[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



EFECTE SOCIALE ALE ÎNVĂTĂTURII DE CREDINTĂ ÎN HINDUISM SI CRESTINISM

Printre practicantii yoga si admiratorii conceptiilor orientale există o tendintă larg răspândită de a crea în jurul a tot ceea ce este legat de India (religie, cultură, civilizatie - mergând până la vestimentatie sau gastronomie) un fascinant mit. E consecinta firească a lipsei oricărui contact cu realitatea Indiei, fapt ce explică în bună măsură neputinta de a percepe si evalua situatia de acolo.

Foarte multi „maestri spirituali“ hindusi au dbiceiul de a organiza pe teritoriul Indiei mici călătorii destinate discipolilor lor europeni. Extrem de costisitoare financiar în raport cu nivelul de trai al tării, aceste călătorii vizează o gamă restrânsă de obiective atent selectate (rezumându-se adesea la vizitarea ashramului central al miscării), cu scopul de a induce artificial o imagine cât mai cosmetizată si mai lesne „vandabilă“ despre realitătile indiene. Practic, se procedează în conformitate cu toate legile marketingului si reclamei.

Au ajuns de notorietate cazuri precum cel al gurului Maharishi Mahesh Yogi, care nu s-a sfiit să lanseze oficial guvernelor lumii occidentale propuneri de rezolvare a marilor probleme sociale, pretinzând că, în nemărginita lui întelepciune, a făurit planul care va institui raiul pe pământ.

Este de mirare însă că toti acesti „mari luminati“, „întelepti“, „zei“ si „semizei“ n-au reusit să rezolve nici măcar una din aceste probleme în propria lor tară. India zace si astăzi într-o inimaginabilă sărăcie, foamete si mizerie. în orase, mii de familii au drept casă trotuarul. Acolo gătesc, acolo mănâncă, acolo îsi fac nevoile, acolo dorm - pe pânză de sac. Noaptea trotuarele sunt atât de ticsite de trupuri omenesti, încât circulatia pietonilor nu se poate face decât pe carosabil!

Se întâmplă adesea ca părintii să-si mutileze propriii copii, smulgându-le din încheieturi mâinile si picioarele, pentru a provoca astfel compasiunea trecătorilor si a reusi să trăiască din cersit întreaga viată.

Organizatiile internationale au depistat si înregistrat până în clipa de fată 44 de milioane de copii sub 14 ani care lucrează la cuptoare pentru fabricarea cărămizilor, la constructii, în mine, sau sunt angrenati în alte activităti cu grad mare de risc si de dificultate. Dintre ei, 10 milioane au fost cedati ca sclavi pe viată de către familiile lor, pentru achitarea unor datorii către persoane fizice.

Uniunea Internatională de Combatere a Sclaviei a detectat în India 16 piete de sclave ale sexului, adică veritabile târguri ambulante de carne vie, unde se adună „proprietarii“ si îsi aleg fetele destinate prostitutiei. Iată un singur caz, relatat chiar de către investigatorii internationali:

„Sonali este în vârstă de* 8 ani. Fata îi este machiată si buzele pline de ruj. Cercei lungi îi atârnă în urechi. Stă linistită în salonul unei case de tolerantă din Bombay. Clientului i se solicită 40 de dolari, întrucât marfa este tânără si proaspătă. Sonali nu se află aici din voia sau alegerea ei, astfel încât îi acceptă pe toti clientii impusi de matroană. Tatăl ei a vândut-o unui intermediar pentru 400 de dolari, si acum ea îsi oferă trupul pentru a obtine banii cu care să-si răscumpere libertatea. Conform statisticilor, Sonali va muri peste doar câtiva ani, în urma unei boli sau traume fizice“.

Catastrofa poporului indian întrece orice imaginatie. Oamenii trăiesc ca animalele si mor ca animalele, iar trupurile lor sunt aruncate în Gange. Am văzut pe Gange nenumărate cadavre umane plutind în tovărăsia lesurilor de animale, fapt care nu impresiona câtusi de putin pe cineva. în India, viata unui om nu valorează aproape nimic. De altfel, există atât de multi săraci, încât rata uriasă a mortalitătii este privită ca o chestiune aproape convenabilă.

Dezastrul social pe care îl trăieste India nu este nici rodul hazardului, nici al vointei lui Dumnezeu, asa cum învată brahmanii. Este rezultatul asumării si punerii în practică a preceptelor religiei hinduse, care instituie cel mai pervers, abuziv, despotic si inuman apartheid: sistemul castelor, rămas în vigoare de mai bine de 2000 de ani. Apare cu atât mai bizar paradoxul de a întâlni tineri occidentali animati de conceptii politice si sociale ultraliberale - hipioti, anarhisti, feministe - sustinând si chiar adoptând hinduismul! Este evident că oamenii n-au perceput nici măcar consecintele de ordin social ale hinduismului.

Asadar, se presupune că undeva între anii 200 î.H. si 200 d.H., sistemul castelor ar fi fost elaborat si expus într-un codice special de către Mânu, un personaj mitic. Desi Veda este socotită izvorul legii (dharma), în realitate legile lui Mânu sunt cele care statuează organizarea vietii indiene până în zilele noastre. Există acolo un întreg sistem juridic, reunind norme de drept penal, drept familial, drept al obligatiilor, drept real si reguli procedurale.

Indienii se împart în patru caste de bază. Cea dintâi este a Brahmanilor (preotilor). Cea de-a doua este a războinicilor (Ksatriya), a nobililor si a stăpânilor. Cea de-a treia este a oamenilor liberi (Vaisya), a comerciantilor si a feluritelor categorii profesionale. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd). Oamenii care nu apartineau nici uneia din aceste caste erau considerati paria, si condamnati să trăiască la marginea satelor; li se interzicea să posede orice altceva în afara vaselor casnice, a câinilor si a măgarilor; le era interzis inclusiv spălatul la cismeaua comună a satului.

Membrii celei de-a patra caste aveau un statut aproape similar cu cel de paria. Menirea lor era să-i slujească pe membrii castelor superioare. Accesul la cultură le era restrictionat într-o asemenea măsură încât nu aveau dreptul nici măcar să asculte citindu-se din cărti. Dacă dorea neapărat, un brahman putea să ia o fată din această castă doar ca pe a patra sotie. în consecintă, s-a ajuns cu timpul la subdivizări ale castelor, care cunosc astăzi până la 3000 de ramificatii.

Din casta a treia fac parte, spre exemplu, agricultorii, siderurgistii, dulgherii, frizerii, artistii. Au cu totii obligatia unui comportament condescendent si obedient fată de membrii castelor superioare, si li se interzice cu strictete orice tentativă de parvenire socială.

A doua castă, a războinicilor si a nobililor, este însărcinată cu atributii legate de organizarea războaielor, asigurarea protectiei tării si a sistemului politic, colectarea birurilor si impozitelor s.a.m.d.

In fine, brahmanii sunt cei care învată poporul, conduc slujbele religioase, aduc jertfe zeilor si primesc darurile pentru templu. Ei se bucură de întâietate chiar si în fata regelui si a urmasilor acestuia. Un brahman, fie el si copil, este considerat superior unui războinic sau nobil. Dacă săvârseste o crimă, el nu este condamnat la moarte, ci la exil. Cel mai mare păcat este socotit uciderea unui brahman. Acest păcat nu poate fi răscumpărat decât prin moartea ucigasului. Totusi, autorul crimei va avea de îndurat si o pedeapsă spirituală, reîncarnându-se într-un animal. Dacă o persoană moare neavând urmasi, toate bunurile sale trec automat în proprietatea brahmanilor. De asemenea, dacă un brahman descoperă o comoară, aceasta devine proprietatea lui. Dacă regele găseste o comoară, o parte din ea le este transferată obligatoriu brahmanilor.

In general, institutia castelor impusă de brahmani se fundamentează pe trei interdictii de bază:

1) Este interzisă căsătoria cu o persoană apartinând altei caste.

2) Este interzis orice fel de contact cu persoane apartinând unei caste inferioare. încălcarea acestei interdictii atrage dezonoarea si oprobriul public.

3) Orice strădanie a vreunei persoane de a accede într-o altă castă este socotită nu numai zadarnică, ci si condamnabilă, atrăgând pedepse atât în viata aceasta, cât si după moarte.

Toată această structură socială oprimantă, care a produs atâta suferintă de-a lungul istoriei Indiei, a fost plăsmuită de către brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse, sub inspiratia textelor „sfinte“ ale Vedelor. Prin urmare, sistemul castelor nu este considerat a fi reflexul natural al unui fenomen social, nici al unuia biologic (de tipul superioritătii rasiale). El tine pur si simplu de o ordine transcendentală, izvorând din chiar teoria hindusă asupra lumii. Fundamentul său îl constituie legea metafizică a dharmei, din care decurge nevoia persoanei de a se conforma cu strictete ritmului, ordinii si ierarhiei întregului, ceea ce presupune inclusiv asumarea resemnată a predeterminărilor sociale.

Este modul prin care însusi Dumnezeu a creat lumea. Opozitia fată de acest sistem este echivalentă cu împotrivirea fată de Dumnezeu, adică păcatul cel mai grav, aducător de osândă vesnică. Avem de-a face cu o mostră elocventă de terorism spiritual în toată măretia lui!

Adeptilor, propovăduitorilor si admiratorilor occidentali ai hinduismului le-ar fi util să constientizeze faptul că în sistemul hindus de organizare al întregii societăti, care este unul profund religios, ei nu se vor putea integra niciodată castelor superioare. Acesta este un drept exclusiv ereditar. Mai mult decât atât, statutul lor este unul inferior si fată de paria, dacă se aplică riguros vechea traditie hindusă. Acestea sunt prescriptiile textelor „sfinte“, „insuflate de Dumnezeu“.

Iată cum a fost posibilă în India stagnarea oricărei evolutii sociale si anihilarea puterilor creatoare ale indivizilor, siliti să trăiască sub semnul complexelor si frustrărilor. S-a instituit inevitabil în rândul populatiei o atmosferă generală de pasivitate si fatalism, pe fondul căreia mizeria si pauperitatea societătii indiene au ajuns să înregistreze cote inimaginabile.

Devine cu atât mai legitimă întrebarea: dacă „supraoameni“ si „zei încarnati“, precum gurul Maharishi, clamează emfatic (inclusiv în fata guvernelor lumii) că posedă reteta magică a rezolvării tuturor problemelor sociale, politice, economice, administrative, etc, atunci cum se explică faptul că patria lor se află într-un asemenea colaps? Nu cumva această propagandă mediatică tinteste în realitate naivitatea acelorasi adepti occidentali care întretin prin cotizatiile lor viata de super-lux a „marilor initiati“? De altfel, Maharishi a sfârsit prin a se stabili în America, unde huzurul în care trăia - de pe urma vânzărilor de mantre\ - a făcut istorie pe toate meridianele.

Nu mai putin celebru este si cazul lui Rajneesh, „mentorul universal“ care, plecând din India sărac lipit pământului, a ajuns să posede - gratie eforturilor de „iluminare“ a Americii si Europei - multimi nesfârsite de Rolls-Royce-uri, avioane personale si vile în toate tările bogate ale lumii. Stia să-si atragă prozeliti de genul unei renumite cântărete grecoaice care i-a cedat nu numai drepturile financiare de pe discurile sale si întreaga sa avere, ci până si pensia lunară pe care i-o furniza Broadway-ul din New York. După un răstimp oarecare, gurul a îndepărtat-o subit din cercul ucenicilor săi, iar ea a supravietuit în Atena la limita subzistentei, trăind din ajutoarele economice ale prietenilor, profund nefericită si grav traumatizată psihic.

Datorită presei si a multor mărturii individuale, este cunoscută astăzi în detaliu „activitatea spirituală“ prestată de marele guru în ashramurile sale: le administra discipolilor narcotice, hasis, L.S.D., cocaină, iar apoi îi mâna către orgii sexuale în grup. El însusi dispunea sexual de orice femeie si orice bărbat îsi dorea. Delicatetea iubirii, cunoasterea reciprocă, respectul persoanei erau coborâte programatic la nivelul animalitătii si al obscenitătii. Cei care si-au văzut fiintele iubite distruse fizic si sufleteste au depus împotriva lui nenumărate plângeri. Insă, în cele din urmă, Administratia Financiară a fost cea care 1-a silit să-si abandoneze „proiectele spirituale“ si să-si petreacă ultimii ani ai vietii ascunzându-se de justitie, întrucât fusese condamnat pentru sustragere de la plata impozitelor. Marele guru prospera furând nu doar din buzunarele adeptilor, ci si ale statului.

In mijlocul acelor evenimente, a fost întrebat un alt guru, mai „serios“, anume Satyananda, ce părere are despre Rajneesh. Răspunsul său nu necesită comentarii: „A, noi în India îi respectăm si îi cinstim foarte mult pe gurusi!“. De asemenea, într-un interviu din 17 mai 1984, acelasi Satyananda a declarat: „Aceste două personalităti, Rajneesh si Maharishi, au întreprins o lucrare istorică pentru binele omenirii. Aceasta este părerea mea“. Asadar, cei doi erau nu doar elogiati pentru practicile lor abominabile, ci si confirmati ca „gurusi“, adică oameni luminati, sfinti, călăuzitori spirituali ai omenirii către unirea cu Dumnezeu.

Pozitia lui Satyananda nu este întâmplătoare si nu reprezintă o părere personală. Există în India o astfel de traditie, care se transmite de secole din generatie în generatie, cunoscută sub numele de „tantrismul mâinii stângi“ (Vama Marga), a cărei practică este centrată în jurul sexualitătii si constă în organizarea de orgii în grup ce urmăresc nimicirea eului. însusi Satyananda, în convorbiri avute cu discipoli europeni, a confirmat că si miscarea sa este fidelă aceleiasi traditii, pe care o descoperă însă numai celor „initiati“.

Indienii sunt departe însă de a constitui o exceptie printre popoarele omenirii. Si alte neamuri din Antichitate (grecii, egiptenii, asirienii), ba chiar din perioada medievală, se dedau la slujiri orgiastice aduse unor zeităti (Afrodita, Astarta, Kiveli). De pildă, cultul Afroditei era de tip orgiastic, principalul act de venerare a ei fiind prostitutia organizată în locurile „sfinte“. Adoratorii aduceau în temple câte o monedă ca plată pentru preoteasa-prostituată, asa cum relatează Eusebiu al Cezareei si Clement Alexandrinul. în acelasi mod era adorat Dionysos, zeul betiei, al vinului si al homosexualitătii pasive. Este ceea ce se întâmplă încă în India, o tară rămasă idolatră până astăzi, oricât ar părea de neobisnuit pentru europeanul contemporan tributar unei traditii crestine bimilenare. Iată însă că, prin contributia „marilor initiati“ hindusi, asistăm actualmente la fenomenul resurectiei idolatriei în spatiul european.

Pentru a evidentia ecourile sociale ale diferentelor fundamentale de viziune asupra lumii în crestinism si hinduism, merită să examinăm modul în care gândirea crestină a remodelat radical în istoria civilizatiei pozitia generală fată de: 1) sclavie; 2) statutul femeii; 3) sistemul împărtirii bunurilor materiale si culturale între membrii societătii, adică institutia proprietătii.

1) Sclavia era răspândită în toată lumea antică. Nu exista imperiu, stat, oras, familie bogată care să nu dispună de sclavi. Conform dreptului roman, sclavii erau tratati ca simple obiecte. Proprietarul îi putea vinde, silui, maltrata sau ucide, fără să dea socoteală nimănui. Nobilele romane purtau asupra lor un stilet cu care obisnuiau să-si pedepsească sclavele, crestându-le membrele sau chiar omorându-le, în functie de gravitatea abaterii.

Polarizarea societătii în sclavi si stăpâni s-a datorat unei profunde pervertiri a mintii si a sufletului omenesc. „Mintea despărtită de Dumnezeu devine fie demonică, fie animalică“, spune Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahismului crestin.

Si, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunostintă, asa si Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înselăciune, de purtări rele..., spune Apostolul Pavel (Rom. 1,28-29).

Fireste, această stare de fapt a creat si intense împotriviri. De multe ori în decursul veacurilor sclavii s-au răsculat, generând chiar războaie îndelungate. Vărsările de sânge nu aduceau însă niciodată schimbări notabile, căci fortele militare de stat erau întotdeauna mai bine organizate si mai experimentate în luptă decât grupurile de sclavi.

Crestinismul a lovit sclavagismul în rădăcina lui, în sufletul omului. Fără războaie si sânge. Vindecând inimile oamenilor de patimile mândriei si lăcomiei, a reusit la început să limiteze substantial, iar după câteva sute de ani să eradice total acest fenomen.

Au contat în acest sens învătătura de credintă si exemplul practic. Pe de o parte, Evanghelia propovăduia că nu mai este nici rob, nici liber...(Gal. 3, 28) si că Dumnezeu nu caută la fata omului (Gal. 2, 6), interzicând asadar discriminările comportamentale fată de cei aflati în robie. Pe de altă parte, în timpul Dumnezeiestii Liturghii, care este chintesenta slujirii duhovnicesti a crestinismului, Biserica 1-a asezat pe sclav în exact aceeasi cinste cu stăpânul său, punându-i pe amândoi să se împărtăsească din acelasi potir.

Oriunde se ridica o biserică crestină, era vestită cu putere egalitatea în cinste a oamenilor. Biserica a luptat cu moduri de gândire, interese si cutume vechi de sute si mii de ani; însă, cu pretul sângelui a milioane de martiri crestini, viata oamenilor avea să fie efectiv revolutionată.

Iar astăzi, brahmanii hindusi depun eforturi asidue pentru conservarea sistemului castelor pe care l-au impus în vechime. Comparatiile între cele două tipuri de civilizatie sunt de prisos. Istoria grăieste de la sine.

2) In lumea antică dominată de idolatrie si de filosofiile omenesti, conditia femeii era una tragică. Până si în Atena, faimoasă pentru democratia, libertatea si nivelul ei cultural, institutia sclaviei era consacrată ca un dat natural, iar femeia era practic exclusă din toate activitătile sociale. în afară de sclave, existau prostituatele publice si asa-numitele femei obisnuite. Locul celor din urmă era numai în casă. Persoana femeii era devalorizată într-o asemenea măsură, încât unii dintre gânditorii cetătii ajunseseră până la punctul de a se întreba dacă femeile au suflet.

Biserica a luat vehement atitudine si în privinta acestei discriminări, opunându-i iarăsi învătătura Scripturii, potrivit căreia nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască (Gal. 3, 28), ci înaintea lui Dumnezeu nu există decât suflete, persoane de aceeasi cinste, înzestrate de către Creator cu aceeasi putere de a izbândi pe calea spirituală către sfintenie. De altfel, încă din primii ani ai Bisericii, au existat nenumărate femei care s-au sfintit, au dobândit Duhul Sfânt si harismele Lui, au prorocit si au săvârsit minuni. Mai mult decât atât, Biserica o venerează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu si Pururea Fecioară Măria ca pe omul care a atins treapta cea mai înaltă a sfinteniei, la care nimeni altcineva nu va mai ajunge vreodată.

In altă ordine de idei, hindusii nu le permiteau femeilor nici măcar să asculte învătăturile Vedelorl Buddha a fost cel dintâi care a încălcat această traditie. Cedând insistentelor unei mătusi foarte dragi, el a consimtit să accepte ca ucenice si femei. Este unul din motivele pentru care a fost prigonit ca eretic de către brahmani. S-a delimitat de hinduism si în cele din urmă a întemeiat o nouă religie.

In clipa de fată există multi gurusi care primesc ca discipole femei. Chiar dacă putine dintre ele ajung până la vrednicia de guru, faptul în sine intră în flagrantă contradictie cu textele „insuflate de Dumnezeu“ ale Vedelor si cu vechea traditie hindusă, astfel încât toti gurusii care fac asemenea concesii sunt considerati eretici de către hindusii „ortodocsi“.

Imaginea pozitiei pe care o adoptă traditia indiană fată de femeie poate fi întregită si prin evocarea acelei datini străvechi impuse de codicele lui Mânu, anume sati, care statua în mod expres obligatia sacră ca femeile să fie arse de vii în focul în care era ars trupul sotului lor decedat, împreună cu celelalte obiecte personale ale lui. Este inutil să mai mentionăm câte zeci de milioane de femei nefericite au plătit printr-o moarte tragică si sinistră enormitătile doctrinare ale reprezentatilor unei preotii odioase. Din păcate, aceste realităti nu constituie de obicei un subiect de reflectie nici măcar pentru grupurile de feministe occidentale militante care se lasă seduse de învătăturile „exotice“ ale Orientului. Iată ce ravagii poate face ignoranta lumii apusene contemporane...

3) Problema spinoasă a proprietătii a fost depăsită cu un imens succes de către primele comunităti crestine prin instituirea bunurilor obstesti. Acest spirit se conservă nealterat până astăzi în mănăstirile ortodoxe, unde nu există proprietate personală, ci toate bunurile apartin comunitătii. Nu există bogati si săraci, nu există oameni care se îmbracă sau mănâncă mai bine decât ceilalti. Ii opreste de la aceasta însăsi iubirea crestină: Să-l iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti (Matei 22, 39). Omul care nutreste iubire adevărată pentru semen nu poate accepta să posede ceva în plus fată de fratele său mai sărac.

Inscriindu-se în sfera relatiilor umane, atât relatiile sociale cât si cele economice se articulează potrivit cu vointa liberă a omului. Ele nu fac parte din categoria acelor tipuri de relatii impuse, cum ar fi legile naturale (legea gravitatiei, spre exemplu). Ca persoană liberă, pot decide oricând să-mi modific relatia pe care o am cu sclavul meu (de pildă, să-l eliberez) sau cu functionarul meu.

Când omul nu duce o viată conformă cu voia lui Dumnezeu, când trăieste adică împotriva firii sale, în chip păcătos, atunci el se transformă sufleteste. Iubirea sa către aproapele se răceste, preschimbându-se treptat în dezinteres, eventual chiar în ură. Omul sfârseste prin a se iubi numai pe sine. Singura sa preocupare devine modul în care poate ajunge să trăiască mai bine, fie chiar si în detrimentul celorlalti: cum să mănânce bine, cum să se îmbrace bine, cum să doarmă bine, cum să-si petreacă timpul cât mai lejer si agreabil. Nu concepe să fie lipsit de nimic, nu acceptă să împartă nimic, nu cunoaste satiu în dorinta de a-si procura noi bunuri, chiar si atunci când cantitatea acestora depăseste cu mult posibilitătile sale de a le consuma.

O dată cuprins de flacăra iubirii dumnezeiesti, omul începe să se gândească însă si la lipsurile aproapelui său, pe care simte nevoia organică de a-1 ajuta. Dorul său arzător este ca toti semenii lui să aibă cele de trebuintă si, când Duhul Sfânt îi aprinde inima, ajunge să prefere ca el însusi să nu mai aibă nimic, dacă prin cedarea bunurilor sale îi poate ajuta pe cei din jur să supravietuiască. De aceea sunt atât de numeroase exemplele de sfinti crestini care, plini de iubirea lui Hristos, si-au împărtit toate cele ale traiului lor săracilor si au ajuns ei însisi săraci, neputând suporta gândul că ei mai detin încă averi în vreme ce frati de-ai lor înfometează prin cetăti. Există chiar cazul unui sfânt care, mistuit de iubirea Domnului, s-a vândut pe sine ca sclav si, cu banii obtinuti astfel, a eliberat un rob. Prin exemplul si puterea virtutilor sale, i-a atras apoi la credinta în Hristos si pe stăpânii săi, care au renuntat de bunăvoie la infamia posesiei de sclavi si, cu nespus respect, i-au cerut să devină părintele lor duhovnicesc.

Iată cum tăria dragostei crestine biruia până si sentimentul atât de viguros al proprietătii. Astfel a reusit Biserica crestină să întemeieze comunităti fundate pe dragostea dintre semeni în mijlocul unei societăti atât de neomenoase ca aceea a imperiului roman. Descrierile modului de viată al primilor crestini în cadrul acestor comunităti sunt elocvente si pilduitoare:

Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obste... Si nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toti câti aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vândute, si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se împărtea fiecăruia după cum avea cineva trebuintă (Fapte 4, 32-35).


Iar toti cei ce credeau erau laolaltă si aveau toate de obste. Si îsi vindeau bunurile si averile si le împărteau tuturor, după cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 44-45).

In legătură cu aceeasi temă, pozitia Vedelor este radical diferită. Ea poate fi rezumată astfel:

Săracul este sărac întrucât în vietile precedente a fost un om rău, ceea ce i-a atras în viata actuală o karma rea. Tot asa, bogatul este bogat deoarece în vietile precedente a fost un om bun, fapt care i-a atras acum o karma bună. Cu alte cuvinte, bogătia sau sărăcia sunt inseparabil legate de valoarea morală si spirituală a persoanei. Bunăstarea materială este considerată dovada ascendentului moral si spiritual al unui individ. Situatia financiară devine, asadar, criteriu de stabilire a nivelului spiritual si a moralitătii! Această perspectivă conferă nedreptătii sociale o dublă legitimare: etică si spirituală. Este si motivul pentru care hindusii nu obisnuiesc să-i ajute în vreun fel pe săraci. Trec pe lângă ei nepăsători, în virtutea convingerii că acestia trebuie lăsati să-si răscumpere karma prin îndurarea sărăciei. Asadar, nedreptatea care există în această lume nu este rezultatul lăcomiei si răutătii omenesti, ci este lege divină care se cere neapărat conservată. Tabloul consecintelor imediate în plan social ale hinduismului este acum complet.





>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog