu sila incoace si incolo. La aceasta priveliste mi s-au umplut ochii de lacrimi si ma gandeam ce sa insemneze funiile cu care il trageau pe om. Mi-a descoperit atunci Dumnezeu, ca fiecare funie corespunde unui fel de pacat. Diavolii, care zumzaie in urechi, il afunda in deznadejde, iar cei cere ii bazaie in fata, il fac sa fie nerusinat si obraznic.
Deodata vad, urmandu-l de departe, pe ingerul sau, tinand in mana ceva ca un toiag de lemn, care la un capat avea un crin minunat. Mergea cu capul plecat, trist, adanc deznadajduit. Toata intristarea lui era din pricina acelui om. Il vedea cu totul in gura iadului, pentru ca era robit de tot felul de patimi. Am ridicat si eu mainile si ochii la cer, sa rostesc cateva cuvinte de rugaciune spre folosul lui. Dar viclenii diavoli, ca tantarii s-au repezit asupra mea intepandu-mi mainile, socotind ca astfel ma vor putea impiedica sa ma mai rog pentru el.
UNDELEMNUL CANDELEI
Cuviosul avea acest obicei minunat: cand trebuia sa se culce putin, punea mai intai un rand de pietre pe pamant si peste ele arunca o patura mica. Apoi canta imne de inmormantare ca si cum s-ar fi ingropat singur pe sine. Pe urma, zicea pe de rost patru Apostoli si patru Evanghelii si multe altele. Insemna apoi cu Sfanta Cruce asternutul, de trei ori si se culca, punand o piatra drept capatai. Adeseori in vis navaleau diavolii asupra lui, il tulburau si nu-l lasau sa doarma. Cuviosul lua atunci toiagul si ii lovea cu putere duhovniceasca, razand de neputinta lor, incat diavolii o patisera cu el. "Ce sa facem cu acest incapatanat, se tanguiau ei? Uneori ne loveste, alteori ne ocaraste si batjocoreste tot neamul nostru!"
Intr-o seara, cand robul lui Dumnezeu se culcase putin, a venit diavolul cu un tarnacop sa-l loveasca. Dar deodata, spaimantandu-se, a iesit afara cu mare zgomot si a pierit ca fumul. Pe cand fugea, scrasnea din dinti, zicand: "O, Marie, pretutindeni ma arzi, ocrotind pe acest tare de cap!"
Auzind aceste cuvinte, Nifon a inteles ca Maica Domnului il ocroteste si il apara. De aceea, el in fiecare seara, inainte de culcare, lua undelemn de la candela si se miruiau pe frunte, la urechi si la toate simturile. De aceea s-a infricosat diavolul si s-a facut nevazut. Cand a vazut ce putere are undelemnul sfintit Maicii Domnului si al tuturor sfintilor, dadea adesea si la cunoscuti sa se unga inainte de culcare.
DUHUL SLAVEI DESARTE
Odata, cum vorbea despre slava desarta si alte lucruri duhovnicesti, mi-a zis:
"Duhul slavei desarte este foarte viclean si trebuie mare osteneala din partea robilor lui Dumnezeu ca sa se izbaveasca de el. Pentru ca face pe omul virtuos sa se laude pe sine. Daca este putin slabit de post, ii zice: "Uita-te in oglinda si-ti vezi fata cat este de slaba! Este firesc sa vina lumea la tine, ca la un pustnic vestit. Umbla cu capul plecat, vorbeste in soapta, numai cat sa te auzi si mergi incet ca sa te cinsteasca oamenii. Da, cand mergi pe drum ofteaza, uita-te cu evlavie spre cer. Pe cei din jur priveste-i de sus, ca sa zica oamenii: "Iata un mare sfant!" Si daca iei aminte la duhul slavei desarte, pana la urma zici si tu: "Da, ti se cuvine o cinste deosebita, chiar si un scaun episcopal. Sau cel putin preot sau diacon trebuie sa fii, de vreme ce toata lumea iti zice sfant. Apoi grijeste-te sa faci si vreo minune cu virtutiile tale si vei fi slavit si mai mult!"
Dar ce sa mai vorbesc in desert, a continuat Sfantul. Cand am inceput sa ma pocaiesc de multimea pacatelor mele, s-a repezit la mine duhul slavei desarte, umplandu-mi inima de bucurie. Mi-a alungat mahnirea, m-a umplut de o dulce mangaiere si a zis in mintea mea: "Acum tu esti mare si plin de virtuti, cine mai este pe pamant asemenea tie?"
Uneori mi-a adus si mirosuri de tamaie si zicea: "Vezi ca te inconjura ingerii si tamaiaza sfintenia ta? Apoi a adaugat: "Intr-adevar, Nifone, esti fericit ca ai biruit pe diavol! Si eu ma socoteam ca sunt asa cum ma arata duhul slavei desarte. Dumnezeu, insa, care nu vrea moartea pacatosului, mi-a dat dreapta socoteala a mintii. Deci, cand venea diavolul si-mi zicea: "Cu adevarat, de acum esti Sfantul Nifon, caci cine altul pe pamant, traind in tulburari, mai lucreaza astfel de virtuti?"
Cand imi spunea acestea si altele asemenea, vrand sa ma insele, i-am zadarnicit viclesugurile, cu darul lui Dumnezeu.
Odata, imi povestea Cuviosul, cum duhul slavei desarte l-a luptat cu multa inversunare, zicandu-i: "Iata cel mai mare sfant al epocii noastre! Iata luminatorul lumii, iata um care prin virtutea lui se afla mai presus decat toti oamenii! I-a mai spus si multe altele silindu-se sa-l insele pe Cuviosul. Fericitul, insa, a inteles viclesugul diavolului si a zis intru sine:
"Ia aminte, pacatosule Nifon, sa nu te jefuiasca acest inselator de minte! Vezi smeritule, sa nu te batjocoreasca; pazste-te ca si tu esti om ca toti ceilalti. Sa nu-ti pierzi mintea, ticalosule, sa nu te inganfezi si sa nu-ti inchipui ca esti ceva. Ce este un bob intr-un munte de grau? Un bob intre celelalte boabe? Asa si tu, esti un om intre ceilalti oameni. Din noroiul din care sunt facuti toti, din acela esti si tu. Pamant esti si in pamant te vei intoarce. Nu uita ca esti pacatos si sa fii judecat. Trezeste-te, pacatosule! Nu iti uita niciodata pacatele; tanguieste-te pentru amara vesnicie care te va inghiti. Acestea sa le cugeti, la acestea sa te gandesti zilnic si sa nu te inganfezi, socotind ca esti virtuos, drept si intelept, pentru ca aceasta te departeaza de Dumnezeu".
Cu o astfel de asezare sanatoasa, Cuviosul a respins duhul slavei desarte. Adesea, il vedeam cerandu-se cu diavolii; uneori ocarand si dispretuind neputinta lor, alteori alungandu-i in focul cel vesnic. Odata, duhul cel necurat, infatisandu-i-se ca un inger, a voit sa-l ispiteasca cu parerea de sine, zicandu-i: "De acum inainte vei incepe sa faci minuni si numele tau va fi slavit de oameni, pentru ca ai bineplacut mult inaintea lui Dumnezeu si El iti trimite, prin mine acest dar!" Robul lui Dumnezeu, insa, a inteles cursa diavolului, l-a privit ironic si a zis, luand in batjocura viclenia lui: "Stai sa fac o minune in fata ta!" Si vazand alaturi o piatra i-a zis: "Iti poruncesc piatra, cu puterea care mi-a adus-o acesta, sa te muti din locul tau in alta parte!" Dar piatra a ramas nemiscata si nu s-a clintit de la locul ei. Atunci, Cuviosul a ras de viclesugul diavolului, zicand: "Ingamfatule, raule si vicleanule! Darul tau nu a facut nimic!" Apoi, mustrandu-l cu dispret pentru inselaciunea lui, diavolul s-a facut nevazut.
Altadata iarasi, in timpul rugaciunii, duhul slavei desarte i-a adus gand de mandrie, ca adica, stand cu mainile inaltate catre Dumnezeu, se aseamana cu sfintii. Si nu numai atat, ci pe cand Nifon continua sa se roage, i-a adus un gand hulitor: "In ochii tuturor esti foarte mare, te-ai facut asemenea cu Dumnezeu!"
In clipa aceea Duhul Sfant i-a inaltat mintea la cele cresti, i-a aratat ca Dumnezeu le tine pe toate si cat de mare si de infricosator este El; cum conduce cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele cu mana Sa cea atotputernica. In acelasi timp a auzit un glas, zicandu-i:
"Ia aminte, Nifone, nu cumva tu conduci cerul si pamantul? Sileste-te sa intelegi cat de mare este Dumnezeu! Apoi cerceteaza-te pe sineti sa te vezi cat esti de mic si sa nu-ti mai inchipui vreodata ca esti ceva, deoarece diabolic este acest gand. Pazeste-te dar, sa nu te insele diavolul!"
Atunci Nifon se intoarse catre sine, zicandu-si:
"Pacatosule si de trei ori ticalos, iti inchipui ca esti om, stricatule si inselatule? Unde ti-e mintea de o lasi sa se inganfeze astfel inaintea lui Dumnezeu? Te-ai facut potrivnic lui Dumnezeu, stricatule si intunecatule! Esti pamant si gunoi si, cu obraznicie diavoleasca, te-ai facut dumnezeu? Rusine sa-ti fie! Nu te cutremuri, nu te temi de vaiul judecatii, nenorocitule si necuratule? Ce vei face? Unde te vei ascunde atunci? Pentru care vei da seama intai si pentru care pe urma? Pentru nerusinare, minciuna, sau hula? Pentru ura, mandrie sau pentru slava desarta? Pentru fatarnicie, pentru iubirea de argint sau pentru necuratie? Vai de tine, Nifone, nelegiuitule si raule! Nu-ti ajung atatea patimi? Te-ai facut si potrivnic lui Dumnezeu..."
Si, suspinand din adancul inimii, robul lui Dumnezeu a inceput a se ruga:
"Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine ratacitul si nu ma lepada pe mine sarmanul si nimicul! Ci, iarta-mi, ca un mult Milostiv! Tu stii, Bunule si Iubitorule de oameni, slabiciunea si ticalosia omeneasca. Vindeca-ma, Doamne, cu puterea Ta si ma voi stradui sa fug de patimile cele ascunse si sa scap de vrajmasii sufletului meu!"
De atunci era foarte atent, si isi cerceta sufletul cu multa grija! Numai cat se apropia diavolul sa-i strecoare vreun gand rau si Nifon ii striga indata cu manie: "Iar ai venit, ticalosule?" Si diavolul disparea rusinat. Astfel, necontenit, zi si noapte, nu inceta vrajmasul sa-l ispiteasca. Izbutea uneori sa-l tarasca, fie in osandirea altora, fie in manie, fie in calcarea fagaduintei sau in altceva. Se lupta vicleanul sa-l prinda in cursa, dar si Nifon izbutea sa-l biruiasca, cu harul lui Hristos, care il intarea.
CUM SE CEARTA OAMENII
Uneori, Nifon urmarea pe diavoli cum mergeau sa ispiteasca pe oameni, soptindu-le la ureche diferite rautati. Dar ei, avandu-si mintea imprastiata la grijile vietii, nu pricepeau diavoleasca inselare, ci primeau gandurile rele si se indeletniceau cu ele, ca si cum ar fi fost ale lor. Si asa, unii izbucneau in manie, altii in clevetire, altii in certuri, batai si pomeniri de rau. Robul lui Dumnezeu, care observa toate acestea, a zis cu mahnire: "O, cat sunt de rai! Au pus stapanire pe oameni si le comanda, iar ei, fara sa-si dea seama, indata indeplinesc toate poruncile lor. De aceea, trebuie sa cercetam bine gandurile si numai asa sa trecem la fapta". Apoi a povestit cele ce urmeaza:
"Am vazut odata un om lucrand. Deodata a venit un negru, s-a aplecat asupra lui si multa vreme i-a soptit ceva. Nu departe, lucra alt om. Atunci, primul lucrator si-a lasat lucrul, s-a dus furios la confratele sau si a inceput sa-l injure. In acel moment, un alt negru s-a apropiat de al doilea lucrator, i-a soptit si lui ceva la ureche si l-a pornit spre cearta. Astfel, un diavol pornea la manie, iar celalalt diavol facea pe altul sa se impotriveasca".
Vazand aceasta, Nifon s-a tulburat adanc, zicand: "O, diavoli inselatori si necurati! Uite cum seamana dusmanie intre oameni! Iar acestia fara de minte, fac degraba ceea ce li se spune.
MASA CRESTINEASCA
Intr-o zi, trecea pe langa o casa. Inauntru, stapanul casei cu femeia si copiii erau la masa. In jurul lor a vazut sevind niste tineri frumosi in haine stralucite, fiind la numar exact cat erau si casnicii. Acea familie parea a fi foarte saraca. De aceea Cuviosul a zis mirat: "Ce este aceasta? Cei ce stau la masa sunt foarte saraci, iar cei ce-i servesc sunt plini de stralucire?"
Atunci Dumnezeu i-a descoperit cine erau cei ce serveau si ce insemna acea minunata masa. Tinerii cei frumosi si luminosi erau ingerii nevazutului Dumnezeu, care sunt randuiti sa slujeasca crestinilor in vremea mesei, ca niste buni slujitori. Dar daca la masa se aude vreun cuvant nepotrivit, indata ingerii fug de vorba cea rea, ca albinele de fum. Si daca se departeaza sfintii ingeri, vine un diavol negru si intunecat si ii indeamna sa vorbeasca cuvinte desarte.
SFATURI SI INVATATURI
Cuviosul Nifon ajunsese la o mare inaltime a virtutiilor. Luptele lui duhovnicesti erau vrednice de mirare si multi veneau la el ca sa il cunoasca si sa-i ceara sfat. Astfel, a venit la el un credincios si i-a zis:
- Mult ma mir, parinte, cum de nu te inalti cu mintea cand atata lume te cinsteste!
- Stii, fiule, i-a zis Cuviosul, de ce nu ma mandresc?
- Nu stiu, parinte, i-a raspuns ucenicul cu smerenie.
- Asculta dar! Eu in fiecare zi, de doua sau de trei si de patru ori, imi aduc aminte de pacatele pe care le-am facut fara frica de Dumnezeu. Si cu cat ma gandesc la ele, cu atat sufletul meu este indurerat, gandind ca niciodata nu am facut ceva placut lui Dumnezeu. De aceea nu ma mandresc. Si cand aud cinstiri si laude, mi se par nevrednice si laudele si eu insumi. Tu, sa zicem, ma lauzi o data sau de doua ori pe saptamana, iar eu necontenit, in toate zilele, ma ingretosez de mine, ma mustru, ma osandesc si ma vad ca un caine mort, plin de viermi si de putoare.
- Spune-mi, parinte, a continuat fratele, de ce cei mai multi oameni urasc pe cei virtuosi? Unii ii dispretuiesc iar altii se smintesc de ei. Putini ii lauda, cei mai multi insa ii osandesc.
- Dreptii, fiule, au mult castig din ocarile ce le vin de la oameni. Ii impodobesc ca pe stelele cerului. Am vazut eu un om evlavios care a castigat numai intr-o zi cincizeci de cununi!
- Spune-mi si mie, s-a rugat fratele, cum le-a castigat?
- Omul acela era bun si foarte bland. Facea mult bine vecinilor sai, iubea pe toti ca pe ingerii lui Dumnezeu. Acestia, insa, erau intunecati de cel viclean si-l urau ca pe un criminal. Si cum obisnuieste diavolul sa calomnieze pe sfinti prin gura pacatosilor, asa a facut si acum. Unii ziceau despre el ca este viclean, altii ca a cazut in erezie. Fericitul acela, insa ce facea? Se ruga pentru ei, zicand:
"Doamne miluieste pe cei ce ma urasc, ma zavistuiesc si ma clevetesc! Nici unuia din acesti frati sa nu i se intample vreun rau pentru mine pacatosul, nici acum, nici in viitor, nici in clipa mortii, nici in ziua judecatii. Ci, ma rog, Doamne, sfarma si destrama uneltirile diavolului, pentru ca stii, Iubitorule de oameni, ca acesta este cel ce-i ridica impotriva mea, Rogu-te, Dumnezeul meu, ca, precum nu m-ai pedepsit pe mine ticalosul, ori de cate ori am gresit si am alergat cerand iertare la milostivirea Ta, tot asa, si pe acesti sfinti, robi ai Tai, care ma vorbesc de rau, sa nu-i pedepsesti, ci sfinteste-i cu Duhul Tau cel Sfant!"
"Acestea le zicea, iubitul meu, acel drept in rugaciunile sale pentru dusmanii si calomniatorii sai. Si de cate ori pe zi de silea pe sine si se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor, de atatea ori cobora din cer un inger si-i punea pe cap o cununa de pietre scumpe. De aceea, fratele meu, Dumnezeu ingaduie adesea, ca dreptii sa fie ocarati si vorbiti de rau, pentru ca sa se inmulteasca cu miile cununile lor si sa mosteneasca Imparatia Lui.
Atunci i-a zis fratele:
- Dar cum se face, ca multi drepti nu fac rau nimanui si totusi oamenii se smintesc de ei si zic de pilda: daca vrea sa se mantuiasca, sa mearga in pustiu! In orase stau cei mandrii si cei iubitori de slava, ca sa se bucure de laudele oamenilor.
- Nu locul mantuieste, fiule, a raspuns sfantul, ci purtarea, grija, atentia si silinta fiecaruia. Ia aminte la pildele ce-ti voi spune: Precum ne adevereste si Moise, Enoh a fost unul din oamenii de la inceput, care a bineplacut lui Dumnezeu. El a avut femeie si copii si ceea ce este mai minunat, el a trait printre oameni pacatosi. Apoi Avraam, cat de mare prieten al lui Dumnezeu a fost! A avut si el femeie si 318 rudenii si robi, nenumarat aur si argint. Totusi, nimic din acestea nu i-au fost piedica spre mantuire! Dimpotriva, i-a ajutat mai mult evlavia si dragostea sa fata de Dumnezeu.
Ia gandeste-te si la Lot, unde a locuit? In smintelile satanei, intre sodomiti! A vazut adesea uratele lor pacate, dar nu a judecat pe nimeni; de aceea l-a si iubit Dumnezeu si nu i-a inchis usa imparatiei Sale. Si Iov, care avea bogatie imparateasca, slava negraita, femeie si copii si totusi, in acelasi chip si-a castigat si el mantuirea. Ce sa mai zic de Isaac, de Iacov, de Iosif si de multi altii? Toti acestia au placut lui Dumnezeu, nu cu forma cea dinafara a vietii lor.
Adu-ti aminte si de Daniil si de cei trei tineri! Unul in groapa cu lei, altii in cuptorul cel cu foc, s-au rugat si Dumnezeu i-a auzit. De asemenea, Iona a fost auzit din pantecele chitului si talharul pe cruce a deschis Raiul cu rugaciunea lui. Si sa nu las din Vechiul testament pe Ezechia, pe Manase si pe Rahab. Vezi deci, fiule, cum toti acestia au bine placut lui Dumnezeu in diferite locuri si chipuri! Socotesc, deci, ca ai aflat raspuns la nedumerirea ta. In tot locul este mantuire pentru cel ce se straduieste, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni.
Cat despre celalalt lucru, care ai intrebat, cum adica cei drepti nu sunt tuturor placuti, ia aminte la cele ce iti voi spune! Nu vezi oare ca Dumnezeu da ploaie, iar unii se bucura si altii nu? Unul zice ca-i aduce paguba, altul zice: slava lui Dumnezeu ca a adapat pamantul! Daca vine iarna cu frig si cu inghet, saracii care tremura de frig zic: "O, Doamne, de ce ai dat frigul?" Iar cei bogati atunci se bucura mai mult pentru ca sunt indestulati cu de toate: vin, paine, carne, caldura, haine calde si tot ceea ce bucura trupul si pentru ca pot sa se joace cu zapada. Dupa, primavara, vine vara cu caldurile mari. Atunci, unii zic: e mai bine iarna ca nu sunt muste, nici purici, nici tantari!
Dar de ce sa mai lungesc vorba? Ajunge sa ne gandim la un lucru: Domnul si Dumnezeul nostru S-a facut om si a trait cu ce nerecunoscatori, a facut nemarginit bine neamului omenesc, a izgonit demonii, a curatat pe leprosi, a luminat pe orbi, a intarit pe slabanogi, a indreptat pe schiopi, a inviat mortii, a intors pe vamesi, a luminat pe desfranate, a saturat cu putina paine multimi nenumarate de oameni si multe altele a facut, pe care nu-i cu putinta a le descrie. Si ce recunostinta a primit in schimb Domnul nostru pentru toate acestea? Unii ziceau ca "Omul acesta nu este de la Dumnezeu", altii ca "este samaritean", iar altii ca "are demon". Unul Il injura, altul Il palmuieste, altii Il lovesc si scuipa preacurata Lui fata, iar la urma Il rastignesc!
Deci, daca Acela Care ne-a creeat nu a placut la toti oamenii, cum va placea cel drept, mai ales cand oamenii sunt asa de multi?
Adu-ti aminte de dreptul Abel, care nici un rau nu a facut lui Cain si totusi, acesta l-a urat si cu ajutorul celui viclean l-a omorat. Gandeste-te dar, daca atunci cand numai acesti doi frati erau pe pamant, dreptul Abel nu a putut scapa de ura celui rau, cum va putea scapa cineva acum, cu asa multime? Cu adevarat este cu neputinta, ca este scris: Fiule, daca vrei sa lucrezi pentru Domnul, pregateste-ti sufletul de ispita!"
Atunci, fratele a zis catre Cuviosul:
- De vreme ce, parinte, am inceput aceasta convorbire folositoare, te rog sa-mi mai lamuresti ceva, pentru ca si crestinii de alta data doreau sa vorbeasca cu parintii despre cele duhovnicesti.
- Vorbeste, fiule, si nu te indoi. Dumnezeu imi va da cuvant pentru folosul sufletului tau.
- Cum se face ca parintii nostri din vremea de demult traiau si mureau in pace, pe cand noi astazi, precum stiti, mergem din necaz in necaz, din mahnire in mahnire si cu multa tulburare ne sfarsim viata?
- Oamenii de alta data aveau multa dragoste intre ei si fiecare intampina pe aproapele sau cu sinceritate si cu dreptate. Si aveau asa de mare dragoste pentru Dumnezeu, incat niciodata nu duceau la biserica ceva, daca nu era desavarsit. Acum insa, lucrurile nu mai stau asa, ci toate cele alese le dam pantecelui, facandu-l dumnezeu si ceea ce este stricat si nefolositor, aceea ducem la biserica Lui Hristos. Se stie apoi, ca in tot ce faceau, ei, slujeau cu adevarat lui Dumnezeu si astfel Il aveau in ajutor si impaciuitor in toate nevoile; pe cand azi, precum am zis, avem pantecele dumnezeu si acestuia ii slujim in toate, ceea ce nu numai ca nu ne aduce folos si mantuire, ci dimpotriva, ne pricinuieste multe dureri si suparari.
- Parinte, a continuat fratele, fiindca Dumnezeu va lumineaza mintea cea preainteleapta ca sa-mi spuneti cele ce trebuie, va rog spuneti-mi, are durere si sila sufletul cand se desparte de trup sau poate iesi linistit si usor?
- De vreme ce n-am murit, nu stiu bine, ii raspunse Cuviosul, zambind. Dar fii atent, sunt drepti care au moarte amara si pacatosi care au moarte placuta. Dar moartea amara a celui drept ii spala pacatele pe care, ca om, le-a facut in viata, de vreme ce nimeni nu este fara de pacat, fara numai Dumnezeu; pe cand moartea placuta a pacatosului ii aduce o mica si cuvenita rasplata pentru vre-un bine pe care l-a facut. Si astfel, cel drept devine cu totul curat, iar cel pacatos cu totul necurat.
De aceea, s-o stii bine, fiule, chiar daca moartea dreptului pare amara, ea este temporara, pentru ca de aici inainte se bucura si se veseleste de-a pururi; pe cand pacatosul, daca temporar are o moarte placuta, totusi, vesnic va arde si se va chinui in focul cel nestins. Exista desigur si pacatosi care au o moarte amara si sunt trimisi direct in iad, precum sunt si drepti care au o moarte placuta si merg direct in fericire.
Vezi, ca sunt deosebite judecatile lui Dumnezeu. Randuieste fiecaruia moarte potrivita cu viata lui. Totusi, moartea nu este atat de infricosata cum este judecata care are loc in acel ceas; deoarece, cand iese sufletul din trup, il intampina multime de ingeri, dar se aduna si multime de demoni; ingerii ii arata faptele lui cele bune, iar diavolii pe cele rele. Si totusi, asteapta sa vina din cer hotararea osandirii lui si totusi, nadajduieste la mantuire. Sufera, isi ridica mainile la cer, se roaga sa nu fie predat intunecatilor diavoli. Dar si ingerii au atunci lupta mare si se bucura cand aud hotararea mantuirii lui. Dimpotriva, duhurile cele rele asteapta si doresc sa auda hotararea de osanda. Si sufletul este predat unde hotaraste Dreptul Judecator, fie ingerilor, la fericirea cea vesnica, fie diavolilor, la osanda si munca vesnica.
Aceasta este, fiul meu, teama si cutremurul, ca nu cumva sa fie osandit omul la pieire. De altfel, moartea este ceva firesc, care ne asteapta pe toti. Deci, ca sa raspund la intrebarea ta de la inceput, sufletul este cuprins de spaima si de cutremur in asteptarea hotararii lui Dumnezeu, ca nu cumva sa fie osandit.
Terminand cuvantul, Sfantul s-a ridicat la rugaciune, pentru ca niciodata nu amana rugaciunea. Adeseori, in mijlocul multimii, se ruga cu mintea. In orice ceas, chiar daca vorbea cu cineva, in adancul inimii sale nu inceta a rosti stihuri din Psaltire. Dar, lucru si mai minunat, chiar si cand dormea, adeseori mintea lui limpede cugeta cuvintele Domnului.
O alta insusire a Cuviosului Nifon era dragostea lui mare pentru Sfantul Apostol Pavel. Cand spunea cineva un cuvant de lauda sau altceva despre el, inima Cuviosului se aprindea de o deosebita ravna si evlavie si zicea adesea: "Pavel cel mare cat cerul si pamantul, preaiubitul meu, taria Bisericii, prealuminosul ochi al lui Hristos; Pavel cel preafrumos si indumnezeit, dea pururi sa fie slavit!" Asa graia si sufletul lui niciodata nu se satura laudand pe dumnezeiescul Apostol.
MILOSTENIA SI RASPLATA EI
Odata a venit la chilia lui un crestin, sa-i ceara un sfat. Dupa obosnuita salutare, a luat loc si a intrebat pe Cuviosul:
- Rogu-te, Parinte, spune-mi ce folos au cei ce isi impart averea la saraci?
- N-ai auzit ce zice Evanghelia? ii raspunse el.
- Multe am auzit si am citit, dar as vrea sa aud ceva si din gura sfintiei voastre!
Atunci, Nifon i-a zis:
- Dumnezeul cerului si al pamantului sa te invete dupa credinta ta, pentru ca eu sunt neputincios si nevrednic. Dar pentru ca ai venit sa auzi ceva, ia aminte si, Dumnezeu, precum am zis, te va lumina. Si tacand putin a inceput:
"In zilele Episcopului Chiriac al Ierusalimului, traia un om foarte milostiv cu numele Sezont. Intr-o zi, acesta, trecand prin piata orasului, vede un sarac gol, tremurand de frig. Atunci el si-a scos haina de pe sine si a dat-o saracului, apoi s-a intors acasa. Ajunsa acasa, s-a intins sa se culce si a avut un vis. Se parea ca se afla intr-o gradina incantatoare, luminata de o lumina curata si nematerialnica. Era plina de flori, trandafiri, crini si de copaci roditori, care revarsau din frunzele si fructele lor o negraita mireasma. Copacii erau incarcati cu fructe preafrumoase, incat ramurile lor atarnau pana la pamant si fiecare avea o stralucire deosebita. Pe ramurile lor, multime de pasari de tot felul si de toate culorile, cantau o cantare asa de minunata, incat socoteai ca vine din cer si, toti copacii, iarba si florile aveau multa frumusete.
Vazand si auzind toate acestea, Sezont a simtit o dulceata de negrait si o deosebita placere. Pe cand se uita el uimit, a venit un tanar si i-a zis: "Urmeaza-ma!" A inceput a merge dupa el si indata au ajuns la o pestera de aur. Si-a aruncat privirea dincolo de poarta si a vazut o curte, iar inauntru, un minunat palat stralucitor. Cum se uita Sezont, au iesit din palat saisprezece tineri inaripati, care straluceau ca soarele si care purtau cate patru, de fiecare parte, un chivot aurit.
Pe cand mergeau prin curte acei ingeri ai lui Dumnezeu, Sezont a inteles ca vin spre dansul. Si intr-adevar, s-au apropiat de poarta de aur si s-au oprit inaintea lui. Au luat de pe umeri chivotul si l-au pus pe pamant si parca asteptau acum pe cineva sa vina. Si, cu adevarat, indata vede Sezont coborand din palat un preafrumos tanar venind spre locul unde se aflau ingerii. "Deschide-ti chivotul!" le-a poruncit el, "si aratati acestui om ce i-am pregatit eu pentru haina pe care mi-a daruit-o nu demult, prin mainile saracului". Aceia au deschis indata chivotul de aur si au inceput sa scoata din el camasi si haine imparatesti, unele albe ca neaua, altele brodate, altele prea impodobite si, le-au intins inaintea lui, intrebandu-l:
- Iti plac, Sozont? Iar el a raspuns cu teama:
- Nu sunt vrednic sa vad nici umbra lor!
Ei, insa, continuau sa-i arate alte vesminte tot mai stralucite, impodobite si aurite, incat numarul lor era cu miile. Dupa ce Domnul ingerilor l-a facut, in acest chip, sa inteleaga ce inseamna ca insutit va lua si viata vesnica o va dobandi, i-a zis:
- Vezi, Sozont, cate bunatati ti-am pregatit pentru ca, vazandu-ma gol, te-ai milostivit de Mine si M-ai imbracat? Mergi dar si continua sa faci la fel! Daca dai saracului o haina, Eu iti pregatesc insutit. Auzind acestea, Sozont a intrebat cu teama dar si cu bucurie pe Domnul:
- Doamne, oare la fel faci cu toti cei care ajuta pe saraci? Le pregatesti insutite bunatati si viata vesnica?
Iar Acela i-a raspuns:
- Tot cel ce va jertfi pentru Mine casa sau ogor, sau slava, sau tata sau mama, sau frati sau surori, sau femeie sau copii, sau orice alt bun pamantesc, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. De aceea, niciodata sa nu-ti para rau de milostenia ta, nesocotind pe saracul caruia i-ai dat ceva! Ca nu cumva in loc de rasplata sa ai indoita osanda si paguba. Deoarece acela care face un bine si se caieste si ocaraste pe sarac, isi pierde plata si se afla vinovat in ziua judecatii.
Dupa aceste cuvinte, Sezont s-a trezit plin de uimire pentru vedenie. S-a sculat indata din pat si a dat alta haina unuia care stia ca are nevoie. In noaptea aceea a avut iar acea vedenie si dimineata, fara intarziere, si-a impartit toata averea la saraci, s-a lepadat de lume si s-a facut monah imbunatatit.
Aceasta s-o tii si tu minte, fiule, de acum inainte, a indemnat Cuviosul Nifon pe cel ce veniste, si sa faci tot ce poti ca sa agonisesti insutit in ceruri!
