[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





O SEARA CU PARINTELE DUMITRU

   - Ati fost bolnav zilele astea?

   - Da, Părinte Ioanichie, era să mă duc la Dumnezeu... Ce-am văzut!... Ce frumusete!... Nu cred să-mi pară rău!... Dar îti voi spune data viitoare... Cei de la Sihăstria sunteti cei mai zbuciumati...

   - V-a bucurat Dumnezeu cu putin har de dincolo, cu o mică bucurie duhovnicească.

   - Mare minune, părinte!

   - V-a îngăduit Dumnezeu să mai stati cu noi oleacă. Poate mai stati măcar vara asta...

   - As mai avea oleacă de treabă. Dar nu-i voia mea, Părinte Ioanichie.

   - Vorbiti cu Domnul să vă mai lase printre noi. Unde să se mai ducă lumea asta? Cu adevărat credinta poporului o tin tăranii acestia credinciosi.

   - Eu am spus altceva. Credinta ortodoxă, în cei 50 de ani, a fost mentinută de mânăstiri si de femeile credincioase! Ele au trecut peste orice opreliste si tot ce are Biserica noastră ca traditie, ele au păstrat. Ele nu s-au temut. Si la răstignirea Domnului, ele au stat lângă mormânt până L-au îngropat. Evreii de atunci nu-si puneau mintea cu femeile. Era si asta o treabă. Femeia era foarte dispretuită. Acum se spune că este egală cu bărbatul, dar nu-i chiar asa; totusi e un fel de egalitate între femeie si bărbat. Este în fiecare acelasi suflet, care valorează mai mult decât toată lumea. Ca suflet, bărbatii sunt egali cu femeile. Si totusi, nu-i asa. S-a constatat că bărbatul are cu 150 de grame de creier mai mult decât femeia, iar femeia este făcută din coasta bărbatului. O păpusă mică...

   - Va să zică, atât a iesit dintr-o coastă?

   - Da. Si Adam a trebuit s-o crească, să-i cânte, s-o descânte... Dumnezeu este vesnic prezent. El trăieste vesnic în prezent. Nu există timp si spatiu la El. In aceleasi conditii a trăit si omul, până a fost scos afară din Rai. Toti cei mântuiti nu mai au timp si spatiu. Nu-i zi si noapte, nu-i iarnă si vară. Sunt conditii bune pentru cei buni si pedepse grele pentru cei răi. Dacă ar vrea Dumnezeu să fim găsiti cu 51% fapte bune! Eu cred că si dacă ar fi 50%, balanta e înclinată de bunătatea lui Dumnezeu.

   - Dar dacă este sub 50%, credeti că Domnul ne primeste cu 30-40%?

   - Ne primeste Cel atotdrept si milostiv!

   - Spune că nimic spurcat nu va intra în Impărătia lui Dumnezeu. Dacă 30% este păcat în om, este spurcat?

   - Dar atunci cine mai este vietuitor al Raiului? Cine se mai poate mântui atunci? Trebuie să întelegem ceva noi doi si cu fratele: Raiul nu are o singură despărtitură. In casa Tatălui Meu multe lăcasuri sunt. Imprejur 12 subalterni: Iisus cu ucenicii. Este de presupus că sunt mai multe categorii si este loc unde stau Sfintii Apostoli, unde stau Profetii, Mucenicii si tot asa, ultimul crestin mântuit. Există anumite ceruri. Catolicii zic "despărtăminte". In Rai nu poti să-i pui laolaltă pe credinciosi cu cei ce au murit în păcatul curviei. Nu este vorba de un foc, ci de o constiintă care arde tare. Tot un foc este si acela. Incă mai ceva, că este vesnic. Constiinta merge cu omul. Trupul, la cimitir. Constiinta, mintea, ratiunea, ele fac parte din suflet. Noi l-am compartimentat în trei părti, dar el este una, sufletul omului. El este suflat în noi. Aici, la cimitir rămâne trupul meu, ambalajul. Templul duhului omului merge la prefacere. Mai rămân oasele, apoi si ele se macină. Am văzut niste morminte foarte vechi aici, la Cucuteni. Sunt morminte de acum 5000 de ani. Nu a mai rămas decât oleacă de praf, nu mai sunt oase. Dacă este aur si argint, acolo a fost un sef de trib cu coroană. In locul oaselor a rămas un praf foarte fin. Cel mai mare arheolog român a fost Vasile Pârvan. Iar el s-a ocupat de Dobrogea. Acolo unde ai băgat un hârlet în pământ, ai dat de urme. Ea a fost în calea tuturor popoarelor. Rusii, când plecau pe jos la Ierusalim, prin două locuri plecau: prin Dobrogea sau prin Caucaz. Spun bătrânii că atunci când veneau rusii la Ierusalim, erau atât de evlaviosi, încât toată lumea le făcea loc si mergeau în genunchi de la intrarea în Ierusalim. Mata ai fost la Ierusalim. Ai văzut ce biserici au? Aceasta apartine de regimul tarist.

   - Mare credintă! Plângeau, se rugau si sărutau pământul.

   - Am să-ti spun ceva. Stăteam odată la Oranki. Era o secetă cumplită. Acolo sunt păduri si poieni. Si cum lucram noi la un depozit de lemne, aveam conditii foarte usoare si aveam o asistentă sanitară foarte cuminte si foarte credincioasă. Imi spunea totdeauna: ''Sărut mâna, batiusca!'' Si-mi spune într-o zi: ''Azi, batiusca, vine un preot rus foarte credincios la izbuc (fântână), să facă rugăciuni pentru ploaie. Stai pe aici!'' Nu eram multi, vreo 18 români. Toti crestini si aer curat. Si, într-adevăr, la ora 12 apar din pădure, pe diferite cărări, multe grupuri de oameni, femei si bărbati. Mai mult femei. Ieseau din păduri, că acolo nu erau fiare sălbatice, că nu aveau ce mânca. Iarna durează mai multe luni. Si au apărut foarte multi oameni cântând, cum ar fi la noi "Oastea Domnului". Noi eram păziti de "ceasovoi" (paznici, militari vechi, bătrâni). Si vine un preot fără un ochi, scăpat din Siberia, preot itinerant. Umbla din sat în sat. Erau sate de circa 15 case si mergea din loc în loc după ce făcea rugăciunile. Erau zeci de mii de oameni care se tineau după el. Era un bătrân foarte scorojit, foarte slab. Acolo era un izbuc, o fântână din care, din când în când, sărea apa, dar nu la oricine. Stăteai cu mâna pe colacul fântânii si spuneai o rugăciune. Dacă erai bun la Dumnezeu, venea apa, dacă nu, nu venea. Era o apă ca aurul, ca din munte. Părintele s-a asezat pe colacul fântânii si oamenii cântau cântece religioase. Eu am apucat acelasi lucru si în Basarabia. Oamenii erau răzesi. Mergeau la biserică. Iar după masă se adunau pe familii si aduceau galoane (sticle de trei litri cu vin) si cântau. Ne uitam unii la altii, se închinau si paznicii si ne-am strâns foarte aproape de fântână. Preotul nu avea cruce la gât. Eu aveam o cruciulită la gât din os de cămilă si preotul rus se uita la mine. Cineva i-a spus că eu sunt preot. M-am închinat. S-a închinat si el. A început slujba de sfintirea apei. Spuneam si eu rugăciuni de ploaie în limba română. Eram tânăr si rosteam tare rugăciunile. Toti erau în genunchi, toti cântau si plângeau. Alti paznici ne-au oprit să ne apropiem. Era si un jidan care trebuia să raporteze. Părintele era foarte slăbit si am făcut împreună aghiasma. El avea o servietă cu tot ce trebuia pentru a săvârsi chiar Sfânta Liturghie, dar improvizat, nu avea carte. Repeta slujba de trei-patru ori pentru că toti oamenii voiau să fie stropiti cu aghiazmă. Era o masă enormă de oameni. M-am suit pe un bolovan si le-am vorbit circa o oră, într-o rusă cam peticită. Oamenii ne-au îmbrătisat. Am mâncat împreună si ne uitam în sus să vedem dacă plouă. Am văzut un punct negru pe cer. Ardea soarele tare. A apărut dinspre pădure o ceată care venea înspre noi si toată lumea ne-am ridicat si ne-am îndreptat spre pădure. Când ne-am apropiat, a tunat puternic, cu ecou. Toată lumea am stat în ploaie si ne-a udat până la piele. A plouat două-trei zile la rând. Oamenii erau itineranti si s-au împrăstiat. Ei ne-au dat bunătăti si un pahar cu must. Am plâns împreună! Nu ne puteam despărti... Pe mine m-au băgat imediat la carceră, între două scânduri, dar eram fericit. Când am iesit mă bătea vântul; mă clătinam. La început nu aveai voie să te rogi, nici chiar seara. Dar până la sfârsitul războiului s-a ajuns la o libertate religioasă, de am făcut si Sfânta Liturghie, în aer liber - vara; si în sala de mese - iarna. Când făceam Sfânta Liturghie pe platou, veneau si preoti catolici la Liturghia în româneste. ''Noi n-am stiut cât este de frumoasă Ortodoxia, ziceau ei. Noi v-am considerat înapoiati!'' Eu am botezat într-o zi vreo trei sute de rusi într-un lac cu apă curată. M-au scos din lagăr noaptea spunând că sunt doctor si să-i consult... Eu am scos o foaie, "Ziua Domnului", împreună cu alti patru preoti, pentru popor; si o alta, "Insemnări crestine", care avea 120 de pagini, până la război, în Bucuresti.

   - Aveau altădată preotii mai multă evlavie în comparatie cu cei de azi?

   - Eu apartin trecutului. Eu am răspuns la această întrebare: omul sfinteste orice profesie. Aceia sfintesc profesia, care cred în ceea ce fac si mai ales în preotie! Aceia trăiesc exact preotia recomandată de Sfintii Apostoli. Un exemplu: Preotul Gala Galaction. Era fiu de bogătas si a făcut Teologia la Cernăuti. După ce a terminat cel mai bun liceu din Bucuresti, "Spiru Haret", nu s-a întors de la Cernăuti fără doctorat. A intrat în serviciul Bisericii si a devenit inspector bisericesc. Are cărti scrise despre aceste peregrinări ca inspector bisericesc. Era un crestin deosebit. El umbla exact în uniforma lui Tolstoi, cu cizme, chiar în Bucuresti la catedră, cu culion înalt, nu ca astea de acum; barbă mare si plete pe umeri, desăvârsit vorbitor si cunoscător al problemelor crestine. Trăia ce spunea! Odată m-am dus în Cismigiu. Stiam că vorbea el. Si s-au adunat acolo mii si mii de oameni. Nu vorbea mai mult de 20 de minute, dar totul era pasiune. Si avea si un ajutor bun, pe Lascarov Moldoveanu, un crestin deosebit. Mai era si un preot bun - Ciolanu din Buzesti. Altul - Toma Chiricută, la Zlătari. Părintele Galeriu i-a fost ucenic... Popoarele adună ca într-un pahar toată potenta spirituală până se umple paharul. Este tot ce poate da un popor la un anumit moment. Si apoi rămâne gol si trebuie să treacă alte generatii până se umple iar cu valori. Pot fi preoti buni profesionisti, dar cu vocatii sunt foarte putini, asa cum a fost Toma Chiricută etc. Asa spunea un preot greco-catolic în închisoare: ''Si aceasta este o profesie dacă o faci din inimă''. Iar eu i-am spus: ''Dacă o faci din inimă, nu este profesie, este vocatie. Este o lucrare între el si Dumnezeu!''

   - Un dialog mutual tainic.

   - Eu pot tine un cuvânt la rece despre Sfânta Treime. Aici nu trebuie să devii patetic - raportul dintre Tatăl, Fiul si Sfântul Duh -, ci rational. Dar eu pot vorbi despre suferintele Sfântului Gheorghe ca martir si atunci este o predică emotivă, care merge direct la inimă.

   - Si aceasta te schimbă!

   - Este mai puternică. Preotii pe care i-am cunoscut eu: Toma Chiricută din Botosani, Toma Gherasimescu din Bacău si Petru Chirică din Iasi, au făcut epocă. Toma Chiricută era preotul intelectualilor. Si era de dimineată până noaptea târziu în biserică. Când mă duc la Bucuresti intru în amintirea lui si sărut si Sfintele Moaste. Pe atunci omul nu intra si iesea repede din biserică, ci-si căuta un locusor si astepta sfârsitul slujbei. Toma Gherasimescu era celibatar. A vândut pământul si a cumpărat un automobil si o tipografie. Il ajutau băietii de la Teologie si Seminar. S-a purtat admirabil si-n puscărie. Si vă spun, când se va scrie vreodată Istoria misiunii moderne a Bisericii Ortodoxe Române, ăsta este principalul misionar: Toma Gherasimescu, prin presa pe care el o tipărea. Ajunsese la peste 20 de volume pe care le reedita si la preturi foarte ieftine. Forma ucenici care îl ajutau. El a scris "Pe drumul Damascului". Toma Chiricută a lucrat pentru intelectuali, iar Toma Gherasimescu pentru popor. El a câstigat întâi pe teologi, apoi toată universitatea. Erau sapte mii de studenti, la toate facultătile din Capitală. Ei întâi îl ascultau pe Gherasimescu, apoi răspândeau brosurile; apoi se adunau luni, miercuri, vineri la paraclis pentru rugăciune.

   - Părintele Nicodim Măndită a câstigat lumea prin brosuri si spovedanie.

   - Ca Părintele Paisie al dumneavoastră!

   - Cel mai bun canon pe care îl dădea Părintele Nicodim era că după ce te lăsa o jumătate de zi să meditezi la păcate si să le notezi, te mai lăsa un sfert de oră să-ti aduci aminte de alte păcate, ca să-ti facă apoi dezlegarea finală. Asa erau unii la partea întâi, altii la partea a doua a spovedaniei, altii la dezlegarea finală. Oamenii parcă zburau de la usa lui. Canonul de bază, pe lângă lectură, era format din metanii. Nu dădea multe. Mai dădea si zile de post. ''Si bursucul posteste, dar după ce mănâncă plesneste''; si să citească cărti sfinte, Noul Testament si Biblia, că de acolo vine puterea omului. Deci, citirea cărtilor sfinte era esentială. Toti ucenicii lui au fost buni cărturari. Nici un ucenic de-al său n-a fost înselat de sectanti, căci stiau bine învătătura Bisericii. Dar continua canonul: ''Te duci acasă, dar când vii, în celălalt post, mai aduci doi ucenici!'' Si fiecare la rândul său avea canon să facă la fel, care era mai bine format. El a făcut o revolutie duhovnicească în tară prin spovedanie. Nici un duhovnic nu a avut ucenici, care să reziste peste ani asa de mult ca ucenicii Părintelui Nicodim. Are azi zeci de mii de ucenici în tară.

   - Mai era Părintele Gheorghe Rosca, care a avut ucenici pe Părintele Sofian Boghiu si Felix din America. In închisoare s-a purtat cel mai bine Părintele Benedict Ghius.

   - A avut lucrare interioară si tare frumos a mai murit!

   - Cei care s-au lepădat în închisoare n-au avut esentă morală. Un tăran, Tudor Popescu, nu un preot, ci un mirean s-a comportat admirabil. Mai era un profesor de limba română, care atunci când îl băteau râdea. Era din Podu Iloaiei.

   - M-am gândit ca să pun un titlu convorbirilor noastre, dacă sunteti de acord, anume "Mărturisiri".

   - Este foarte bun. Nu te obligă la nimic. Iisus a adus o noutate evanghelică, dar aceasta a amplificat crestinismul. Sfântul Apostol Pavel s-a întâlnit cu Hristos, pe drumul Damascului! El a fost botezat în duh. Crezi că este putin lucru să te întâlnesti cu Dumnezeu si să te întrebe: ''Ce vrei de la Mine?'', iar tu să zici: ''Cine esti, Doamne?'' Nu s-a multumit numai cu revelatia Domnului, ci l-a întrebat si pe Petru si pe ceilalti apostoli.

   - Cred că Pavel a fost initiat si când a fost ridicat la al treilea cer.

   - Eu nu pot fi alături de Părintele Cleopa. Ai auzit ce zice Mântuitorul tânărului: Dacă vrei să fii desăvârsit, mergi, vinde-ti toate si urmează-Mi Mie.

   - Sunteti numărat cu călugării, Părinte Dumitre!

   - Dacă as fi! Ai asistat la o călugărie? Acolo te răstignesti cu Hristos. Ce se face Sihăstria când pleacă Părintele Cleopa? Trebuie să formati ucenici. Noi am trăit separati aproape o mie de ani de Biserica Catolică. Ei au avansat în dogmele lor. Noi, ortodocsii, suntem laptele dulce al Bisericii. Nu putem să ne săturăm decât cu lapte. Nu putem suporta mâncăruri tari. Catolicii sunt lapte acru, protestantii sunt unt, zic ei, iar greco-catolicii sunt zer. Protestantii spun: ''Noi am mers la esentă. Voi sunteti cu toată traditia. La voi este tot depozitul crestin de două mii de ani!'' Noi nu suntem decât un fluier prin care fluieră Duhul Sfânt. Oricând, ce faci, si la fiecare rugăciune pe care o spui, când îti faci canonul acolo în chilie, este de fată si Mântuitorul, dar si Duhul Sfânt. Pentru că noi asa credem. Duhul Sfânt a preluat conducerea Bisericii si o duce la desăvârsire. Mântuitorul a spus: Voi trimite pe Mângâietorul. La Rusalii este temelia Bisericii crestine. Să stii că protestantii nu ne urăsc pe noi. Doar spun că suntem statici. Noi le spunem: ''Voi ati apărut la anul 1500 si nu vă puteti raporta decât la voi. Mândria noastră este că noi suntem depozitarii traditiei apostolice de 2000 de ani. Noi nu ne miscăm nici în dreapta, nici în stânga si am socotit suficientă apartenenta Duhului Sfânt la lucrarea noastră''. Pe timpul Patriarhului Miron Cristea s-a făcut greseala că s-a acceptat succesiunea apostolică a anglicanismului, din motive politice.

   - Părinte Dumitre, eu cred că o să plecati la Cer împreună cu cei pe care i-ati botezat dintre rusi si cu cei pe care i-ati împărtăsit dintre soldatii căzuti pe front!

   - Vreo 30000 de oameni! Noi nu făceam contabilitate câti botezam.

   - Care este taina trecerii prin aceste prigoane?

   - Treci foarte usor când crezi în Dumnezeu. Eu nu am putut să mă îndoiesc vreodată de existenta lui Dumnezeu. Eu nu pot concepe să te îndoiesti de prezenta lui Dumnezeu si simteam prezenta aceasta. La Jilava mă băteau pentru că predicam în fiecare zi în celulă vietile sfintilor. Eu eram deprins cu munca din celelalte lagăre rusesti. Aici era mai aspru în acea vreme, dar mi-am făcut datoria. Foarte multi frati ortodocsi si-au făcut datoria si multuesc lui Dumnezeu că am iertat pe toti din suflet. Trebuie să accepti suferinta. Dacă nu o accepti si murmuri, te împotrivesti lui Hristos si este inutilă suferinta. Cu harul lui Dumnezeu nu simti, nu te doare nimic. Este cineva care stă lângă tine. Am făcut muncă de mină si canal si n-am pătit nimic.

   - Ati mai dat si la altii câte o sperantă.

   - Tot timpul.

   - Noi vă rugăm să nu ne uitati la sfânta rugăciune.

   - Artileria dracului bate cu precădere în mânăstiri. Călugării sunt pionierii de frunte ai Sfintei Biserici. In armată pionieri sunt cei ce fac drumurile în fata noastră, cei de sacrificiu. Satana are în primire întâi mânăstirile!