[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



ÎNTÂLNIREA LA BENARES

Am pornit de la New Delhi spre Benares („Varanassi“, cum îi spun indienii). Am luat bilet la vagon de dormit, clasa a II-a. Vagonul era plin până la refuz; ca peste tot în India, oamenii erau întotdeauna multi. Se crease o îmbulzeală de nedescris. Teama de hoti mă obliga să-mi folosesc încăltările drept pernă. Era o frumoasă pereche de bocanci care putea constitui o mare ispită pentru cei din jur. încă nu ne obisnuiserăm cu mizeria înspăimântătoare si nu mâneam decât fructe protejate de coajă (banane, avocado, papaya) si pâine cumpărată de la un magazin de lux din New Delhi (învelită într-o pungă de hârtie, ne dădea falsa impresie că scăpase de roiurile de muste).

Seara, după ce a încetat trecerea continuă a micilor vânzători de fistic, ceai si alte diverse măruntisuri, si după ce controlorii de bilete au încuiat vagonul si am rămas numai cei care aveam paturi rezervate, ne-am desfăcut asternuturile si ne-am destins putin. Pe patul de vis-a-vis se afla o „apuseană“. Nu-i cunosteam nationalitatea, dar ne simteam compatrioti cu toti occidentalii. Aceste diferente, care în Europa par izbitoare si importante (între un grec si un german, de pildă, sau între un englez si un francez), acolo se estompau în fata teribilei diferente politice, economice si religioase dintre noi si indieni.

Acolo toti eram „occidentali“, adică bogati, cultivati, bine hrăniti, umblati prin lume. Dar aveam totusi sentimentul sărăciei si al mizeriei indienilor. Ne puteam întelege. Aveam trăiri comune; cântecele pe care le ascultam, scriitorii pe care îi iubeam, cultura rock pe care ne-o însusisem cu totii, ideologia comună, toate acestea depăseau granitele nationale. Eram tineretul contemporan al Apusului, hipioti... semănăm mult.

M-am bucurat de prezenta vecinei de vis-a-vis. Era frantuzoaică si se numea Kiki. Călătorea singură. Va fi simtit probabil o oarecare sigurantă alături de noi. După primele priviri disimulate, cercetătoare, ea a făcut primul pas. Era precaută, dar excursia a durat trei zile si două nopti, astfel că am avut timp să ne cunoastem si să ne apropiem mai bine de ea, ajutându-ne mult să depăsim problemele zilnice de comportament în relatia noastră cu indienii.

Apa, al cărei gust si miros erau cumplite, reprezenta o mare problemă. Nu exista nicăieri vreo garantie a calitătii ei. Multi turisti se îmbolnăveau de diaree sau hepatită, desi făcuseră în prealabil o sumedenie de vaccinuri. Solutia am găsit-o storcând lămâi în plosca cu apă. Mirosul si gustul urât erau astfel mascate si credeam, într-un anumit fel, că o dezinfectăm. Fireste, era mai mult o amăgire de sine. Am trecut plosca de la unul la altul până ce am ajuns la Benares.

Seara, în tren, când se opreau discutiile, mă străduiam să-mi pun oarecare ordine în minte. Să-mi explic evenimentele, să aflu răspunsuri la întrebările care mă aduseseră în India.

Rugăciunea pe care bătrânul o făcea pentru mine nu mă lăsa să-1 uit. în India mi-1 aminteam deseori, însă gândul la el nu era o simplă amintire a unei persoane iubite oarecare. Nu era asa precum îmi aduceam aminte de părintii mei sau de prietena mea. Era substantial mai mult. Ceva foarte intens si profund, o trăire care se derula în prezent, nu în amintire. Simteam fulgerător o iubire umplându-mi inima si revărsându-se în întreaga mea fiintă. O delicatete îmbrătisându-mă, o pace sprijinindu-mă. Cred că, într-un mod pe care numai Dumnezeu si bătrânul îl stiau, sufletele noastre ajungeau la o atingere ontologică. Trupurile ne erau despărtite de distante uriase, însă sufletele erau unite de o nemărginită iubire. Iubirea lui. Era atât de aproape de mine! Era atât de adevărat! Era atât de tainic, atât de simplu! Plângeam deseori când simteam iubirea sa. Inima mi se înmuia, fiind inundată de tandrete; îl iubeam, însă stiam că iubirea mea nu era decât o reflexie opacă a iubirii sale. Asemeni soarelui care se răsfrânge pe un disc murdar. El era cel care mă iubea, iar eu răspundeam prea meschin, mizer, firav, egoist. El mă iubea însă enorm, cum nimeni nu m-a iubit vreodată. Nu există nici un termen de comparatie pentru această iubire. Fată de iubirea părintelui Paisie, iubirea mamei mele este precum lumânarea alături de soare. Aceasta e cu adevărat diferenta!

Ii trimiteam scrisori, îi scriam poezii, îl sărutam, îl strângeam în bratele mele si, în acelasi timp, îl respectam nemărginit, mă simteam nevrednic de acest dar, eram plin de recunostintă, îmi venea să mă ascund de rusine pentru nevrednicia mea, însă nu voiam să-1 pierd niciodată. îmi doream să fiu împreună cu el pentru totdeauna, desi acest lucru părea cu neputintă datorită urâteniei mele lăuntrice.

Iubirea sa era covârsitoare. Ea depăsea legile duhovnicesti, răscumpăra cu lărgime de suflet toate lipsurile mele, lua asupra sa neajunsurile. Era totdeauna gata să pătimească în locul meu fără sovăire, fără nici o micsorare a râvnei sale. Dovedea o iubire fierbinte, năvalnică, neasemuită, care se dăruia cu totul zidirii si sporirii mele duhovnicesti.

Fără nici o exagerare, acest lucru mi s-a întâmplat în fiecare zi a sederii mele în India. Mi se întâmpla si în Grecia, dar în India a fost o stare de fapt zilnică.

Cu toate acestea, problema mea încă persista: Unde se află adevărul? Yoga mă atrăgea foarte puternic, cu filosofia ei, cu practica ei, cu misterioasele ei fenomene suprafiresti. Totul, mirajul necunoscutului, gustul aventurii, „exoticul“ chestiunii, marile făgăduinte cu care eram momit, toate acestea exercitau o puternică atractie asupra mea, iar eu aveam în jur de 25 de ani, eram îndrăznet, iubitor de pariuri riscante, lipsit de discernământ si de întelepciune.

Astăzi mă mir eu însumi de usurinta cu care am putut fi sedus de falsele lor teorii. Mă lăsasem ametit de „tehnicile“ lor - dovedind astfel nerecunostinta, îndoială, putinătate de credintă - după ce trăisem cu toate simturile mele darurile duhovnicesti pe care Dumnezeu mi le făcuse prin rugăciunile bătrânului! Pe atunci nu-mi dădeam seama. Nesimtirea mea sufletească mă împiedica să constientizez comportamentul meu vinovat.

Prima după-amiază am dedicat-o unei plimbări solitare de-a lungul fluviului Gange.

In multimea pestrită a indienilor care se perindau sufocant pe malurile Gangelui, am remarcat un tânăr chipes de cel mult 23-24 de ani, cu ten închis si păr deschis, sezând în pozitia lotusului - una dintre cele mai frecvente asane ale yoghinilor. Era linistit si rupt de multime. Tăcerea sa în mijlocul larmei dezlăntuite, nemiscarea lui în contrast cu acea viermuiala haotică, dezinteresul său fată de presiunea grijilor cotidiene, îl scoteau în evidentă.

L-am depăsit cu indiferentă. „încă unul care vrea să fie în centrul atentiei“, m-am gândit. „Aici si-a găsit să mediteze? Nu mai erau alte unghere linistite?“. Mi-am continuat plimbarea pe sub uriasele clădiri, pe treptele templelor, pe malurile Gangelui. Cersetorii, cu găletusele lor, yoghinii saddhu (asceti care trăiesc din cersit) complet goi, familiile pelerinilor ce se scăldau în Gangele cel „sfânt“, micii vânzători care zbierau popularizându-si produsele (de obicei ceai), grupurile de hipioti care făceau baie si fumau tsilum împreună cu indienii, culorile fantastice ale apusului pe Gange, toate acestea m-au acaparat desăvârsit într-o plimbare de multe ceasuri.

Imi amintesc că m-am asezat la o cafenea improvizată sub cerul liber dintr-o rogojină întinsă pe patru pari, ridicată pe scările de piatră ale unui templu idolatru. în timp ce-mi beam ceaiul cu lapte, vecinul mi-a oferit tsilum - un amestec de hasis pe care îl aprindeau si îl ofereau de jur-împrejur, fiecare vecinului său. Era un obicei comunitar, precum oferirea unei tigări în Europa. Toti fumează hasis în chipul cel mai firesc, asa cum noi bem vin.

După câteva ore, întorcându-mă pe acelasi drum, am ajuns la locul unde-1 văzusem pe tânărul saddhu. Era încă acolo! Am fost cu adevărat impresionat. Stiam ce înseamnă să stea cineva ceasuri întregi în pozitia lotusului, întrucât practicam si eu exercitii de mobilitate. Eram experimentat si agil, aveam si o centură oarecare la Kung- Fu, si totusi nu puteam zăbovi mai mult de un sfert de oră în această pozitie.

Asadar, m-am oprit pentru putină vreme undeva în apropierea tânărului, ca să-1 urmăresc. După două-trei minute s-a ridicat si s-a îndreptat către mine, care mă aflam lângă locul unde-si lăsase lucrurile. Chipul său avea trăsături frumoase si un aer linistit. Era vopsit pe frunte cu trei linii galbene orizontale, simbol al zeului Vishnu, si o bulină rosie, simbol al „Celui de-al Treilea Ochi“, precum mi-a spus el însusi. Desigur, ceva mă deranja la el. Nu credeam cu adevărat în imaginea pe care încerca să si-o cultive. Mai degrabă se juca de-a yoghinul, de-a iluminatul, bătându-si joc atât de ceilalti cât si de sine însusi. Dar avea, pe de altă parte, si ceva ciudat. Era atât de modest îmbrăcat, chiar si pentru conditiile din India, încât am fost uimit când s-a apropiat mai mult si am înteles că era occidental.

Numele lui era Pavis. Trăia în Germania. Tatăl său era german, iar mama persană. Se afla de aproape un an de zile în India. Banii i se terminaseră si îsi pierduse pasaportul. Cu alte cuvinte, i se întâmplase tot ce putea fi mai rău pentru un apusean. Se arăta însă impasibil, lăsându-se în grija karmei, cum spunea. Era însă o atitudine pur declarativă, căci în realitate stia că are atuul părintilor săi. „Le pot scrie, si îmi vor trimite bani într-o săptămână, dacă le-o cer“, mi-a zis el. Deocamdată însă prefera să o facă pe yoghinul, pe anahoretul. Nu mi-a cerut bani explicit, dar i-am dat cinci rupii. Mai târziu, aveau să-1 umple de bani prietenele mele H. si N., cărora le-a fost milă de el.

Incepusem asadar să discutăm, si a ajuns repede la tema cunoscută: căutarea existentială prin hinduism si prin yoga. I-am împărtăsit câteva din experientele mele legate de spiritism, hipnoză si Mind Control, i-am vorbit despre părintele Paisie si despre o parte dintre dilemele mele.

El a început să-mi povestească despre gurul său, care avea un ashram în Himalaya, unde fusese si el găzduit pentru o săptămână si unde i se întâmplaseră multe lucruri fascinante, de pe urma cărora rămăsese încă uimit si entuziasmat.

La vârsta de 19 ani citisem o carte intitulată „Autobiografia unui yoghin“ de Paramahamsa Yogananda, care, printre multele lucruri ciudate pe care le spunea, se referea si la un oarecare Babaji. Acesta era un yoghin atât de sporit încât devenise zeu nemuritor. El îi învătase pe oameni yoga. El era dascălul dascălilor, „gurul gurusilor“. Lua chipul unui om tânăr si li se arăta din timp în timp, peste secole, unor ucenici marcanti. Zbura prin aer, trecea prin ziduri, se făcea invizibil, vindeca bolnavi, învia morti. într-un cuvânt, era una dintre zeitătile hinduismului.

Cu putin timp înainte de a pleca în India recitisem această carte si i-o dădusem si prietenei mele N. spre lectură. Glumeam între noi, strigând si gesticulând:

- Pe cine o să găsim în India?

- Pe Babaji! si râsetele nu mai conteneau. Devenise sloganul săptămânii precedente plecării.

In India cuvântul „Babaji“ are două sensuri. Unul obisnuit, echivalentul lui „domnule“ sau „omule“, si unul sfânt, înalt, venerabil, divin. Este numele unui yoghin-zeu ce se reîntoarce pe pământ pentru a-i initia pe anumiti ucenici foarte sporiti, care vor deveni gurusi ai altor oameni.

Pavis a continuat asadar istorisirea despre gurul său, numindu-1 Babaji. Eu n-am reactionat în mod deosebit, întrucât luasem termenul în sensul lui obisnuit.

Relatându-mi însă diverse întâmplări despre acest guru, am început să-1 recunosc în el pe marele Babaji. I-am spus:

- O clipă... Vorbesti despre Babaji?

- Da, a răspuns.

- Despre Marele Babaji? l-am întrebat uimit.

- Da, a răspuns cu emfază.

- Cel despre care povestesc scrierile sfinte? am întrebat din nou, spre a mă asigura că nu este la mijloc o neîntelegere.

- Da, mi-a răspuns cu si mai mare emfază.

Am rămas siderat!

- Acum, în zilele noastre, se află pe pământ, mi-a explicat Pavis, si a început să-mi vorbească despre cartea „Autobiografia unui yoghin“.

- Am citit-o, l-am întrerupt eu. în Occident toti am aflat despre Babaji din această carte.

Afirmatiile lui Pavis erau absolut uimitoare, asa încât am hotărât imediat să merg spre a mă convinge cu ochii mei si a trage concluziile de rigoare, căci pentru aceasta venisem în India, consumându-mă în nesfârsite căutări. îmi era imperios necesar să limpezesc lucrurile.

- Cum pot să-1 găsesc?

Mi-a indicat drumul, autobuzul, hotelurile, satul, popasurile, si tot ceea ce mai era util de stiut. Ashramul lui Babaji se numea Heracan si se afla sus în Himalaya, departe de orice tinut locuit. Ultimele îndrumări au fost acestea:

- Urmează râul, si după aproximativ 7 kilometri o să-1 întâlnesti. însă multi pornesc si nu reusesc să ajungă. Desi cunosc drumul, se rătăcesc.

- De ce, e dificil?

- Nu, dar pur si simplu nu-i doreste gurul. îsi iau călăuze dintre localnici, si totusi se încurcă din nou. Nu sunt capabili să ajungă acolo. Pe altii, îndată ce ajung, îi alungă înapoi. Pe unii îi tine o zi, pe altii o săptămână, pe altii luni de zile... In general, pe fiecare după valoarea sa... Trebuie să fie pur cel care vrea să meargă acolo, să aibă o karmă bună, mi-a mai spus.

Intre timp se înserase bine. Văzându-le pe prietenele mele plimbându-se prin apropiere, le-am chemat si le-am făcut cunostintă cu Pavis, apoi ne-am ridicat să mergem la hotel, după ce ne-am dat o întâlnire cu totii pentru ziua următoare.

Pe drum le-am povestit tot ce auzisem, si interesul lor a crescut brusc, însă când le-am spus că voi merge să-1 întâlnesc pe Babaji, H. s-a arătat ezitantă, chiar temătoare.

In ziua următoare, N-a venit cu interesul stârnit la maximum. în acelasi hotel cu noi (dacă se poate numi „hotel“ acea mizerabilă incintă!), întâlnise pe cineva care trecuse prin ashramul lui Babaji. Avea chiar o fotografie de-a sa, care s-a dovedit capabilă să o facă si pe N. dornică să-1 întâlnească. îmi vorbea deja despre el cu uimire.

Când l-am cunoscut pe individul pe 'care îl întâlnise N., acesta m-a dus în camera sa, unde, în fata fotografiei lui Babaji, ardea o candelă. I se închina ca unui zeu în viată! M-am mirat. Era o haimana, un anarhist, un apusean crescut într-o societate pseudo-crestină si... devenise deja religios? Mă întrebam ce se putuse întâmpla. Ce văzuseră oare acesti oameni? Pavis voia să se întoarcă în Germania si să întemeieze o comunitate în cinstea lui Babaji, iar celălalt i se închina!

Mi-a adus o fotografie veche de-a sa, făcută cu ani de zile în urmă. înfătisa un tinerel firav, slăbut, de 18-20 de ani, aflat în pozitia lotusului, cu un corp extraordinar de suplu si cu niste ochi stranii, nefiresc de uriasi. Avea o privire extrem de energică, o expresie neobisnuită, înspăimântătoare, as spune. întreaga atmosferă din jurul său convingea că este o persoană iesită oricum din comun. Fetele s-au întâlnit din nou cu Pavis, care le-a mai povestit câte ceva. N. hotărâse să vină cu mine. H. avea să ne însotească si ea, întrucât nu voia să rămână singură. Ne întrebam cuprinsi de emotie: „Ce se va întâmpla oare în această situatie? Vom merge si vom vedea!“.

Am stat la Benares în jur de o săptămână. Pe terasa hotelului se adunau hipiotii si mestecau hasis, care se vindea pretutindeni în India la un pret derizoriu. Pe terasele învecinate indienii munceau în familii întregi, confectionând diverse obiecte de artizanat pentru 30 de drahme pe zi.

Am vizitat mormântul lui Buddha si am cumpărat tot felul de suveniruri foarte ieftine. Kiki a noastră se cazase la cel mai bun hotel al orasului, care dispunea si de restaurant. Acolo ne-am lăsat convinsi să mâncăm. Era oarecum curat. Am fost atât de entuziasmati de mâncăruri, încât încet-încet, mânati si de un apetit remarcabil, am început să mâncăm la toate restaurantele si să cumpărăm dulciuri de pe drum. Am achizitionat haine indiene si ne-am schimbat vestimentatia si înfătisarea. Am renuntat la tinuta apuseană. Acum ne integram mai bine printre ceilalti, nu mai eram precum musca în lapte. în plus, ne deplasam mult mai lejer.

Cu Kiki am făcut tovărăsie zilnică. Ne-am despărtit în doar două zile, când a rămas închisă în camera ei. Luase opiu si iesea numai la toaletă ca să vomite. Kiki făcea comert. Cumpăra mărgele, tesături si alte măruntisuri, si le vindea în Franta - procurându-si astfel si banii pentru biletele următoarei călătorii. în acest răstimp fiul ei se afla în Africa, unde făcea exact acelasi lucru. Aveau drept scop să cumpere o proprietate în Brazilia, unde pământul era ieftin. Foloseau zilnic narcotice, de la hasis până la opiu, cocaină, L.S.D.

Asemenea nouă, era si ea pândită de mari pericole. Am traversat câteva situatii limită, pe care însă le-am putut depăsi. Când oamenii sunt atât de presati de nevoi si de sărăcie, când drumurile sunt ticsite de multimi nesfârsite de oameni, când politia este prezentă foarte rar si doar pe câteva artere mai importante, atunci crima devine un fenomen extrem de răspândit. Auzeam, de altfel, multe lucruri înfricosătoare! Din fericire, n-am pătit nimic grav.



>> CAPITOLUL URMATOR >>



MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Cuvânt către cititor
Referintă biografică

PARTEA INTAI - ÎMBOLDIREA SPRE RĂU
Rădăcinile mele
Aris hipnotizatorul
Alexandra
Cineva invizibil mă loveste
Un vis ciudat
Demostene masonul

PARTEA A DOUA - AJUTORUL DUMNEZEIESC
Prima vizită în Sfântul Munte
Intâlnirea mea cu Bătrânul Paisie
"Cu ce drept te amesteci în viata mea?"
Crucea izvorăste mireasmă
Vedenia
Primele mele încercări "duhovnicesti"
"Micile" harisme ale bătrânului
"Metoda" învătăturii bătrânului - Duhul Sfânt
Marea binecuvântare
Ingerul păzitor

PARTEA A TREIA - ÎNTRE DOUĂ TRADITII SPIRITUALE
Intâlnirea cu Swami Yogamukananda
Mind control - "Nu tot ce străluceste este aur..."
"Tras de păr" către Sfântul Munte
Coiful duhovnicesc
Lămurire

PARTEA A PATRA - VIATA MEA ÎN INDIA
India
Intâlnirea la Benares
Călătoria către Babaji - "zeul" întrupat
Himalaya: în ashramul "dascălului dascălilor"
La New Delhi, în ashramul lui Shri Aurobindo
La Mongyr: ashramul lui Satyananda
Oamenii ashramului
Allahabad: a doua întâlnire cu Babaji
Evenimentele spirituale
Mărturia Maicii Gavrilia
Ce am descoperit în biblioteca lor
Din nou în ashramul lui Shri Aurobindo

PARTEA A CINCEA - DUPĂ INDIA, ÎNAPOI ÎN GRECIA
Revenirea în Sfântul Munte
Lumină sau întuneric
Diavolul, îngerul si Maica Domnului
"Operatia"
Mos Ilie ....
Să nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău
Tufa de dafin
Bătrânul străluceste
Vindecarea creierului
Armata
Bătrânul Porfirie
Rugăciunea si mantra
Dumnezeiasca împărtăsanie
Tainele crestine si lucrările magice

PARTEA A SASEA - CUGET, DECI EXIST
Efecte sociale ale învătăturii de credintă în hinduism si crestinism
Yoga: religie sau stiintă?
"Viata armonioasă" sau tehnica înselării
Inviere sau reîncarnare?
Influenta practicii yoga asupra trupului si a mintii
"Dumnezeii" hinduismului
Idolii neamurilor sunt demoni
Meditatie si autohipnoză
Epilog