[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



BĂTRÂNUL STRĂLUCESTE

Intr-o zi, plecând de la chilia bătrânului, mi-am amintit la poartă ceva care mă frământa.

- Părinte, yoghinul acesta, Niranjan, scotea o lumină!... i-am spus.

- Ce lumină?

- Uite, asa cum sedeam toti adunati în jurul său, deodată a iesit din trupul lui si ne-a învăluit pe toti o lumină aurie, ca o sferă care se mărea continuu. Apoi am simtit cum mă transform cu totul, cum mi se schimbă mintea. Ce lumină era aceea?

Părintele si-a ridicat mâna cu un gest suav, si mi-a pus-o pe cap fără să spună nimic...

O lumină s-a răspândit pretutindeni, umplând toată curtea. Oriunde priveam în jurul meu, vedeam această lumină. Bătrânul era izvorul din care ea se revărsa. în ciuda intensitătii ei, ochii nu mă dureau; era imaterială si nespus de dulce. Nu mă săturam privind-o. Desi avea însusiri cu totul supranaturale, nu simteam uimire, ci mă bucuram de ea în chipul cel mai firesc. Eram îmbătat de această lumină pe care o absorbeam cu întreaga mea fiintă, în acelasi timp, mintea îmi rămăsese complet lucidă, receptivă la toate elementele din mediul înconjurător. De altfel, cele cinci simturi functionau normal, cu singura deosebire că li se adăugase unul nou: „vederea duhovnicească“.

Imi amintesc că era miezul zilei, cu un soare arzător. însă strălucirea luminii imateriale a părintelui Paisie eclipsa pur si simplu lumina soarelui, covârsind-o cu mult în intensitate. Mi-e greu să estimez durata acestui fenomen. Cert este că, după o vreme, m-am pomenit păsind pe cărarea către Mănăstirea Kutlumusi. Nu-mi aduc aminte exact ce s-a întâmplat între timp. Eram profund schimbat când am ajuns la mănăstire. Călugării au remarcat imediat acest lucru.

- De la părintele Paisie vii? întrebau.

- Da, încuviintam clătinând din cap.

Nu pot spune că a existat un moment anume în care mi-am revenit din această stare. Ea s-a estompat treptat, întipărind însă adânc în sufletul meu o pace dulce, ale cărei efecte persistă până astăzi, la zece ani de la consumarea evenimentului. Trăiesc încă roadele acelei tainice si profunde schimbări lăuntrice.

In felul acesta, am putut face prin experientă nemijlocită comparatia între cele două lumini. Ce mi-ar fi putut explica bătrânul prin cuvinte? Si cât as fi înteles din ceea ce mi-ar fi spus despre lumina yoghinului? Tocmai de aceea, părintele îmi oferise acest dar duhovnicesc, astfel încât să percep diferenta prin trăire.

Si, într-adevăr, această diferentă era uriasă, de-a dreptul incomensurabilă. Pe cât diferă o tinichea veche de una de aur, pe cât diferă omul de Dumnezeu, pe cât diferă minciuna de adevăr, pe atât diferea lumina lui Niranjan de cea a părintelui Paisie. Nici măcar nu s-ar putea găsi un termen de comparatie pentru strălucirea care izvora din bătrân.

Desigur, cineva care n-ar fi avut experienta luminii bătrânului, ar fi fost privat de posibilitatea unei comparatii. S-ar fi lăsat, eventual, lesne fascinat de lumina yoghinului, si poate chiar s-ar fi arătat dispus să-1 urmeze pe calea întunecată a rătăcirii. Insă un om familiarizat cu viata duhovnicească, trăitor al lui Hristos si cunoscător al experientelor sfintilor Săi, ar fi văzut-o în integralitatea realitătii sale brute: o lumină de provenientă demonică.

Voi încerca să fiu mai explicit în a descrie si lămuri aceste evenimente spirituale.

Sufletul omenesc, prin însăsi natura lui, poate primi fie harul dumnezeiesc, fie energia demonică. Totul depinde exclusiv de vointa liberă a omului, de intentia lui asumată prin fapte.

Când omul se apropie de Dumnezeu, de Hristos, prin păzirea poruncilor Lui si prin participarea la Sfintele Taine pe care însusi Iisus Hristos le-a întemeiat pe pământ si le-a încredintat ca mostenire vesnică Bisericii pe care tot El a întemeiat-o, atunci sufletul primeste înlăuntrul său pe Dumnezeu.

Prin Taina Sfintei împărtăsanii se întâmplă ceea ce însusi Hristos a făgăduit: Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu rămâne întru Mine si Eu întru el (Ioan 6, 56).

Prin păzirea poruncilor, Hristos si Dumnezeu Tatăl vor locui înlăuntrul omului care îi va iubi: Dacă Mă iubeste cineva, va păzi cuvântul Meu, si Tatăl îl va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el (Ioan 14, 23).

Asadar, în felul acesta omul devine teofor, adică ajunge să-L poarte pe Dumnezeu permanent înlăuntrul său. Sufletul unui asemenea om se uneste atât de strâns cu Dumnezeu, încât devine una cu El: Cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El (I Cor. 6, 17). Sufletul omului se îndumnezeieste si dobândeste prin har însusirile pe care Dumnezeu le are prin fire: nemurire, lumină, slavă, cunoastere a trecutului si a viitorului, stăpânire asupra materiei, si multe altele.

Lumina lui Hristos care sălăsluieste în sufletul unui astfel de om este atât de intensă încât se manifestă vizibil si la nivelul trupului, fâcându-1 să strălucească - în sens literal. Când omul acesta doreste, din ratiuni pe care el le cunoaste, descoperă slava sufletului său si altor persoane cu care intră în contact, asa precum Hristos le-a descoperit dumnezeirea Sa celor trei ucenici ai Săi pe Muntele Tabor: Iisus a luat cu Sine pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, fratele lui, si i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Si s-a schimbat la fată înaintea lor, si a strălucit fata lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au făcut albe ca lumina... (Matei 17, 1-2).

Biserica Ortodoxă aduce drept mărturie multimile de sfinti care, de-a lungul tuturor celor două mii de ani de existentă a sa, au avut nenumărate asemenea experiente si harisme. Toti acesti sfinti ai Bisericii adeveresc cuvintele Domnului Iisus Hristos: Cel ce crede în Mine va face si el lucrările pe care le fac Eu, si mai mari decât acestea va face (Ioan 14, 12), dar si Fără Mine nu puteti face nimic (Ioan 15,5).

In rândul acestor teofori se numără si părintele Paisie. El vădea lumina lui Hristos prin faptele sale, prin cuvintele sale, prin întreaga sa viată. Iar atunci când era nevoie, o vădea si în chip suprafiresc înaintea ucenicilor săi.

Omul, călcându-si propria constiintă - această lege firească pe care Dumnezeu a inculcat-o în inimile oamenilor pentru a-i călăuzi spre bine (fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia constiintei lor si prin judecătile lor - Rom. 2, 15) - se îndepărtează de izvorul binelui, de lumină, de Dumnezeu. El se întunecă si, prin păcatele pe care le săvârseste, îi conferă - într-o măsură variabilă -drepturi asupra propriei persoane Diavolului.

Astfel omul se plasează de bună voie sub influenta energiei demonice. Iar dacă rămâne consecvent acestei alegeri, spiritele malefice vor intra în el si îl vor stăpâni deplin, aducându-1 în starea de demonizare.

Există oameni (precum vrăjitorii, magii, satanistii) care au ajuns la o asemenea pervertire a mintii încât urmăresc în mod expres ca demonii să intre în ei. De aceea, îl invocă regulat si explicit pe Diavol, invitându-1 stăruitor să intre si să le ia în stăpânire sufletul. Ei fac aceasta în dorinta de a dobândi putere asupra oamenilor sau de a accede la un statut care să le asigure celebritatea. Cu alte cuvinte, sunt motivati de patimile iubirii de stăpânire, slavei desarte, trufiei.

Asadar, Diavolul îl transformă într-un simplu instrument pe omul asupra căruia îsi exercită stăpânirea. Ii transmite viclenia sa demonică si o parte din capacitătile pe care el, ca entitate spirituală, le are prin fire. Demonizatilor li se întâmplă frecvent să-si schimbe radical trăsăturile fetei, să vorbească folosindu-se de cele mai diverse si mai stranii voci, să leviteze, să intuiască evenimente viitoare, să cunoască faptele săvârsite în trecut de oameni pe care îi întâlnesc pentru prima oară, să comunice telepatic, să miste diverse obiecte de la distantă, să provoace catastrofe naturale, s.a.m.d.

Insă Diavolul este legat de către Hristos si nu poate lucra răul decât într-o mică măsură. Părintele Paisie îmi spunea: „Cel mai mic dintre demoni are atâta putere încât ar putea distruge într-o clipită întreg pământul, dar nu îngăduie Dumnezeu“.

Altădată bătrânul mi-a zis:

„Atunci când vorbeste la tribună Karamanlis, spre exemplu, în fata unei multimi de zeci de mii de oameni, dacă ar îngădui Dumnezeu să apară Diavolul fie si numai pentru o secundă la acea tribună, ar cădea cu totii morti de frică“.

La o altă întâlnire, povestindu-i bătrânului despre luminile pe care le vede cineva atunci când meditează, mi-a spus: „Astfel de lumini, noi nu vrem să vedem. Le întoarcem spatele... Odată, când eram în Sinai, în pustie, mai sus de sihăstria Sfintei Epistimi, am iesit seara din pesteră si m-am suit pe creasta vecină, de unde vedeam mănăstirea. Acolo obisnuiam să mă rog. Aveam o brichetă în mână si din când în când o aprindeam, ca să văd pe unde păsesc pe stâncă. în acea seară, numai ce făcusem câtiva pasi de la pesteră mai departe, si o lumină ca de reflector a luminat toată partea aceea, ca si când ar fî fost ziuă. Am înteles imediat că era de la cel viclean, care urmărea să mă păcălească, făcându-mă să mă împiedic si să cad în prăpastie. «Astfel de lumini nu vreau să văd», mi-am zis în sinea mea, si m-am întors în pesteră“.

Apostolul Pavel spune că Diavolul se preface si în înger de lumină: Pentru că unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însusi Satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptătii, al căror sfârsit va fi după faptele lor (II Cor. 11, 13-15). Adică Satana se străduieste să însele inclusiv prin aparenta de înger al lui Dumnezeu; tot astfel si gurusii încearcă să se disimuleze sub aparenta sfinteniei, cu ajutorul puterilor demonice. Efortul lor de a însela se poate dovedi eficient până când omul ajunge să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt.






>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog