[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



PRIMA VIZITA IN SFANTUL MUNTE

Viata mea la facultate a fost o aventură. Petreceri, drumetii, iubiri, teorii si ideologii. Citeam mult, filosofam mult, discutam mult, căutam mult. Toate acestea într-o continuă miscare si împrăstiere.

Se sfârsise vara si, împreună cu ea, si banii nostri. Noi însă voiam să ne continuăm vacanta, băile si călătoriile. Atunci, un oarecare prieten a propus să mergem în Sfântul Munte.

- Ce să facem acolo? am întrebat.

- Cutreierăm din mănăstire în mănăstire: avem cazare si masă gratuite, ba între timp mai facem si câte o baie, a răspuns prietenul meu.

- In regulă, mergem.

Dacă n-ar fi stăruit el atâta, n-am fi putut să ne trezim la 5 dimineata. Nu dormiserăm decât trei ceasuri.

Autobuzul a făcut trei ore de la Tesalonic până la Uranupoli. Am urcat apoi pe vaporul care urma să ne ducă în Munte. Am plutit paralel cu coasta peninsulei vreme de un ceas si jumătate. Aveam un sentiment de bucurie lăuntrică. Mănăstirile erau impresionante, iar micile chilii, pierdute prin verdele ierburilor, lângă mare, atestau un mod linistit de viată si o filosofie a îndepărtării de desertăciunea lumii. Vedeam visul meu întrupat. Deseori discutam cu prietenii mei să plecăm undeva departe de societatea aceasta a masinăriilor inumane, si să trăim simplu, la tară, după regulile noastre. Iată, asadar, că anumiti oameni reusiseră. Eram sincer bucuros!

Itinerariul călătoriei noastre a fost Tesalonic -Uranupoli - Dafni (portul) - Karyes (capitala) -Mănăstirea Kutlumusi - Mănăstirea Iviron - Mănăstirea Stavronikita - Mănăstirea Grigoriu - Tesalonic.

Am cunoscut monahi, am stat de vorbă cu ei. Am fost uimit să constat cât erau de inteligenti si de cultivati. Se dovedeau extrem de fini cunoscători ai problemelor sociale, politice, ideologice, filosofice si existentiale care mă preocupau. Cuvintele lor erau adânci si pline de miez. Simteam o mare satisfactie să pot discuta cu ei. Nu acceptam punctele lor de vedere, căci nu aveam vreme să reflectez eu însumi asupra lor. Oricum, însă, erau conceptii serioase, pe care nu le putea cineva respinge prea usor.

M-a impresionat si modul chinovial de organizare a vietii lor. Nu exista în mănăstire avere personală. Toate apartineau tuturor. Proprietate obstească. Mâncau cu totii împreună, laolaltă cu oaspetii lor, aceeasi mâncare, la aceeasi masă. Anual, în cadrul unei mari întruniri, schimbau între ei diversele slujiri, astfel încât fiecare să fie angrenat în toate activitătile: un an, grădinar; anul viitor, tâmplar; următorul an, trapezar, s.a.m.d. Egumenul era ales prin vot de către întreaga obste, pe viată, cu exceptia cazului în care si-ar fi manifestat el însusi dorinta de a demisiona din această demnitate. Erau alesi si „responsabilii-sefi“, care, împreună cu egumenul, constituiau corpul administrativ al mănăstirii.

Existau între ei alte valori si alte relatii decât cele cu care suntem noi obisnuiti. Fiecare căuta să-1 slujească pe celălalt. O atmosferă de iubire frătească, un duh de jertfire de sine. Se bucurau atunci când puteau ajuta. Câtă diferentă fată de individualismul mizerabil si inuman al locuitorilor marilor orase!

Aici se păstra viu vechiul duh al crestinismului, cu cinele comune, cu „agapele“, cu bunurile obstesti. în primele biserici crestine nu exista nici un sărac, nimeni care să fie lipsit, pentru că toti crestinii, bogati si săraci, îsi puneau averile la dispozitia Bisericii si astfel ele deveneau proprietatea tuturor membrilor Bisericii. Si toate acestea fără nici o constrângere, fără crime, ură, „dictaturi ale proletariatului“ si alte grozăvii. Proprietate obstească întemeiată nu pe constrângere, ci pe libertate, pe iubirea din inimă pentru aproapele.

Asa a învătat Hristos. Aceasta este calea pe care a arătat-o. Calea iubirii.

La un moment dat, am realizat că imaginea care exista în mintea mea despre crestini si crestinism, pe de o parte, si ceea ce vedeam si trăiam acum, pe de alta - erau două lucruri cu totul contradictorii. Eu credeam că în general crestinii sunt oameni cu probleme psihologice, îngusti la minte, dar smecheri si mizerabili. Credeam că Biserica, crestinismul, sunt pe cale de disparitie, apartinând unei traditii mumificate, adecvate preponderent oamenilor de joasă spetă, sarlatanilor si găinarilor. Am fost uimit când am cunoscut faptele si oamenii de aproape.

M-am întrebat curând: „Bine, dar cum s-a format si a prins contur în mintea mea această imagine negativă, falsă, despre crestinism si despre Biserică?“. N-aveam nici un drept să emit vreun punct de vedere asupra acestor teme, întrucât nu cunoscusem niciodată de aproape vreun călugăr, vreun preot sau vreun crestin practicant.

Toată această imagine negativă se formase înlăuntrul meu datorită ziarelor si televizorului. Adoptasem un punct de vedere străin de realitate... Deci, fusesem supus unei spălări a creierului! în aceasta si constă supunerea, robia spirituală: controlul gândirii prin mijloacele de informare în masă.

Oare în câte alte probleme fusesem supus aceleiasi spălări a creierului? Putin câte putin, crâmpei cu crâmpei, o mică stire după alta - si astfel ne sunt induse cu premeditare în minte imagini deformate. Numai constientizarea si obisnuinta de a discerne si a controla informatiile pe care le primim ne pot elibera de această sclavie spirituală.

In paralel cu aceste gânduri si evenimente, s-a derulat un alt set de întâmplări cu mult mai însemnate si mai... misterioase. în acele zile sufletul meu era cuprins de bucurie si de pace, ca si când m-ar fi acoperit o binecuvântare, ca si când cineva îmi călăuzea pasii, scotându-i în calea mea pe oamenii potriviti pentru a-mi vorbi si a mă învăta. Era dumnezeiasca purtare de grijă?

Plecând cu vaporul din Sfântul Munte, m-am străduit să-mi astern experientele pe hârtie, în textul de mai jos, pe care l-am scris atunci.

Iată ce scriam: „Acum simt că pot pleca din Munte. Simt că s-a încheiat un ciclu. Un seminar. Acum înteleg existenta acestui ciclu, pe care nu-1 constientizasem ca atare în timp ce se derula.

Am primit trei lectii, si n-as fi putut pleca înainte de a le sfârsi. Ceva lăuntric mă tinea în Munte atâta vreme cât sufletul meu încă prelucra aceste lectii. Erau dati când mă simteam foarte încărcat. Angrenajele sufletului meu lucrau la temperaturi înalte.

La Stavronikita, egumenul ne-a vorbit la cimitir. A fost prima discutie. întreaga mănăstire, cu atmosfera ei, cu miscările, sunetele, icoanele ei, actiona asupra noastră. La început, egumenul se pierdea într-un anume fel atunci când vorbea: închidea ochii pe jumătate, îsi misca încet-încet capul, intra într-o stare anume. Cuvintele lui mi-au părut mai întâi încurcate, dar apoi si-au aflat însiruirea logică. De la el am înteles misterul existentei Bisericii. Ce este Biserica? «Râul cel purtător de viată care curge neîncetat prin veacuri».

Pe Dumnezeu L-a definit ca «Cel ce a dat timp netimpului si loc nelocului». Nu-mi puteam lua ochii de la egumen. Ceva făcea ca toate cuvinte lui să răsune adânc înlăuntrul meu si să-si dezvăluie tainica încărcătură dinaintea constiintei mele.

Simteam că «ceva se întâmplă aici». Ceva care depăsea hotarele unei simple convorbiri. Altcineva, mai înalt, nevăzut, era învătătorul. Nu egumenul.

La Kutlumusi - altă stare de lucruri. Simteam o presiune interioară, un impuls de a pleca. O teamă datorată faptului că monahii de aici se apropiau de cugetele mele cele mai adânci. Erau familiarizati cu problemele existentiale care mă frământau pe atunci. Părintele A., un ieromonah de aceeasi vârstă cu mine, îmi vorbeste despre viata sa si despre atacurile demonice. Aud pentru prima dată despre Satana ca despre o fiintă care se află lângă noi si care există tot asa precum există cerul, pământul, omul. Asadar aceste lucruri se confirmau: nu numai că mă gândisem la ele, ci în adâncul sufletului dobândisem simtământul existentei lor. M-am înfricosat.

Sentimentul că pusesem capăt unui întreg mod de raportare la realitatea înconjurătoare nu era însă atât de limpede. Seara am discutat cu Tasos:

- Ce fel nou de a privi lucrurile este acesta? E iluzie sau realitate?

Prietenul meu a răspuns:

- Ceea ce-mi dă fiori nu este «iluzia» lor, ci faptul că simt că nu este iluzie, ci realitate.

Intr-adevăr, ne simteam amândoi tulburati în fata dimensiunilor acestei noi experiente.

La Grigoriu am ajuns după-amiaza, singur. încă de pe drum presimtisem că voi avea o întâlnire seara, iar dimineata voi pleca. Lucrurile au curs firesc dar, în chip misterios, faptele si evenimentele s-au dovedit strâns legate, fără sincope, având continuitatea verigilor unui lant. în toată această multime a vizitatorilor si a călugărilor, care îmi erau cu totii absolut necunoscuti, l-am întâlnit pe acest om fără ca măcar să-1 caut sau să-i spun pe cine si pentru ce îl caut. Exact la momentul potrivit a trecut prin fata mea părintele S., si astfel ne-am cunoscut. Am simtit că-i pot vorbi unui monah pe limba mea, liber. Era un vechi călător. Un fost... «vântură-lume»! Am discutat deschis. M-am simtit foarte liber. Prin această discutie mi-am redobândit sentimentul propriei responsabilităti pentru drumul meu în viată.

Lucrurile nu ni se petrec la întâmplare. Ceea ce are importantă este maniera personală pe care o alegem spre a le înfrunta“.

Această primă vizită a durat trei sau patru zile. Simteam că mă sparg. Mă umplusem până la refuz cu impresii noi. Erau atâtea lucruri inedite la care trebuia să reflectez, să mi le pun în ordine... Trebuia să plec pentru a „digera“ noile si intensele mele impresii.




>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog