[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



REVENIREA IN SFANTUL MUNTE

Era martie când m-am întors în Grecia. Aveam un straniu sentiment de „putere“. Mă simteam invulnerabil, mult mai puternic decât oamenii din jurul meu. Pot distinge cu precizie începutul acestui sentiment: îmi amintesc că asa mă făcuse să mă simt Babaji atunci când l-am întâlnit a doua oară, în Allahabad. S-a întâmplat din clipa în care acel „ceva“ a iesit din corpul discipolului său si a intrat în mine. Atunci m-am schimbat cu totul.

Prietenii mei nu puteau întelege nimic din ceea ce le spuneam. Parcă descinsesem dintr-un alt tărâm. Aveam o serioasă problemă de comunicare. într-un fel glăsuia inima mea, si altfel răsunau cuvintele mele în urechile celor apropiati.

Mama a fost foarte supărată din pricina noului meu aspect exterior. Ceea ce mi se potrivea în India constituia o problemă pentru Grecia. în vreme ce în India treceam neobservat, în Grecia ieseam strident în evidentă.

Mi-am schimbat asadar hainele, am început să port si o căciulită care să-mi ascundă crestetul ras, si m-am readaptat astfel cutumelor grecesti.

Cu toate acestea, exista în mine ceva lesne de sesizat de către un observator fin. Era ceva care mă înfricosa chiar si pe mine însumi. Ceasuri în sir - dar nu totdeauna - chipul meu împrumuta o expresie foarte sălbatică si ciudată, vicleană si rea. Ceva animalic.

Lucrul acesta se întâmpla de la sine, independent de vointa mea. Nu-1 puteam controla cu nici un chip. Exercitam asupra celor din jur un straniu amestec de atractie si frică. Se purtau cu mine cu maximă grijă, ceea ce-mi alimenta o dată în plus vanitatea.

După câteva zile petrecute împreună cu familia si cu prietenii, am plecat în Sfântul Munte. Acolo sentimentul puterii mi-a fost anesteziat subit. îndată ce m-am apropiat de Athos, am început să mă simt strâmtorat, întristat, amortit. încă nu venisem în contact cu oamenii, cu monahii mei cunoscuti. Atmosfera duhovnicească a Sfântului Munte mă făcea să mă simt astfel.

Ciudată a fost si întâlnirea mea cu călugării pe care îi cunosteam: m-a intrigat comportamentul lor inexplicabil. Mă vedeau de departe si veneau bucurosi să mă întâlnească. însă imediat ce se apropiau de mine, rămâneau năuciti si încetau să-si mai manifeste căldura sufletească. Nu deveneau glaciali, ci doar precauti. Schimbau în grabă câteva cuvinte cu mine si se îndepărtau. Atitudinea lor mi-a dat de gândit si totodată m-a întristat. Am încercat totusi să nu mă frământ prea mult, căci în definitiv venisem pentru bătrânul Paisie.

Când am ajuns la coliba sa, bătrânul era singur în curte. M-am apropiat de gardul de sârmă si l-am strigat. S-a întors si m-a privit foarte aspru.

- Ce cauti tu aici? m-a întrebat, cerându-mi socoteală.

Mi s-au tăiat picioarele. M-am gândit: „Dacă si de aici mă izgonesc, unde voi merge?“. Nu aveam nici un alt loc în care să mă duc, nu exista om care să mă iubească mai mult decât părintele Paisie.

Nu mă asteptasem la o asemenea primire. Bătrânul mă primea întotdeauna bine: mă săruta, mă mângâia, îmi vorbea plin de bunătate. De ce această primire?

N-am spus nimic. Am plecat capul si am asteptat încremenit să mă alunge sau să mă oprească.

I s-a făcut milă de mine.

- Bine, intră un pic; să vedem ce-o să facem acum, a zis.

Am intrat bucuros si usurat în curte. A început să râdă de mine:

- De ce te-ai tuns? Te-au luat în armată?

Am zâmbit.

- Nu, părinte, stiti... am fost în India...

- Bre nătângule, cum să nu stiu?

- V-am scris o scrisoare, am vrut să v-o trimit, dar am pierdut-o.

- Nu contează, eu am primit-o.

Am sezut si am discutat. Bătrânul îmi deschisese iarăsi bratele sale. După o jumătate de oră m-am pregătit să plec.

- Unde vei sta acum? a întrebat.

- Am să merg la părintele H.

- Bine... peste trei zile vino din nou.

S-a ridicat.

- Stai să-ti aduc un pistol!

S-a întors zâmbind si mi-a adus un sirag de mătănii mic, cu 33 de boabe.

- Acesta trage cu gloante duhovnicesti, iar Diavolul se teme si nu se apropie, a spus vesel. Păstrează-1, să nu cumva să-ti trebuiască.

Când am iesit pe poartă mi-a smuls căciulită, i-a făcut cruce si mi-a pus-o la loc.

- Să ai si coif, mi-a spus râzând, să nu te ispitească vicleanul cu gânduri... si mi-a tras o scatoalcă de alint peste cap.

Ah, aceste lovituri! Măcar de le-as fi primit încontinuu! Niciodată nu mă săturam de ele! Le primeam totdeauna cu frică si bucurie, stiind că prin aceste mici lovituri bătrânul se străduia să-si ascundă darurile duhovnicesti pe care le împărtea, de fiecare dată în grade diferite. Uneori te „îmbătai“ de bucuria Duhului Sfânt, îti ieseai din sine. Alteori, simteai liniste, pace adâncă si sigurantă dumnezeiască: Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? (Rom. 8, 31). Alte dati, simteai eliberare din lupta cu gândurile.

Harul îmbrăca asadar multe si felurite chipuri, de fiecare dată după cum era nevoie. Stiau Dumnezeu si bătrânul. Folosind pretextul acestor scatoalce, părintele Paisie mă împodobea duhovniceste din belsug, cu nespusă dărnicie, ca pe un principe. Dobândeam astfel o asemenea frumusete duhovnicească, încât mi se schimba până si înfătisarea; chipul meu devenea frumos, pasnic, fără nici o umbră de răutate si viclesug, întocmai ca al unui copil.

Văzându-mă în astfel de împrejurări, o prietenă de-a mea care încă nu-L cunoscuse pe Hristos îmi spunea:

- Iar te-ai schimbat, te-ai făcut ca un copilas.

Eu stiam însă că bătrânul era cel care mă curătase si mă împodobise astfel. Din nefericire, patimile supravietuiau totusi în sufletul meu si mă trăgeau apoi iarăsi cu de-a sila spre obiceiurile rele, asa cum este tras catârul de căpăstru. Cădeam în mocirlă si îmi murdăream din nou vesmântul scump si strălucitor. Azvârleam fără minte în noroi pietrele pretioase pe care bătrânul le dobândea cu multă osteneală, durere, sânge si luptă duhovnicească, si mi le dăruia din belsug. Risipeam în felul acesta imense avutii duhovnicesti. Insă părintele meu iarăsi mă primea, iarăsi îmi tămăduia rănile, iarăsi mă spăla si mă împodobea cu vesminte de pret, îmi punea inel în deget (v. Luca 15, 22), mă înzestra cu vrednicie duhovnicească, fără să mai socotească faptele mele dinainte, fără să-si măsoare darurile.

Aceasta nu s-a întâmplat numai o dată, ci de nenumărate ori. în cele din urmă mi-am venit în simtire.

Mă rusinam, nemaiîndrăznind să primesc astfel de daruri. Stiam că nu le voi putea păzi curate. Peste doar câteva zile urma negresit să le pierd, dacă nu cumva le pierdeam chiar în clipa următoare. îi mărturiseam acest lucru plângând, dar el mă mângâia, îmi alunga amărăciunea si mă curăta iarăsi, fără murmur, fără zgârcenie, cu nobilă bucurie si prisositoare iubire. Se străduia uneori să-si ascundă multa dragoste, pentru a nu mă determina prin aceasta să mă simt cumva obligat.

M-am dus asadar la părintele H., ascetul la care plănuiam să rămân ca ucenic. M-a găzduit câteva zile, desi îl vedeam nelinistit si precaut.

Intr-o zi l-am întrebat:

- Părinte, mă veti păstra ca ucenic?

- Ce să-ti fac, copilul meu, cu atâtia demoni câti ai asupra ta? mi-a răspuns.

N-am înteles atunci prea bine ce se întâmplă si despre ce „demoni“ vorbea. Desigur, mă simteam în general foarte ciudat, dar atribuiam această stare experientelor intense pe care le traversasem în ultimul an.

Refuzul, renegarea lui m-au întristat. însă părintele Paisie mă primise, îmi deschisese iarăsi bratele sale, si aceasta îmi era de-ajuns. El mă iubea cu adevărat, indiferent dacă eram sănătos sau bolnav, frumos sau urât, puternic sau slăbănog, inteligent sau prost... El mă iubea întotdeauna, în orice conditii... Ce usurare! Ce mângâiere! Ce bucurie! Ce altceva mi-as fi putut dori?






>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog