[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



DIAVOLUL, ÎNGERUL SI MAICA DOMNULUI

Nu trecuse o lună de când mă întorsesem din India. Mă aflam din nou în Sfântul Munte. Vremea era închisă, înnorată si rece. Ploua des în acele zile. Primăvara nu-si intrase încă în drepturi. Bătrânul m-a invitat asadar în arhondaricul său, desi în general avea obiceiul să primească lumea afară, în curte.

Eram singur, nu existau alti vizitatori - atât datorită ploii, cât si a anotimpului (la sfârsitul iernii toate comunicatiile cu Athosul se întrerup adesea, existând pericolul ca pelerinii să rămână astfel blocati temporar în Munte; de aceea, în această perioadă a anului, Muntele este frecventat doar de un număr redus de studenti, sau de oameni cu probleme speciale).

Era printre primele dati când intram în arhondaricul bătrânului. Am fost condus într-o cameră mare, care avea în mijloc o sobă încinsă ce reusea să împrăstie putin umezeala si frigul. De jur-împrejur erau improvizate bănci de lemn, acoperite cu niste carpete făcute de mână la războiul de tesut. Pe unul din pereti atârna o fotocopie a textului profetiei pe care prorocul Danîil a făcut-o despre Alexandru cel Mare, numindu-1 „împăratul elinilor“. Textul era precedat de o scurtă istorie a vietii prorocului si se încheia cu mărturia istoricului Iosip, care spunea că amintita profetie fusese oferită de către arhiereul Iaddos si preotii evrei împăratului Alexandru în persoană, când acesta a mers la Ierusalim.

Profetia descria activitatea, cuceririle, dar si destrămarea statului lui Alexandru cel Mare după moartea sa. Toate aceste lucruri fuseseră prorocite cu secole înainte de nasterea Marelui Alexandru.

Bătrânul mi-a spus că nu există o dovadă mai zdrobitoare despre elenitatea Macedoniei si a Marelui Alexandru decât textul insuflat de Dumnezeu al Vechiului Testament. Aspectul merită retinut cu atât mai mult cu cât în momentul acela nu se declansase încă masina de propagandă a slavilor, care încearcă să uzurpeze istoria si pământul grecesc.

Am încins apoi o îndelungă conversatie, nu-mi amintesc exact pe ce temă. De această dată timpul trecea fără ca bătrânul să dea semne că s-ar grăbi să încheie. Sedeam pe scăunel, încovoiat atât din pricina frigului cât si a stării sufletesti, si mă desfătam de tovărăsia bătrânului. Părea că asteaptă ceva, căci de o bună bucată de vreme nu mai exista vreun motiv vădit care să îndreptătească rămânerea mea acolo. Fireste, eu n-aveam însă nici o dispozitie de a părăsi chilia.

Peste putin a sunat clopotelul, iar bătrânul m-a lăsat în cameră si s-a dus să deschidă. A dat drumul cheii să alunece pe sârmă, iar vizitatorul a luat-o, a deschis poarta si s-a îndreptat către latura din spate a casei, unde în usă îl astepta bătrânul. Eu îi auzeam din cameră.

- Părintele meu, iubitul meu părinte! s-a auzit o voce puternică, plină de emotie, însotită de zgomotul făcut de oaspetele care căzuse în genunchi si încerca să-i sărute picioarele bătrânului.

In acelasi timp se auzeau pasii părintelui, grăbindu-se acum să se retragă, incomodat de zid în sfortarea sa de a-1 evita pe vizitator.

- Nu, bre minunatule, nu...! a strigat, stânjenit si încurcat, rugător si totodată destul de familiar, străduindu-se să-1 împiedice cu mâinile sale pe musafir.

Eu ascultam scena din cameră. Eram uimit de evlavia pe care o manifesta vizitatorul fată de bătrân, si de modul în care se smerea pe sine la picioarele lui, de adâncul respect pe care îl sugera întreaga scenă. „O fi vreun călugăr tânăr pe care bătrânul 1-a ajutat mult“, m-am gândit.

In clipa când în cameră a intrat un bărbat de 50 de ani, dintre cei sobri si conservatori - precum îl vădea mustata sa răsucită - nedumerirea si mirarea mea au luat proportii. Ce l-ar fi putut determina pe acest bărbat să se poarte ca un adolescent înflăcărat? Un astfel de comportament din partea unui asemenea om ar fi fost foarte greu de anticipat.

M-a salutat usor stânjenit si ne-am asezat toti trei. Faptul că mă aflam în arhondaricul părintelui Paisie 1-a făcut pe vizitator să bănuiască o legătură strânsă a mea cu bătrânul si să mi se arate extrem de amical, în pofida ciudatei mele înfătisări. Am simtit nevoia să-i răspund cu aceeasi cordialitate acestui om pe care, nu atât datorită vârstei, cât a temperamentului si a conceptiilor despre viată, în alte circumstante l-as fi privit cu antipatie si suspiciune.

Intreaga sa atitudine, spontaneitatea, iubirea si respectul său dezinteresat fată de acest călugăr bătrân, sărac, smerit si neînvătat, vădeau un suflet prea putin ancorat în conformism si totodată fidel unor valori pe care le pretuiam si eu* la rându-mi. Atunci am constientizat prejudecătile cu care obisnuiam să evaluez anumite categorii de oameni. îmi devenise în sfârsit limpede cât de nedrept eram adesea în aprecierile mele.

După ce a primit traditionala tratatie, musafirul a început o discutie cu caracter general si, la scurtă vreme după aceea, bătrânul m-a rugat să trec în camera alăturată, unde-si avea bisericuta. Precum majoritatea covârsitoare a chiliilor din Sfântul Munte, tot asa si cea a bătrânului adăpostea sub acoperisul ei un mic paraclis.

M-am ridicat asadar si am intrat în camera vecină, în bisericută, lăsându-1 pe oaspete să se sfătuiască între patru ochi cu părintele. M-am închinat la icoane si m-am asezat într-o strană, spunând rugăciunea si privind din când în când afară pe ferestruica din fata mea. Era amiaza unei zile înnorate, cu timp închis.

Ceea ce urmează să înfătisez s-a întâmplat brusc, pe neasteptate, mai rapid decât o bătaie de aripi. M-am simtit asemenea unui orb care într-o singură clipită îsi redobândeste deplin vederea. Ai fi zis că un întrerupător s-a răsucit fulgerător, făcând să strălucească în cameră o lumină intensă.

Astfel, deodată, am dobândit o perceptie cu totul nouă. Trupul meu era nemiscat. Lucrurile din biserică străluceau indescriptibil. Fiecare obiect părea să emită lumină din interior. Până si peretii erau, într-un anume fel, luminosi. Privind pe fereastră, am constatat că si afară exista aceeasi lumină care conferea tuturor lucrurilor puritate. Acesta este cuvântul cel mai potrivit: puritate. Prin fereastră am văzut un norisor diafan, alb, strălucitor, fără margini bine definite. O lumină albă, strălucitoare si imaterială se revărsa din el, miscându-se foarte repede în jurul chiliei... Era de fapt o fiintă luminoasă care zbura.

Am simtit în clipa aceea o liniste profundă, o pace neclintită, o deplină sigurantă duhovnicească, o bucurie care, desi coplesitoare, era totusi echilibrată. O veritabilă „betie cumpătată“ - asa cum caracterizează vechea traditie crestină acest tip de experientă. Natura, calitatea si intensitatea simtămintelor nu-si găseau corespondent în absolut nimic din ceea ce cunoscusem în trecut.

Am rămas sezând linistit în strană. După putin timp, si-a făcut aparitia bătrânul. M-am întors foarte calm către el si i-am spus:

- Părinte, am văzut un înger (realizez astăzi că nici măcar nu pot explica felul cum mi se crease această impresie)...

M-a privit cu atentie drept în ochi, ca si când ar citi niste semne.

- A! Bine... Mergem înăuntru, a răspuns linistit.

M-a introdus din nou în cealaltă cameră, unde astepta vizitatorul. Terminaseră discutia. Asteptasem aproape două ore si speram că ni se va sugera să ne retragem. Bătrânul însă nu trăda nicidecum o asemenea intentie. Ne-a relatat niste întâmplări presărate cu multe glume. Avea un umor de-a dreptul spumos, care mi-a provocat în mai multe rânduri hohote de râs. în acest timp, musafirul sedea lângă bătrân, pe aceeasi bancă, iar eu în fata lor pe o buturugă.

La un moment dat, părintele a început să povestească despre cineva:

- Un om se dusese tocmai acolo... (îsi căuta cuvântul)... în Pakistan, să zicem! Acolo s-a cam încurcat, l-au mânjit si pe fată cu ceva cenusă...

Mi-am amintit imediat de jertfa din India si de bulina de untură arsă pe care mi-o desenase între sprâncene yoghinul ucenic al lui Babaji, astfel încât m-am simtit direct vizat.

Desi în cea mai mare parte a timpului se adresa vizitatorului, părintele mă privea când si când cu subînteles. Am priceput asadar că vorbea despre mine si despre călătoria mea în India. O făcea însă într-o asemenea manieră încât celălalt să nu înteleagă că era vorba despre mine.

Am început deodată să simt o foarte stranie tulburare. Parcă ceva anume se împotrivea înlăuntrul meu.

- Acolo departe, deci, l-a ispitit Diavolul. Insă si el spunea la rândul său rugăciunea, si nu-i dădea Diavolului pace.

Părintele si-a întors atunci privirea către mine. Eu am înteles si am început să spun în minte rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Nu mai eram deja atent la povestire, ci la rugăciune.

In timp ce vorbea, ca si când ar fi rostit o frază în cadrul povestirii, s-a întors către mine si a spus:

- Duh necurat, iesi din făptura aceasta!

Si îndată a continuat istorisirea, tinându-l pe celălalt de mână. La scurt timp m-a privit din nou, rostind iarăsi ca pe o parte a povestirii propozitia:

- Duh necurat, iesi din făptura aceasta!

Chipul său era luminat de o strălucire tainică, ascunsă, pe care însă o percepeam; era serios, iar ochii săi căpătaseră o expresie pe care arareori o mai întâlnisem. O expresie care revela slava ascunsă a sufletului său. O expresie care vădea o fiintă calitativ diferită de ceea ce în mod obisnuit numim „un om normal“, atât de diferită încât începeai să te întrebi dacă este cu adevărat om. Pe chipul bătrânului, în privirea sa, descopeream dimensiuni nebănuite ale firii omenesti.

Am continuat cu înflăcărare rugăciunea, desi pe moment nu puteam discerne importanta a ceea ce se petrecea.

S-a întors apoi pentru a treia oară si a spus:

- Duh necurat, iesi din făptura aceasta!

Am simtit atunci ceva imaterial iesind dinlăuntrul meu, dezlipindu-se si despărtindu-se de mine. Am simtit practic eliberându-mi-se mintea si sufletul de sub intensa influentă a unui alt spirit. In acelasi timp, am dobândit si o intensă perceptie, constiintă, cunoastere a sufletului meu ca fiind ceva extrem de concret si palpabil. M-am simtit usurat, ca si când as fi scăpat de o imensă greutate. Abia în clipa aceea am constientizat în ce presiune trăisem. Am simtit acel „ceva“ care iesise dinlăuntrul meu stând acum în spatele meu, în stânga; o prezentă a cărei putere te bloca pur si simplu. îmi îngreuna sufletul chiar si de la acea mică distantă. M-am ridicat cu intentia de a mă îndepărta de această prezentă si am căutat adăpost la picioarele bătrânului. M-am asezat pe podea, lângă genunchii lui.

In momentul acela, aproape simultan cu cuvintele bătrânului si cu eliberarea mea, vizitatorul m-a uimit încă o dată.

A sărit în picioare brusc, si a strigat uluit:

- Maica Domnului, Maica Domnului, ce mireasmă este aceasta? Părinte, părinte, Preasfânta este alături!

O mare bucurie îl cuprinsese, facându-l să uite de toate celelalte lucruri din jurul său. Era acea bucurie pe care o simte sufletul atunci când îi întâlneste pe sfinti în chip minunat si suprafiresc, „în Duhul Sfânt“. Omul striga necontenit într-un acces de fericire, si ne ruga să mergem alături în biserică. Eu am încetat să mai simt în cameră teribila si strivitoarea prezentă a acelui „ceva“ pe care, înainte de cuvintele bătrânului, îl purtasem în sufletul meu.

Oare strălucirea slavei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu alungase din sufletul meu si din cameră „duhul necurat“ - precum îl numise bătrânul? Ce altceva ar fi putut percepe sufletul atât de entuziasmat al vizitatorului, dacă nu mireasma duhovnicească a Preacuratei? Sunt întrebări cărora simtul comun si ratiunea naturală nu le pot răspunde transant. Există însă si un alt tip de certitudine care se naste lăuntric prin „înstiintare dumnezeiască“, fiind rezultatul unei lucrări nemijlocite a lui Dumnezeu în adâncurile sufletului omului. Veracitatea cunoasterii pe care ea o furnizează este de o evidentă intimă indubitabilă.

Eram uimit si fascinat. Mi se întâmpla si mie exact ceea ce întâlnisem relatat atât de simplu în vietile sfintilor sau, mai profund, mai elevat, în scrierile marilor asceti si sfinti ai ortodoxiei. Erau evenimente care se derulau cu o simplitate extremă, însă de o profunzime ontică abisală, în raport cu care sufletul se înfricosează si se bucură în acelasi timp. El simte frică sfântă si cutremur, stări sinonime celei mai coplesitoare fericiri, întrucât face pe viu experienta nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu.

Trăiam asadar o adevărată sărbătoare. Ne desfătam de daruri tainice si ignoram deja orice lucru pământesc. Ne simteam pe cât de mici, pe atât de fericiti. Rugăciunea bătrânului, izvorâtă din inima sa neprihănită, era cauza acestor experiente dumnezeiesti.

Incet-încet am intrat în biserică. Voiam să-i multumesc bătrânului si m-am dus „să-i pun metanie“ (să-i fac, adică, o plecăciune până la pământ). M-a împiedicat oarecum stânjenit.

- Acolo, acolo pune metanie! si mi-a arătat cu mâna către icoana Maicii Domnului din catapeteasmă, pe care o privea atât de transfigurat încât am avut senzatia că în clipa aceea o vede pe Preasfânta aievea.

- Am pus, părinte, mai înainte.

- Pune acum, bre copilasule, când îti spun, a insistat el cu un amestec de hotărâre si delicatete, îndemnându-mă prin gesturi să mă grăbesc.

Am pus asadar din nou metanie, spre marea satisfactie a bătrânului, care tresaltă de emotie ca un tată care îsi vede fiul bucurându-se de favorurile împăratului.

Mărturisesc că abia astăzi sunt în măsură să realizez cu adevărat dimensiunile si însemnătatea acestor evenimente duhovnicesti pe care le-am străbătut atunci într-o succesiune ametitor de alertă. Constientizez pe deplin atât propria mea nevrednicie, cât si sfintenia bătrânului, care, adânc îndurerat să mă vadă într-o asemenea stare de prăbusire, s-a rugat lui Dumnezeu să mă vindece cu medicamente din cele mai tari, pe măsura bolii de care sufeream. Iar Dumnezeu, Care îi ascultă pe cei smeriti, i-a împlinit cererea stăruitoare.

Incet-încet, bătrânul ne-a scos în curte. M-a rugat să deschid poarta, apoi să o încui în urma noastră si să pun cheia în minusculul vagonet improvizat, asa încât să o poată trage înapoi în casă. Am luat amândoi binecuvântare si am plecat.

Ne-am îndreptat împreună spre Karyes. Cărarea era pustie si serpuia urcând printre tufe, pe sub copaci. După ce ne-am îndepărtat la vreo sută, două sute de metri de căsută, musafirul părintelui mi-a spus cu înflăcărare:

- Bre, este sfânt, este sfânt, întelegi?

- Da, da, i-am răspuns.

M-a apucat de mână si m-a oprit. M-a privit drept în ochi.

- Intelegi ce-ti spun? Este sfânt! întelegi?

Socotea că-i răspunsesem afirmativ dintr-un simplu act de complezentă.

- Da, da, cred si eu cu tărie acelasi lucru! l-am asigurat. îl cunosc de ceva timp pe bătrân, si stiu că asa este.

M-a privit iarăsi pătrunzător, s-a convins că vorbesc serios si ne-am continuat drumul.

Căra în spate o valiză veche, mare, pe care o avea petrecută cu niste curele peste umeri. îi era extrem de incomod, mai ales că valizele de acest fel erau dotate cu mânere voluminoase, pentru a putea fi cărate de mână. M-am mirat de povara lui. „Nu putea să-si ia ceva mai confortabil?“, mă gândeam. De când începuse urcusul, se oprea la fiecare cinci pasi. Gâfâia, iar chipul si mustata îi străluceau de sudoare. Mergeam foarte încet, în vreme ce eu insistam să-1 ajut preluând valiza pe umerii mei. Refuza însă cu îndârjire, continuându-si urcusul si discutia.

Eram curios să aflu ce-1 determinase pe acest om să cadă în genunchi fără nici un fel de retineri si să ceară cu ardoare si recunostintă să sărute picioarele bătrânului. Apoi, si cuvintele sale „Este sfânt, este sfânt!“ mărturiseau despre existenta unor experiente iesite din comun. Asadar, am început discutia cu scopul de a afla amănunte. M-a ajutat în acest sens familiaritatea lui, faptul că trăisem împreună niste evenimente cu totul minunate, desi sunt sigur că el nici nu-si dăduse seama că bătrânul tocmai scosese din mine un demon, si încă unul de frunte, dintre cei care se ostenesc să-1 cufunde pe om în înselare si rătăcire duhovnicească.

In fine, tovarăsul meu de drum mi-a mărturisit că valiza sa era absolut goală si că o purta „de camuflaj“, pentru a nu-i fi remarcată infirmitatea.

„Am fost ofiter superior de aviatie. Nu credeam în Dumnezeu mai mult decât... majoritatea celorlalti. Mergeam la biserică sporadic, doar la vreo sărbătoare mai mare sau la vreo ceremonie mai deosebită. Fumam mult, trei pachete pe zi. M-am îmbolnăvit rău. Am fost nevoit să plec la Londra, unde mi-au scos trei sferturi din plămâni. De altfel, îmi lăsaseră cel de-al patrulea sfert doar pentru a mai avea cu ce să respir, cât de cât, pe parcursul celor două săptămâni pe care îmi prognozaseră că le mai am de trăit - iar aceasta, în cel mai fericit caz. Le-am zis că voi merge să mor acasă, în Grecia. M-am întors foarte îndurerat. Mi-a trecut apoi prin minte să merg si în Sfântul Munte, unde nu fusesem niciodată. Când am ajuns aici, am auzit despre părintele Paisie si am pornit în căutarea lui.

I-am găsit până la urmă coliba. Mi-a deschis usa el singur, înainte să ciocănesc.

- Bun venit, Dimitrie! mi-a zis. Te asteptam,

Intr-adevăr, avea pregătită si tratatia. Mă strigase pe nume, desi mă vedea pentru prima dată! Am rămas cu gura căscată de un cot. M-a îndemnat să sed, să mă odihnesc.

- Nu te necăji, nu te necăji, toate au să fie bine, mi-a zis.

Eu nu rostisem încă nici un cuvânt!

- Toate vor merge bine! mi-a spus el, si mi-a făcut cruce de trei ori peste piept.

Au trecut de atunci doi ani si jumătate. Mă simt excelent. Nici n-am murit în două săptămâni, asa cum ar fi fost normal, nici metastază n-a făcut cancerul meu, nici medicamente n-am luat. Sunt foarte bine. Doar atât, că mă deplasez greu, fiindcă nu mai am plămâni cu care să respir...“.

Spunându-mi acestea si discutând bucurosi despre multe altele, am ajuns la mănăstire.

- Vin din când în când să-1 văd, îmi zice. Numai că în mănăstire nu pot sta. Imediat ce se încuie portile, mă simt ca la închisoare. De aceea mă duc la hotel la Karyes, si seara mai discut cu oamenii la restaurant.

Astfel mi s-a dezlegat si enigma legată de comportamentul lui. Totodată, primeam o mărturie în plus despre încă una din multele harisme ale bătrânului, anume harisma tămăduirii: putea să-i vindece pe oameni de orice boală. Pe foarte multe persoane, printre care si acest ofiter, le-a smuls din ghearele mortii în ultima clipă.

Iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni... peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi (Marcu 16, 17-18).





>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog