[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



HIMALAYA: IN ASHRAMUL „DASCĂLULUI DASCĂLILOR“

Himalaya, cel putin pe versantul urcusului nostru, avea un aspect ciudat: foarte multe vârfuri mici de dealuri, cu bruste înclinări abrupte, alcătuiau împreună un mare vârf. Era ca si când cineva ar fi luat vreo sută de dealuri si ar fi încropit cu ele un munte înalt.

Printre aceste dealuri presărate cu copaci înalti si rari exista o vale formată de aluviunile unui afluent cu o albie foarte largă. Toată această vale era înverzită, întesată cu flori frumoase si străbătută de apele cristaline si partial înghetate ale râului. Locul era minunat.

M-am pomenit asadar împreună cu prietenele mele păsind pe această vale, în compania unor indieni în majoritate necunoscuti. Eram vreo zece persoane. Ne-a impresionat frumusetea peisajului, însă mai era ceva care ne emotiona în chip neobisnuit. Exista atâta intensitate în atmosferă, încât simteam întreaga regiune cutremurându-se. O putere indescriptibilă, o energie extraordinară pe care locul parcă nu o suporta; si muntii, în strădania lor de a nu se dizolva, păreau că tremură. Ai fi zis că te afli în pragul unui seism. Aceasta era perceptia mea. Una dintre prietene, cu toate că-i plăceau foarte mult peisajele, nu se arăta ca de obicei preocupată de fascinanta frumusete a locului, nici nu făcea traditionalele comentarii entuziaste asupra peisajului, ci se predase unei tăceri stranii. Mi-am dat repede seama că-i era o teamă... vecină cu moartea.

Starea mea lăuntrică era una de precautie uimită fată de ceea ce se întâmpla. Ceilalti nu prezentau semne exterioare că ar fi încercat aceeasi senzatie ca si noi. Insă prietena aceasta se tot întorcea mirată si îmi spunea: „O, dar ce-i aici?!“. Era uluită nu de frumusete, ci de acest ciudat simtământ, această intensitate strivitoare din atmosferă. Ne împărtăseam unul altuia stupefactia si curiozitatea.

După 5 kilometri de mers, la o curbă, am zărit în depărtare ashramul Heracan. Era pe vârful unui deal, unde se găseau un vechi templu hindus, câteva clădiri vechi si niste constructii recente. Pe coasta abruptă existau aproximativ două sute de trepte de piatră. Râul curgea la poalele dealului. Acolo, pe albia râului, se aflau europeni, „occidentali“, care lucrau. Adunau pietre rotunde de râu si fabricau niste borduri de piatră. M-am mirat, căci treaba pe care o făceau nu părea să aibă vreun sens.

Lângă vale erau zidite o piramidă de 5 metri înăltime, un locas unde ardea continuu focul, si alte simboluri din piatră. Tot ceea ce citisem în diversele cărti de ocultism si de magie albă si, în general, toate informatiile pe care le acumulasem din acest domeniu vast, toate câte le auzisem... aici erau realitate! Am putut recunoaste diferite simboluri magice si felurite obiecte al căror uz îl cunosteam din auzite. Mă străbătea un sentiment ciudat. încă de mic copil aveam o înclinatie către aceste lucruri. La 13 ani, găsisem în biblioteca tatălui meu o carte cu paginile netăiate, pe care citind-o, am rămas foarte impresionat. Cuprindea si descrierile unor exercitii de yoga, pe care le-am practicat frecvent în acea perioadă. Manifestam o atractie încă neconstientizată către însingurare, către ascetism, si socoteam că mi-ar fi potrivit să devin yoghin. îmi amintesc că pe vremea gimnaziului le spuneam prietenilor mei: „Stiti ce vreau eu? O cămărută în pădure, un blid de mâncare si timp liber să mă ocup de mine însumi“. Ei bine, iată că acum toate acestea asteptau la picioarele mele. Lucrurile care îmi captaseră dintotdeauna interesul, care mă preocupaseră zi de zi si pe care le considerasem a fi singurele cu adevărat importante în viată, se aflau deodată chiar în fata mea, nu într-un mod fragmentar sau limitat, ci integral si chiar cu supramăsură. Ajunsesem la sursă, găsisem esenta! Nu cărti cu caracter descriptiv, ci faptă. Nu teorii, ci trăire!

Toate cărtile care circulă în Occident, pornind de la Karl Jung, întemeietorul psihiatriei si autorul teoriei subconstientului, continuând apoi cu ideile pe care le-a exprimat Herman Hesse, scrierile diversilor yoghini, precum Vivekananda si altii mai noi, Yi Jing si textele confucianiste, teoriile diferitilor „oameni de stiintă“, precum cea a lui Lyall Watson despre „supranatural“, cartea lui Fritjof Capra „Tao-fizica“, Aldoux Huxley cu „Portile perceptiei“ - „Biblia“ hipiotilor anilor '60, textele de magie albă ale lui Omraam Aivanhov, bizarele lucrări ale lui Gurdjieff sau ale vrăjitoarei Alice Baile,y, cărtile Helenei Blavatsky, întemeietoarea Societătii Teozofice, toate aceste opere de aici îsi trăgeau seva. Toti erau influentati de India. India este un centru care emite o anumită frecventă, un anumit sistem de conceptii, iar centrul Indiei este „ashramul“. Dintre toate ashramurile pe care le văzusem si de care auzisem, acesta de aici părea diferit. Concentrat, integral! De altfel, Babaji era „gurul gurusilor“, dascălul dascălilor. îl recunosteau ca atare si alti yoghini pe care aveam să-i întreb mai târziu, si care îsi mărturisiseră chiar dorinta de a fi primiti cândva în ashramul său.

Afirm cu absolută certitudine că dacă n-as fi plecat mai întâi în Sfântul Munte si dacă n-as fi avut acele coplesitoare experiente datorate bătrânului Paisie, as fi rămas definitiv în ashramul lui Babaji si i-as fi devenit discipol.

Insă acum exista în sufletul meu o oarecare îndoială. Auzisem deja un punct de vedere diferit. Un punct de vedere care avea autoritate si putere duhovnicească, însotit fiind de un mare număr de minuni si de experiente spirituale distincte de toate cele pe care le traversasem până atunci prin yoga si prin cele asemănătoare ei. Acest punct de vedere era exprimat de părintele Paisie, de întreg Sfântul Munte, de întreaga Biserică Ortodoxă a lui Hristos de pe tot cuprinsul pământului.

Nu-1 puteam subaprecia pe bătrân socotindu-1 exponentul unui mod de religiozitate inferior, asa cum încercau să prezinte crestinismul toate cercurile influentate de conceptii orientale, căci niciodată în viata mea nu întâlnisem pe cineva care să se asemene părintelui Paisie, indiferent cu ce alt etalon l-as fi comparat.

Trăirile la care am putut accede prin rugăciunea lui erau cu mult mai pătrunzătoare, mai intense, mai adânci, mai curate decât orice altceva experimentasem cu ceilalti diversi gurusi. Si cunoscusem destui. însă nu-i puteam ignora nici pe ei. Ba, mai mult chiar, eram înclinat să mă alătur lor. Am hotărât asadar să caut moduri de expresie mai apropiate de original. Să vin în India, să trăiesc lucrurile efectiv. Mai mult, pentru a fi cu totul impartial si neinfluentabil, înainte de a veni mi-am scos cruciulita pe care mi-o dăruise bătrânul si i-am dat-o unei bune prietene de-a mea care crezuse de curând în Hristos. A fost un gest simbolic, ca si când as fi spus: „Acum să auzim, să trăim, să ne deschidem glasurilor mamei India“.

Ne apropiaserăm de poalele dealului unde se afla ashramul si ne mai despărtea de trepte doar râul, când multimea ce căra pietrele a început să se agite. S-au întors cu totii către vârful dealului, izbucnind în strigăte puternice: „Bole baba ke tzei!“, care însemna, precum am aflat mai târziu, „Sfinte părinte, biruitorule!“, strigăt de slavă si de cinstire. Atunci l-am văzut pentru prima oară pe Babaji. A stat putin pe vârful dealului. Avea în jur de 30 de ani, păr negru si lung până la umeri, cântărea cam 140 kg si era înalt de aproximativ 1, 70 m. Nu păstra nici o asemănare cu băiatul slăbut pe care îl văzusem în vechea fotografie. Intre timp câstigase foarte multe kilograme. Era îmbrăcat în stofe scumpe si purta ghete moi de piele aduse din Occident.

Cobora treptele în grabă, cu pasi mari si vioi, primind cu satisfactie si naturalete ovatiile multimii. Ca si când ar fi mărturisit: „Da, sunt exact ceea ce spuneti! Da, sunt biruitor! Da, sunt sfânt!“. Doar nu putea ascunde faptul că era stăpânul absolut... Nu numai că-1 ascultau neconditionat în orice, dar îl si venerau.

Atunci mi s-a întâmplat ceva ciudat, o experientă ce-mi amintea de sedintele în care eram hipnotizat. Brusc, în timp ce-1 priveam coborând treptele, mi-am pierdut pentru câteva minute constiinta. Era ca si cum propria mea minte ar fi fost pur si simplu azvârlită departe de mine. Pentru un oarecare interval de timp, îmi pierdusem simtirea sinelui. Nu mai aveam constiinta trupului meu, nici a facultătii mele rationale. Părea că nici n-as fi existat. Un mare gol domnea în memoria mea. In acel scurt răstimp eram efectiv inapt să-mi dau seama ce mi se întâmplă, în ce stare mă aflu, dacă măcar mai exist. Primul gând pe care l-am avut după ce mi-am redobândit constiinta de sine a fost: „Ce ai, de tot zâmbesti ca un cretin?“, realizând că un zâmbet larg mi se întipărise pe fată.

M-am simtit... siluit. Ca si când cineva m-ar fi constrâns să zâmbesc, fără ca eu să am o asemenea dispozitie. Simteam că zâmbetul larg de pe chipul meu era fortat, venea în contradictie cu sentimentele mele. Eram stânjenit de acest eveniment, dar pe de altă parte mi se stârnise curiozitatea.

Intre timp Babaji coborâse dealul, în nesfârsite ovatii, împărtind porunci si binecuvântări, si se apropiase de vizitatori. Ceilalti i se închinaseră deja, si primiseră consimtământul său de a rămâne în ashram. Rămăsesem eu si cele două prietene ale mele, însă nu schitam nici o miscare. încremenisem de uimire. Nu stiam ce să fac. Babaji se apropiase la cinci metri de mine, si mă simteam cuprins de un tremur. Nădusisem de neliniste. Eram acum uluit de fizionomia sa cu totul neomenească. Dacă cineva mi-ar fi spus că ceea ce aveam în fata mea era o iluzie sau un extraterestru, mi-ar fi părut mai credibil si m-ar fi uimit mai putin.

Intreaga sa prezentă părea un eveniment supranatural. Privirea lui avea o asemenea intensitate, o asemenea putere, o asemenea energie, încât eram mai degrabă terifiat. Dacă mi s-ar fi spus că o entitate supranaturală locuieste în acel trup, as fi subscris fără rezerve. Mă stăpânea un amestec de spaimă, încordare si confuzie.

Atunci, unul din cei patru-cinci yoghini care îl înconjurau îmbrăcati în vesminte negre si tinând câte o lance cu un trident în vârf (simbol al zeului Shiva), s-a apropiat de mine, m-a privit drept în ochi si, dilatându-si pupilele la maximum, mi-a spus pe un ton aspru si poruncitor: „Scoate-ti încăltările si închină-te lui!“. Cunosteam aceste siretlicuri de duzină, asa încât, cu toată frica mea, l-am ignorat cu desăvârsire. M-am apropiat de Babaji, însă nu la mai putin de trei metri... Mi se părea că există un teribil câmp energetic împrejurul lui. „Namaste!“... i-am soptit, adresându-i politicosul salut zilnic al indienilor. Mi-a arătat drumul către ashram. Asadar ne primise. Puteam rămâne.

M-am îndepărtat usurat si am simtit imediat diminuându-se acea tensiune pe care o percepeam în apropierea lui.

Mă coplesise uimirea. Acest Babaji cu sigurantă că nu era om. Ce putere colosală! Era Dumnezeu sau demon? Mag sau sfânt? Om sau extraterestru? Aceste întrebări constituiau o uriasă problemă de constiintă pentru mine.

Era după amiază, si am început să urc treptele abrupte către vârful unde se afla ashramul. M-a depăsit în fugă un occidental gol-golut, de vreo 30 de ani, care tremura de frig întrucât tocmai iesise din apele înghetate ale râului. Citisem despre prelungitele băi reci pe care le fac yoghinii, unite cu anumite asane, pentru a stimula o serie de glande hormonale astfel încât să se modifice biochimia organismului. De altfel, tot ceea ce vedeam în jur venea să-mi confirme cunostintele pe care le dobândisem din cărti; erau lucruri pe care de ani de zile râvneam să le pun în practică. Domeniul magiei si universul yoga aveau pentru mine atunci un sens pozitiv.

Pe de altă parte, bătrânul Paisie, Sfântul Munte, experientele mele crestine strigau contrariul. Mă avertizau asupra Diavolului care se transformă chiar si în înger de lumină pentru a însela. Mă clătinam în îndoială, nestiind ce să cred. Era si motivul pentru care venisem în India. Ca să înteleg.

In vreme ce urcam scările în acea stare de mirare si de nedumerire, am simtit apropiindu-se în chip nevăzut o fiintă care mi-a adus alinare, linistire si sprijin, iar în acelasi timp am auzit foarte limpede în mintea mea un glas zicând: Să nu te închini la idoli si nici să le slujesti lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău si să nu ai alti dumnezei afară de Mine.

Prima poruncă pe care o dăduse Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai (les. 20, 2-3)!

In clipa aceea m-a cuprins o asemenea pace si am înteles atât de adânc sensul poruncii încât am fost absorbit cu totul de continutul ei, fără să mă mai minunez de modul neobisnuit prin care îmi fusese adresată. Astăzi cred că a fost vorba de un înger.

In vreme ce glasul încă răsuna în mintea mea, treptele s-au sfârsit si m-am trezit drept în fata unui mic templu hindus, situat în aer liber. Erau expuse acolo diferitele zeităti ale panteonului hindus. Unul dintre zei avea trup omenesc si cap de elefant, altul se înfătisa ca o maimută cu anumite trăsături omenesti, altul avea sase mâini si patru picioare... Un întreg sir de astfel de statui erau venerate de către locuitorii ashramului. M-am întrebat: „Dacă nici acestia nu sunt idoli, atunci ce sunt?“. Faptul constituia pentru mine o adevărată revelatie: oamenii acestia erau idolatri în toată puterea cuvântului! întocmai precum vechii elini, precum popoarele dinainte de Hristos. Am înteles totodată si un lucru pe care mai târziu aveam să-1 nesocotesc în mai multe rânduri. Anume că ortodoxia dădea dovadă de verticalitate, propovăduind fără echivoc că nu avem absolut nici o legătură de ordin duhovnicesc cu toti acesti închinători la idoli. De cealaltă parte, însă, hindusii se străduiau să prezinte lucrurile într-un mod care sugera că toti am fi una si că există doar anumiti fanatici îngusti la minte care nu vor să recunoască acest lucru. îmi devenise acum evident că această afirmatie a lor distorsiona realitatea. NU-ul hotărât al crestinilor venea nu din partea vreunui oarecare preot sau călugăr lipsit de minte, ci fusese pecetluit de către însusi Dumnezeu prin poruncile pe care le-a dat prorocului Moise. La o simplă lectură a Bibliei se poate constata că poruncile fundamentale ale Vechiului Testament erau orientate împotriva politeismului si idolatriei. De altfel, versetele deja amintite sunt ele însele cum nu se poate mai elocvente: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău (les. 20, 2) si Să nu ai alti dumnezei afară de Mine (les. 20, 3). De ce ascundeau hindusii acest adevăr? De ce mistificau învătătura de credintă a adversarilor lor? De ce stăruiau în a prezenta lucrurile denaturat? Despre ce pretinsă identitate vorbeau ei, câtă vreme existau atât de mari diferente? Ce legătură aveau cu Dumnezeul Vechiului si Noului Testament personaje ca Hanuman, cu înfătisarea sa de maimută, sau Ganesha cel cu cap de elefant? Toti acestia trimiteau mai curând cu gândul către vechiul panteon, către Zeus si celelalte cohorte de zei si semizei. Nici o legătură cu Unicul Dumnezeu, Făcătorul cerului si al pământului.

Asadar, pentru a intra cineva în ashram trebuia să treacă obligatoriu prin acest mic templu în aer liber. Nu exista alt drum. M-au oprit si mi-au spus să-mi scot încăltările si să străbat descult perimetrul templului, căci locul era sfânt. înaintând înăuntrul templului, mi-a atras atentia o statuie neagră si strălucitoare, care întruchipa în portelan un tânăr solid, în pozitia lotusului. Mai târziu am aflat că statuia îl înfătisa pe Babaji si fusese realizată de către discipolii săi din Italia. Era venerată în rând cu celelalte statui din templu.

Oamenii din ashram credeau că Babaji este zeu, ba chiar Zeul Suprem încarnat, drept pentru care i se închinau în fiecare dimineată si seară. In timp ce el sedea lejer la o tribună, se perindau unul câte unul prin fata lui si i se închinau până la pământ, aducându-i totodată si felurite ofrande. O parte din aceste daruri erau apoi împărtite de către Babaji, însotite de „binecuvântarea“ lui. Toată această ceremonie dura mai bine de două ore.

In diverse locuri ale ashramului era atârnată la vedere fotografia picioarelor sale, pe care exista pretentia că se puteau observa semnele după care l-au recunoscut ceilalti yoghini, ceilalti gurusi, ca dascăl al dascălilor, ca un avatar, ca încarnarea lui Babaji. Tot ceea ce vedeam eu era însă doar o pereche de picioare grăsune, si mă întrebam câte persoane detineau de fapt date concrete despre semnele pe care ar fi trebuit să le recunoască. Nu eram deloc convins că semnele respective existau neapărat în realitate, că toată istoria aceasta nu era un simplu element de recuzită, menit să întretină credulitatea si entuziasmul.

La fel de abundent era expus prin încăperi si un desen ce reprezenta niste flăcări care formau împreună o inimă, cu nuante de rosu aprins si portocaliu. Din câte mi-am dat seama, era emblema gurului.

Instalarea în ashram a însemnat despărtirea de prietenele mele. Urma să locuim în corpuri separate. Am remarcat foarte repede că occidentalii alcătuiau cel putin jumătate, dacă nu chiar mai mult, din componenta ashramului. Exista asadar un oarecare numitor comun.

S-a împărtit mâncarea, pe care am servit-o împărtiti pe grupuri, iar apoi am început să ne adunăm într-o constructie veche cu aspect de hală: avea acoperisul sprijinit pe coloane groase si era deschisă pe trei laturi.

Am fost printre primii care au intrat în acest edificiu. M-au atras sunetele a două mici tobe la care cineva cânta kirtan, imnuri religioase hinduse. în scurt timp ne-am adunat cu totii si am umplut întreg spatiul, stând în picioare unul lângă altul. A venit si Babaji cu grupul său, care părea să fie format întotdeauna din aceiasi cinci-sase yoghini: un fel de nucleu al celor mai apropiati discipoli ai săi. M-a frapat faptul că toti erau occidentali, albi.

S-a asezat la tribună, iar multimile au început să treacă prin fata lui, să i se închine si să-i aducă ofrande. Era atât de iesit din comun încât nu-mi puteam lua ochii de la el. Mă cotropiseră iarăsi aceleasi sentimente ca si prima dată, numai că acum mă aflam la 15 metri distantă de el. II priveam încercând să înteleg ce era el în realitate, să-mi conturez o părere clară despre această făptură neobisnuită. Sorbeam fiecare amănunt din miscările lui si fiecare cuvânt pe care îl rostea. Am recunoscut multe din elementele despre care citisem în cărtile de magie ca fiind utilizate consecvent de către el. De altfel, chiar în spatele lui era atârnat de perete un covor care înfătisa un munte cu trei creste si un soare de o formă aparte. Mi-am amintit imediat că întâlnisem această reprezentare într-o carte grecească de ocultism. Era simbolul magiei înalte.

Adorarea pe care i-o aducea fiecare îmbrăca si forme particulare. Oricum, toti erau complet absorbiti de persoana sa. Cei din proximitatea lui s-au apropiat în trei rânduri de mine îndemnându-mă să merg si eu să mă închin. N-am făcut-o. Mă străduiam doar să-1 privesc drept în ochi.

La un moment dat privirile noastre s-au încrucisat. Babaji nu mă privea pe mine în mod special. Scrutând insistent sala, ochii săi i-au întâlnit pur si simplu pe ai mei pentru o clipă. Ei bine, în acea clipă am pierdut contactul cu mediul înconjurător, am căzut în „extaz“! Ca si când pieptul mi-ar fi devenit transparent, am văzut prin el propria mea inimă în culori vii, în flăcări.

Tot la fel de brusc mi-am si revenit, păstrând însă foarte limpede constiinta a ceea ce mi se întâmplase. Am continuat să-1 urmăresc, cu atât mai impresionat. A venit apoi iarăsi cineva care mi-a spus să merg si eu înaintea lui.

- Bine, si ce să fac exact?

- Păi, tot ceea ce-au făcut si ceilalti.

Cu alte cuvinte, să mă închin lui. Nu m-am dus. Nu stiam cine este. Mă temeam... De ce trebuia, adică, neapărat să mă închin?

In timp ce sedea acolo relaxat, Babaji s-a ridicat deodată si a luat pozitia lotusului concentrându-se cu maximă intensitate, iar ochii săi au devenit pregnant scânteietori, asemenea unui cărbune negru strălucitor. în fata sa se afla un individ care îl venera cu infinită devotiune, precum o dovedeau miscările sale, întregul său aspect exterior si închinăciunile repetate pe care i le făcea până la pământ, fără nici o sovăire. îi oferea si nenumărate daruri de mare valoare.

Atunci Babaji si-a atintit ochii asupra lui cu putere. Omul si-a strâns mâinile la piept si si-a lipit picioarele, devenind ca un stâlp. în acelasi timp a început să tremure si să topăie pe loc într-un mod cu totul suprafiresc, lăsând impresia că ar avea arcuri sub picioarele imobile. Mai mult, începuse să scoată niste mugete năprasnice, asurzitoare, de vacă rănită si înfuriată. Babaji 1-a tinut cam un minut în această stare. Apoi 1-a lăsat pentru un scurt răstimp, după care, înainte ca omul să-si revină, 1-a dezlăntuit din nou, mai tare de această dată. Se misca în fata mea ca un compresor si mugea înfiorător. Toti rămăseseră fără glas si priveau uluiti. Mie însumi îmi era greu să-mi cred ochilor în fata acestui spectacol. Apoi individul s-a potolit cu desăvârsire, iar lumea a continuat să treacă prin fata lui Babaji, care si-a reluat obisnuita pozitie de relaxare, pe jumătate întins. O tânără de lângă mine s-a adresat multimii explicând că Babaji tocmai îi dăruise „iluminare“ acelui om! Eu însă mă confruntam cu o dilemă. Potrivit conceptiei hinduse, pentru ajungerea la „iluminare“ - samadhi, cum mai e numită - sunt necesare eforturi îndelungate, precum si parcurgerea mai multor vieti ca yoghin. Babaji i-o „dăruise“ acestui om în câteva minute. îi scurtase evolutia spirituală cu multe cicluri de reîncarnări. Nu constituia aceasta încă o dovadă că Babaji era... Dumnezeu? Nu aceasta reiesea din faptele lui? Astfel se clădea rationamentul tuturor celor prezenti în sală.

Conform punctului de vedere crestin, gurul poseda într-adevăr însusiri supranaturale, întrucât era demonizat. Altfel spus, le îngăduise spiritelor demonice să locuiască în sufletul său. Puterea care se manifesta prin el era puterea spirituală a demonilor.

Omul care îl venera deci pe Babaji, îi venera practic pe demonii ce locuiau înlăuntrul lui, si astfel le dădea dreptul de a intra si în sufletul său. Asadar, evenimentul căruia îi fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului său de către demoni. Ceilalti care i se închinau primeau doar o anumită influentă demonică, a cărei intensitate varia în functie de fiecare individ în parte, însă nu erau supusi demonizării, posedării propriu zise a sufletului de către diavoli.

Care din aceste două pozitii era cea adevărată? Opozitia dintre ele se dovedea absolut flagrantă. Ce era în realitate „dascălul dascălilor“? Mag sau sfânt? Dumnezeu sau diavol? Trebuia să găsesc un reper pe seama căruia să mă orientez, un criteriu în baza căruia să pot distinge.

Peste putin timp ne-am ridicat cu totii să plecăm. Atunci Babaji a trecut prin fata mea fără ca măcar să-mi dau seama, desi mă străduisem din răsputeri să ajung în situatia de a-1 privi de aproape. Când m-am dezmeticit, i-am mai putut vedea doar spatele. îmi înlăntuise efectiv mintea, neîngăduindu-mi să-1 privesc în momentul în care a trecut pe lângă mine.

Plimbându-mă prin ashram, m-am întâlnit cu prietena mea N. Era surprinsă si nelinistită. Mi-a spus că H., cealaltă prietenă a noastră, căzuse la pat bolnavă; desi se afla în perioada ciclului menstrual, totusi pierdea o cantitate nefiresc de mare de sânge si nu se putea misca. N. a adăugat că toate femeile dormeau sub camera lui Babaji, si a făcut chiar câteva comentarii indecente legate de acest fapt. Ne-am despărtit apoi pentru scurtă vreme.

Camera în care locuia Babaji era izolată de restul clădirii, avea intrare separată si era ornată pe fatada exterioară cu tot felul de plăcute multicolore strălucitoare. Pentru gusturile mele, avea un aer foarte tigănesc. La intrare m-a oprit un european: „Aici nu poti intra“, mi-a spus el, furnizându-mi nesfârsite explicatii. Omul se simtea extrem de stânjenit, si pe deasupra mai si amortise. Oferea într-adevăr o priveliste ilară. Tinea în mână o trestie, purta o scufie caraghioasă si avea drept scut o împletitură de papură. I se încredintase sarcina de a păzi intrarea lui Babaji. Se simtea prost si căuta să se justifice.

Mi-a fost milă de el. Am zăbovit putin alături de el si mi-a spus povestea lui. îl cunostea de câtiva ani pe guru. Voia să promoveze în cadrul firmei la care lucra, astfel încât venise să-1 roage pe Babaji să-si folosească puterile sale în acest scop. „Bineînteles, i-as fi putut trimite o simplă scrisoare, dar am preferat să vin eu însumi“, spunea el. Oare de aceea i se distribuise acest rol rizibil? înadins îl batjocoreau? Sau îl obisnuiau astfel cu supunerea totală si îsi impuneau în acest mod stăpânirea asupra lui?...

Am dormit peste noapte într-o cameră mare, împreună cu alte zece persoane. Eram de vârste apropiate si păream a avea cu totii cam acelasi mod de viată si de gândire.

Unul dintre ei mi-a spus că îsi câstiga pâinea învătându-i în America pe oameni să respire. Le preda adică exercitii yoghine de respiratie. Iată că putea fi si aceasta o meserie! „încet-încet au să ne învete si cum să păsim“, m-am gândit.

Dimineata m-am trezit la răsăritul soarelui si am urcat pe un deal în afara ashramului, unde am întâlnit-o si pe N., care mi-a spus că ne aflam deja în întârziere si că trebuia să ajungem la slujba de dimineată înaintea lui Babaji. Când am sosit, ne-au făcut într-adevăr observatie pentru întârziere; nu era un lucru permis: dovedea o lipsă de respect fată de persoana gurului.

De data aceasta Babaji îsi primea discipolii chiar în antreul său. Am intrat si noi acolo. Era destul de strâmt. M-am asezat mai în spate si urmăream totul cu interes si nedumerire. Cineva mi-a făcut observatie cu voce tare, căci exact în locul unde sedeam exista un mic templu cu fotografii si picturi de animale antropomorfe si oameni zoomorfi, de fapt zei. Fără intentie, îi jignisem asezându-mă în interiorul templului.

Am avut apoi acelasi sentiment privindu-1 pe Babaji, această creatură atât de stranie. Pe de o parte, constituia o priveliste cu adevărat înspăimântătoare. Pe de alta, era doar un tânăr grăsan. Nu-1 slăbeam din ochi, încercând să deslusesc vreun element mai edificator asupra lui. Si acest element a survenit... Cred că în general copiii mici, având sufletul mai curat, dovedesc un instinct mai bun decât cei mari. Detectează cu usurintă sentimentele ascunse, tocmai pentru că percep lumea în special prin intermediul inimii. Creierul nu-i deturnează prin diverse rationamente care pot să nu aibă nici un fel de fundament real.

Asadar, cam pe la jumătatea rândului se afla o pereche de australieni. Aveau un copilas de patru ani. Brusc, Babaji a cerut să-i fie adus copilul. îndată ce l-au apropiat de guru, micutul a început să plângă, să zbiere si să se agite, încercând să fugă cât mai departe de el. Plansetele lui îmi sfâsiau inima. Părintii săi sedeau fără să schiteze vreun gest de împotrivire. Gurul 1-a luat în brate, si-a introdus degetul mare în gura copilului iar degetul arătător i 1-a pus între sprâncene, si micutul a adormit instantaneu. Nu-mi puteam da seama dacă era vorba de somn sau de hipnoză, dar cert este că micutul a rămas în această stare pe aproape tot parcursul slujbei.

Frica si refuzul copilului m-au impresionat. Mi-am amintit din Evanghelie cu câtă bucurie si încredere îl îmbrătisau copiii pe Hristos.

Câtiva discipoli s-au apropiat iarăsi de noi, adresându-ne acelasi insistent îndemn de a merge să ne închinăm lui Babaji... Ne-am eschivat din nou, atât eu cât si prietena mea. Cealaltă prietenă a noastră era imobilizată la pat. Hemoragia sa abundentă era o „purificare“, o veritabilă „binecuvântare“ a gurului! Aceasta fusese explicatia dată de yoghinii ashramului...

S-au perindat cu totii prin fata lui Babaji, exceptie făcând doar noi, după care ne-am împrăstiat. în scurt timp ne-au reperat prin multime si ne-au pus în vedere să părăsim ashramul. Nu agreaseră comportamentul nostru, întrucât refuzasem de fiecare dată să ne închinăm lui Babaji! Usurată si chiar fericită, prietena mea a plecat imediat să-si pregătească bagajele.

Eu am căzut pe gânduri. Era oare bine să plec înainte de a trage o concluzie fermă si definitivă? Doar pentru aceasta venisem în India. Merita să mă întorc cu aceleasi dileme si frământări?

Am cerut să-1 văd pe guru. S-au dus să-1 întrebe, si peste câteva minute s-au întors să mă conducă la el. în timp ce păseam în antreul său, mi-am făcut cruce si am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Nu stiu ce-mi făcuse Babaji de la distantă, însă creierul meu deja nu mai functiona normal. Parcă mintea mă părăsea într-un anume fel... M-am pomenit înaintând spre el. Când am ajuns la doi metri în fata lui, m-am uitat după vreun scaun, socotind că urma să stăm de vorbă.

M-a privit cu o aversiune sălbatică. Si-a unit picioarele si si-a întors capul într-altă parte, ca si când n-ar fi vrut să mă vadă, ca si când se temea de mine, ca si când îi era totodată scârbă de mine, si a zbierat cu putere:

- Get out (Iesi afară)!

Mă pierdusem complet. L-am privit cu uimire.

- Get out (Iesi afară)! a urlat încă si mai tare.

- Only one question (O singură întrebare)..., i-am spus.

- No questions here (Nici un fel de întrebări)! Get out (Iesi afară)!

M-am întors si am plecat debusolat. Eram plin de nedumerire. Ce comportament era acesta?

Iesind afară, m-am întâlnit cu prietenele mele.

- Noi plecăm oricum, tu ce faci, vii?

„Hai să plec si, dacă voi simti nevoia, am să revin“, m-am gândit si am pornit cu ele la drum.

Prietenele mele erau feministe. Cu crestinismul aveau mai degrabă relatii inamicale, manifestând însă o oarecare atitudine pozitivă fată de yoga si magie. De aceea mi-a atras cu atât mai mult atentia constatarea si mărturisirea uneia dintre ele:

- Frate, ce era cu omul ăsta? „Cazi si închină-te mie!“... în timp ce religia noastră este delicată, plină de blândete... Omul ăsta are ceva sălbatic în el.

Am privit-o uimit. îsi depăsise prejudecătile ideologice.

Pe drumul de întoarcere ne-au tinut companie un brahman, discipol de-al gurului, si o olandeză care se afla de ani de zile în India, avându-1 si ea ca mentor pe Babaji. Brahmanul îsi manifesta deschis rasismul fată de indienii castelor inferioare. S-a oferit să ne găzduiască la el acasă^ undeva la poalele Himalayei. Mi-a spus că femeia lui era nebună. Socotea nebunia ca fiind sfântă. Mă deranjase atât de tare dispretul pe care îl arăta compatriotilor săi, încât i-am refuzat invitatia, spre marea uimire a olandezei. în cele din urmă ne-am întors la New Delhi. Am rămas, plătind în regim de hotel, în ashramul lui Shri Aurobindo.





>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog