[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





MARTURISIRI DE TAINA

In lumină neapusă am fost odată. Nu contest lucrul acesta. Eram în trup duhovnicesc, mergeam la o jumătate de metru deasupra pământului. Era un fel de boltă alcătuită din două carapace. Lumina venea din acea boltă. O lumină gălbuie foarte frumoasă si dulce la privit... Simteai o căldură duhovnicească. Pluteai în lumina asta... Am mers cât am mers si am auzit niste glasuri... Când vei ajunge la bătrânete poti să faci si sfintia ta experienta aceasta.

   - Ce experientă?

   - Experienta de viată. Ca să cunosti. La vârsta mea eu si Părintele Cleopa nu mai suntem ispititi. La vârsta sfintiilor voastre, a celor mai tineri, în fiecare zi sunteti ispititi. Eu nu mă pot plânge de ispite... ''Doamne, mă ispiteste satana...''. Nu, pentru că nu sunt... Ai să fii în experienta asta. Se opreste corpul acesta normal, pământesc si esti tot cu Dumnezeu. Te scârbesti numai la aducerea aminte că ai privit o femeie si ti-a plăcut cândva. Te scârbesti. Eu sunt uneori în stare să mă scuip singur. Aceasta îmi povestea si Părintele Cleopa, când puteam veni la Sihăstria. Este demonul care se luptă cu noi.

   - Demonul care luptă si pe credinciosi si loveste si în preoti.

   - Mai ales în mânăstiri trage cu tunul cel mare, cu artileria grea. Cei mai vulnerabili dintre toti crestinii sunt călugării! Ei duc lupta direct. Sigur că da. Satana are o artilerie foarte puternică. Probabil că din când în când mai cade si câte unul... Cade lamentabil de tot.

   - Când cade se prăbuseste total, până în fundul gropii!

   - Până nu-l dărâmă nu-l lasă în pace. De aceea, eu mă uit cu mare îndoială la băietii tineri care vor să intre în viata monahală. Noi ne mântuim prin credintă si prin fapte bune. Iar faptele bune nu se pot face fără apartenenta Sfântului Duh la noi. Dacă pierzi din vedere asta si spui: "Ei, am făcut si eu ceva bun! Sunt sigur de Rai!" Esti în mare primejdie. Eu mă tem că traista mea este goală, eu care plec la drum. Am făcut ce-am putut. Mă spovedesc si eu săptămânal; poate mai des decât un călugăr, că-s pe sfârsite. Este bine să fie omul pregătit pentru marea călătorie. Am murit de două ori, părintilor, si am fost fericit când am murit! Am murit de două ori si am fost fericit părinte, că mă duc la Dumnezeu. Am simtit asta.

   - Cum ati murit?

   - Inconstient. Dar am trecut în cealaltă lume, stând lat aici, pe pat. M-am trezit după 3-4 ore din comă. In timpul ăsta am călătorit pe o câmpie înflorită si luminată, nu de soare, nu de lună; ci pe boltă era o lumină portocalie, o lumină de aur. Mă uitam si mă închinam. Eu eram întreg.

   - Aveati trupul aici, pe pat?

   - Mă vedeam în grădină. Mă vedeam si mă feream să nu rup nici o floare, călcând pe jos. Toate florile erau până la genunchii mei si eu călcam foarte încet. Eram singur si mă uitam înainte să nu rup vreo floare, vreo tulpină de floare. Era un miros îmbătător, care nu-l găsesti în nici un fel de parfum. Eram singur si-mi ziceam în mine: "Dar îngerul meu unde-i? Dar satana si ispititorul care mă duce până la Judecată, unde-i?" Nu erau. Eram absolut singur. Nu mă simteam nici străin, nici singur. Eram în lumină! Lumina nu era albă, ci era portocalie. Cât vedeai cu ochii, bolta se sprijinea pe un munte. Era un ses infinit presărat cu flori. Nu am întâlnit nici un curs de apă în drumul meu. Am mers mult. Aproape pierdusem orizontul din spate, de unde venisem si de unde plecasem. Si la un moment dat se făcuse un fulger foarte puternic, care mi-a luat vederile si m-am trezit. Eram perfect constient. Era ora trei noaptea. Deasupra mea plângea maica Maria! Nu Maica Domnului, ci sora Părintelui Ioanichie. La picioare o altă călugărită stătea în genunchi si plângea...

   - Asta, la ora trei noaptea?

   - Am întrebat cât este ceasul. De atunci nu am mai avut nici o criză. Nu-s grele. Crize de inimă, dar sunt mortale.

   - Si cea de-a doua? Ati spus c-a mai fost încă odată...

   - A fost mai frumoasă, dar n-am voie s-o povestesc. Asa mi-a făcut îngerul: ssst! Si m-a bătut pe umeri! M-a adus înapoi... Nu pot! Poate pe patul mortii s-o scriu!

   - Suntem noi, poate, prea păcătosi, de asta nu v-a lăsat Duhul Sfânt s-o spuneti!

   - Nu era Duhul Sfânt, ci îngerul păzitor! Era un tânăr foarte frumos, o dată. A doua oară, era o tânără foarte frumoasă, care m-a luat din prag, de aici. Era de înăltimea usii si mi-a făcut semn să merg. M-am ridicat de pe pat să merg, dar nu mai eram eu, adică eram îmbrăcat într-o cămasă si-o pijama. M-a luat de umeri, m-a scos afară si după aceea m-am trezit tot într-o grădină. O maică foarte frumoasă la înfătisare, nu bătrână, tot un înger, căci îngerii nu au sex. M-a purtat foarte putin printr-o grădină, mai înflorită decât aceea. Erau tot felul de pomi si păsări care cântau. Nu era Raiul, căci ar fi trebuit să întâlnesc vreun profet acolo. Poate era un fel de anticameră a Raiului. Poate, zic eu acum! In Rai merg cei buni. Nu mănâncă mere si pere. Merge numai cu duhul. Trupul rămâne la cimitir. Merge numai duhul, iar duhul are nevoie de mâncare, dar duhovnicească. Se auzeau în depărtări cântece. Dar nu stiai de unde vin la urechile tale. Numai cântece melodioase bărbătesti. N-am auzit nici un cor feminin. Asta durează ore întregi, două-trei ore! Când mă trezesc, mai uit din detalii, dar ceea ce este fundamental în vedenie îmi amintesc. Asta este părinte, în mare!

   - Spuneati că toti o să trecem prin stările acestea?

   - Obligatoriu. Toate sufletele, când se despart de trup, călătoresc. Sunt duse de îngerul de lumină pe care îl primim la Sfântul Botez. La dreapta si la stânga este cel putin un diavol care este ispititorul îngăduit de Dumnezeu pe toată viata. De obicei sunt mai multi diavoli decât îngeri. Eu trag concluzia că au căzut foarte multi îngeri, atunci când a fost marea răzvrătire a îngerilor! Dumnezeu îi îngăduie. Sunt acuzatorii nostri. Când ajungem la Scaunul de judecată, noi singuri ne mărturisim în fata Luminii, că Mântuitorul se arată ca un glob de lumină mai strălucitor decât soarele. Noi singuri începem a spune păcatele noastre. Nu ne întreabă: De ce ai suduit? De ce cutare sau cutare...? Spune, suflete, spune! Alt grai! N-ai gură acolo. Esti o bilă mai mare sau mai mică de lumină. Altă lumină. Si nu-i lumina neapusă în care se complace Bunul Dumnezeu. Este o lumină creată totusi. O lumină în care plutesc îngerii care sunt mai aproape de noi. Am avut si viziunea asta. Că în fata Tronului de judecată spui tot, dar spui cu mare rapiditate. Este un alt fel de exprimare. Si cei buni si cei răi se acuză. Se acuză! Nimeni nu vorbeste eventual de bunătătile pe care le-a făcut pe pământ. Vorbeste numai de răutăti! Eu stiu c-am ajuns până la capăt si, în cercetarea lui Dumnezeu, am simtit mâna lui Dumnezeu si m-am trezit pe pat. Dar Dumnezeu nu era Dumnezeu cu chip. Era o lumină dumnezeiască. O lumină rotundă. Nu ti-L închipui pe Dumnezeu cu barbă, cu mustăti sau pe Iisus Hristos ca la 30 de ani. Nu. O lumină negrăită! O lumină înaintată. Si tu erai tot o lumină foarte palidă, în comparatie cu lumina îngerilor care te însoteau si cu lumina cerească! Iar satana era rămas în urmă, la o distantă mare. Nu îndrăznea să se apropie de Dumnezeu. Nici nu scheuna, nici nu plângea. Acuza! Când i-a venit rândul, i s-a dat voie să acuze. Exact ca la tribunal. Adică oamenii au făcut un tribunal de judecare a lui Dumnezeu. Si scurt, este destul să te consideri păcătos. Eu am spus asa, exact ca la bărbatul cel din Evanghelie: Cred, Doamne, ajută necredintei mele! Cu asta am început.

   - Asta a fost atunci, a doua oară? Si cât timp a durat, Părinte Dumitre? O oră, două, trei?

   - Nu stiu cât. Eu m-am trezit la ora trei. De la 12 la trei noaptea. A tinut mult călătoria. Foarte mult!

   - In timpul călătoriei se vedea ceva prin văzduh? Diavoli sau îngeri?

   - Nimic. Simti o fortă care te-mpinge din spate. Altă lume. Altul este sufletul omului si altul spiritul îngerului. Nu-i plămădit din aceeasi materie. Nici nu suntem făcuti egali cu îngerii, ci suntem asemenea lor până la un punct, în cunoastere. Da. El zboară. N-are aripi. Traversează spatiile în alt fel. Eu călcam, călcam cu picioarele. N-am căpătat aripi. Mâinile nu mi s-au făcut aripi. Călcam pe picioare. Nu tare, că mă temeam. Parcă plantele plângeau, dacă le călcam si căutam să pun vârfurile picioarelor printre două plante. Eram si ametit de parfumul acestei grădini în care eu nu vedeam pe altii. Dar poate nici altii care erau acolo, nu mă vedeau pe mine. Când mergeam pe un anumit drum, mergea mai întâi îngerul si mă conducea. Ingerul nu mă ducea direct prin mijlocul grădinii.

   - Ingerul era un fel de lumină sau tot asa cu aripi?

   - Nu, nici un fel de aripă. Nimic. O lumină lunguiată, asa ca un glob rotund, dar mai mare, aproape de mărimea omului. Si omul rămâne tot la mărimea lui, ca si cum ar fi o carcasă în care stă sufletul tău. Nu-i liber. Este un fel de carcasă, tot spirituală; că imediat după moarte sufletul este spirit. N-are nici o calitate omenească, materială. Este duh. Duhul omului. Merge la judecată. La Judecata obstească vom fi si-n trup. Trupul însă se înduhovniceste. Fără trebuintă materială. O să ne cunoastem amândoi, o să ne dăm "bună ziua".

   - Acolo sus?

   - Da. Popoarele se adună pe neamuri, pe împărati, pe regi si voievozi, pe familii, la Judecata obstească. Este un fel de răstimp, până când apare Mântuitorul, în care luăm contact cu părintii. Ne adunăm pe familii, pe popoare si în mijlocul popoarelor, familie lângă familie.

   - Si cu prieteni, cu colegi, cu cunoscuti?

   - Cunoasterea noastră va fi mult mai perfectă decât acum.

   - O să ne întâlnim cu cei pe care i-am îndemnat să se pocăiască si nu s-au pocăit?

   - Si cu buni si cu răi ne vom întâlni. Abia atunci se face dezlipirea bunilor de răi. "Duceti-vă în iad! Mergeti în rai!", spune Mântuitorul acolo. Acestea sunt cele două sentinte. Mi-ati dat să mănânc, mi-ati dat să beau, m-ati căutat când eram în temnită...

   - Dumnezeu stie cât timp mai este până la judecata universală!

   - Mântuitorul spune: Nu este al vostru a sti tainele lui Dumnezeu. Acest lucru stă în cunostinta Tatălui ceresc. Nu stie nici Fiul, în umanitatea Lui.