[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



ARIS HIPNOTIZATORUL

(Cinci ani mai târziu, pe când eram student la universitate)

Este o istorie ciudată, care a început si s-a terminat brusc. Eram un grup de studenti din anul II sau III, băieti si fete. Trăiam mai degrabă cu indiferentă si usurătate, mai ales că ne întretineau părintii nostri. Ne umpleam timpul cu excursii ori cu nesfârsite discutii pe teme sociale si politice, având în general un mod provocator de comportament si de viată.

Interesul nostru începea acolo unde se termina universitatea. îmi amintesc că în acea vreme am citit multă psihologie: Wilhelm Reich, Erich Fromm, Karl Jung, Sigmund Freud, Ronald Leingh si Richard Cooper; diversi mistici, de pildă Vivekananda, Krishnamurti, Sutrele lui Buddha si ale lui Patanjali, dar si poeti ca Allen Ginsberg, Rabindranath Tagore si Khalil Gibran; de asemenea, lucrări precum cele ale lui Herman Hesse, Jack Kerouak, Fritjof Capra, Thimoty Leary, Lyall Watson, Barous -care încercau să stabilească paralelisme si sinteze între stiinta apuseană si mistica orientală. Pornind de la premiza că stiinta apartine prin excelentă Apusului iar mistica Răsăritului, ei se străduiau să unească ratiunea cu intuitia. Se înscriau într-un curent larg, într-un demers care - asa cum văd că merg lucrurile - continuă până astăzi, la dimensiuni si intensităti mai mari, în miscarea New Age, ai cărei precursori au fost.

Disimulate sub o precară mască stiintifică, magia si misticismul cochetau deja cu lumea occidentală care, în virtutea unui anumit reflex, tindea să prefere constructiile „stiintifice“. Cei mai multi dintre occidentali nu aveau absolut nici o tangentă cu gândirea stiintifică dar, cel putin în perioada aceea, fenomenul era la modă. Astăzi, după douăzeci de ani, lucrurile par să se fi schimbat, deplasându-se mai accentuat către latura ocultismului si a magiei pure.

Universitatea ne interesa numai în perioada sesiunii, cu alte cuvinte numai trei luni pe an. Ne adunam asadar în câte o casă, pentru a citi si învăta împreună, iar în lungile pauze încingeam discutii, ascultam muzică, beam si fumam.

Cum si-a făcut aparitia si cum s-a putut integra Aris, la cei 60 de ani ai săi, în mijlocul tinerilor de 22 de ani, este un lucru demn de uimire! Acest aspect nu s-a clarificat niciodată.

Era perioada examenelor si ne-am strâns acasă la unul dintre colegi, „Pisoiasul“, chipurile ca să învătăm. Acolo se afla Aris. înalt de aproximativ 1, 80 m, slab, cu păr negru în jurul urechilor si o impresionantă chelie. Se trăgea dintr-o familie de oameni simpli si nu urmase nici o facultate - ceea ce era lesne de remarcat, de altfel. însă fusese si el acaparat din tinerete de interesul pentru fenomenele spiritiste. Era extrem de informat si, după o discutie îndelungată pe această temă, ne-a mărturisit că el sfârsise prin a se atasa cel mai mult de practica hipnozei.

Ne-a vorbit în detaliu despre lumea spiritelor, spunându-ne insistent că este foarte frumos acolo, că se aude o muzică minunată (detectase negresit patima noastră, a tuturor, pentru muzica rock), că după aceea te simti linistit si odihnit, că dobândesti puteri neobisnuite (să ajungi într-o clipită, spre exemplu, din Tesalonic în America de Nord), că ti se lărgeste constiinta s.a.m.d. Tema acestor puteri „neobisnuite“ m-a incitat, căci se mula perfect pe convingerea mea că omul reprezintă infinit mai mult decât o simplă roată dintată în mecanismul social, că dimensiunile si potentele lui sunt inimaginabile.

Ne spunea: „Există corpul material, după cum există si corpul astral, mai subtil, simplu spus - sufletul, care prin hipnoză se desprinde de trup si poate călători în spatiu cu o viteză colosală, desi nu se sustrage întru totul legilor materiale“. Asadar, dacă cineva dintre noi accepta să fie hipnotizat de către el, ar fi experimentat o astfel de călătorie si ar fi intrat în contact cu fiinte spirituale.

Toate acestea nu sunt nimic altceva decât conceptii orientale servite cu altă „garnitură“, adaptată de fiecare dată în functie de „gusturile“ posibililor cumpărători.

Imi închipui că Aris nici nu putea găsi un caz mai bun decât al nostru. Cărtile pe care le citeam ne inoculaseră deja asemenea conceptii, si iată acum posibilitatea de a le pune în practică.

Ne-a făcut diverse teste pentru a ne verifica receptivitatea si calitătile de medium. Am acceptat cu totii să ne supunem acestor teste, în urma cărora a stabilit că ne situam peste medie, iar eu si încă cineva aveam un nivel chiar si mai ridicat. Primul pas fusese făcut. începusem deja să participăm.

Exista însă la acest om ceva care nu-mi plăcea. Un sentiment nedefinit. Ceva în gesturile lui, în comportamentul lui, care mă stânjenea si mă făcea să ezit.

După ce a plecat, l-am bombardat pe colegul nostru cu întrebări, dar n-am primit decât răspunsuri generale: că fratele lui îl cunostea, iar el îl întâlnise prin intermediul fratelui său, că era pensionar, fost functionar public sau cam asa ceva. Ne-a spus însă un lucru care ne-a impresionat.

Fratele său acceptase să fie hipnotizat si, în timp ce se afla sub hipnoză, a putut să „vadă“ cu ochii închisi un număr pe care Aris i 1-a arătat cu degetul, si să citească titlul unei cărti! Apoi s-a hipnotizat el însusi, si s-a pomenit din Tesalonic în Asprovalta, la 100 de kilometri depărtare, putând vedea de sus traficul pe sosea!

Ce se întâmplase, în realitate? Făcuse cu adevărat o călătorie astrală? Este aceasta singura explicatie? Precum am aflat mai târziu, Biserica Ortodoxă are un alt punct de vedere.

Din nefericire, pe vremea aceea nu cunosteam marile primejdii duhovnicesti ascunse în spatele unor astfel de practici, întrucât nimeni nu ne avertizase asupra usurintei cu care demonii, ca entităti spirituale, intră pe calea hipnozei în contact nemijlocit cu mintea omului, înselându-1 si subjugându-1 treptat, până la controlul total. Sunt implicate aici si capacitătile demonilor de a-i induce omului perceptii senzoriale (inclusiv reprezentări vizuale) artificiale, pe de o parte, si de a interveni direct asupra unor evenimente din sfera realitătii materiale, pe de altă parte. Noi însă ignoram cu desăvârsire toate aceste aspecte, întrucât multe din mecanismele hipnozei ne erau prezentate într-o manieră distorsionată, facilă si apetisantă, îmi doream deja, din curiozitate, să încerc.

Nu frecventam des casa „Pisoiasului“... însă după 20 de zile ne-am regăsit acolo toti cei care ne adunaserăm si prima dată. Aceleasi persoane, fără să ne dăm întâlnire sau să ne întelegem în vreun fel, ci pur si simplu ne-am pomenit cu totii acolo printr-o stranie... coincidentă! Am pornit din nou discutii în jurul acestor teme, nedumeriri si întrebări, iar Aris dădea răspunsurile. M-am arătat de acord să mă supun hipnozei. Am fost cu adevărat hipnotizat, si am început să simt deslusit o anumită prezentă. Un chip luminos, auriu, cu trăsături nedefinite, se interpunea între mine si Aris. Mi-a spus să-1 alung. Am ascultat, dar chipul pleca si revenea. Apoi m-a trezit. însă prezenta acestui chip o simteam în anumite momente în cameră.

L-am întrebat ce era chipul acela. M-a linistit si am reînceput discutia: alte întâmplări, alte exemple. De data aceasta a fost înduplecat prietenul meu M. să se lase hipnotizat.

Urmăream toti cu interes cum se relaxa, cum se cufunda, cum asculta de hipnotizator. Asadar, după ce 1-a adus la starea pe care o dorea, Aris s-a străduit să-1 conducă undeva anume, dar acea prezentă si-a făcut din nou aparitia.

Un chip auriu, luminos, intra si se misca în acel spatiu. M. a spus că ochii acelui chip sunt ca si cei de pisică. După ce s-a străduit fără succes să-1 alunge, M. a început să ne spună unde simte exact că se află acea entitate în cameră.

Ciudat este că simteam si eu acelasi lucru, iar perceptiile mele coincideau cu cele pe care le relata M. Aris 1-a trezit peste putin timp, iar interesul crescuse: ce era acea prezentă? Era un spirit? Ce fel de spirit, bun sau rău? în timpul acestei încercări de analiză, atât eu cât si M. (precum mi-a mărturisit pe drum) am continuat să simtim acea entitate printre noi. Devenise subiectul discutiei.

Am început să citim cu mai multă atentie cărti care se refereau la aparitii ale spiritelor. Căutam cu predilectie asa-numitele cărti de „magie albă“, întrucât trăiam pe atunci cu impresia că există o diferentă de fond între magia albă si magia neagră.

Simptomele

In general nu sunt fricos. Nici noaptea nu mi se întâmplă să am senzatii de frică. De multe ori hoinăream, în noptile cu lună, prin pădurea Tesalonicului. Dormeam si afară, în natură. Târziu în noapte, pe la orele 2-3, îmi plăcea să mă plimb singur pe strădute mărginase, romantice. îndrăgeam mai ales plimbările prin locuri care păstrau atmosfera unor alte epoci.

După hipnotizare, însă, am început să dobândesc diferite perceptii ciudate. Auzeam zgomote, izbituri, iar părul mi se zburlea din pricina simtirii unei prezente stranii. Auzisem despre anumite case vechi din oras bântuite de stafii, si - având curiozitatea incitată prin hipnoză si crezându-1 pe Aris cum că am o intuitie bună, peste medie - m-am dus să descopăr... misterele, plimbându-mă noaptea împrejurul acelor imobile. Zgomotele respective continuau să mă înspăimânte... în realitate, nu zgomotul este cel care te îngrozeste, ci nefireasca lui provenientă, senzatia că este produs de ceva cu totul neobisnuit. De pildă, atunci când nici o frunză nu se miscă, nu există nici urmă de curent, iar o usă interioară se izbeste cu o putere înfricosătoare, aproape să iasă din toc. Altă dată - ca si când s-ar rupe ceva la zece centimetri în fata ta; alte ori - una, două, trei lovituri consecutive în jurul tău si... constati că nu există nimic. Nu se vede absolut nimic.

Mă enervam pe mine însumi, spunându-mi: „Ce tot dai importantă prostiilor ăstora?“. însă ele se succedau permanent si pretutindeni. Făceam eforturi să le ignor.

După aproximativ o lună, în timp ce mă plimbam cu prietenul meu M., ni s-a născut amândurora dorinta de a-1 vizita pe „Pisoias“. Ne-am schimbat asadar planurile, si peste putină vreme ne-am aflat la el acasă. Aris era acolo, în curând ne-am adunat cu totii. Din nou, exact aceleasi persoane!

Am acceptat iarăsi să fiu hipnotizat. De această dată m-am văzut pe mine însumi de undeva din afara trupului: mă plimbam prin cameră si făceam diverse lucruri pe care mi le dicta hipnotizatorul. Multe dintre acestea reuseau, precum m-au încredintat prietenii mei, prezenti în cameră. Apoi au fost hipnotizati si altii. La sfârsit, „Pisoiasul“ ne-a povestit următoarea întâmplare.

Pentru a verifica dacă aveau loc realmente aceste „călătorii astrale“, adică dacă sufletul părăseste într-adevăr trupul, sau la mijloc erau simple fantasmagorii, s-a făcut acest experiment:

Aris 1-a hipnotizat pe „Pisoias“ si 1-a „trimis“ acasă la o prietenă, să vadă ce face. Citea. L-a pus să o ciupească tare de brat, mai jos de subsuoară, atât de tare încât să-i facă un semn. Este putin probabil să se lovească cineva în acel loc. Hipnotizatul a făcut întocmai. Apoi s-a trezit si au mers cu totii împreună la casa cunoscutei. Au găsit-o citind! I-au cerut să le arate mâna... într-adevăr, vânătaia exista! Au văzut toti semnul. Au întrebat-o unde s-a lovit. Le-a răspuns intrigată că putin mai înainte, pe când citea, a simtit o durere puternică, asemănătoare unei întepături, dar nu i-a dat importantă... Au cooptat-o apoi si pe ea în grup. Bineînteles că nu mi-am pus atunci serios problema identitătii reale a celui care o ciupise pe fată: putea fi la fel de bine un spirit trimis de hipnotizator, si nicidecum „sufletul“ sau „corpul astral“ al „Pisoiasului“. Nu era deloc exclus ca acest „hipnotizator“ să fie un mag având niste demoni în slujba lui. De vreme ce acceptam existenta „corpului astral“, a „sufletului“, a „lumii spirituale“, de ce n-as fi acceptat în consecintă si existenta fiintelor spirituale malefice, a demonilor, despre care ne-a avertizat Hristos însusi? De ce as fi admis explicatiile hipnotizatorului mai curând decât învătătura Bisericii? Dar cine credea pe atunci în Biserică si în învătătura ei? Nici măcar nu cunosteam ceea ce învată Biserica Crestină despre aceste fenomene. Respingeam pur si simplu tot ce ar fi venit din partea ei, tot ce era crestin... Aveam deja imense prejudecăti!

Eram cu totii atrasi de acest mister. Aproape mereu apăreau acele chipuri ciudate care ne înfricosau, însă începuserăm să ne obisnuim.

Ne-am întâlnit si-n alte dati. M. a fost cel care a observat, a cincea oară când s-a întâmplat, că Aris ne „aduna“ totdeauna laolaltă, fără nici o înstiintare prealabilă. Adică, într-o după-amiază anume ne răsărea tuturor în minte ideea de a trece pe la acea casă, fără nici un motiv, iar acolo se afla Aris. Si nu aveam în acea perioadă nici o legătură cu proprietarul casei, nu obisnuiam să mergem acolo.

- Faci ceva, de reusesti să ne aduni? l-am întrebat.

- Ei, uite, zic si eu: „Dacă n-au ceva mai bun de făcut, să vină pe-aici!“ a recunoscut el.

Asta nu mi-a plăcut deloc. Era semnul că dobândise deja o oarecare putere, o oarecare stăpânire asupra noastră, iar aceasta fără ca cineva dintre noi să i se încredinteze de bună voie. Ne putea influenta gândirea si dorinta? în ce măsură? Dar dacă i-am fi stat împotrivă? însă, pentru a i ne împotrivi trebuia mai întâi să constientizăm, iar apoi să cunoastem în detaliu tehnicile acestui... război. în vreme ce noi eram pe atunci cu totul neinstruiti.

între timp începuseră să iasă treptat la iveală viclenia si duplicitatea în comportamentul acestui om, astfel încât am devenit mai circumspect si mai precaut, însă fără a înceta să merg la aceste adunări. Mi-a dat adresa casei sale, spunându-mi că-1 pot găsi acolo. Pretindea că este crestin, că are acasă icoane si candelă, dar pe preotii Bisericii îi socotea inferiori, tratându-i ca pe niste „necunoscători“. Avea adică un fel de legătură cu Biserica, dar asa cum îi era lui pe plac. Si Evanghelia o tâlcuia într-o manieră personală, conjunctural, după cum îi convenea, ignorând diferite pasaje care nu i se potriveau.

*

In acea vreme s-a petrecut următorul fapt: într-o noapte mă întinsesem în camera mea, având usa închisă, întreaga cameră era bine luminată de neonul de pe stradă. Altfel spus, dacă mă trezeam noaptea, puteam vedea chiar foarte bine.

Au reînceput acele zgomote ciudate. Lovituri bruste în bibliotecă, în geam. Inexplicabile... Orice mobilă trosneste câteodată noaptea, dar acum era cu totul altceva. Plesniturile erau atât de puternice încât mă miram că nu aud părintii sau că nu se rupe mobila. Si, în acelasi timp, simtământul unei prezente în cameră, care mă înfricosa. M-am ridicat si am deschis usa, ca să mă simt mai aproape de ai mei. M-am enervat pe mine însumi si am închis-o la loc. Când era pe cale să mă răpească somnul, iarăsi izbituri; mă desteptam înfricosat, deschideam din nou usa. Astfel s-a întâmplat de trei ori la rând.

Către sfârsit mă enervasem rău de tot. Am trântit usa, l-am înjurat în gând pe cel care mă deranja si m-am hotărât să-1 ignor pur si simplu. Am adormit, si de data aceasta mă cuprinsese un somn adânc.

Zgomotul pe care l-am auzit apoi a fost foarte puternic si sălbatic. Am sărit din pat si mi-am dat seama că un întuneric suprafiresc umpluse toată camera, în vreme ce lumina neonului, în chip straniu, nu mai lumina în interior: acest întuneric o împiedica să pătrundă în cameră. Nici măcar nu părea a fi un întuneric propriu-zis, ci o anumită fiintă constientă. Aceasta, iar nu zgomotul, a fost cea care m-a îngrozit, si atunci am scos un strigăt: „Hristoase al meu!“.

Indată după strigăt, a apărut într-un colt al camerei silueta luminoasă a unui om. O lumină „albă“, transparentă, ciudată, care însă mă linistea; m-a umplut de dulceată, mi-a alungat orice frică, mi-a dat o sigurantă de neclintit. Numai ce am văzut-o si m-am linistit, m-am culcat si am adormit. întreaga scenă nu trebuie să fi durat mai mult de câteva secunde.

Dimineată am fost descumpănit, reamintindu-mi evenimentele din cursul noptii. Desigur, nu puteam da nici o semnificatie precisă acestor întâmplări. Orice explicatie părea admisibilă. N-aveam nici un criteriu de judecată, nici un reper pentru a discerne. în orice manieră ar fi prezentat cineva lucrurile - ar fi constituit o probabilitate pe care n-o puteam exclude din calcul. Astăzi cred că a fost un ajutor de la Hristos.

Când l-am întâlnit cu proxima ocazie pe hipnotizator, i-am descris cele întâmplate. Iată ce mi-a spus:

- Nu te teme! Am uitat să te avertizez mai dinainte. Se străduiesc să te înfricoseze, acum că pătrunzi în lumea spirituală, ca să te oprească. Strigă-mă, si voi veni să te ajut. Nu te teme!

„Am uitat“!? Ce voia să însemne „am uitat“? Nu-1 credeam. Pur si simplu ne ascundea pericolele. Ne expunea unor riscuri. Ne folosea. El nu se hipnotiza niciodată pe sine însusi. Nici pe copiii săi nu-i amesteca vreodată în aceste lucruri. Cu astfel de fenomene înspăimântătoare s-au confruntat si alti prieteni ai mei. Si apoi, ce voia să spună prin „Strigă-mă, si te voi ajuta“? Adică vom avea si nevoie de el acum? Vom depinde de el? Si de ce să-1 strig pe el? Nu se cuvine să strig „Hristoase al meu“? Este rusinos?. Sau este Aris mai bun?

După astfel de întâmplări, multi dintre participantii la întâlniri nu s-au mai arătat dornici să continue. Eu eram măcinat de curiozitatea de a afla ce se ascunde în spatele tuturor acestora. Am continuat numai pentru a descoperi adevărul. Insă Bunul Dumnezeu a găsit modalitatea de a mă scăpa din mâinile lui Aris. A făcut ca lucrurile să evolueze astfel încât el să ajungă în situatia de a mă evita. Iată cum:

O tânără domnisoară cunoscută mie se întorsese din străinătate, unde studia. Acolo devenise dependentă de heroină. Era junkiel Priza fără nici o măsură. îsi periclitase de mai multe ori viata administrându-si supradoze. Voiam să o ajut. M-am gândit asadar să fac apel la Aris, care să o determine prin hipnoză să abandoneze drogurile. El pretindea că tocmai acestea sunt cazurile în care se poate folosi pozitiv hipnoza.

Am dus-o acasă la el si i-am explicat situatia. în cele din urmă a hipnotizat-o, dar... n-a izbutit nimic. Hipnotizarea s-a dovedit ineficientă. Fata a continuat ani de zile după aceea să folosească heroina.

Rezultatul a fost că Aris s-a temut ca nu cumva să aibă de-a face cu politia, asa că n-am mai avut nici o întrunire „întâmplătoare“. Cât despre această tânără, a scăpat de patimă atunci când, după ani de zile, i-am cerut părintelui Paisie să se roage pentru ea. A scăpat din ghearele mortii, iar acum este un om normal. Nimeni dintre cunoscuti, inclusiv eu, nu credeam să mai existe pentru ea vreo cale de salvare, căci starea de dependentă îi era atât de avansată încât îsi pierduse absolut orice instinct de autoconservare, ba chiar îsi făcea rău cu fiece prilej. Acum, bineînteles, s-a schimbat cu desăvârsire.



>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog