[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 




Despre evolutionism


Evolutionismul ateist este ipoteza care afirmă că speciile de animale s-au transformat unele în altele, de la primele unicelulare până la maimută si om, în miliarde de ani, prin procese întâmplătoare; mai afirmă că speciile de plante au evoluat de la fonnele unicelulare până la plantele cu flori.

Evolutionismul provine din vechile conceptii păgâne.

In mitologia sumeriană, oamenii si zeii au apărut prin amestecul apei dulci cu apa sărată.

Anaximandru (610-546 î.Hr.) credea că animalele au apărut din mare, datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoartă de spini, pe care apoi au pierdut-o.

După Empedocle (483-423 î.Hr.), viata s-a născut din mâlul încălzit din care au iesit segmente de fiinte vii, membre izolate, ochi fără cap etc. El credea că fiintele vii se obtineau prin asocierile întâmplătoare ale acestor segmente.

Democrit (460-370 î.Hr.) considera că omul s-a plămădit, ca un viermisor, din mâl.

Aristotel (384-322 î.Hr.) considera că s-a trecut spontan de la neviu la viu prin niste elemente intermediare. Mai credea că plantele sunt verigi intermediare între obiectele neînsufletite si animale.

Teofrast din Eresos (370-287 î.Hr.) considera că plantele se pot metamorfoza spontan.

Lucretiu (98-55 î.Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente.

Albertus Magnus (1193-1280) era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influenta solului, a nutritiei sau a altoirii. Credea că orzul se poate transforma în grâu, iar stejarul în vită de vie.

Filosofii medievali încercau să obtină soareci din făină de grâu si cârpe murdare.

Buffon (1707-1788) presupunea că din putregai se pot naste tenii, omizi, gândaci si păduchi.

Diderot (1713-1784) credea că vietătile apar spontan prin combinatii chimice întâmplătoare.

Lamark (1744-1829) considera că vietătile au apărut spontan si apoi au evoluat de la simplu la complex.

Cabanis (1757-1808) aprecia că materia în miscare produce forme de viată.

Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Charles Darwin, gândea si el că viata a apărut spontan. Mai credea că vietătile au evoluat datorită dorintelor lor si eforturilor de vointă. In acea epocă multi oameni erau convinsi că animalele cu dinti au apărut din cele fără dinti, din dorinta lor de a mesteca hrana.

In acest context s-a format (adică s-a deformat) gândirea lui Charles Darwin, considerat "părintele evolutionismului". El credea că omul descinde dintr-un mamifer păros, cu coadă si urechi ascutite, care trăia în copaci.

Charles Darwin a folosit teoria sa pentru a explica progresul societătii. El aprecia că lupta pentru existentă are rol decisiv. De aceea, indignat de grija pe care oamenii o arătau fată de bolnavi, a afirmat că "oricine s-a ocupat de reprodictia animalelor domestice stie, fără doar si poate, cât poate fi de dăunătoare rasei umane această perpetuare a fiintelor debile." Atât comunistii, cât si capitalistii au dezvoltat această conceptie, din interese politice si economice.

Toate ideile ciudate, prezentate până acum se găsesc astăzi în biologia evolutionistă care se predă în scoli, licee si facultăti. Elevii sunt învătati că "materia vie este rezultatul evolutiei, în anumite conditii, a materiei lipsite de viată" si că "viata este o etapă calitativ superioară în evolutia formelor de miscare a materiei". Se mai spune că viata a apărut spontan, în mediul acvatic, prin combinatii chimice întâmplătoare, în prezenta luminii solare. Elevii sunt învătati că plantele si animalele au evoluat de la unicelulare la pluricelulare, de la inferioare la superioare. Se spune că pestii s-au transformat în amfibieni, amfibienii în reptile, reptilele în păsări si mamifere, până la maimută si om. In clasa a XII-a elevii învată că "specia hominidelor a pierdut haina de blană naturală a maimutelor, devenind o maimută nudă".

Mai grave decât afirmatiile biologilor atei sunt cele ale unor filosofi contemporani cu pretentii teologice. Acestia, crezând că teoria evolutiei este corectă, s-au grăbit să o interpreteze teologic, amestecând-o cu învătătura Bisericii Ortodoxe. Asa au ajuns să spună că Adam a avut strămosi animali, că omul provine prin binecuvântare dintr-un mamifer etc. In felul acesta a apărut evolutionismul teist, folosit de New Age.

Ion VLĂDUCĂ

 


EVOLUTIONISMUL IN MANUALELE SCOLARE.
ERORI DE RATIONAMENT


în care matematicianul Ion Vlăducă arată că manualele de biologie contin erori grave de logică, inadvertente, precum si falsuri stiintifice; acestea nu sunt întâmplătoare si dovedesc atât incompetenta autorilor acestor manuale, cât si reaua lor credintă; în consecintă, statul român continuă, într-un alt ambalaj, politica comunist bolsevică de descrestinare a copiilor nostri.


  • II. EVOLUTIONISMUL IN MANUALELE SCOLARE. ERORI DE RATIONAMENT
  • Bibliografie
  •  

    ASPECTE ALE EVOLUTIONISMULUI

    IN GIMNAZIU

    CLASA A V-A.

    BIOLOGIE VEGETALĂ

    Capitolul 6 al manualului [19] este intitulat

    "Evolutia plantelor".

    "Plantele si animalele care au trăit în trecutul îndepărtat pot fi cunoscute, deoarece in scoarta Pământului se păstrează rămăsite ale vietuitoarelor dispărute. Acestea se numesc fosile."([19], p.161)

    Disparitia unor vietuitoare nu dovedeste transformarea lor. Există si astăzi asa-zise "fosile vii". Mult timp s-a crezut că ele au dispărut, transformânduse în alte specii. Recent s-au descoperit în viată exemplare din speciile presupuse dispărute. Ele nu au "evoluat". Trăiesc astăzi alge care apartin unor tipuri străvechi; în forma lor nu se constată schimbări importante. Există în viată o specie de ferigă primitivă cu frunze mici si putine. S-au păstrat si cycadee - un fel de ferigi despre care unii biologi cred că au apărut în urmă cu 140 de milioane de ani. Se credea că "strămosul" arborelui mamut a dispărut de 20 de milioane de ani. Dar iată că, în 1962, un student chinez, T.

    Wang, l-a descoperit vietuind în pădurile din China Centrală. Mai trăieste astăzi o specie de conifere primitive, despre care unii oameni de stiintă spun că se mentine de 250 de milioane de ani. în tara noastră mai găsim drete, specie despre care se spune că există de 200 000 de ani. Si dintre animale există multe "fosile vii". Mentionăm că aceste datări apartin evolutio-nistilor.

    în continuare se afirmă că "oamenii pot determina vârsta fosilelor" ([19], p.161), dar procedeele de datare folosite nu sunt riguroase ([16]). în plus, dacă am găsit

    o fosilă si am determinat vechimea ei, specia poate fi mult mai veche (alte exemplare nefiind păstrate sau nefiind găsite). Specia poate fi si mult mai nouă, din cauza erorilor de datare. Manualul prezintă apoi

    "principalele etape ale evolutiei plantelor" ([19], p.163).

    Elevii pot vedea aici un "arbore genealogic". La rădăcina arborelui s-au desenat vietuitoarele simple, apoi din ce în ce mai complexe. în acest fel se formează impresia că vietătile simple s-au transformat în vietăti complexe.

    în realitate, evolutia nu s-a observat. "Arborele genealogic" este un simplu desen din imaginatia unor oameni. Nu este o dovadă a "evolutiei". Fiecare botanist are o părere proprie. Chiar si autorii manualului recunosc că "algele rosii au o pozitie incertă, părerile botanistilor fiind diferite".([19], p. 164)

    La sfârsitul lectiei găsim scris: "Retineti! Evolutia plantelor s-a realizat pornind de la plante din mediul acvatic la plante de uscat, de la plante unicelulare la plante pluricelulare, de la plante inferioare la plante superioare."([19], p.164).

    Aceasta este doar în imaginatia unor biologi atei. în realitate, evolutia nu s-a observat. Pentru că nu au credintă în Dumnezeu, acesti oameni încearcă să explice existenta actuală a plantelor prin "transformarea" unora în altele, dar nu arată cum s-ar fi obtinut această "transformare", nici nu explică aparitia prime-lor plante. Plantele "sunt sursa principală de oxigen necesar respiratiei noastre. Tot ele reprezintă sursa inepuizabilă de hrană pentru om si animalele pe care acesta le creste" ([19], p.166). Unele rădăcini depozitează substante hrănitoare. De exemplu, rădăcinile îngrosate de morcov ([19], p.32)… Pentru continutul lor bogat în vitamine si substante hrănitoare, multe fructe sunt nelipsite din alimentatia omului ([19], p.62)… De la multe plante cu flori (salcâm, tei, floareasoarelui, etc.), datorită albinelor, oamenii obtin mierea ([19], p. 169)… Cele mai întrebuintate plante medicinale sunt: musetelul, teiul, izma, măcesul, pătlagina, socul ([19], p.171)… Plantele ornamentale înfrumusetează parcurile, grădinile, balcoanele si ferestrele locuintelor noastre ([19], p.174).

    Toate aceste plante au fost create pentru folosul omului. Simpla întâmplare nu poate explica proprietătile hrănitoare, vindecătoare si ornamentale ale aces-tor plante. Iar alte plante au fost create pentru hrana animalelor.

    CLASA A VI-A.

    BIOLOGIE ANIMALĂ

    în manualul [18] se afirmă că:

    "prin caracterele de asemănare a maimutelor cu omul, s-a tras concluzia că maimutele si omul au avut un strămos comun" (p.126).

    Dar asemănarea nu arată existenta unui strămos comun. Dacă două tablouri ale unui pictor sunt asemănătoare, nu vom spune că au un strămos comun. Există animale care se aseamănă cu frunzele, dar nu vom spune că animalele si frunzele au avut un strămos comun. Un astfel de animal - fillium - este prezentat la pag. 147. Alte animale de acest fel vor fi studiate în clasa a XII-a.

    Se mai afirmă că "maimutele au un comportament

    comparabil cu al omului" ([18], p.160).

    Dar ceea ce deosebeste foarte mult pe om de maimute este viata duhovnicească. Maimutele nu se roagă lui Dumnezeu, nu tin post, nu pictează icoane.

    "Evolutia animalelor" este titlul capitolului 4. Aici se afirmă că "modificările conditiilor de mediu de pe Pământ au dus la aparitia vietii si apoi la evolutia ei" ([18], p.164).

    Cum poate să apară viata prin modificările conditiilor de mediu? Oare simpla încălzire a aerului poate face să apară vietăti într-un loc unde nu existau? Când punem apa la fiert încep să apară vietăti în ea? Nicidecum. Este adevărat că încălzirea aerului este urmată de iesirea animalelor din vizuina lor. Dar aceste animale existau acolo si mai înainte. Nu s-au format prin încălzirea aerului. Cu ajutorul microscopului vedem în apă felurite vietuitoare (euglena verde, amiba, parameciul - care au fost studiate la lectia despre nevertebratele unicelulare, p. 32-34). Ele se înmultesc mai repede când apa este caldă. Dar existau acolo si mai înainte. Nu au fost produse de încălzirea apei. Modificările conditiilor de mediu nu pot explica apari-tia vietii.

    La pagina 165 găsim un "arbore genealogic" al animalelor nevertebrate, iar la pagina 168, un "arbore genealogic" al vertebratelor. Dar acestea sunt simple desene provenite din imaginatia unor biologi. Nu sunt dovezi ale evolutiei. Unii biologi, necunoscând faptul că Dumnezeu a creat animalele, si-au imaginat că ele s-au transformat unele în altele.

    "Cele mai simple vertebrate care au trăit în trecutul cel mai îndepărtat au fost pestii"([18], p.166).

    Dar pestii trăiesc si astăzi. Ei nu s-au transformat în broaste, cum ar vrea să ne convingă autorii manualului.

    Se afirmă că "pestii primitivi au fost nevoiti să rămână pe uscat mai mult timp. Cu înotătoarele, care

    erau mai dezvoltate, s-au putut târî pe fundul apelor si au putut respira oxigen atmosferic. Astfel au apărut primii amfibieni (tetrapode)" ([18], p.166).

    Dar stim ce se întâmplă cu pestii care rămân pe

    uscat mai mult timp! Nici unul din ei nu s-a transformat

    în broască. înotătoarele nu pot folosi la mers, iar aer nu pot respira deoarece pestii nu au plămâni.

    Se mai afirmă că "mormolocii de broască demon-strează originea amfibienilor în pesti" ([18], p.166).

    Este adevărat că "mormolocii au corpul lung, fără picioare si o coadă lungă" .([18], p. 83) si au branhii. Dar aceasta este ceva normal, deoarece pentru mormoloci s-a rânduit mediul acvatic. Fiecare vietate a fost dotată de Creator cu tot ce este necesar pentru a trăi într-un anumit mediu. Să ne aducem aminte că "broas-tele se înmultesc prin ouă care sunt depuse de femele în apă" ([18], p.83).

    Mormolocii care ies din ouă au tot ce trebuie ca să poată trăi în apă. Dar, după o săptămână branhiile externe dispar si "apar branhiile interne. Apoi acestea dispar si se formează plămânii. Apar membrele posterioare, apoi cele anterioare, dispare coada, iar mormolocul devine adult" ([18], p.83).

    La om, nou-născutul nu are nici solzi de peste, nici piele de broască, nici coadă de sopârlă, nici aripi de găină si nici picioare de porc. El arată ca un om, nu ca un animal. Subliniem faptul că, din primul stadiu, celula-ou umană rezultată în urma fecundatiei, are structura genetică specifică omului, asa cum arată studiile de genetică moleculară.

    CLASA A VIII-A. BIOLOGIE.

    GENETICĂ, ECOLOGIE, EVOLUTIONISM

    Capitolul 4 al manualului [22] prezintă "Notiuni

    generale despre evolutionism. Unitatea lumii vii.

    Materia vie este unitară prin structura sa moleculară si celulară."

    în compozitia chimică a materiei vii intră sase elemente chimice fundamentale: C, H, O, N, S, P; alte elemente chimice sunt în proportie mai redusă. Prin combinarea acestora rezultă substante chimice anorganice si organice.([22], p.153) Unitatea lumii vii nu dovedeste "evolutia". Faptul că trupurile făpturilor vii contin aceleasi elemente chimice nu arată că s-au transformat unele în altele. Dacă un pictor realizează două tablouri pe acelasi suport si cu aceleasi vopsele nu vom spune că tablourile provin unul din altul, prin transformare. Unitatea materială (chimică) a trupurilor făpturilor vii se explică prin faptul că au fost create din aceeasi materie.

    "Toate vietuitoarele au corpul alcătuit din celule. Procesele fiziologice care asigură existenta plantelor, animalelor si omului sunt aceleasi: hrănirea, respiratia, sensibilitatea, miscarea, reproducerea, etc."

    ([22], p.153)

    Se constată un plan unitar în alcătuirea si functionarea vietuitoarelor. Este normal să gândim că

    acest plan a fost realizat de un Proiectant. Cum ar putea

    să existe un plan fără proiectant? în manual este scris că "prin combinarea

    elementelor chimice rezultă substante anorganice si

    organice"[22], p.153).

    Subliniem două aspecte importante:

    a) Substantele organice nu au viată. Exemple de substante organice: proteinele, grăsimile, glucidele (zaharurile). Ele intră în componenta făpturilor vii alături de substantele anorganice (apa, sărurile minerale), dar nu au viată. O făptură vie nu este o simplă grămadă de substante. Există ceva care o tine în viată si o face să crească. Orice făptură vie are un

    suflet.

    b) în făpturile vii, substantele organice nu sunt obtinute din întâmplare. Să ne aducem aminte de primele lectii de genetică. în nucleul celulei se află ADN-ul care păstrează ca într-o "bancă de date" informatia necesară construirii proteinelor. ARN-ul face o copie după ADN pentru ca informatia să nu se piardă. "Originalul" rămâne în nucleu. ARN-ul transportă apoi informatia la ribozomi - constructorii de proteine. Folosind informatia primită, ribozomii leagă aminoacizii unii de altii si construiesc proteine. Vedem că nimic nu se face la întâmplare. Informatia din ADN este foarte precisă si fiecare componentă celulară respectă un program de activitate. Asa cum orice carte are un autor, trebuie să existe o Persoană care să fi pus informatia în ADN. Cu litere scoase la întâmplare dintr

    o cutie, nu se poate scrie o carte cu înteles.

    "Diversitatea lumii vii. Desi lumea vie este unitară, ea se caracterizează printr-o mare diversitate." ([22], p.153)

    Dumnezeu a creat plante alimentare si medicinale, plante mirositoare si ornamentale spre folosul oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată că "nimic nu s-a făcut în zadar, nimic nu s-a făcut fără rost. După cum copacii nu sunt toti roditori, ci multi sunt neroditori si cu toate acestea…ne sunt de o minunată trebuintă, fie că ne slujesc la odihna noastră, fie la facerea caselor, fie că facem din ei multe alte lucruri pentru înlesnirea noastră. După cum cu copacii, tot asa si cu animalele: unele sunt bune de mâncare, altele ne slujesc…Doctorii folosesc multe fiare si târâtoare pentru facerea de doctorii care pot contribui la sănătatea trupurilor noastre" ([6], p. 94). "Căci Dumnezeu, cunoscând pe toate înainte de facerea lor, a stiut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca si are să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuinta lor potrivită", după cum ne învată Sfântul Ioan Damaschin. ([5], p.66)

    în manual se afirmă că "mecanismele genetice si adaptarea vietuitoarelor la diferite conditii de mediu creează această mare diversitate" . ([22], p.154)

    Dar adaptarea nu înseamnă evolutie. Până în prezent nu s-a observat transformarea naturală a unei specii într-o specie cu calităti mai înalte sau cu organe noi, performante. Nu se cunoaste nici un exemplu concret de evolutie. Biologia ateistă nu poate explica "transformarea" unui animal fără ochi într-un animal cu ochi. Diversitatea se explică cel mai bine prin existenta si lucrarea Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arată că s-ar transforma un tablou în altul. Pictorul este liber să aleagă numărul si compozitia tablourilor sale.

    în manual se încearcă explicarea diversitătii prin

    "adaptarea la diferite conditii de mediu". ([22], p.154)

    Dar chiar si autorii manualului recunosc faptul că "diversitatea există si în cadrul aceluiasi mediu de viată, în care trăiesc numeroase specii (de exemplu într-un lac, într-o mare etc.)". ([22], p.154)

    în manual mai găsim scris că "mult timp oamenii au crezut că speciile de plante si animale sunt stabile, adică au rămas neschimbate din momentul aparitiei lor". ([22], p.156)

    Dar stabilitatea nu înseamnă lipsa schimbării. Au loc mici modificări de adaptare la mediu, dar nu se trece de la o specie la alta (mai complexă).

    Se mai afirmă că "descoperirea fosilelor unor vietuitoare constituie argumente în favoarea acceptării ideii de evolutie". ([22], p.156)

    Dar disparitia unor specii nu arată ca ele s-au transformat. Există si astăzi specii de plante si animale pe cale de disparitie. Nu spunem că sunt "pe cale de transformare", ci "pe cale de disparitie". Mai mult, faptul că există "fosile vii" nemodificate, din timpuri vechi, este mai curând un argument împotriva ideii de evolutie, decât în favoarea ei. La pagina 162 sunt date două exemple de "fosile vii": hatteria si latimeria. Ele nu au evoluat.

    în loc să explice aparitia speciilor, evolutionismul se ocupă de disparitia lor.

    Manualul prezintă asa-zise "dovezi directe" în sprijinul ideii de evolutie.

    "Dovezile directe au avut la bază observatiile omului din practica lui de cultivator si crescător de vite". ([22], p.159)

    Dar aceste rezultate au fost obtinute de cercetători sau de oameni preocupati de această problemă; în orice caz au intervenit fiinte rationale. Activitatea constientă a oamenilor nu poate fi o dovadă a transformării naturale a speciilor.

    "Dovezile indirecte sunt oferite de cercetările din domeniile geneticii, citologiei, anatomiei, embriologiei, biogeografiei si paleontologiei". ([22], p.159)

    In realitate aceste dovezi nu există. Iată de ce. Se afirmă că "efectul mutatiilor este în cea mai mare parte dăunător" ([22], p.16), deci nu conduce la evolutie. Dacă descendenta speciilor implică asemănarea organelor, asemănarea nu implică descendenta. Atunci când un pictor realizează două tablouri asemănătoare, nu spunem că tablourile s-au transformat unul în altul. Din paleontologie constatăm existenta si disparitia unor specii. Evolutionismul nu explică însă aparitia speciilor. în plus, "fosilele vii" sunt exemple de vietăti care au rămas nemodificate. Ele nu au evoluat. Fosilele din paleozoic sunt complexe si diverse. Trilobitii aveau ochi compusi, deci ochii nu au apărut târziu prin "evolutie". "Primele stadii de dezvoltare a embrionului mamiferelor, precum si a celui uman, se aseamănă cu cele de la pesti, amfibieni, reptile si păsări" ([22], p.165), dar această asemănare, superficială este normală. înainte de formarea picioarelor, embrionul uman se aseamănă, tocmai prin lipsa picioarelor, cu embrionul de peste. După formarea picioarelor această asemănare dispare. La om, nou născutul nu are nici solzi de peste, nici piele de broască, nici coadă de sopârlă, nici aripi de găină, si nici picioare de porc. El arată ca un om nu ca un animal. în plus celula-ou umană, rezultată în urma fecundatiei, are structura genetică specifică omului.

    Sunt prezente în manual si asa-zisele "dovezi ale evolutiei vietuitoarelor din biogeografie". ([22], p165)

    Biogeografia studiază răspândirea plantelor si a animalelor pe suprafata Pământului. Absenta unor specii din unele continente nu este o dovadă a evolutiei. Fiecare continent a fost rânduit pentru anumite vietui-toare. Explicatia nu necesită ipoteza evolutiei.

    în manual se afirmă că "specia devine din ce în ce mai adaptată la conditiile de mediu si astfel ea se transformă treptat, adică evoluează." ([22], p.169)

    Aici se confundă adaptarea la mediu (care există) cu "evolutia" care nu s-a observat până în prezent. Confuzia se observă usor din exemplul prezentat în manual "unele căprioare au blana mai deasă decât altele. Dacă întâmplător survin la rând câteva ierni aspre, multe dintre căprioarele cu blană rară dispar. Cele care supravietuiesc constituie populatii mult mai rezistente la ger." ([22], p.169)

    Dar cele care supravietuiesc sunt tot căprioare. Nu a apărut o nouă specie, deci nu a avut loc evolutia.

    Selectia artificială (prezentată în pagina 169) nu este o dovadă a transformării naturale a speciilor deoarece s-a realizat prin interventia omului.

    în paginile 171-173 este prezentată pe scurt con-ceptia ateistă despre originea si evolutia omului. După enumerarea unor asemănări între om si maimutele antropoide (lipsa părului de pe fată, de pe palme si talpă, asemănări fiziologice, etc.), autorii recunosc faptul că "prin alte trăsături (pozitia verticală a

    corpului, mersul biped, neopozabilitatea degetului mare la membrele inferioare, dezvoltarea

    impresionantă a encefalului, aparitia limbajului articulat etc.) omul se deosebeste foarte mult de aceste maimute". ([22], p.171)

    între asemănările fiziologice autorii manualului mentionează si "parazitii asemănători". Aceasta nu este

    o asemănare importantă. Faptul că unii paraziti pot intra atât în trupul omului, cât si în trupul maimutei, nu arată că maimuta s-ar fi transformat în om. Există într-adevăr si asemănări fiziologice. De exemplu o digestie asemă-nătoare, pentru ca si oamenii si maimutele să se poată hrăni cu proteine, grăsimi si zaharuri din regnul vegetal; o respiratie asemănătoare, pentru a folosi oxigenul

    din aer. Creatorul a înzestrat organismele cu tot ce este necesar pentru viata într-un anumit mediu si a folosit structuri asemănătoare cu functii asemă-nătoare.

    Ceea ce deosebeste foarte mult pe om de animale este viata duhovnicească. Maimutele nu se roagă lui Dumnezeu cu priveghere de toată noaptea, nu tin post, nu pictează icoane, nu sfintesc apa si nu au sfinte moas-te.

    Acei oameni care se îndepărtează de viata duhovni-cească, ajung să aibă un comportament asemănător maimutelor. "Omul în cinste fiind nu a priceput; alătu-ratu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemă-

    nat lor." (Psalm 48, 21) "Omul care a fost cinstit cu

    ratiune, vrea să spună profetul, si învrednicit cu atâta întelepciune, a ajuns asemenea animalelor necuvântă-toare, ba poate si mai rău. Acelea, pentru că sunt lipsite de judecată, nici nu sunt osândite; pe când omul, cinstit cu ratiune, care s-a coborât la lipsa de ratiune a acelora va fi, pe bună dreptate, pedepsit mult, pentru că s-a arătat nerecunoscător fată de atâta binefacere."

    (Sfântul Ioan Gură de Aur, [6], p.95)

    ASPECTE ALE EVOLUTIONISMULUI

    îN LICEU

    CLASA A IX-A.

    BIOLOGIE VEGETALĂ

    în biologia ateistă se consideră că:

    "materia vie este rezultatul evolutiei, în anumite conditii, a materiei lipsite de viată." ([17], p.3).

    Aceasta nu este o concluzie stiintifică, ci o simplă ipoteză, deoarece nu a fost dovedită. Observăm si faptul că "evolutia" nu a fost definită. Manualul nu prezintă o definitie a "evolutiei". în clasa a VIII-a, elevilor li s-a spus că: studii amănuntite, comparative privind structura si functiile vietuitoarelor au condus la ideea de evolutie." ([22], p.156).

    Este vorba de "evolutia vietuitoarelor", nu de "evolutia materiei lipsite de viată". Aceasta ultimă notiune nu s-a definit.

    Ateii s-au străduit să explice "evolutia" vietuitoarelor prin mutatii genetice si adaptare la mediu în lupta pentru existentă. Dar materia nevie nu are evolutie genetică (în sens biologic) si nu luptă pentru existentă.

    în acest manual este prezentată ipoteza biochimistului sovietic A. I. Oparin. Această ipoteză, emisă în anul 1922, afirmă că viata a apărut pe planeta noastră în mediul acvatic, din materie nevie, pe calea asa numitei "evolutii chimice", care ar consta din transformarea substantelor anorganice în compusi organici ([17], [33]). Prezentarea din manual referitoare la conditiile fizico-chimice "de acum câteva miliarde de ani", lasă impresia de mare sigurantă. Se vorbeste de o temperatură de 100 grade Celsius si de acumularea de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), hidrogen sulfurat (H2S) ([17], p.3). Elevii cred că se află în fata unui adevăr dovedit. Această impresie falsă este favorizată de faptul că manualul prezintă o singură ipoteză ateistă. în realitate există o mare dezordine în sistemul stiintific ateist. Teoriile ateiste se contrazic reciproc. Unii biologi atei consideră că viata a apărut spontan în mediul acvatic, la temperaturi mari. S-au propus diverse temperaturi: 100, 120, 150, 200 grade Celsius ([16], [17], [33]). Alti biologi atei consideră că nu în mediu lichid, ci pe substrat solid ar fi apărut viata; si nu la temperaturi mari, ci la temperaturi mici, sub 25 grade Celsius ([16], [33]). Manualul prezintă numai vechea ipoteză conform căreia atmosfera primitivă ar fi fost compusă în principal din metan (CH4) si amoniac (NH3). Cercetările recente nu mai sustin această ipoteză.

    "Oamenii de stiintă trebuie să reconsidere unele dintre presupunerile lor. Chimistilor le-a plăcut vechea atmosferă reducătoare, deoarece era favorabilă pentru experimentele evolutioniste." ([40], p.72)

    Se pare că atmosfera primitivă continea destul de mult oxigen. Cercetările efectuate de NASA arată că: "efectele Soarelui asupra apei Pământului pot constitui principala noastră sursă de oxigen si nu fotosinteza, asa cum se crede în general". ([16])

    în trecut, biologii atei afirmau că oxigenul a apărut târziu după aparitia plantelor capabile de fotosinteză. Ei aveau nevoie de această ipoteză, deoarece oxigenul ar fi făcut imposibilă trecerea de la neviu la viu. Studii recente au arătat că, în prezenta oxigenului, substantele organice s-ar fi descompus destul de repede ([40], p.7). De aceea biologii atei au eliminat oxigenul în experientele lor de laborator. Cercetătorii Shklovski si Sagan au arătat că "de îndată ce conditiile de laborator devin oxidante, sinteza organică este practic întreruptă." ([40], p.73). Oxigenul în stare normală este stabil, deci putin reactiv, dar prin activare formează structuri puternic reactive: oxigen singlet, anion superoxid, radical hidroxil si apă oxigenată. Toate formele reactive ale oxigenului reprezintă un pericol potential pentru integritatea celulară, fiind citotoxice. Celula este expusă continuu la actiunea citotoxică a radicalilor liberi formati în decursul respiratiei oxidative. ([28], p.17) Creatorul a înzestrat celulele cu mecanisme biochimice speciale de protectie. Principiul general de protectie a celulei constă în a transforma radicalii toxici în oxigen molecular sau în apă. Pentru aceasta, celula este dotată cu enzime speciale organizate într-o schemă cibernetică eficientă. De exemplu, enzima SOD (superoxiddismutaza) realizează transformarea superoxidului în apă oxigenată, iar catalaza transformă apa oxigenată în apă si oxigen (compusi netoxici). Acesta este un singur exemplu. Realitatea este mult mai complexă. Mecanismele cu care sunt înzestrate celulele depăsesc imaginatia. "Nici

    o masină cibernetică, oricât de perfectionată, nu reuseste o performantă atât de completă si rapidă".

    ([28], p. 33) Fără aceste mecanisme de protectie, celulele nu ar putea supravietui. Eventualele "celule

    primitive", lipsite de aceste mecanisme complexe, ar fi fost repede distruse.

    Biologii atei si-au concentrat atentia doar spre formarea substantelor organice din cele anorganice; au pierdut din vedere procesul de distrugere a substantelor organice. Procesele de diluare din "oceanul primitiv" au redus foarte mult concentratiile precursorilor chimici esentiali, deci au micsorat probabilitatea sintezei unor compusi organici complecsi ca cei existenti în celule. Unii constituenti au fost distrusi prin fotodisociere de către radiatia ultravioletă ([16]). Compusii organici din atmosferă se pot transforma în radicali liberi în urma reactiei cu oxidantii din aer (oxigen, ozon), în prezenta radiatiilor ultraviolete ([28],p.211). Iar acesti radicali liberi au actiune toxică asupra celulelor.

    Este prezentat aparatul lui Miller prin care s-au obtinut câteva substante organice din substante anorganice, în absenta oxigenului. Manualul prezintă acest rezultat drept "dovada experimentală" în sprijinul ipotezei lui Oparin. Dar în aparatul lui Miller nu s-au obtinut vietăti, ci doar substante organice (zaharuri, aminoacizi, alcooli). Elevii studiază chimia organică abia în clasa a X-a; în clasa a IX-a nu au o întelegere clară a notiunii de "substantă organică". Ei au impresia că substantele organice reprezintă "materie vie". Trebuie să spunem elevilor că substantele organice si cele anorganice sunt doar componente ale făpturilor vii. Ele nu au viată. în aparatul lui Miller nu s-a obtinut viată.

    în manual mai găsim scris că "substantele organice din apele oceanului primitiv au suferit un proces de polimerizare, în urma căruia au rezultat substante organice complexe, care s-au asociat între ele si au dat nastere la formatiuni numite coacervate. în cazul unui pH ridicat al mediului, în jurul coacervatelor s-a putut diferentia o membrană proteică asemănătoare cu membrana celulară plasmatică." ([17], p. 4).

    Aici este o eroare gravă, deoarece membrana celulară nu este de natură proteică, ci lipidică. în plus, membrana celulară este dotată cu structuri speciale

    (canale ionice, transportori de aminoacizi, pompe de ioni) care au o activitate reglabilă si care functionează coordonat ([16], [36]). Membrana coacervatelor este

    foarte simplă, iar membrana celulelor vii este foarte complexă si îndeplineste functii speciale.

    Manualul prezintă în continuare "cresterea coacervatelor", dar aceasta este doar o crestere fizică prin simpla absorbtie; nu este un fenomen biologic. Despre coacervate se mai spune că:

    "înglobau substante din exterior si, astfel, se măreau, cresteau până la anumite dimensiuni, după care se fragmentau în coacervate mai mici." ([17], p.4).

    Dar această simplă fragmentare (rupere), nu este o diviziune celulară. Elevii vor studia diviziunea celulară mai târziu, abia în paginile 16-23. Deocamdată, la prima lectie, ei nu pot compara cele două procese pentru a constata deosebirile. Din această cauză, elevii acceptă ideea gresită că fragmentarea coacervatelor ar fi un fel de diviziune celulară. Ei sunt influentati si de conceptiile ateiste din clasele precedente, precum si de emisiunile de biologie evolutionistă de la televizor. Li se spune că: "viata este o etapă calitativ superioară în evolutia formelor de miscare a materiei." ([17], p.4).

    Dar simpla miscare a materiei nu înseamnă viată. Electronii se miscă în jurul nucleului, dar atomul nu are viată. Substantele difuzează (trec) printr-o membrană, dar acesta nu e un sistem viu. Ateii nu pot explica deosebirile esentiale între neviu si viu. Ei nu pot defini

    "evolutia formelor de miscare a materiei"; de

    asemenea nu precizează în ce constă această evolutie si la ce nivel de organizare ar apărea viata din materie nevie.

    Academicianul Eugen Macovschi a arătat că

    biostructura este proprie numai celulelor vii.

    Substantele organice integrate în biostructură au o altă comportare (fată de substantele organice din laborator, din exteriorul făpturilor vii). Când celula moare, biostructura se transformă în materie obisnuită, nevie ([16], [17]). Mai mult, viata este caracterizată de prezenta unei matrici energo-informationale; această structură nesubstantială a fost pusă în evidentă prin aparate speciale (prin electronografie si efect Kirlian). Obiectele nevii nu au o matrice energo-informatională. Ateii nu pot explica originea informatiei structurale care dă forma acestei matrice ([16]). învătătura Bisericii Ortodoxe aduce lumină si în această problemă:

    "Si ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, poate de grâu, sau altceva din celelalte; Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, si fiecărei seminte un trup al său.

    Nu toate trupurile sunt acelasi trup, ci unul este trupul oamenilor si altul este trupul dobitoacelor si altul este trupul păsărilor si altul este trupul pestilor." (I Corinteni 15, 37-39).

    Creatorul este izvorul informatiei structurale. Dacă un inginer proiectează un aparat, informatia referitoare la alcătuirea si functionarea aparatului se află în mintea inginerului. Informatia referitoare la formarea unei făpturi vii este dată de Dumnezeu si este continută în

    suflet. "Sufletul se serveste de un corp organic si îi dă acestuia puterea de viată, de crestere, de simtire si de nastere." (Sfântul Ioan Damaschin, [5])

    Savantii care au studiat cu seriozitate făpturile vii au ajuns la concluzia existentei sufletului. Iată, de exemplu, ce scria profesorul universitar Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei: "Viata este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau suflet

    -unică pentru fiecare fiintă vietuitoare; alta, cauza primară, sau Dumnezeu -unică pentru totalitatea fiintelor vietuitoare." ([14],p.134)

    în manual, în cadrul primei lectii, mai este scris:

    "Din primele forme de materie vie, care au avut o alcătuire simplă, acelulară, s-a ajuns la structura celulară actuală." ([17], p. 4)

    Nu se arată cum s-ar fi trecut de la structura acelulară la structura celulară actuală. în plus, manualul mai contine o contradictie: la pagina 4 este scris că primele forme de materie vie "au avut o alcătuire simplă, acelulară", iar la pagina 105 găsim scris că "viata se manifestă numai în cadrul organismelor cu structură celulară", adică nu există viată în structură acelulară. Elevii nu sesizează contradictia deoarece la prima lectie nu citesc pagina 105. Dacă cele două afirmatii s-ar face în aceeasi lectie, contradictia ar fi evidentă.

    Pentru a consolida impresia falsă că ar exista dovezi experimentale ale originii vietii, autorii manualului pun întrebarea: "Care sunt dovezile experimentale ale originii vietii?" ([17], p. 6, întrebarea 4). întrebarea este pusă ca si cum ar exista dovezi experimentale ale originii vietii. Mai mult, există aici o eroare de logică: o eventuală "dovadă experimentală" ar apartine prezentului, nu trecutului geologic al Pământului si ar fi rodul activitătii unor savanti, nicidecum o aparitie spontană. ([16]). De aceea, notiunea de "dovadă experimentală a originii vietii" nu are sens. Manualul contine multe afirmatii fără justificare. De exemplu, găsim scris că "aparitia florii a însemnat un progres deosebit în evolutia plantelor". ([17], p. 80).

    în primul rând, "evolutia" nu a fost dovedită stiintific. în al doilea rând, constatăm că există plante fără flori si plante cu flori, dar de aici nu rezultă că plantele cu flori ar fi provenit din cele fără flori. Floarea nu este o simplă îngrămădire de petale. Ea contine antere cu polen si o structură în care se va dezvolta embrionul. Aceste elemente îndeplinesc un rol precis: polenizarea. în urma procesului de polenizare, granula de polen germinează si formează tubul polinic în care pătrund doi gameti; din unul se va dezvolta embrionul, iar din celălalt un tesut nutritiv pentru

    hrănirea embrionului. Fiecare element are un rol bine precizat în cadrul întregului. Formarea florii, poleniza

    rea si transformarea florii în fruct se desfăsoară după o schemă precisă. Simpla întâmplare nu poate explica această complexitate structurală si eficientă functională.

    Manualul nu dă o definitie precisă a speciei. De aceea, elevii acceptă ideea gresită a "evolutiei" (transformarea unei specii în altă specie). La pagina 104 găsim scris că "specia este taxonul de bază cu care se lucrează în clasificarea plantelor. în natură, specia este răspândită sub formă de indivizi". ([17])

    Abia în clasa a XII-a, elevii află că "specia este

    o comunitate de populatii care se pot încrucisa între ele si care sunt izolate reproductiv de alte comunităti similare. Indivizii apartinând unor specii diferite nu se pot încrucisa sexuat, sau, dacă se încrucisează,

    hibrizii sunt sterili." ([21], p.4)

    Această izolare reproductivă este un argument împotriva ideii de evolutie (de transformare a speciilor). Chiar dacă se obtin hibrizi, acestia sunt sterili, deci nu pot avea urmasi, iar "noua specie" nu mai poate continua.

    Multe specii considerate "primitive" se întâlnesc si astăzi. Procariotele sunt organisme unicelulare lipsite de nucleu tipic. Astfel de organisme sunt bacteriile si algele albastre-verzi. ([17], p. 107-109) Ca fosile, algele albastre-verzi sunt semnalate în precambrian ([17], p. 109). Totusi, ele sunt si astăzi foarte răspândite

    în natură ([17], p. 108). Chiar si autorii manualului recunosc faptul că "ele sunt considerate ca un grup de evolutie închis deoarece din ele nu s-au diferentiat în decursul timpului alte organisme." ([17], p. 109)

    Deci nu au evoluat. întâlnim astăzi si alte plante considerate "primitive": flagelate, alge verzi, alge brune, alge rosii, ciuperci inferioare. ([17], p. 118-119)

    Desi manualul nu mentionează, există multe "fosile-vii", adică specii considerate primitive (care ar fi dispărut prin transformare în alte specii, după ipoteza evolutionistă), dar care trăiesc si astăzi. Alga colonială Botryococcus brauni, din paleozoicul inferior, trăieste si în zilele noastre, fără ca în morfologia ei să se constate schimbări importante. ([34], p. 92) Psilotum este o ferigă "primitivă", cu tulpină verde cilindrică, cu frunze mici si putine. Ea trăieste si astăzi, desi face parte din ordinul Psilotalelor, foarte apropiat cu cel al Psilofitalelor, care au dispărut de aproximativ 150 de milioane de ani, după estimarea unor evolutionisti. S-au păstrat, de asemenea, si plante din ordinul Cycadeelor, ordin apărut în urmă cu 140 de milioane de ani, conform părerii unor evolutionisti. în Africa, Asia si Australia trăiesc în zilele noastre 100 de specii din acest ordin "primitiv". Părea un lucru bine stabilit în stiinta ateistă că Metasequoia fossilis, considerat strămosul arborelui-mamut, a dispărut în urmă cu 20 de milioane de ani. Dar iată că, în anul 1962, un student chinez, T. Wang, l-a descoperit vietuind în pădurile din China Centrală ([34], p. 93). Se mai află în viată si un alt

    arbore, Gingko biloba, din jurasic. Este întâlnit în formă spontană, în sud-vestul Asiei, dar e cultivat în multe parcuri si grădini botanice din lume. ([34], p. 94). în tara noastră, în pârâul cald Petea, de lângă Băile 1 Mai Oradea, vietuiesc dretele (Nymphaea lotus, var.thermalis). Ele se mentin si astăzi în stare spontană, după 200.000 de ani (conform unor estimări făcute chiar de evolutionisti) ([34], p. 95). Mult timp s-a crezut că anumite specii nu mai există. Ateii s-au grăbit să afirme că acele specii s-au transformat în alte specii. Dar iată că există multe "fosile-vii". Ele nu au evoluat, nu s-au transformat în alte specii. Până în prezent nu există nici un exemplu de transformare de acest fel. Ipoteza evolutiei este o simplă presupunere neverifi-cată. Uneori, chiar si autorii manualului recunosc lipsa transformării: "muschii nu au dat nastere, de-a lungul erelor, la nici o altă grupă de plante, si de aceea ei sunt considerati o ramură închisă". ([17], p. 126).

    Iar atunci când biologii atei afirmă trecerea de la o specie la alta, ei au păreri diferite: "algele rosii sunt considerate de unii ca fiind un grup închis, iar de altii ca fiind strămosii cormofitelor" ([17], p. 117). "în privinta originii ciupercilor, majo-ritatea oamenilor de stiintă (atei, n.n.) sustin că acestea au provenit din anumite alge verzi care si-au pierdut clorofila. Există si puncte de vedere după care ciupercile au provenit din anumite flagelate sau din diferite alge rosii, brune sau

    verzi." ([17], p. 123).

    Din cauza conditiilor de mediu nefavorabile, unele specii au dispărut . Aceasta nu înseamnă că s-au trans-format în alte specii. Există si astăzi specii cu număr foarte mic de indivizi; e posibil ca ele să dispară din cauza conditiilor nefavorabile (modificări climatice, poluare). Chiar si biologii atei le numesc "specii pe cale de disparitie", nu "specii pe cale de transformare".

    Ipoteza evolutionistă se bazează si pe următoarea eroare de logică: se consideră asemănarea speciilor drept dovadă a descendentei lor. De exemplu, "protalul pluricelular se aseamănă cu talul algelor verzi, de unde si ipoteza că ferigile îsi au originea în algele verzi." ([17], p. 127).

    Sporii ferigilor produc prin germinare lame verzi numite protale. Dar protalul este doar un stadiu în dezvoltarea ferigii, nu reprezintă planta adultă, pe când talul algelor verzi reprezintă chiar planta adultă. Comparatia nu este relevantă, deoarece se compară un stadiu intermediar al unei specii cu stadiul adult al altei specii. Chiar dacă se compară stadiile adulte a două specii, eroarea de bază persistă: din asemănare se încearcă dovedirea descendentei. în manual găsim scris că: "după structura florilor, leguminoasele sunt foarte asemănătoare cu rozaceele, din care se presupune că au derivat, în urma reducerii staminelor si carpelelor." ([17], p. 139). Trebuie să le spunem elevilor că din trandafiri apar tot trandafiri, nu fasole si nici mazăre. De fapt, o cercetare mai atentă arată că florile din cele două familii nu sunt chiar atât de asemănătoare cum afirmă evolutionistii.

    Rozacee Leguminoase

    floarea de măces floarea de mazăre
    5 petale egale 5 petale diferite: una
    superioară mai mare, două laterale, două
    inferioare.
    numeroase stamine (peste 20) 10 stamine, dintre care una liberă

    Mentionăm aici un aspect interesant al manualului. La pagina 139 scrie că "după structura florilor, leguminoasele sunt foarte asemănătoare cu rozaceele", iar la pagina 140 găsim scris: "Retineti că în organizarea florii de leguminoase au avut loc modificări importante fată de rozacee."

    Deci chiar si autorii manualului recunosc faptul că există diferente importante. Asemănările sunt putine si superficiale. Dar nici acolo unde există asemănări mai importante nu rezultă descendenta. Profesorul Nicolae Paulescu sublinia faptul că dacă descendenta implică asemănarea, asemănarea nu implică descendenta. ([14], [16]) Cunoastem aceasta si din geometrie: teorema poate fi adevărată si reciproca falsă. Dacă un triunghi este echilateral, atunci este isoscel. Reciproca e falsă.

    Din faptul că este isoscel, nu rezultă că este echilateral. Asa si aici: descendenta implică asemănarea, dar asemănarea nu implică descendenta.

    Faptul că asemănarea nu implică descendenta se vede clar si din exemplul algelor brune, la care "talul prezintă unele analogii morfologice cu corpul plantelor superioare" ([17], p. 115). Cu toate acestea, nici evolu-tionistii nu au afirmat că plantele superioare provin din algele brune.

    Concluzii

    1. Ipoteza că viata a apărut din materia nevie prin "evolutie chimică" este o simplă presupunere, lipsită de argumente. Trecerea de la substante anorganice la substante organice nu înseamnă trecere de la neviu la

    viu.

    1. Există mai multe ipoteze ateiste care se contrazic reciproc.

    2. în experientele de laborator s-a eliminat oxigenul. De îndată ce conditiile de laborator devin oxidante, sinteza organică este întreruptă.

    3. Făpturile vii sunt înzestrate cu mecanisme biochimice speciale de protectie fată de formele reactive ale oxigenului. Fără aceste mecanisme, celulele nu ar putea supravietui. Eventualele "celule primitive",

    lipsite de aceste mecanisme complexe, ar fi fost repede distruse.

    1. în aparatul lui Miller s-au obtinut câteva substante organice din substante anorganice, în absenta oxigenului. Manualul prezintă acest rezultat drept "dovadă experimentală" a originii vietii. Dar în aparatul lui Miller nu s-au obtinut vietăti, ci doar substante organice simple.

    2. Manualul afirmă aparitia spontană a unor coacervate cu "membrană proteică asemănătoare membranei celulare". Dar membrana celulară este de natură lipidică, nu proteică. în plus, membrana celulară este dotată cu structuri speciale.

    3. Cresterea coacervatelor este o crestere fizică, prin simplă absorbtie. Nu este un fenomen biologic, asa

    cum este la celulele vii. Fragmentarea coacervatelor

    este o simplă rupere, nu o diviziune celulară.

    8. Viata nu se reduce la simple aspecte fizice si chimice. Substantele integrate în biostructură au o altă

    comportare. Când celula moare, biostructura se

    transformă în materie obisnuită nevie. Există ceva nesubstantial care întretine viata. A fost pusă în evidentă o matrice energo-informatională, care contine informatia referitoare la forma organismului. Ea persistă si acolo unde materialul lipseste. De exemplu, la o frunză ruptă se păstrează conturul energetic al frunzei întregi. Biologia ateistă nu poate explica originea informatiei.

    9. Nu s-a observat până în prezent trecerea de la o specie la alta. Asemănările morfologice (geometrice) între două specii nu implică descendenta lor.

    10. Au fost descoperite fosile - organisme conservate în diverse structuri geologice, datând din

    timpuri vechi. Pentru că nu au mai fost găsite exemplare în viată, ateii s-au grăbit să afirme că acele specii s-au transformat în alte specii (au "evoluat"). Dar

    recent au fost găsite si exemplare în viată; de aceea au fost numite "fosile-vii". După estimarea unor biologi evolutionisti ele au rămas nemodificate după sute de

    milioane de ani, deci nu au evoluat.

    11. Conditiile nefavorabile de mediu au dus la disparitia unor specii, nu la aparitia lor.

    CLASA A X-A.

    BIOLOGIE ANIMALĂ

    "Filogenia regnului animal" este titlul părtii a III-a a manualului [20]. Chiar din titlu rămânem cu impresia falsă de certitudine. Un titlu mai potrivit ar fi fost "Ipoteze despre originea speciilor animale".

    Prima afirmatie pe care o punem în discutie este următoarea: "Speciile de animale existente pe suprafata Pământului sunt rezultatul unui lung proces de evolutie" ([20], p.104).

    Elevii rămân cu aceeasi impresie de certitudine. Urmează un titlu cu aspect la fel de sigur: "Filogenia nevertebratelor", ca si cum evolutia ar fi un fapt dovedit, nu doar o simplă ipoteză.

    "Din lectia despre originea vietii, studiată în clasa a IX-a, vă amintiti că primele etape ale evolutiei vietii s-au derulat lent, uriasul salt de la materia anorganică la cea vie fiind pregătit de-a lungul a sute de milioane de ani" ([20], p. 104).

    Autorii manualului "scapă" rapid de problema aparitiei vietii prin trimitere la lectia din clasa a IX-a. Dar stim că lectia respectivă nu a dovedit aparitia spontană a vietii din materie nevie. în aparatul lui Miller s-au obtinut câteva substante organice din substante anorganice. Nu s-au obtinut vietăti. în acest fel se evită răspunsul la problema aparitiei vietii.

    Este prezentat "arborele filogenetic al protozoarelor" ([20], p. 104), dar acesta este un simplu desen schematic realizat de evolutionisti. Constatati eroarea de logică: argumentarea în cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutiei se realizează un desen care se aduce apoi drept "dovadă" pentru ipoteza evolutiei. în plus, dacă studiem cu atentie acest desen, observăm că lipsesc elementele în punctele cele mai importante. Aceeasi deficientă se constată si la ceilalti arbori filogenetici. Eventuala completare a acestor puncte, în viitor, nu este nici o dovadă că desenul ar fi în concordantă cu realitatea. De fapt, arborii filogenetici

    imaginati până în prezent au multe diferente, deoarece biologii au păreri diferite.

    Faptul că există "fosile vii", nemodificate din timpuri vechi, este un argument împotriva ipotezei

    evolutiei.

    Se pot prezenta aici exemplele mentionate pentru clasa a IX-a si clasa a XII-a.

    în manual se mai afirmă că: "originea amfibienilor

    din pesti este demonstrată de unele caractere ale

    mormolocilor. La început corpul acestora este pisciform, prevăzut cu linie laterală, si terminat printr

    o coadă turtită lateral. Mormolocul respiră prin trei perechi de branhii externe... Inima este bicamerală, ca la pesti." ([20], p. 110)

    Dar acestea nu sunt dovezi ale transformării pestilor în amfibieni. Să ne aducem aminte că broasca depune ouăle în apă. Mormolocii ies din ou si trăiesc în mediul acvatic. Ei sunt dotati cu tot ce este necesar pentru a trăi în acest mediu: au corpul pisciform, din considerente hidrodinamice (pentru o deplasare usoară în apă), au linie laterală cu functie senzitivă în mediul acvatic, au coadă turtită lateral pentru stabilirea directiei de deplasare, au branhii pentru obtinerea oxigenului din apă si au inimă bicamerală în corelatie cu branhiile. Fiecare făptură vie a fost dotată de Creator cu tot ce este necesar pentru a trăi într-un anumit mediu. Nu este necesară ipoteza evolutiei. S-a rânduit ca în prima parte a vietii amfibienii să trăiască în mediul acvatic, dar apoi să poată iesi din apă. De aceea, la scurt timp apar membrele posterioare si anterioare,

    din faringe apare o dilatare, care prin vascularizare se

    transformă în plămâni (pentru a permite respiratia în aer), inima devine tricamerală (pentru a include plămânii în circulatie), iar intestinul se scurtează (pentru ca animalul să poată trece de la hrana vegetariană la cea pe care o va găsi pe uscat: insecte, păianjeni, melci; mentionăm că broastele sunt folositoare pentru om, deoarece se hrănesc cu multe insecte dăunătoare agriculturii).

    CLASA A XII-A. BIOLOGIE.

    GENETICĂ SI EVOLUTIONISM

    Manualul prezintă drept realitate vechea ipoteză conform căreia acizii nucleici (ADN si ARN) au capacitatea de a înregistra sub o formă codificată biochimic informatia genetică ce determină toate caracterele si însusirile organismelor vii ([21], p. 39). în biomatematică s-a demonstrat însă că modul de codificare nu permite acizilor nucleici să contină toată informatia genetică a organismului. Informatia referitoare la forma organismului (si la modificarea formei în procesul cresterii) este de tip continuu (infinit), iar cea codificată în acizii nucleici este de tip discret (finit). De aceea, acizii nucleici nu pot contine toată informatia referitoare la forma organismului.

    Acest fapt a fost subliniat de un mare specialist în acest domeniu. Este vorba de profesorul Marcel-Paul

    Schutzenberger, specialist în teoria informatiei. ([16], [38]) Studii recente de genetică au confirmat acest

    rezultat matematic: "ADN-ul nu detine toate secretele formelor vii" ([30]) "Este inutil să căutăm "gene ale degetelor": ele nu există" ([29]). Chiar autorii manualului recunosc faptul că "gena contine informatia genetică necesară sintezei unei catene polipeptidice".

    ([21], p. 52) Informatia continută în genă (scrisă în codul genetic) nu determină forma organismului, ci succesiunea de aminoacizi din proteine. Este adevărat că au fost descoperite "gene arhitecturale care intervin

    în diferentierea morfologică a embrionului. Dar ele nu descriu decât principii foarte generale, care se aplică nu numai ansamblului vertebratelor, ci si insectelor."

    ([24], p. 51) Anumite gene codifică proteine care constituie morfogeni, adică substante care intervin în dezvoltarea formei ([25]), fără a contine informatia referitoare la formă. în ce constă această interventie? Morfogenii sunt produsi de anumite celule si trec de la

    o celulă la alta, formând un gradient. Adică într-o parte a embrionului sunt mai concentrati, iar în altă parte mai diluati. Se produce astfel o polarizare a embrionului, zone diferite urmând să formeze structuri diferite. ([25]) Absenta unui morfogen face imposibilă aparitia unei structuri cu formă normală. însă nu rezultă de aici că morfogenul contine toată informatia despre formă.

    El este necesar, dar nu suficient. "Nimeni nu va spune

    că un tranzistor produce singur imaginea unui televizor, pentru că imaginea dispare dacă se suprimă

    acest tranzistor." ([31], p. 115) Acel tranzistor este necesar, dar nu suficient.

    în cercetările unor geneticieni atei apare următoarea eroare de logică: din faptul că modificarea unei gene produce modificarea formei se obtine concluzia că forma este produsă de acea genă. în realitate, gena respectivă codifică sinteza unui morfogen. Modificarea genei duce la modificarea morfogenului si în continuare la modificarea formei sau chiar la absenta unei structuri anatomice (asa cum defectarea unui tranzistor duce la modificarea imaginii televizorului sau chiar la disparitia ei).

    Studiile realizate prin efect Kirlian si electronografie au pus în evidentă o matrice energo-informatională care păstrează forma organismului chiar în lipsa substantei. Deci această structură nesubstantială contine informatie referitoare la formă. Biologii atei nu pot explica originea informatiei. ([16])

    Autorii manualului afirmă că "viata a apărut pe Pământ o dată cu sinteza abiogenă a primelor gene si a

    constituirii unor programe genetice." ([21], p. 75)

    Dar viata nu se reduce la existenta genelor într-o moleculă de ARN. Molecula de ARN nu este vie. Să analizăm cu atentie afirmatia din manual! Ea se referă

    la sinteza abiogenă a primelor gene. Dar ce este gena? Elevii află din manual că "gena este alcătuită dintr-o secventă de codoni care codifică succesiunea aminoacizilor într-o catenă polipeptidică". ([21], p. 52)

    Deci nu este un singur segment molecular, ci contine o informatie destinată unui receptor informational. Codificarea nu ar avea sens în lipsa unui receptor care să decodifice informatia codificată. în celula vie, ribozomii au rol receptor; aici se realizează sinteza proteică. Manualul prezintă o imagine foarte simplificată. De exemplu, chiar si la cele mai simple vietăti, la procariote, există un segment structural si un segment reglator. Segmentul structural al unei gene începe totdeauna cu un codon start (ATG), si se termină cu un codon stop (UGA, UAA sau UAG) ([25], p.143). Eliberarea lantului polipeptidic sintetizat nu se poate face în lipsa codonului stop si a unui factor de eliberare (o proteină specifică). ([26], p. 178). O mică modificare poate duce la pierderea sensului. Codonii cu sens se pot schimba prin mutatie în codoni nonsens, care duc la formarea unor proteine anormale, lipsite de activitate biologică ([26], p. 178), si deci inutile. Prin simpla înlocuire a unui aminoacid cu altul se poate modifica functia biologică a proteinei ([16]). Informatia genetică nu reprezintă o variantă întâmplătoare; ea alcătuieste programul pentru sinteza unei proteine necesare vietii celulei. Chiar si în manual găsim scris că "celula vie este comparată cu un urias combinat chimic care, desi

    are dimensiuni infime, lucrează cu o mare eficientă, sintetizând numeroase produse si exact în cantităti

    necesare." ([21], p. 69).

    Simpla întâmplare nu poate explica această activitate complexă si coordonată. Biologii atei încearcă să înteleagă existenta unui program fără Programator. Din învătătura Bisericii Ortodoxe cunoastem că Dumnezeu a creat universul si îi poartă de grijă.

    Autorii manualului, referindu-se la aparitia vietii, consideră că "este vorba de un proces care a durat multe milioane de ani" ([21], p. 76), la început existând

    o "evolutie chimică" prin care s-au format aminoacizi

    si proteine. Dar acest proces ipotetic nu este analizat matematic. Elevii ar trebui să stie că din cei 200 de aminoacizi cunoscuti, doar 20 intră în componenta

    proteinelor din celulele vii.

    Aceasta este o problemă de selectionare. Aminoacizii selectionati urmează să formeze proteine. Pentru un sir de n =100 de aminoacizi grupati uniform în cele 20 de tipuri, obtinem 100/20 = 5 aminoacizi de fiecare tip. Notând n1 = n2 = ... = n20 = 5, utilizăm formula:

    C1 = n!/ n1! n2!...n20!

    Pentru calculul combinatiilor posibile:

    C1 = 100!/ 5! 5!...5! = 100!/(5!)20

    Având în vedere izomeria optică, pentru fiecare aminoacid există două variante (L si D). Pentru cei 100 de aminoacizii există:

    2100 variante.

    Numărul combinatiilor este:

    C > 10 70 x 2100

    Probabilitatea obtinerii întâmplătoare a proteinei

    este deci: P = 1/C < 1/(10 70 x 2100)

    Această valoare este foarte mică. Dar formarea unei proteine nu înseamnă încă aparitia vietii. Asa cum afirmă biochimistul Harold Klein de la Universitatea Santa Clara din California, chiar si cea mai neînsemnată bacterie are o structură atât de complicată încât pare de-a dreptul imposibil de înteles cum s-a format ea ([16]).

    în manual mai găsim scris că "experimental s-a

    demonstrat că mioglobina din celulele musculare si

    hemoglobina din sânge, care îndeplinesc în organism

    functii diferite, au origine comună" ([21], p. 82).

    Aici există o eroare de logică. Eventuala origine comună a două proteine nu poate fi dovedită experimental, pentru simplul motiv că experienta se realizează în prezent, în laborator, de către cercetători (fiinte rationale), iar originea comună ar fi fost, după estimarea unor biologi atei, în urmă cu 600 milioane de ani, prin procese naturale, fără interventia unor fiinte rationale. Activitatea coordonată a unor cercetători nu poate fi dovada originii naturale a unei substante. Autorii manualului încearcă să aducă în sprijinul ipotezei ateiste faptul că la om există mai multe tipuri de hemoglobină ([21], p. 82). Dar aceasta nu dovedeste o "evolutie". Fiecare tip de hemoglobină are, la om, un rol bine precizat. Hemoglobina fetală

    (HbF) are o afinitate mai mare pentru oxigen decât hemoglobina HbA din sângele matern, pentru ca

    oxigenul să treacă de la mamă la făt. La făt si la nou născut, hemoglobina HbF este de tip alfa2gamma2. Lanturile gamma se deosebesc de cele beta prin existenta pe locul 143 a serinei (în locul histidinei). La adult, hemoglobina este de tip alfa2beta2. Lanturile alfa, beta, gamma alcătuiesc hemoglobine cu functii speciale în viata fătului si a adultului; ele nu sunt simple "rămăsite evolutive".

    Asemănarea lor structurală nu este o dovadă a descendentei. în plus, mioglobina si hemoglobina nu au roluri atât de diferite cum s-ar întelege din manual. Ambele au rolul de a transporta oxigen. Mioglobina din muschi transportă oxigenul de la capilarele sanguine la mitocondrii, iar hemoglobina transportă oxigenul de la plămâni la tesuturi. Din studiul curbelor de oxigenare se constată că fiecare transportor de oxigen are proprietăti optime pentru îndeplinirea functiei specifice. Totul apare coordonat în cele mai mici amănunte, ca într-un proiect realizat de o Fiintă Ratională. Ipoteza evolutiei nu este necesară. Mai mult, ipoteza evolutiei întâmplătoare nici nu poate explica această complexitate si coordonare globală. Pentru îndeplinirea unei functii, succesiunea de aminoacizi trebuie aleasă cu

    precizie. Cercetările au arătat că "orice abatere de la structura normală a globinei determină formarea unor hemoglobine anormale". De exemplu, din "înlocuirea acidului glutamic, aminoacidul din pozitia a-6-a a catenei beta, cu aminoacidul valina, rezultă

    transformarea hemoglobinei normale (HbA) într-o

    hemoglobina anormală (HbS). Prezenta acestei hemoglobine determină aparitia unei maladii metabolice numită anemia falciformă", asa cum arată si

    manualul. ([21], p. 103) Nu numai în cazul hemoglo

    binei succesiunea de aminoacizi trebuie să fie foarte precisă, ci pentru orice proteină structurală sau enzimă.

    "Chiar si mutatii extrem de mici, cum sunt cele punctiforme, care afectează un singur codon si,

    respectiv, un singur aminoacid, pot avea efecte fenotipice majore", asa cum recunosc si autorii

    manualului. ([21], p. 104)

    în sens strict, evolutia înseamnă transformarea naturală (fără interventia omului) a unei specii în altă specie, mai bine adaptată la mediu. Pentru aceasta este necesar (dar nu suficient), ca dintr-un individ I1 dintr-o specie S1 să apară un individ I2 care nu mai apartine speciei S1. Să ne amintim definitia speciei: "specia este

    o comunitate de populatii care se pot încrucisa între ele si care sunt izolate reproductiv de alte comunităti similare. Indivizii apartinând unei specii diferite nu se pot încrucisa sexuat, sau, dacă se încrucisează, hibrizii

    sunt sterili" ([21], p. 4), adică nu pot avea urmasi.

    Izolarea reproductivă este un argument împotriva evolutiei. Eventualul individ I2, sau nu are urmasi (prin încrucisare în S1), sau urmasii lui sunt sterili.

    în manual, paginile 141-208 sunt dedicate evolutionismului. Sunt prezentate asa-zisele "dovezi ale evolutiei". în realitate, nu există nici un exemplu concret de evolutie.

    Manualul precizează că "elevii care au o oră pe săptămână vor studia numai textele barate". ([21], p. 3)

    Iată ce studiază acesti elevi: Dovezi ale biogeografiei. Răspândirea plantelor si animalelor este consecinta anumitor legităti naturale. Fiecare specie ocupă un anumit areal. Analiza acestuia dezvăluie realitatea si actiunea evolutiei. ([21], p.141)

    Acesti elevi studiază doar textul prezentat. Citind cu atentie nu găsim nici o dovadă a evolutiei. Se afirmă doar că analiza arealului dezvăluie realitatea si actiunea evolutiei. Elevii sunt nevoiti să memoreze si să accepte fără dovadă. Pentru ceilalti elevi se prezintă două exemple, dar ele nu sunt dovezi ale evolutiei. în primul exemplu se spune că "pădurile de stejar au fost nimicite de vitregia climei dintre muntii Ural si fluviul Amur". ([21], p. 142)

    Se prezintă deci disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei.

    în al doilea exemplu se spune că, în prezent, "în

    emisfera sudică se găsesc reprezentanti ai unor grupe străvechi de animale, cum sunt pestii dipnoi" ([21], p.

    142) care pot respira în anumite intervale de secetă. Se consideră că ei sunt descendentii dipnoilor de la sfârsitul erei paleozoice. Specia s-a păstrat. Atunci unde este evolutia?

    Sunt prezentate apoi asa-zisele "dovezi ale sistematicii".

    Se spune că "grupele de plante sau de animale pot fi dispuse sub forma unui arbore genealogic."

    Dar acest "arbore" este un simplu desen realizat de unii biologi, pornind tocmai de la ipoteza evolutionistă. Se constată eroarea de logică: justificarea în cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce ca "dovadă" în sprijinul ipotezei evolutioniste. Mai departe se afirmă că "asemănarea este rezultatul unei descendente comune dintr-un strămos stins" ([21], p. 144).

    Aici este o altă eroare de logică. Dacă descendenta implică asemănarea, nu rezultă că ase-mănarea implică descendenta. Reciproca unei teoreme nu este neapărat adevărată. Pentru a accepta si reciproca, ea ar trebui demonstrată.

    Urmează asa-zisele "dovezi ale anatomiei comparate". După definitia organelor omoloage (organe cu functii diferite dar cu acelasi plan de organizare), găsim scris că "este logic că presupunem că identitatea planului unic de structură denotă originea comună" ([21], p. 145).

    Este aici aceeasi eroare de logică: se consideră că asemănarea implică descendenta sau originea comună. Această conceptie gresită a fost criticată de profesorul Nicolae Paulescu, în lectia de deschidere a cursului de fiziologie de la Facultatea de Medicină din Bucuresti: "Numai observatia directă a transformării dintr-o specie actuală în alta poate constitui o probă stiintifică în favoarea derivatiei. Dacă e adevărat că derivatia implică omologia organelor, inversul poate fi fals si este evident că omologia organelor nu implică deloc derivatia. Defectul de logică fiind flagrant, nici această concluzie nu are nici o valoare." ([14], p. 188).

    Manualul prezintă apoi organele analoge, organe care au functii similare la două specii, dar structură generală diferită ([21], p.145). Existenta functiei similare nu este convenabil explicată de ipoteza evolutionistă, deoarece în acest caz se consideră că nu există legătură evolutivă. Este mai normal să gândim că functia similară a fost prevăzută de acelasi Creator si a fost realizată prin metode diferite. Atât pestii cât si delfinii au fost înzestrati cu capacitatea de a se deplasa în apă. Deplasarea se realizează prin organe analoge, diferite ca structură, dar îndeplinind functia de înot. Atât albinele cât si păsările au fost înzestrate cu capacitatea de a zbura. Ele au fost dotate cu aripi actionate de muschi, dar structura aripilor diferă. Nu ne asteptăm să găsim la albine aripi cu oase si pene ca la păsări.

    Functia este importantă: desi lipsite de oase si pene, aripile albinelor functionează foarte bine.

    Urmează asa-zisele "dovezi ale embriologiei".

    "Comparându-se embrionii, la diferite clase de vertebrate, s-a observat că în prima fază toti embrionii, indiferent de clasa de care apartin, se aseamănă puternic între ei... în faza următoare apar la embrioni caracterele diferentiale de clasă." ([21],

    p. 147).

    Este normal să existe asemănări între embrioni, până la aparitia unor caractere de deosebire. De exemplu, înainte de aparitia plămânilor, un embrion de mamifer se aseamănă -tocmai prin lipsa plămânilor -cu un embrion de peste. De asemenea, înainte de aparitia membrelor. Dar plămânii apar la mamifer la un anumit moment al dezvoltării, pe când la peste nu apar. La embrionul de mamifer se dezvoltă si membrele, dar nu si la embrionul de peste. Neîntelegând normalitatea asemănării primelor stadii embrionare, biologul Ernst Haeckel formulează în 1866 asa numita "lege biogenetică fundamentală", conform căreia "sirul de forme pe care-l parcurge un organism individual în timpul dezvoltării sale de la celula-ou până la starea în care este pe deplin format, este o scurtă si concentrată recapitulare a îndelungatului sir de forme, pe care l-au parcurs strămosii animali ai acelui organism" ([21], p. 148). Există si o formulare concentrată: "ontogeneza este o recapitulare sumară a filogenezei." ([21], p.

    148) Cu timpul, cercetătorii au înteles eroarea de logică si au renuntat la această ipoteză. "Astăzi, analizând mai fin procesele la nivel molecular si genetic, embriologii se îndepărtează de această idee." ([37]) "Nu se mai spune că ontogeneza rezumă filogeneza, ci se insistă pe diversitatea ce porneste de la un plan comun." (prof.

    Marion Wassel; [37]). Este normal să gândim că acest plan comun apartine unui Proiectant.

    Manualul prezintă în continuare asa-zisele "dovezi ale paleontologiei", dar aceste exemple pot fi utilizate mai mult împotriva ipotezei evolutioniste decât în sprijinul ei. Faptul că există "fosile vii", nemodificate din timpuri vechi, este un argument împotriva ideii de evolutie. Alga colonială Botryococcus brauni, din paleozoicul inferior, trăieste si în zilele noastre, fără ca în morfologia ei să se constate schimbări importante ([34], p. 92). După estimarea unor evolutionisti, ordinul Psilofitalelor ar fi dispărut de aproximativ 150 de milioane de ani. Dar iată că Psilotum – o ferigă "primitivă" -trăieste si astăzi ([34], p.92). Există si plante din ordinul Cycadeelor, ordin apărut în urmă cu 140 de milioane de ani, conform părerii unor evolutionisti. în Africa, Asia si Australia trăiesc în zilele noastre 100 de specii din acest ordin "primitiv" ([34], p.93). Părea un lucru bine stabilit în stiinta ateistă că Metasequoia fossilis, considerat strămosul arborelui mamut, a dispărut în urmă cu 20 de milioane de ani. Dar iată că, în anul 1962, un student chinez, T. Wang, l-a descoperit vietuind în pădurile din China Centrală ([34], p. 93). Se mai află în viată si un alt arbore, Gingko biloba, din jurasic. Este întâlnit în formă spontană în sud-vestul Asiei si e cultivat în multe parcuri si grădini botanice din lume. Si în regnul animal există multe "fosile vii". Trăiesc astăzi 5 specii

    de xifosure, considerate "rude foarte bune ale trilobitilor ce stăpâneau oceanele paleozoice" ([34], p. 98). în 1952 s-au descoperit în viată câteva moluste, Neopilina galathaea, numite astfel pentru asemănarea cu cele din genul Pilina, cunoscute ca fosile din rocile siluriene ([35], p. 55). Au fost descoperiti si un fel de melci fără casă, Peripatus juliformis, "vechi de peste 500 de milioane de ani", ([34], p. 99), conform unor

    estimări realizate chiar de evolutionisti. Trăiesc astăzi si păsări de uscat, nezburătoare, din ordinul Ratitelor, având remarcabile "caractere de vechime": craniu

    asemănător cu cel al reptilelor si pene cu structură primitivă ([34], p. 100). Ele nu s-au transformat în "păsări evoluate". Se mai găsesc si sopârle Hatteria,

    mai vechi cu peste 200 de milioane de ani decât

    brontozaurii, după cum afirmă chiar evolutionistii. Ele nu au "evoluat". O altă "fosilă vie" este okapia, "o

    girafă primitivă, foarte asemănătoare cu cele mai vechi girafe, care s-au păstrat în stare fosilă" ([34], p. 100). Monotremele sunt animale în care se împletesc caracte

    re de mamifer (corp acoperit cu blană sau cu tepi, pui hrăniti cu lapte), de reptilă (variatii termice ale corpului) si de pasăre (pui născuti din ouă, cioc ca de rată). Ornitorincul si ariciul furnicar din Australia sunt astfel de animale. ([35], p. 61).

    Pentru că mult timp unele specii nu au fost găsite în viată ci numai în stare fosilă, unii biologi atei s-au grăbit să afirme că ele "au evoluat", transformându-se în alte specii. Dar recent au fost găsite si exemplare în viată. De aceea au fost numite "fosile vii".

    în manual găsim si asa-zise "dovezi directe ale evolutiei". Primul exemplu se referă la adaptarea la mediu a unor specii de coada soricelului, transportate de om din regiunile înalte ale muntilor pe malul oceanului. Se confundă adaptarea la mediu cu "evolutia". Al doilea exemplu se referă la lepidopterul Biston betularia din Anglia. La începutul secolului al XIX-lea, populatiile erau alcătuite din exemplare albe si exemplare negre. "în cursul secolului al XIX-lea, numărul exemplarelor negre a crescut masiv". ([21], p. 151). Dar aceasta nu este o evolutie, ci doar o modificare a numărului de indivizi. Exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au "evoluat" din cele albe, fiindcă existau si mai înainte împreună cu cele albe. Nu asistăm la aparitia unei specii noi. Al treilea exemplu prezentat în manual: "în experiente de laborator cu populatii de microoroganisme si de drosofile s-au obtinut transformări ireversibile ale fondului genetic al speciilor prin actiunea unor substante chimice mutagene si a radiatiilor (raze X,

    raze ultraviolete etc.)" ([21], p. 151) Dar acestea nu

    sunt mutatii spontane, ci mutatii induse, adică provocate artificial prin intermediul agentilor mutageni. Ca factori (agenti) mutageni chimici s-au folosit analogii bazelor azotate, acidul azotos, agentii alchilanti

    etc. Ca factori mutageni fizici s-au folosit razele ultraviolete, X, gamma ([25]). Prin mutatii genetice s-au obtinut embrioni fără cap si torace, insecte cu aripi curbate sau prea mici, animale fără ochi, sau bolnave de cancer. ([25], [26]). Aceste aspecte nu ameliorează specia; nu pot fi considerate exemple de evolutie. Selectia naturală elimină rapid din competitie indivizii care prezintă aceste aspecte patologice. Radiatiile ionizante (X, gamma) inhibă diviziunea celulară, sinteza acizilor nucleici si a proteinelor, rup cromozomii, declansează cresteri anormale inclusiv aparitia

    de tumori ([26]): Aceste rezultate nu conduc la îmbunătătirea speciei. Mutatiile realizate de biologi asupra plantelor sunt, în cea mai mare parte, negative.

    "Conform cu constatările lui Gustafsson, numai o proportie de aproape 0,1 la 0,2% din toate mutantele

    (de orz) studiate au fost competitive sau chiar

    superioare fată de materialul de control respectiv." ([42], p.252). în cazul mazărei, numai 1% din mutante

    pot avea interes pentru ameliorare. "Toate celelalte

    mutante sunt letale, sterile, sau fertilitatea lor este asa de scăzută, încât ele nu pot fi propagate." ([42], p. 252). Dar nici în cazurile pozitive nu s-au obtinut "specii superioare", ci doar aspecte îmbunătătite ale aceleiasi specii. De exemplu, o productie mai mare de seminte. "însă productia mare de seminte nu este în mod inevitabil echivalentă cu utilitatea agronomică. Unele din aceste genotipuri sunt foarte înalte si astfel ele nu

    sunt potrivite pentru cultura în câmp; altele sunt foarte tardive." ([42], p. 252) în plus, apare efectul foarte limitant al pleiotropiei: două caractere controlate de aceeasi genă. "Dacă un caracter specific al unei culturi

    este de interes pentru scopuri de ameliorare, acesta este

    însotit, în cele mai multe cazuri, de una sau mai multe

    caracteristici negative" ([42], p. 256) care reduc valoarea mutantului. Un exemplu foarte clar al acestei

    situatii este o genă de la mazăre, care duce la un număr crescut de seminte pe păstaie. "Acestui caracter pozitiv

    nu îi corespunde totusi cresterea asteptată de seminte, deoarece numărul de păstăi pe plantă este de regulă scăzut sub influenta aceleiasi gene. Astfel, mutanta nu este utilizată în ameliorarea mazărei, în ciuda caracterului dorit pe care îl prezintă." ([42], p. 256).

    Se vede de aici că ameliorarea unei specii nu se obtine prea usor. "Proportia mutantelor de interes agronomic în mutageneza experimentală este foarte scăzută. Este necesară o considerabilă cheltuială de timp, spatiu si bani, dacă se intentionează să se realizeze un grup de mutatii sau chiar o singură mutatie dorită." ([42]). S-au obtinut însă (în putine cazuri) mutante cu aspect pozitiv, înflorire timpurie, productivitate mare, rezis

    tentă la frig sau la unele boli. ([42]). Aceasta nu e de mirare, dacă ne aducem aminte că natura a suferit o cădere. în Vechiul Testament găsim scris: "…blestemat

    va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănesti din el în toate zilele vietii tale! Spini si pălămidă îti va rodi el si te vei hrăni cu iarba câmpului." (Facerea 3, 17-18) Sfântul Ioan Damaschin ne învată astfel: "înainte de călcarea poruncii, toate erau supuse omului, căci Dumnezeu l-a pus stăpân peste toate cele de pe pământ si din ape… Pământul producea roade în chip automat spre trebuinta vietuitoarelor supuse omului…Dar după călcarea poruncii…atunci, zidirea supusă lui s-a revoltat contra stăpânului pus de Creator, iar lui i s-a poruncit să lucreze în sudoare pământul din care a fost luat." ([5], p. 66) Natura căzută poate fi îmbunătătită, într-o anumită măsură, si prin aceste procedee tehnice de ameliorare. Manualul prezintă asa-zise "dovezi ale unitătii lumii vii" în sprijinul ipotezei evolutiei. Se afirmă că: "toate fiintele vii sunt alcătuite, în principal, din proteine si acizi

    nucleici." ([21], p. 152)

    Este adevărat că trupurile fiintelor vii contin aceste substante, dar aceasta nu arată că speciile s-au transformat unele în altele. Dacă un pictor realizează două tablouri pe acelasi tip de suport si cu aceleasi vopsele, nu vom spune că tablourile provin unul din altul. Compozitia chimică de bază a trupurilor făpturilor vii este aceeasi, pentru că ele au fost create din aceeasi

    materie.

    Nici diversitatea lumii vii nu este o dovadă a evolutiei. Ea poate fi explicată prin existenta si lucrarea Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu dovedeste că s-ar transforma un tablou în altul. Prin combinatii genetice naturale se obtine diversitatea în cadrul speciei (variabilitatea). Nu s-a observat până în prezent transformarea naturală a unei specii în alta. Diversitatea lumii vii se explică cel mai bine prin lucrarea Creatorului. De aceea, Sfântul Grigorie Teologul spune: "Gândeste-te si la varietatea si belsugul roadelor, mai ales la faptul că cele mai necesare sunt si cele mai frumoase. Gândeste-te si la puterea rădăcinilor, a sucurilor si a florilor lor, nu numai plăcute ci si binefăcătoare pentru sănătate, la gratia si calitatea culorilor, dar si la strălucirea pietrelor pretioase. Căci toate au fost puse înaintea ta, ca un ospăt de obste, câte sunt necesare si plăcute din fire. Aceasta ca, dacă nu cunosti din altceva pe Dumnezeu, să-L cunosti din binefacerile Lui si nevoia ta de ele să te facă mai întelegător." ([3], p. 43) Iar Sfântul Ioan Damaschin arată că "dintre plante si ierburi, pământul produce unele cu rod, altele pentru mâncare, altele mirositoare; florile sunt dăruite spre desfătarea noastră, spre exemplu: trandafirul si cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor." ([5], p. 66) "La porunca Creatorului, pământul a produs tot felul de neamuri de animale, de târâtoare, de fiare si de vite. Toate sunt pentru întrebuintarea potrivită a omului." ([5], p.65). "Nu este fără de folos trebuinta fiarelor sălbatice, căci omul, temându-se de ele, îl fac să-si aducă aminte si să cheme în ajutor pe Dumnezeul Care le-a făcut." ([5], p. 66)

    Se afirmă în manual că "evolutia se produce pe baza selectiei variatiilor mici." ([21], p.158).

    Dar selectia elimină din "competitie" indivizii cu performante slabe într-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explică disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor. Mutatiile sunt fenomene în-tâmplătoare si este putin probabil să fie atât de bine corelate încât să producă structuri noi, performante. Chiar autorii manualului recunosc faptul că "cele mai multe mutatii sunt dăunătoare speciei", iar "aparitia unei mutatii utile … nu reprezintă în sine un fenomen evolutiv." ([21], p. 167) Există un proces coordonat care se opune transmiterii genetice a mutatiilor. Este vorba de repararea ADN. Acest proces se opune si evolutiei, deoarece mutatia este un element necesar evolutiei. Locurile modificate din ADN sunt recunoscute de enzime speciale si sunt interpretate ca defecte. Alte enzime elimină defectele si restabilesc secventa normală.

    Referitor la repararea ADN, este interesant de

    observat faptul că ADN contine informatia necesară

    sintezei unor enzime pentru propria sa reparare.

    Complexitatea sistemului de reparare si buna corelare a activitătilor sunt imposibil de explicat prin simpla

    întâmplare.

    între paginile 198-209 manualul prezintă conceptia evolutionistă despre om. Se afirmă că "din dovezile geneticii rezultă faptul că materialul genetic uman (cromozomii si genele) este înrudit cu cel al primatelor evoluate." ([21], p. 198).

    Este si aici o eroare de logică. Din compararea a două structuri genetice nu se poate constata înrudirea lor, ci numai gradul de asemănare. Concluzia înrudirii are ca premisă ascunsă tocmai ideea evolutiei. Este adevărat că omul si maimuta au structuri genetice asemănătoare, în sensul că există multe gene comune. De aceea, compozitia proteică este asemănătoare. Dar din asemănarea compozitiei chimice nu rezultă înrudirea (descendenta). Pentru a digera hrana existentă în acelasi mediu, trupul omului si trupurile unor animale au fost înzestrate cu enzime digestive asemănătoare sau identice. Dar sinteza enzimelor este condusă genetic; de aici si necesitatea unor gene asemănătoare sau identice. Atât trupul omului cât si cel al maimutei au fost dotate cu oase, muschi, piele si deci cu gene asemănătoare sau identice pentru sinteza proteinelor din aceste structuri anatomice. Asemănarea genetică este normală si usor de explicat astfel, prin lucrarea Creatorului. Un inginer poate realiza două aparate diferite utilizând materiale de acelasi tip si componente asemănătoare.

    Subliniem faptul că asemănările sunt doar de natură materială, fizică. Trăirea duhovnicească de care este capabil omul nu se întâlneste nici la maimute, nici la alte animale. Având o trăire duhovnicească foarte slabă (aproape inexistentă), ateii constată doar asemă-nările trupesti dintre om si animale. Depărtându-se de Ortodoxie, ei nu pot avea un comportament normal. De aceea au ajuns să scrie în manualul de biologie pentru clasa a VI-a că "maimutele au un comportament comparabil cu al omului." ([18], p. 160).

    Asemănările trupesti dintre oameni si maimute nu sunt dovezi în sprijinul evolutionismului. De exemplu, Pongidele au aceleasi circumvolutiuni cerebrale ca si omul, au aceleasi grupe sanguine, se deplasează în pozitie bipedă si nu au coadă. Dar si autorii manualului recunosc faptul că "desi apropiate de om prin structura lor anatomică, pongidele nu pot fi strămosii omului." ([21], p. 201);

    Există si deosebiri importante ale craniului si scheletului fetei. Asa-zisele "organe rudimentare" nu dovedesc evolutia. Unii cercetători atei le consideră organe fără functie. Mult timp s-a crezut că apendicele vermiform este un astfel de organ. Astăzi cunoastem însă că el este un organ limfoid cu functie imunitară. La fel si timusul, are rol endocrin si hematopoietic în prima parte a vietii. Din faptul că un om nu cunoaste functia unei structuri anatomice nu rezultă că acea structură este lipsită de functii.

    Biologii atei au încercat să explice "evolutia" prin modificări climatice. în manual e scris că "specia

    hominidelor a pierdut haina de blană." ([21], p. 206).

    Dar dacă se afirmă răcirea climei, de ce s-a pierdut haina de blană tocmai atunci când a venit frigul? Iar dacă se afirmă încălzirea climei, de ce nu si-au pierdut haina de blană si celelalte mamifere?

    Din ultimele două pagini ale manualului vedem în ce confuzie se află autorii acestuia. Ei confundă "evolutia speciilor" cu întărirea sănătătii: "probabil că evolutia biologică a omului se va desfăsura pe planul ameliorării sale fiziologice… Omul viitorului va fi mai sănătos, mai capabil de muncă fizică si intelectuală decât omul actual." ([21], p.208-209).

    Concluzii

    Manualul prezintă drept realitate vechea ipoteză conform căreia acizii nucleici (ADN si ARN) au capacitatea de a înregistra sub formă codificată întreaga informatie pentru constructia organismului. în biomatematică s-a demonstrat însă că informatia referitoare la morfogeneză nu poate fi codificată în acizii nucleici. Studii recente de genetică au confirmat acest rezultat matematic. ADN-ul nu detine toate secretele formelor vii. Prin efect Kirlian si electronografie s-a pus în evidentă o matrice energo-infor-matională care păstrează forma organismului, chiar în lipsa unei părti a substantei; deci contine informatie referitoare la formă. Biologii atei nu pot explica originea informatiei.

    în cercetările unor biologi atei apare următoarea eroare de logică: din faptul că modificarea unei gene produce modificarea formei sau disparitia unei structuri anatomice se obtine concluzia că forma ar fi produsă de acea genă. în realitate, gena este necesară dar nu sufi-cientă. Nimeni nu va spune că un tranzistor produce singur imaginea unui televizor pentru că imaginea dispare dacă se defectează tranzistorul.

    Genele contin informatia referitoare la succesiunea aminoacizilor din proteine. Prin înlocuirea unui aminoacid cu altul se poate modifica functia biologică a proteinei; deci succesiunea nu este întâmplătoare. Fiecare proteină are un rol bine precizat. Chiar si vietătile considerate "primitive" au o mare complexitate biochimică: bacteria Escherichia coli are un sistem enzimatic cu peste 600 de enzime diferite; ea codifică peste 2000 de lanturi polipeptidice diferite cu functii speciale. Toate reactiile sunt bine corelate: se produce numai ce este util, în cantitătile necesare, la momentul oportun si ca răspuns la cerinte precise. Simpla întâmplare nu poate explica această complexitate si coordonare. Biologii atei încearcă să înteleagă existenta unui program genetic fără programator.

    Izolarea reproductivă a speciilor este un argument împotriva ipotezei evolutiei. în manual se afirmă că s-a demonstrat experimental originea comună a unor proteine. Afirmatia contine o eroare de logică. Originea unor substante apartine trecutului si nu poate fi dovedită experimental. Asemănarea structurală a unor tipuri de hemoglobină nu este o dovadă a descendentei. Lanturile alfa, beta, gamma alcătuiesc hemoglobine cu functii speciale în viata fătului si a adultului; ele nu sunt simple "rămăsite evolutive".

    Nu există "dovezi ale biogeografiei". Se prezintă disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei.

    Nu există "dovezi ale sistematicii". "Arborele genealogic" este un simplu desen realizat de unii biologi atei, pornind tocmai de la ipoteza evolutionistă. Se constată eroarea de logică: justificarea în cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce apoi ca "dovadă" în sprijinul ipotezei evolutioniste.

    Nu există "dovezi ale anatomiei comparate" în sprijinul evolutiei. Dacă descendenta implică omologia orga-nelor, omologia nu implică descendenta. în plus, evo-lutionismul nu poate răspunde la întrebarea: de ce există organe cu aceeasi functie la specii între care nu există legătura filogenetică? Aici este mai normal să gândim că functia a fost prevăzută de acelasi Creator si a fost realizată prin metode diferite.

    Nu există "dovezi ale embriologiei" în favoarea evolutionismului. Asemănarea superficială si trecătoare a unor embrioni nu implică descendenta lor. Este normal să existe unele asemănări între embrioni, în stadiile initiale, până la aparitia unor caractere de deosebire. Asa numita "lege biogenetică fundamentală" formulată de Haeckel în 1866 este astăzi abandonată chiar si de evolutionisti.

    Nu există "dovezi directe ale evolutiei". Exemplul lepido-pterului Biston betularia arată o modificare a procentajului de indivizi, nu o evolutie. La început se întâlneau exemplare albe si negre; apoi exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au "evoluat" din cele albe, fiindcă existau si mai înainte, împreună cu cele albe.

    Nu se poate sustine evolutionismul prin "dovezi ale paleontologiei". Faptul că există "fosile vii", nemodificate din timpuri vechi, este mai curând un argument împotriva ideii de evolutie, nu în favoarea ei. De asemenea se confundă adaptarea la mediu cu "evolutia". Adaptarea există, dar nu depăseste cadrul speciei. Manualul prezintă exemplul de adaptare, nu de evolutie. Până în prezent nu se cunoaste un caz concret de evolutie naturală.

    Unitatea lumii vii nu implică evolutia. Faptul că fiintele vii sunt alcătuite din proteine si acizi nucleici nu arată că s-au transformat unele în altele. Dacă un pictor realizează două tablouri pe acelasi suport si cu aceleasi vopsele, nu vom spune că tablourile provin

    unul din altul.

    Nici diversitatea lumii vii nu este o dovadă a evolutiei. Ea poate fi explicată prin existenta Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arată că s-ar transforma un tablou în altul. O sursă a diversitătii vietuitoarelor este si variabilitatea, dar ea nu depăseste limitele speciei. Nu s-a observat transformarea unei specii în alta.

    Asa zisele "organe rudimentare" nu dovedesc evolutia. Unii atei le consideră organe fără functie. Mult timp s-a crezut că apendicele vermiform este un astfel de organ. Astăzi cunoastem însă că el este un organ limfoid cu functie imunitară.

    Din faptul că un om nu cunoaste functia unei structuri anatomice nu rezultă că acea structură este lipsită de functii. Se afirmă în manual că

    "evolutia se produce pe baza selectiei variatiilor

    mici".

    Dar selectia elimină din "competitie" indivizii cu performante slabe într-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explică disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor.

    Asa cum scrie în manual,

    "au sanse de supravietuire variatiile utile si cele

    indiferente".

    Dar cercetările arată că cele mai multe mutatii sunt dăunătoare, unele chiar incompatibile cu viata; urmează mutatiile indiferente, dar ele nu aduc un progres, o evolutie. Chiar autorii manualului recunosc faptul că

    "cele mai multe mutatii sunt dăunătoare speciei", iar "aparitia unei mutatii utile… nu reprezintă în sine un fenomen evolutiv".

    Selectia artificială nu este o dovadă a evolutiei, deoarece se realizează prin interventia omului.

    Mai demult, biologii atei spuneau că "functia creează organul". Este aici o eroare de logică, deoarece functia nu poate exista înaintea organului. Astăzi, chiar evolutionistii au renuntat la această ipoteză.

    Asemănările dintre oameni si maimute nu sunt dovezi în sprijinul evolutiei. De exemplu, Pongidele au aceleasi circumvolutiuni cerebrale ca si la om, au aceleasi grupe sanguine, se deplasează în pozitie bipedă si nu au coadă. Dar si autorii manualului sunt nevoiti să recunoască faptul că, "desi apropiate de om prin structura lor anatomică, pongidele nu pot fi strămosii omului", deoarece există si multe deosebiri ale craniului si ale scheletului fetei.

    Biologii atei încearcă să explice "evolutia" prin modificări climatice. în manual e scris că "specia hominidelor a pierdut haina de blană". Dar dacă se afirmă răcirea climei, de ce s-a pierdut haina de blană tocmai atunci când a venit frigul? Iar dacă se afirmă încălzirea climei, de ce nu si-au pierdut haina de blană maimutele si celelalte mamifere?

    Din ultimele două pagini (208, 209) ne dăm seama în ce confuzie se află autorii manualului, care confundă evolutia speciilor cu întărirea sănătătii.

    BIBLIOGRAFIE

    I. GENETICA SI EVOLUTIONISMUL

    Bibliografie selectivă

    1. "Biblia sau Sfânta Scriptură", Bucuresti, 1991.

    1. Dumitru Stăniloae, "Teologia dogmatică ortodoxă" (vol. 1), Bucuresti, 1996.

    2. Sfântul Grigorie de Nyssa, "Scrieri ", Bucuresti, 1998

    3. Nicolae Paulescu, "Notiunile de Suflet si Dumnezeu în fiziologie", Bucuresti, 1999.

    4. P. Raicu, "Genetica", Bucuresti, 1992.

    5. T. Crăciun (coordonator), "Genetică vegetală", Bucuresti, 1991.

    6. N. Botnariuc, "Evolutionismul în impas?", Bucuresti, 1992.

    7. E. Schrodinger, "Ce este viata? si Spirit si materie", Bucuresti, 1980.

    8. H. M. Morris, "Creationismul stiintific", Bucuresti, 1992

    9. Colectia revistei "La Recherche" (1990-1999).

    II. EVOLUTIONISMUL îN MANUALELE SCOLARE. ERORI DE RATIONAMENT.

    Cărti de Teologie Ortodoxă

    1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod,

    1992

    2. Noul Testament, versiune revizuită de I.P.S. Bartolomeu, Editura Institutului Biblic si de Misiune, 1995

    1. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, 1993

    2. Sfântul. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic, 1998

    3. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, 1993

    6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, I, 1987

    7. Sfântul Ioan din Cronstadt, Viata mea în Hristos, 1995

    8. Protosinghel Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile si incontestabile din Biserica Ortodoxă

    9. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 1, 1996

    10. Sfântul.Teofan Zăvorâtul, Ce este viata duhovnicească, 1997

    Cărti de Apologetică Ortodoxă

    11. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Mihai Valică, Meditatii la medicina biblică

    12. Arhim. Cleopa Ilie, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, 1996

    13. Ilarion Felea, Religia culturii, 1994

    1. N.C. Paulescu, Fiziologie filozofică I,

    2. I.Gh. Savin, Apărarea credintei, 1996

    16. Ion Vlăducă, Elemente de Apologetică Ortodoxă, 1998

    Manuale scolare

    1. Marin. Andrei, Ion Popescu, Florica Mărăscu, Maria Soigan, Biologie IX, Ed. Didactică si Pedagogică, 1996

    2. Maria Brândusoiu, Constanta Androne, Biologie VI, Ed. Didactică si Pedagogică, 1998

    19. Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean, Aurora Mihail, Biologie V, Ed. ALL 1997

    20. Gh. Năstăsescu, Zoe Partin, Biologie X, Ed. Didactică si Pedagogică, 1997

    21. Petre Raicu, Nicolae Coman, Bogdan Stugren, Doina Duma, Florica

    Mărăscu, Biologie. Genetică si evolutionism, XII, Ed. Didactică si Pedagogică, 1997

    22. I. Teodorescu, L. Gavrilă, M. Matei, V. Braghină, F. Tibea, I. Bădără, Biologie. Genetică, ecologie, evolutionism, VIII, Ed. Didactică si Pedagogică, 1997

    Alte lucrări stiintifice

    1. Mircea Alexan, Ovidiu Bojor, Fructele si legumele - factori de terapie naturală, 1983

    2. N. H. van Blyenburgh, Tous différents. Pourquoi?, Science&Vie, hors serie 200, sept 1997, pg. 50-52

    1. Marius Cârlan, Elemente de genetică animală normală, 1996

    2. T. Crăciun, I. Tomozei, N Coles, Galia Butnaru, Genetica vegetală,

    1991

    27. P. Darlu, A quelle distance sommes-nous de nos voisins singes?, Science&Vie, 200, sept. 1997

    1. Constantin Dumitrescu, Brad Segal, Rodica Segal, Citoprotectia si alimentatia, 1991

    2. Y. Hérault, D. Duboule Comment se construisent les doigts, La Recherche 305, janvier 1998

    1. J.J. Kupiec, P. Sonigo Eloge du hasard et de la sélection. L’A.D.N. ne detient pas tous les secrets des formes vivantes, La Recherche 305, janvier 1998

    2. Langaney, Pourquoi nos "genes de comportement" sont-ils des fictions?, Science&Vie, 200, sept. 1997

    3. L.Mester, Zoologia vertebratelor. Amphibia, 1987

    33. Gh. Mohan, P. Neacsu, Teorii, legi, ipoteze si conceptii in biologie,

    1992

    34. Tudor. Opris, Mica enciclopedie pentru tineret, cartea 2, varietatea lumii vii, 1994

    1. Tudor Opris, Zoologia, 1997

    2. Valeriu Rusu, Traian Baran, Dimitrie D. Brănisteanu, Biomembrane

    si patologie, 1991

    1. L. Schalchli, Comment notre cerveau s'est-il forme?, Science&Vie 200, sept. 1997

    2. M.P. Schutzenberger, Lacunele darwinismului, Scara, Treapta a treia

    39. Petru M. Suster, Tachinidele si problema selectiei naturale, Revista

    V. Adamachi, vol. XIV, nr. 2, aprilie, 1928

    40. C. B. Thaxton, W. L. Bradley, R. L. Olson, Misterul originii vietii. Reevaluarea teoriilor actuale, Philosophical Library. Inc., New York, 1984

    41. Maria Treben, Sănătate din farmacia Domnului, 1996

    42. Elemente de radiobiologie vegetală, coordonator Corneanu Gabriel, 1989

    43. Octavian Udriste, Cum a creat Dumnezeu universul din nimic, editura Tabor, 1994