[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



CĂLĂTORIA CĂTRE BABAJI -„ZEUL“ ÎNTRUPAT

Nu este usor să călătorească cineva prin India. în general, călătoria într-o tară străină presupune dificultăti legate de limbă, probleme de comunicare, informatii gresite furnizate intentionat de către unii localnici, fie din antipatie fată de turistii „bogati“, fie pentru că se străduiesc să-i tină cât mai mult la hotelul din orasul lor, fie pentru un alt motiv oarecare.

In India lucrurile erau încă si mai complicate. Aici autobuzele se umplu atât pe dinăuntru cât si... pe deasupra! Pe acoperis se mănâncă, se fumează, se doarme, iar dacă aceasta se întâmplă la „etaj“, e lesne de imaginat ce înghesuială cumplită domneste în interiorul autobuzului.

Cu toate acestea, călătoria pe care am întreprins-o ca să-1 întâlnesc pe Babaji în Himalaya s-a dovedit una foarte lesnicioasă. în ciuda dificultătilor întâmpinate de-a lungul celor 800 de kilometri, se găsea întotdeauna un om care să ne facă viata „usoară“. De obicei era câte un discipol de-al lui Babaji.

Când i-am spus prietenei noastre frantuzoaice, Kiki, că urma să ne reîntoarcem la New Delhi, si-a manifestat dorinta de a veni si ea cu noi. Ne-am bucurat de pretioasa si agreabila ei companie. Aflând că mergem să-1 întâlnim pe Babaji, a încercat să ne avertizeze. Ne-a vorbit despre diferiti gurusi care exploatează căutările existentiale ale tinerilor. în general, atitudinea ei era nu doar circumspectă, ci chiar negativă fată de gurusi. Această pozitie nu survenea ca rezultat al unor prejudecăti, ci al experientei pe care o acumulaseră ea si alti prieteni apropiati de-ai ei. Ne-a povestit chiar si câteva pătanii de-ale prietenilor săi. Iată, pe scurt, una dintre ele:

O prietenă avea un guru care trăia undeva în nordul Indiei, însă îsi formase un grup de discipoli în Europa. Nu era vreun „mare guru“, precum Rajneesh sau Maharadji, dar avea si el ucenici care îi trimiteau scrisori si îi cereau sfaturi legate de problemele cruciale ale vietii lor. Acesta le răspundea si medita pentru ei. Elevii aveau obligatia să-i trimită regulat bani, fapt care îi permitea să nu muncească si să trăiască foarte confortabil. Această tânără îi devenise discipolă, si în scurt timp... amantă, pentru câteva luni. La capătul acestei perioade, în care a întretinut si relatii sexuale cu el, tânăra s-a dezmeticit, a sesizat escrocheria, batjocura si exploatarea căreia îi era supusă, si 1-a părăsit pe individ. S-a străduit apoi să-i ferească de asemenea capcane pe alti tineri care veneau din Apus sub imboldul unor sincere căutări, relatându-le experienta ei.

îmi închipui că tânăra respectivă va fi auzit deseori răspunsul pe care si noi obisnuiam să-1 dăm pe atunci: „Da, există si astfel de impostori, însă gurul nostru nu apartine unei asemenea categorii“. De altfel, exista în noi un orgoliu camuflat, care se manifesta prin convingerea că noi nu suntem naivi si nu ne putem însela. Ne socoteam capabili să recunoastem cu usurintă un pseudo-guru. Ii consideram pe cei păcăliti niste simpli ignoranti, lipsiti de inteligentă.

Fetele au încercat de două ori să cumpere bilete pentru tren si n-au reusit! Aceasta ni se întâmpla pentru prima dată. Cu trenurile nu mai avusesem probleme niciodată în trecut.

A treia oară am mers cu totii împreună. Nu retin cu exactitate care era problema, însă îmi amintesc că asteptam în fata ghiseului, că functionarul nu avea dispozitie să ne ajute, că în spatele nostru se formase o coadă care ne presa, iar noi nu puteam lua biletele. Am iesit din rând si asteptam, dezamăgiti si enervati. Rămăseserăm fără replică! S-a apropiat atunci un indian care vorbea bine engleza si ne-a indicat în detaliu ce trebuia să facem.

Un sfert de oră mai târziu, aveam biletele în mână! în discutia de multumire care a urmat, acel om ne-a dezvăluit că si el era discipol al lui Babaji, si chiar ne-a dat informatii mai concrete despre autobuzul pe care aveam să-1 luăm din New Delhi.

Astfel s-a rezolvat o problemă care apăruse acolo unde nu o asteptam, solutionându-se la fel de neprevăzut precum se si ivise.

Am demarat călătoria neîntreruptă către New Delhi. Seara, în somn, îi auzeam pe vânzătorii de ceai strigând cu putere în fiecare statie: „Ceai... Ceaai... Ceaaai...“. Mă aflam într-o stare de agitatie si de hipersensibilitate nervoasă.

„Să fie oare chiar Babaji?“. Nu excludeam deloc această posibilitate. Minunile pe care le văzusem în Sfântul Munte prin bătrânul Paisie, dar si diversele fenomene inexplicabile care mi se întâmplaseră la Mind Control, precum si cele de la cursurile de yoga sau de hipnotiza, instituiseră înlăuntrul meu certitudinea existentei lumii spirituale. Nu mă îndoiam câtusi de putin în această privintă. Totusi, prezenta unui zeu întrupat, asa cum pretindeau adeptii lui Babaji, nu era un lucru tocmai usor de acceptat! Pe de o parte, părintele Paisie spunea că în cosmos există două puteri, Dumnezeu si Diavolul; depinde cu cine lucrează fiecare. Pe de altă parte, conceptia hinduismului postula că toate puterile au aceeasi sorginte, numai forma diferă, sursa fiind unică si comună. Si, bineînteles, hinduismul si în special yoga ar fi expresia cea mai adecvată, cea mai pură a adevărului. Cum rămânea atunci cu Hristos?

Monahii yoghini îmi răspundeau că era un mare guru, iar ultimul său ashram s-a aflat în Himalaya, unde si murise, după evenimentele din Palestina. Alti yoghini II asezau mai sus: Hristos ar fi fost una dintre cele nouă încarnări ale lui Dumnezeu, precum Krishna ori Babaji.

Apoi, îmi aminteam cuvântul pe care mi-1 spusese un egumen în Sfântul Munte, cu luni de zile înainte de a pleca spre India. Pe atunci nici nu plănuisem încă să merg în India. A venit în trapeză, unde luam masa singur, si am schimbat câteva cuvinte. La un moment dat, fără nici o legătură cu contextul discutiei, mi-a zis ca din senin: „Uite, noi îti spunem că suntem cu Hristos, si cu El vrem să te unim. Ceilalti cu cine sunt, cu cine vor să te unească?“. De ce să-mi fi adresat asa, fără nici o legătură cu restul convorbirii, aceste cuvinte? Fusese oare luminat de Dumnezeu?

Vorbele acelea îmi produseseră o impresie puternică si rămăseseră înmagazinate undeva în memorie. Acum, sosise clipa ca ele să iasă din nou la suprafată. Cu adevărat, ce este acest Babaji? Mag? Yoghin? Dumnezeu? Avatar? Ce înseamnă „mag“? Ce este magul? Prin ce diferă el de sfânt? Minuni face unul, minuni face si celălalt. Cine spune adevărul? De partea cui stă dreptatea? Tuturor acestor întrebări trebuia să le dau un răspuns. De altfel, pentru aceasta venisem în India, să văd lucrurile de aproape si să iau o hotărâre. Mă dusesem în Sfântul Munte, iar acum ajungeam în India, tocmai pentru a avea acea perspectivă completă care să-mi permită să-mi clarific toate nedumeririle în cunostintă de cauză, prin experientă nemijlocită. Voiam să dau fiecărei variante a acestei alternative sanse egale.

La Delhi am rămas într-un bungalow lângă autogara centrală. Pe dinafară arăta destul de prezentabil. Era scump, 15 rupii, în vreme ce la hotel dădeam 5-6. Ne-am hotărât să rămânem aici, până vom porni spre Haltvani, un orăsel la poalele Himalayei.

Când am mers să cerem cuverturi pentru saltelele mizerabile, proprietarul ne-a spus că vrea 5 rupii pentru una „extra“! Am cedat până la urmă santajului. Când le-a adus, ne-a fost scârbă să le si apucăm: erau pline de murdărie cleioasă. Ne-am resemnat la gândul că le vom pune deasupra sacilor de dormit. La hoteluri utilizam totdeauna sacii de dormit, datorită mizeriei. întindeam sacii pe paturi, si asa ne culcam. Era aproape ca în desert: ziua foarte cald, iar noaptea frig.

La putin timp după ce am stins lumina, am auzit-o pe H. zbierând si am simtit ceva ca o pisică păsind peste picioarele mele. între timp cineva a reaprins lumina. în cameră intraseră cinci-sase sobolani uriasi, cât pisicile, si se plimbau peste paturile noastre. Mai mult, nu se speriau deloc; aruncai cu ghetele după ei, si te priveau indiferenti. în acea noapte am „dormit“ cu un ochi deschis, încremenit de frică. Puteau să ne mănânce vreo ureche sau vreun nas. A fost o experientă dezgustătoare!

In dimineata următoare, ne-am dus la autogara centrală. Pretutindeni în India întâlnesti multimi interminabile de oameni, dar acolo domneau o înghesuială si o forfotă de nedescris. Existau multe ghisee, multe peroane, iar autobuzele erau inscriptionate numai în hindu (o formă de sanscrită, asemănătoare chinezei). Nici vorbă de inscriptii în limba engleză. Am încercat fără succes să găsim un birou de informatii. în cele din urmă, am reusit să localizăm peronul. Dar cum puteam recunoaste autobuzul? Autobuzele se succedau într-un ritm ametitor, unele ajungând cu întârziere, unele mai devreme, iar altele chiar fără nici un fel de inscriptie. Si asta era departe de a fi totul... îndată ce se îndrepta vreun autobuz spre peron, cât încă se afla în miscare, un buluc de indieni năvălea în jurul lui, cătărându-se pe geamuri si pe usi si aruncând înăuntru boccele cu lucruri. Când autobuzul se oprea, era deja arhiplin... Nu numai înăuntru, ci si pe acoperis! Iar eu stăteam cu bagajul si mă întrebam dacă nu cumva acela era autobuzul pe care trebuia să-1 luăm, în timp ce prietenele mele căutau si ele, întrebând în stânga si în dreapta. Ni se spusese că sunt două-trei autobuze pe zi, astfel încât venisem de dimineată tocmai ca să reusim să plecăm.

In aceste conditii, însă... ne-am împotmolit. Mi se părea imposibil să pătrundem în interiorul autobuzului, de unde se procura si biletul. Dar în vreme ce mă gândeam la toate acestea, s-a apropiat de mine un indian si mi-a oferit solutia pe tavă: ne va lua el cu un taxi până la o anumită statie intermediară, si de acolo, după ce între timp vor fi coborât multi dintre pasageri, vom putea continua drumul cu autobuzul. Le-am strigat pe prietenele mele. Am intrat sase persoane în taxi si am plecat.

Pe drum, am aflat în timpul discutiei că si acest indian îl întâlnise pe Babaji. Era discipol de-al său!

Intr-adevăr, am prins undeva pe traseu ultimul autobuz din acea zi către Haltvani. Era începutul după-amiezii. Am intrat în autobuz, am găsit chiar locuri libere, si ne-am desfătat de privelistea Indiei. Lângă mine sedea un ins de bună conditie socială. Sub aspectul religiei, era sikh. Un om serios si cultivat. Am început o discutie din care am aflat multe lucruri despre viata socială a indienilor. Pe parcursul drumului, care a durat multe ore, a fumat de două-trei ori hasis fără ca cineva să se mire sau să se arate deranjat. Trecând timpul, l-am întrebat la ce oră crede că vom ajunge la destinatie. „în jur de ora 3 noaptea“, mi-a spus. Am rămas uimit: încă o dată informatiile noastre se dovedeau gresite.

Aveam asadar o problemă. Ce vom face într-un oras necunoscut, printr-o multime de vagabonzi, cu toate institutiile si magazinele închise, cu politie practic inexistentă, în vreme ce noi constituiam pentru tâlhari... o adevărată delicatesă. Trebuia să nu atragem în nici un fel atentia, să trecem cu totul neobservati. De obicei, însă, autogările sunt filate. Asadar, situatia era dificilă! Efectuasem câteva plimbări nocturne prin New Delhi si aveam o imagine despre viata de noapte în India. în plus, mai erau si cele două fete împreună cu mine... Mă cuprinsese o foarte accentuată îngrijorare.

In cele din urmă, ne-am dovedit iarăsi norocosi. Când am ajuns, în autogara se afla foarte putină lume, iar noi nu cunosteam nimic altceva în afară de numele unui hotel; îl spuneam riscarilor cu biciclete, dar nici unul nu părea că l-ar cunoaste. în final, i-am spus unuia dintre ei numele Babaji si mi-a confirmat că întelege. Ne-a transportat pe niste ulite întunecate si ne-a lăsat în fata unei case, zicând: „Babaji“.

A iesit un tânăr politicos, pe jumătate adormit. Ne-a cerut un pret piperat, am acceptat si... ne-am culcat.

Dimineata am avut ocazia să discutăm din nou cu tânărul, căruia prietenele mele i se plângeau din cauza pretului. Era si acesta discipol al lui Babaji. Chiar gurul îl însărcinase cu această îndeletnicire, de a le oferi găzduire vizitatorilor care veneau cu intentia să-1 întâlnească. „De multe ori“, mi-a spus, „simt prezenta gurului. Ne vizitează aici. Există un miros caracteristic atunci când vine aici.“

Tot de la el am aflat că gurul apăruse de nicăieri în regiune, ca un tânăr în jur de 20 de ani; nimeni nu stia de unde venise, nimeni nu-1 mai văzuse înainte. II descoperiseră niste ciobani. De 40 de zile si nopti medita. Când a deschis ochii, o întreagă multime se adunase deja în jurul său. L-au întrebat cine este, iar el a răspuns: „Babaji“. Au râs cu totii, fără să-1 creadă. S-a retras în munti, în vechiul templu, si peste putin timp au început să vină yoghini din diferite zone, gurusi de prestigiu care l-au recunoscut după câteva semne pe care le avea la picioare ca fiind încarnarea lui Babaji, si i s-au închinat.

Apoi au început să se strângă primii discipoli, iar astăzi se impusese în toată regiunea, primind multi străini care veneau să-1 vadă. Mai târziu am stat de vorbă si cu tatăl tânărului, care era un fanatic sustinător al principiilor hinduismului.

Mi-a atras atentia faptul că aveau atârnată într-un loc foarte expus privirilor o icoană reprezentând Bunavestire a Maicii Domnului. Era în stil renascentist si îl înfătisa pe înger oferind crinul Maicii Domnului.

Părea straniu! Să fi fost vorba de o simplă politete fată de vizitatorii apuseni? Nu cumva încercau să insinueze că, asa precum s-a întrupat Hristos, tot astfel si Babaji este Dumnezeu încarnat? în spatele gestului de a expune această icoană am recunoscut din nou conceptia potrivit căreia toti suntem una. Babaji, Hristos, sunt de fapt acelasi lucru! Eu însă nu eram convins în privinta aceasta. Căutam cu asiduitate...

Orăselul avea o populatie numeroasă. Pentru nivelul Indiei, care este suprapopulată, el putea fi însă considerat mai degrabă un sat. Un sat aflat sus, pe Himalaya. De la el mai departe nu existau mijloace de comunicatie. Trebuia să găsim un mijloc oarecare de locomotie pentru a ajunge cu încă 10 kilometri mai sus, în munte. Acolo drumul se oprea, si ar fi trebuit să mergem pe jos, pe cărare, până la templul vechi, alti 7 kilometri de-a lungul albiei unui râu.

Am iesit asadar în căutarea unui taxi. Toti cereau preturi exagerat de mari! Atunci s-a apropiat de mine un domn la vreo 50 de ani:

- Mergi la Babaji? a întrebat.

- Da, i-am răspuns.

- Vrei să mergem împreună? a întrebat din nou.

- O.K., am răspuns, bucuros de acest neasteptat ajutor.

Am început să căutăm împreună un mijloc de transport, autoturism sau orice altceva. De fapt, el vorbea si eu îi tineam companie. Era un om foarte bun. Am înteles repede că eu constituiam o problemă. Prezenta mea ridica pretul. I-am spus: „N-are importantă, eu si prietenele mele vom plăti mai mult“. N-a acceptat însă o asemenea propunere.

In cele din urmă s-a găsit o camionetă, în interiorul căreia ne-am înghesuit vreo 10 persoane, si astfel am început să urcăm drumul îngust de munte.

Datorită acestui om am găsit camioneta; si el ne-a ajutat tot de dragul gurului.

In felul acesta a fost depăsit si ultimul obstacol. Pe toată durata călătoriei, ori de câte ori am întâlnit vreo problemă pe care n-o puteam rezolva si care punea serios în pericol însăsi continuarea călătoriei, s-a găsit mereu câte un discipol al gurului care să ne ajute cu succes. Acest lucru ne impresionase cu adevărat si ne crease o atractie pozitivă fată de Babaji; se năstea deja un sâmbure de entuziasm si de credintă în capacitătile „neobisnuite“ ale acestui guru.



>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog