[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



EVENIMENTELE SPIRITUALE

După Allahabad si reîntâlnirea cu Babaji, m-am întors din nou la Mongyr, în ashramul lui Satyananda. M-au primit ca pe un cunoscut.

Când am pornit din Grecia în această călătorie, mă hotărâsem să-mi impun o deschidere totală fată de India si tot ceea ce însemna ea. De altfel, acesta a fost si motivul pentru care îmi scosesem până si cruciulita pe care mi-o dăruise părintele Paisie. Decisesem că trebuie să trăiesc India cu adevărat, si nu să o observ ca un turist. Am luat parte asadar cu tot sufletul meu la viata ei. Eram deschis de bunăvoie tuturor influentelor ei. Asteptam ca la sfârsit să văd ce va păstra filtrul inimii mele din toate aceste evenimente.

In aceeasi manieră m-am străduit să petrec si în ashram. Făceam totul împreună cu ei: mă sculam dimineata, mâneam, munceam, discutam, făceam exercitii yoga. Pentru a cunoaste un lucru trebuie să-1 trăiesti, nu să-1 analizezi pur teoretic. Trăiam asadar ca un membru al ashramului. Purtam însă înlăuntrul meu si amprenta experientelor crestine. Asa se face că am încercat să îmbin anumite practici yoghine cu crestinismul. De pildă, mă trezeam dimineata si începeam cu meditatia. O dată ajuns la un nivel mental mai profund al meditatiei, începeam să zic rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, asa cum o învătasem în Sfântul Munte.

Cred că nu există o limbă omenească atât de bogată, de profundă si de subtilă pentru a descrie intensitatea extraordinară, adâncimea si consistenta evenimentelor care se derulau la nivelul mintii si al inimii mele în asemenea împrejurări. Constiinta lua act cu uimire de aceste fenomene si abia apuca să le înregistreze. Nu exista timp pentru analiză critică si evaluare ratională.

Mă aflam asadar între două influente spirituale foarte puternice. Oscilam adesea când într-o parte, când în cealaltă. Cea mai mică înclinare a intentiei mele avea o rezonantă imediată asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat într-o luptă plenară, care angaja întreaga mea fiintă. Pericolele de rigoare îmi amenintau nu doar modul de viată, ci întreaga existentă. Am ajuns inevitabil la epuizare. Fără să mă fi suprasolicitat fizic, depusesem totusi o strădanie sufletească iesită din comun. A fost mult până si numai faptul că a trebuit să traversez toate aceste experiente si contacte spirituale la care m-am expus. Scopul pe care îl urmăream presupunea însusiri de care eu personal nu dispuneam. încercam să disting calitatea si provenienta evenimentelor spirituale, însă nu posedam criteriile pe seama cărora as fi putut discerne.

Imi amintesc că până si somnul meu suferise modificări. Aveam vise din cele mai stranii, însotite permanent de senzatia că în sufletul meu se petrec transformări neobisnuite. Dacă asemăn sufletul cu o casă, cineva părea nu numai că-mi schimbă pozitia mobilierului, dar dărâma si zidurile, construia în altă parte etc. Socotesc că în timpul somnului eram hipnotizat. Altfel spus, mă hipnotizau de la distantă. Cineva sustrăgea cheile constiintei mele si pătrundea în casa sufletului meu.

Câteodată întârziam să mă trezesc dimineata, adică mă sculam la ora 7 în loc de ora 5, de pildă, iar Benoir râdea pe seama mea, pretinzând că lenevesc. Eu mă simteam însă deja obosit, căci pe durata somnului eram supus acelor transformări sufletesti.

- Dar, protestam eu, dacă ai stii tu câte lucruri mi se întâmplă noaptea... Nu se poate spune tocmai că dorm...

Si în timpul zilei primeam asemenea influente. Pătimeam schimbări neasteptate, ca si când o altă minte, un spirit oarecare se suprapunea peste sufletul meu, si începeam să desenez tot felul de simboluri mistice stranii si expresive. Uneori le modelam din pământ, dacă se întâmpla să intru în astfel de stări în timp ce lucram la grădină.

Fenomenele acestea deveniseră constantele permanente ale zilelor mele, îmbogătindu-se treptat cu evenimente de extremă intensitate, pe care le voi descrie ceva mai jos. Aveam convingerea profundă că pentru toate acestea era responsabil conducătorul ashramului. Nu-1 puteam găsi însă nicăieri, spre a-i cere lămuriri.

Pe de altă parte, m-a ajutat si Dumnezeu, prin rugăciunile bătrânului Paisie, astfel că mai puteam uneori să-mi trag răsuflarea si să mă revigorez sufleteste. Odată, pe când mă găseam la tipografie si desfăsuram o activitate de rutină stând jos, am început să spun în minte rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Am spus-o vreo jumătate de oră si deodată am constientizat cu bucurie că un văl duhovnicesc nevăzut mă înconjurase ocrotitor. Se pogorâse atât de gingas, de tăcut si de lin, ca rouă pe lână, precum spune Sfânta Scriptură. Era însă atât de vădit pentru toate simturile mele... M-am umplut de fericire si de pace. Am remarcat în acelasi timp că yoghinul responsabil peste tipografie mă privea intens si ciudat. Dar simteam o asemenea sigurantă dumnezeiască încât nu mă nelinistea deloc privirea lui. După această întâmplare trebuie că intrasem totusi în colimatorul lor. A doua zi am surprins un yoghin în vârstă urmărindu-mă pe ascuns de pe terasa unei clădiri, în timp ce lucram în grădină. Aceasta s-a întâmplat câteva zile la rând. Se pare că începuseră să simtă într-un fel sau altul efectul rugăciunilor pe care le făcea bătrânul pentru mine; întâlneau o anumită opozitie de ordin spiritual si nu stiau cui să o atribuie.

Luarea în stăpânire

Intr-o zi, în jurul orei 11 dimineata, mi s-a întâmplat ceva cu totul iesit din comun... Mintea mi s-a „golit“ brusc, ca si când eul meu ar fi dispărut. încetasem să mai fiu stăpân peste sine. Altceva sau altcineva preluase controlul mintii si trupului meu. Undeva în „străfunduri“, la mare „depărtare“, subzista o vagă pâlpâire a constiintei de sine, dar rămăsesem absolut indiferent fată de evenimentele care mi se întâmplau. Am abandonat lucrul si am intrat în camera mea, teleghidat ca un robot de către cineva necunoscut. M-am întins pe pat, cu fata în sus. Am stat acolo nemiscat, fără să dorm, fără să mă gândesc, fără să aud, fără să mai am măcar perceptia timpului. în lumea mea sufletească se întâmpla ceva care nu depindea de mine câtusi de putin. Am simtit doar ceva ghiortăindu-mi înăuntrul pieptului. Nu mai păstram decât o palidă urmă a constiintei de sine.

„Puterea“ care m-a transpus în această stare s-a retras apoi putin câte putin. Nu stiu exact ce a făcut în sufletul meu. Presupun că a fost însă consecinta unei strădanii a yoghinilor de a-mi revizui anumite conceptii si de a neutraliza câteva din împotrivirile mele. Nu prin convingere, ci prin fortă, într-un deplin si perfid dispret fată de libertatea mea. încet-încet, am început să-mi redobândesc constiinta. L-am auzit pe Benoir strigându-mă de dincolo de usă. înainte să mai apuc să mă ridic, a intrat înăuntru precipitat:

- De ce ai încuiat usa? De o oră mă chinui să intru.

M-am mirat. Yala era descuiată, eu încă nu mă ridicasem din pat, iar membrele îmi erau aproape întepenite.

- N-am încuiat, usa era deschisă! am răspuns.

- De cinci ori am încercat să intru si era încuiată, a protestat el iritat. Te-am strigat, nu m-ai auzit?

Am privit atunci ceasul: era 1 după-amiază. Mă aflasem asadar în această stare mai bine de două ore! Am privit si usa deschisă. Eram stupefiat. „Cine i-a tinut usa blocată lui Benoir?“, mă întrebam în tăcere. „Se pare că cel care m-a si azvârlit în pat ca pe un lemn“.

Benoir avea 25 de ani si un fizic bine antrenat si robust. Ar fi fost în stare să trântească usa de perete fără probleme. M-am mirat de această putere mentală care se manifestase inclusiv material atât de eficient, tinându-i usa blocată lui Benoir.

.Am luat în calcul si posibilitatea ca cineva să mă fi hipnotizat în prealabil, fără să-mi dau seama, ori poate de la distantă; dar cine îi tinuse usa contra lui Benoir? Hipnotizarea mea nu putea explica chestiunea usii „încuiate“. Prin urmare, rezultă cu necesitate că era implicată si o altă putere... Nu cumva în ceea ce au numit ei „hipnoză“ se amestecă si Diavolul, asa cum spuneau monahii din Sfântul Munte?

Lumina

Cursul de Nidra Yoga se desfăsura la prânz. în acea zi lectia trebuia să fie predată de o swami australiană blondă. Ne-am întins cu totii pe podea, cu fata în sus, fără să ne atingem între noi, am închis ochii si ascultam vocea swami tei dându-ne indicatii. După relaxarea corporală, a venit rândul imaginatiei. Am început să ne reprezentăm mental imaginile frumoase pe care ni le sugera: apusuri de soare, flori, ape curgătoare... încetul cu încetul, mintea noastră se desprindea de simturi si auzeam numai vocea femeii. Ajunsesem deja la un nivel foarte profund când, deodată, am văzut în sufletul meu strălucirea unei lumini albe. Ceva ca un flash. M-am mirat, căci nu-mi indusesem o astfel de imagine, asa cum procedasem cu cele precedente, si nici swami nu dăduse vreo indicatie în sensul aceasta. Se ivise de la sine. A durat doar o clipită. N-am simtit nimic special la vederea ei, în afară de nedumerire: de unde să fi apărut?

In scurt timp, swami ne-a readus treptat la ceea ce numim stare normală a constiintei. Câtiva din clasă atipiseră în timpul lectiei. Ea a întrebat atunci dacă cineva dintre noi văzuse cumva vreo lumină. îmi era simpatică, dar nu i-am dezvăluit nimic. Ceilalti ar fi socotit-o ca pe un succes, însă nu voiam să ies în evidentă sau să stârnesc curiozitatea celor din jur. Am simtit că ea a perceput ceea ce mi se petrecuse, dar voia să se convingă deplin.

Intâmplarea aceasta mi-a atâtat si mai mult egoismul, fundamentându-mi convingerea că am o vocatie specială pentru yoga, de vreme ce trăiesc experiente deosebite la care ceilalti nu au acces. Această măgulire de sine actiona în fapt ca o momeală perfectă.

Dincolo de aceasta, socotesc că întreaga „lectie“ nu era decât o mostră practică de hipnoză în grup. Cât despre lumina pe care o văzusem, ea se datora de această dată unei simple reactii a traiectelor nervoase. Spre exemplu, dacă strângem din pleoape cu putere sau dacă ne presăm globii oculari, vom „vedea“ niste lumini, ca urmare a faptului că celulele nervoase reactionează la această presiune; tot asa, atunci când ne ridicăm brusc sau când ne lovim de ceva, „vedem“ uneori niste „stelute“. Este un simptom cât se poate de firesc, datorat reactiei unor stimuli nervosi.

Inda, Pingala, Sushumna

Intr-o dimineată, pe la orele 10, la numai câteva minute după ce începusem să meditez în pozitia lotusului, am fost cotropit dintr-o dată de o putere. Am simtit ceva ca o lovitură puternică si fulgerătoare. Ghidat automat de această putere, trupul mi s-a întins, coloana vertebrală a devenit absolut dreaptă si am luat - fără vreo intentie ori silintă personală - pozitia lotusului perfectă, fără nici un cusur. în acelasi timp am văzut cu mintea (căci aveam ochii închisi) o intensă imagine cromatică. Reprezenta cele trei canale energetice de bază. Era exact ca toiagul lui Asclepios, cu cei doi serpi încolăciti în jurul său -simbolul medicilor si totodată al yoghinilor. Canalul din centru - Sushumna, cum i se spune - era mai gros si de un galben aprins, iar celelalte două mai subtiri, rosu si albastru, se împleteau de jur-împrejurul acestuia. Imaginea a durat putin iar apoi a dispărut. Am simtit imediat ca o mână puternică eliberându-mi corpul si mintea.

Desi aveam zilnic asemenea stări de „luare în stăpânire“, de posedare, aceasta a fost diferită în intensitate, anume foarte puternică. Yoghinii o socoteau indiciul unei chemări speciale, care arăta că trebuie să încep să lucrez pe canale. Mi s-a spus: „Sunt aproape deschise. Mai ai nevoie de putin exercitiu. Calea ta este Kundalini Yoga“. într-adevăr, am fost impresionat. Am început să întreb, să studiez, să exersez cu mai mult entuziasm. Toate tainele păreau să-si găsească în curând dezlegarea. Traversam de fapt, fără să o stiu, unul din cele mai critice momente ale vietii mele: mă aflam într-o teribilă rătăcire, la doar un pas de colaps...

Atmosfera spirituală

Exista, pe de altă parte, si o suită de discrepante vizibile între mine si cei din jur. Ei înteleseseră că am o anumită „slăbiciune“ fată de Hristos. Abordam acest aspect mai ales în discutiile cu Tony si cu Louis, care proveneau dintr-un mediu crestin. Mai mult, tatăl lui Tony era pastor în Anglia. El credea însă că Hristos a fost yoghin. Ceea ce m-a frapat însă si mai mult a fost credinta lor că Shiva este viu. Aveau în camera lor postere cu Shiva. îl admirau ca pe „yoghinul cel dintâi“, care descoperise calea yoga. Nu le era prea clar statutul lui Shiva, dar îl plasau cu mult deasupra lui Hristos, privindu-1 mai degrabă ca pe un zeu. De altfel, Hristos fusese „ucenic al lui Shiva“!

M-am mirat că nu ezitau să-1 îndumnezeiască pe Shiva si să-1 minimalizeze pe Hristos, în conditiile în care, pe de altă parte, Tony declara că este ateu! Mai scoate-o la capăt, dacă poti...

In ashram se cântau asa numitele kirtan, imnuri cu continut religios, prin care erau venerati atât zeii hindusi, cât si gurul. Exista conceptia că aceste imnuri emit o serie de unde sonore care actionează pozitiv asupra mintii omenesti, prin rezonantă. Ele fuseseră descoperite de niste oameni foarte avansati spiritual. Toti yoghinii erau asadar încurajati să cânte kirtan, pentru a primi această influentă benefică. Se considera în general că toate imnurile religioase produc astfel de rezonante, dar kirtan erau cele mai eficiente.

O explicatie analoagă era oferită si despre mantre, aceste fraze-rugăciuni scurte care se repetau continuu. De obicei, ele contineau nume hinduse precum Shiva sau Krishna, ori numele magic OM. Practic, erau rugăciuni -invocări ale lui Shiva si Krishna. Pentru a-i însela însă si a-i menaja pe cei care nu credeau în Shiva si Krishna -întrucât miscarea avea multi adepti occidentali - sustineau că puterea mantrelor nu rezidă în invocarea numelor zeilor, ci într-o oarecare undă rezonantă care s-ar afla continută în fiecare mantră. Furnizau astfel o explicatie aparent „stiintifică“, ce putea fi mai usor acceptată de către un occidental, convingându-1 să înceapă să repete zilnic, de sute de ori, numele lui Shiva sau al lui Krishna, ori sunetul OM. Pretindeau că există si mantre crestine, precum „Doamne, miluieste“, care produc la rândul lor influente benefice (datorate - desigur! - undei pe care o contin).

M-am hotărât să-i pun un pic la încercare. în loc de altă mantră hindusă, am început să rostesc „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. în plus, pe lângă kirtan, am început să-i cânt si Maicii Domnului „Apărătoare Doamnă“. De asemenea, dimineata am început să fac, împreună cu exercitiile yoghine, si câteva metanii. Rezultatele au fost cât se poate de vizibile.

Benoir, cu care trăiam în aceeasi cameră si pe care l-as fi putut caracteriza drept avansat, îsi făcea în fiecare dimineată jumătate din exercitiile de Kriya. Initial, a adoptat un comportament foarte sarcastic fată de „inovatiile“ mele. Apoi a început să aibă probleme serioase. Nu-si mai putea face exercitiile. în atmosfera spirituală se produseseră schimbări care îl împiedicau, întâmpina dificultăti pentru care mă considera răspunzător. Eu am fost absolut impresionat de rezultatele putinei rugăciuni pe care o spuneam în minte si ale putinelor metanii pe care le făceam din când în când. în cele din urmă, Benoir a cerut să plece si a schimbat camera.

Dacă vreodată cântam „kirtanuF crestin către Maica Domnului cu voce tare, pe vreun hol sau trotuar, le stârneam prin aceasta o spontană indispozitie tuturor yoghinilor din jur. Când îmi făceau vreo aluzie, îmi plăcea să-i tachinez protestând: „Dar nu spuneati că au si acestea unde binefăcătoare?“. Astfel m-am convins că în ciuda declaratei tolerante, a pretinsei întelegeri profunde si deschideri fată de celelalte religii, în realitate nu-i puteau accepta nicidecum pe Hristos si pe Maica Domnului. îi deranjau înfricosător de tare.

După nenumărate posedări, o altfel de... vizită

In aceeasi zi, la amiază, m-am întins în cameră. Nu dormeam, ci ziceam cu ochii închisi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, folosind un sirag de mătănii indian. Cineva s-a apropiat atunci de mine foarte lin, si ceva a început să se schimbe în inima mea. Potrivit traditiei ortodoxe, în locul unde există organul inimii se află totodată si centrul sufletesc al omului. Acolo se întâmpla acum ceva deosebit. De această dată eram deplin constient. Stăteam nemiscat, întins pe spate, si urmăream ceea ce mi se întâmplă cu liniste si bucurie. Deodată, mâna mea dreaptă ce tinea mătăniile a zvâcnit în sus. Singură, fără ca eu să-i imprim vreo miscare! în aceeasi clipă am auzit tare si foarte limpede o bătaie de aripi, exact ca si când ar fi zburat de lângă mine o pasăre. Era de necrezut! Trăiam însă o pace desăvârsită în adâncul inimii. M-am gândit din prima clipă la părintele Paisie.

Am iesit apoi din cameră, am făcut cinci pasi pe coridor si l-am întâlnit pe Niranjan.

- Niranjan, l-am strigat, ce se întâmplă de la un timp? Mi se petrec atâtea lucruri!

- Nu te teme, mi-a zis.

- Nu mă tem. Dar tu faci lucrurile acestea?

- Aici locul este plin de energii. Adaugă si energia gurului, apoi energia swamilor, toate acestea...

Cu alte cuvinte, Niranjan mi-a sugerat că nu e nimeni răspunzător pentru ele. Nu există responsabilitate sau vointă personală, ci doar o energie fără constiintă, fără formă, fără valente morale, precum energia electrică, de pildă. Nu poti condamna din punct de vedere moral curentul electric pentru că ucide prin electrocutare, după cum nu-i poti atribui merite pentru binefacerile pa care ti le aduce. Nu există vointă personală si, deci, nu există responsabilitate personală.

Pe de altă parte, Niranjan era categoric o persoană, si dispunea în mod evident de niste capacităti cel putin neobisnuite pe care le utiliza cât se poate de constient. Iar eu eram tot o persoană, care, opunând rezistentă, putea fi distrusă tocmai prin aceste capacităti!

Cât despre cel din urmă eveniment spiritual -această vizită pe care o primisem - a fost cu totul diferit de cele care-1 precedaseră. îl „simtisem“ lăuntric pe bătrânul Paisie alături de mine. Inima mi se umpluse de dulceată si de iubire. Simteam că iubesc întreaga lume, inclusiv pe conducătorul Niranjan. Aceasta nu mai era hipnoză. Nu avea nimic din ameteala ei si din lipsa constiintei de sine, ci dimpotrivă: mă aflam într-o stare de maximă luciditate. Părintele Paisie îsi dovedise iarăsi grija si respectul fată de mine... Venise exact în clipa în care eu, constient, lucid si responsabil, îi ceream ajutorul lui Hristos - în timpul rugăciunii.

Sadsang

Câteodată, după-amiaza, conducătorul ashramului se aduna împreună cu toti yoghinii într-una din sălile mari ale ansamblului. Se aseza în mijloc, iar ceilalti făceau cerc în jurul său. Era un prilej de a i se adresa orice fel de întrebări.

La o astfel de întâlnire, am întrebat:

- Dacă cineva a ajuns să nu mai aibă încredere în propria lui minte, realizând că explicatiile pe care aceasta i le furnizează sunt forme fără substantă, în ce fel va mai găsi răspunsuri la întrebările fundamentale, de vreme ce nu crede în mintea sa si în explicatiile acesteia? Cum va progresa în cunoastere?

Niranjan i-a dat cuvântul unui swami american.

- Prin credintă, a răspuns acesta, dar există două feluri...

Cu un gest tăios, gurul 1-a oprit. As fi fost foarte interesat să aflu ce va zice mai departe, dar Niranjan a hotărât că trebuie să aud numai până în punctul acela.

„Dacă asa stau lucrurile, dacă este deci o problemă de credintă, atunci eu am credinta mea“, mi-am zis. Mai târziu am meditat asupra afirmatiilor pe care le făceau frecvent: că Hristos a fost un yoghin, ucenic al lui Shiva, că a murit în ashramul său din Himalaya pe care îl numise „Noul Ierusalim“, că Shiva era un fel de Dumnezeu, cel dintâi yoghin al lumii, etc. Nu-L respingeau deci cu totul pe Hristos, dar Ii negau dumnezeirea si Ii minimalizau învătătura, prezentând-o ca pe o ramificatie secundară a hinduismului. Pretindeau că între crestini si hindusi nu există diferente esentiale, dar că cei din urmă se află la un nivel spiritual mai înalt.

Mi-am amintit atunci un tropar al Bisericii pe care îl auzeam în anii copilăriei la fiecare praznic al Bobotezei, când mă ducea mătusa mea să văd cum este azvârlită crucea în râu; acest tropar mi-a limpezit lucrurile:

In Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat
Căci glasul Părintelui a mărturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te;
Si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului.
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slavă Tie!


Cum puteau ei sustine că nu ne despart deosebiri radicale, de vreme ce aici Biserica vorbeste despre Sfânta Treime, despre Duhul Sfânt, si mărturiseste fără echivoc că Hristos este Dumnezeu întrupat? Cum puteau ei afirma că Hristos a fost ucenic al lui Shiva? Cum puteau pretinde că suntem una, de vreme ce credem lucruri fundamental diferite?

Agresiunea finală

Intr-una din diminetile următoare, lucrând în grădină în tovărăsia nemtoaicei Prakas, i-am spus:

- M-am hotărât să plec în Sfântul Munte si să rămân acolo împreună cu acel ascet despre care ti-am vorbit.

- Da, e greu să rămâi în ashram... asta e pentru sufletele evoluate, mi-a răspuns ea vizibil încurcată.

Din bunătate, ar fi vrut să rămân în ashram, pe care îl considera un loc foarte propice „progresului spiritual“. Ea nutrea iubire si admiratie fată de guru.

Insă ceilalti yoghini - si mai ales Niranjan - nu priveau chestiunea cu atâta bunăvointă si candoare precum Prakas. îi deranja îndoiala mea. Voiau să mă supună cu orice pret si să mă păstreze în ashram „viu sau mort“.

Când Prakas le-a transmis hotărârea mea de a-i părăsi si de a mă întoarce în Sfântul Munte, au actionat rapid si energic.

La prânz, pe când mă aflam singur în cameră, am fost supus unei experiente terifiante, odioase, inumane, cel putin echivalentă cu o crimă sufletească. Sedeam pe scaun încercând să-mi adun gândurile, când brusc am trăit ceva înspăimântător. Prima imagine cu care am asociat ceea ce mi se întâmpla a fost aceea, atât de frecventă în filmele de cinema, a unor blocuri gigantice care se transformă într-un morman de bucătele în câteva fractiuni de secundă, sub efectul unui bombardament puternic. Dacă cineva rulează apoi pelicula în sens invers, vede această grămadă de bucătele ridicându-se la loc si formând blocurile. Astfel mi-am simtit si eu sufletul năruindu-se instantaneu. Toate „coloanele“ si „grinzile“ lui s-au zdrobit si au căzut. Trăiam o durere de neimaginat si o frică devastatoare. Nu mai aveam putere nici pentru cel mai mic lucru. Dacă până în urmă cu câteva clipe îmi proiectasem călătoria de întoarcere în Grecia, acum un asemenea gest mi se părea absolut irealizabil, mă temeam nu numai să mă întorc în Grecia, ci si să ies din cameră! Eu, care cutreierasem întreaga Indie, mă temeam acum să deschid până si usa! Chiar si numai gândul de a părăsi ashramul mă îngrozea cu totul. Mă stăpânea o neputintă atotcuprinzătoare. îmi era frică de tot ceea ce întâlneam în jur... Eram asemenea unui cătelus paralizat de spaimă, gata să asculte cu recunostintă de stăpânii săi. Mă simteam rănit, distrus, pulverizat.

„Părinte, ajutor...“, am soptit deodată. în chiar clipa aceea, cu o repeziciune uluitoare, sufletul meu s-a înzdrăvenit deplin. O altă putere a venit înlăuntrul meu si m-a întărit mai viguros decât înainte. Mă simteam foarte bine si fortificat sufleteste. Am auzit apoi glasul bătrânului Paisie, spunându-mi în minte: „E nevoie de luptă, copilul meu“.

Eram socat si uimit, ca în fata unei revelatii! Ce puteri actionează asupra mea? Mi-am petrecut restul zilei în cameră, chircit de frică.

Am făcut atunci o făgăduintă: „Maica Domnului, ajută-mă să scap de aici, si îti voi dărui întreaga mea minte. Este a ta, îti apartine“. Am început să cânt „Apărătoare Doamnă...“.

Am iesit din cameră abia în dimineata următoare. Ca de obicei, nu circula multă lume. M-am apucat să lucrez în grădină împreună cu Prakas.

- Tu ce cauti pe aici? am auzit pe cineva întrebându-mă cu asprime.

Era yoghinul responsabil peste tipografie.

- N-ai aflat că astăzi trebuie să rămânem cu toti în clădiri?

- Nu, am răspuns, de-abia am iesit.

Era mânios. A tras-o deoparte pe Prakas, si i-a vorbit între patru ochi. La capătul scurtei lor discutii, ea mi-a explicat că ar trebui să mă duc să lucrez în clădirea tipografiei, unde vom avea „protectie spirituală“. S-ar fi zis că ne aflam în toiul unui război spiritual. Acesta fusese ordinul gurului. Era nervos. Ceva le tulburase apele, într-adevăr, toată lumea rămăsese adăpostită prin clădiri; acolo erau „protejati“! Această stare de lucruri a durat nu mai putin de trei zile.

„Rugăciunea bătrânului le-a stricat toate socotelile, exact asa cum s-a întâmplat si atunci când cu initierea în Mind Control“, mi-am zis în sinea mea.

După câteva zile mi-am pregătit bagajele. Urma să plec împreună cu Tony, englezul. Voiam să-mi iau rămas bun de la conducător. Cel putin mă primise la un pret foarte scăzut, aproape gratis fată de cât plăteau ceilalti. S-au ivit însă câteva complicatii cu pregătirile, fapt pentru care întâlnirea de rămas bun a fost cumva precipitată si improvizată. El se afla înăuntru, în dreptul unei ferestre deschise, iar eu afară.

- Sănătate, Niranjan, plec!

S-a uitat către mine strângându-si pleoapele până când ochii i s-au făcut ca o linie. Mă privea cu ură!

- Ce să fac? l-am întrebat.

- Să iei legătura cu Shivamurti.

M-am simtit prost. Eram socat de această privire plină de ură. Nu-i puteam întelege temeiul. După câteva zile i-am trimis din New Delhi o scrisoare în care îi spuneam că mi-as fi dorit să ne despărtim prieteneste.

După multi ani (între timp Satyananda murise, iar lider al miscării devenise Niranjan, al cărui nume era acum Niranjananda), mi-a căzut din întâmplare în mâini un periodic al miscării („Informatiile Yoga Peania“, nr. 1/1999). La pagina a doua exista un articolas pe care gurul îl semna cu întregul său titlu onorific: „Paramahamsa Niranjananda“. Am putut citi cu uimire, dar si cu satisfactie, următoarea sa mărturisire - care explica si ceea ce mi se întâmplase mie, fie si cu întârzierea acestor ani de zile:

„Gurul îi îngăduie sanniasinului (yoghinului începător) să trăiască mai departe în ashram împreună cu el. îi lasă personalitatea proprie pentru a o folosi în înfruntarea diferitelor situatii. între timp însă, gurul pregăteste atent si cu discretie absoluta lui năruire. Printr-o simplă actiune a gurului, eul sanniasinului dispare fulgerător“.

Adică... exact ceea ce se petrecuse cu mine. Năruire sufletească, durere, deplină neputintă.

Se găseste aici mărturia limpede a faptului că în spatele tuturor acestor fenomene stă gurul însusi, nicidecum o pretinsă „energie“ a locului, impersonală si iresponsabilă, asa cum încercase odinioară să mă convingă acelasi Niranjan. El continua si acum să ascundă însă durerea sufletească de nesuportat si agonia cumplită pe care le aduce „absoluta năruire“. Si nu numai atât, ci ascundea în continuare încă si faptul că, anihilat sufleteste, celălalt devine un rob dependent si supus în totalitate gurului. Nu „sanniasin“, ci rob este numele său adecvat, întrucât caracterizează cu riguroasă precizie tipul relatiei sale cu gurul si cu cei din jur. Dar Niranjan nu se opreste aici, ci merge cu mult mai departe. Crima sufletească la care recurge o prezintă ca pe o binefacere spirituală. „Te-am scăpat, zice el, de obstacolul sinelui tău, ti-am deschis drumul spiritual“! Aceasta este splendida „măretie“ a gurusilor!



>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog