[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





DE VORBĂ CU UN GRUP DE PREOTI

- Binecuvântati, Părinte Dumitru! Hristos a înviat! A venit primăvara!

- Eu sunt mâncat de frig.

- Da. Prin atâtea mine si atâtea închisori unde v-au îngropat ateii!

- Ce frumos am trăit, părinte! Dacă as trăi a doua oară viata, tot pe acolo as vrea să trec! Părinte, am fost mai mult decât un călugăr! Păi, acolo, pe sub pământ si în mine, ce vrei? Dar, interesant. Dacă ai întreba un călugăr: "Ai vrea să trăiesti în puscărie până la moarte?". "Vai, Doamne fereste!", ar zice el.

- Au fost buni călugării în puscărie?

- Modesti si foarte buni! Era si un părinte de la Schitul Rarău, foarte bun. Însă nimeni n-a zis c-a fost fericit în puscărie! Nici Nichifor Crainic n-a zis vorba asta! Sfintii martiri nu erau fericiti când îi mâncau leii? Aceia n-au fost oameni, părinte?

- Da, bine, au fost sfinti! Aseară am terminat de citit viata Sfântului Andrei, din ultima zi a lui noiembrie.

- Păi el n-a trăit în Dobrogea noastră? Este o pesteră în Dobrogea, pestera Sfântul Andrei, în comuna Ion Corvin.

- Să stii că a stat câtiva ani de zile acolo. Făcea ucenici mai întâi, înainte de a pleca. Pe urmă mergeau mai departe. Si la rusi a fost. Numai că atunci nu erau rusi. Erau scitii.

- Da, scitii mari si scitii mici.

- La noi erau cei mici, iar în sudul Rusiei erau cei mari. Ei sunt europeni.

- Ce frumos este sfârsitul Sfântului Apostol Andrei, părinte Dumitre!

Este scris în Vietile Sfintilor, tradusă după Metafrast. Era un judecător, Eghiat, în Peloponez, la Patras. Si s-a supărat Eghiat pe dânsul pentru că a

făcut pe ascuns crestină pe sotia lui, Maximila, si pe un cumnat de-al lui, Stratonic, l-a făcut episcop. Iar Eghiat nu stia nimic. Si s-a dus la împărat, la Roma; iar când s-a întors, i-au soptit ai lui: "Uite, sotia ta s-a făcut crestină!".

A refuzat toate legăturile familiale. Pentru aceea ostasii lui Eghiat l-au spânzurat, condamnându-l la moarte, prin răstignire pe cruce. "Tot te lauzi tu cu crucea! Pe cruce ai să mori!". L-au legat pe cruce, dar nu i-au bătut cuie. L-au legat cu funii.

La un moment dat s-a revoltat poporul. Sfântul Andrei a făcut la atâta lume bine! Vindeca bolnavii. Si s-a pornit multimea asupra lui Eghiat. "Aici te omoram! Dă-ni-l pe Andrei, părintele nostru!"

Ighemonul a fost prins de frică. Si s-a dus cu ai lui să-i dezlege. "Nu cumva să mă dezlegi", a zis Sfântul Andrei. "Dar iată că mă omoară poporul!" a zis Eghiat. Si s-a rugat lui Dumnezeu Sfântul Apostol Andrei: "Doamne, Iisuse Hristoase, Ti-am slujit cu credintă, cel dintâi chemat la apostolic! Nu lăsa să mă dezlege acestia. Vreau să mor pe Cruce! Vreau să mor pe Crucea pe care ai murit Tu! Ia-mă în clipa asta, ca să nu mor dezlegat de pe Cruce"!

În clipa aceea i s-a arătat Hristos si i-a luat sufletul!

- Părintilor, atunci era altă lume! Aceia erau sfinti mari!

- Îngeri în trup!

- Apostolii au mâncat din acelasi blid cu Mântuitorul!

- I-a ascultat Dumnezeu rugăciunea Sfântului Apostol Andrei! "Doamne, primeste-mi duhul meu aici cât sunt pe Cruce! Vreau să mor pe Cruce, că

tare mult am iubit Crucea în viată!" Exact ca în puscărie! Ati zis o vorbă mare părinte, Dumitru: "Ce viată frumoasă am trăit în puscărie!"

- Eroică!

- Dar numai să ai bucurie în suferinta asta, care-i peste puterile umane, peste normal...

- Foarte frumos am trăit, părintilor, în puscărie! Regret că am iesit din închisoare! Tot timpul îmi pare rău. As fi vrut să mor acolo!... O să aveti în curând răspunsurile mele. Numai să vă placă. Filosofii n-o să le citească. Numai acestia care trăiesc, tăranii!

- Vedeti cum s-a legat ideea cu Sfântul Apostol Andrei si cu ce ati spus Sfintia Voastră?

- Am scris aici si am făcut distinctie între martirajul rus si lipsa de martiri de la noi. Si noi am fost chinuiti, dar nu au fost împuscati decât 12 preoti. La

noi au fost împuscati numai cei care au făcut parte dintr-o organizatie de munte. Părinte, nu conta că te-a împuscat. Conta, de ce te împuscă! Care-i

motivul? Că, dacă ai murit, ajungi la Dumnezeu!

Unul a furat ceva; altul a făcut o crimă... Dar, dacă mori pentru Hristos, atunci esti grâu curat!

- Eu cred că Dumnezeu tine cu noi! Nu ne va lăsa!

- Acum eu astept moartea. Toti părintii nostri mari doreau să ajungă la această sărbătoare a despărtirii de trup, la acest praznic! Doreau eliberarea!

Parcă nu mă simt bine c-am întârziat.

- Întârzierea nu-i a noastră, ci a Duhului Sfânt. Amână Duhul Sfânt ceasul mortii.

- Dacă vrea Dumnezeu, mă ia si mâine; dacă nu...

- Dacă poporul se foloseste, vă mai lasă aici. Mai tine Dumnezeu cu noi! încă avem un popor foarte bun.

- Poporul nu-i numai bun. Este foarte bun! Mai bun decât mine! Uite fata asta necăjită! Foarte bună crestină! I-a murit bărbatul. Astea-s tainele lui Dumnezeu. Este mai bună decât mine. Are inima curată. Asta-i, inima curată.

Părintilor, eu am fost în tara unde se culege tămâie, în Siria, în anul 1934. Am fost cu profesorii mei. Am umblat două luni pe acolo.

Mi-amintesc de un părinte ardelean ce spunea ucenicilor: "Măi unde ti-e gândul? Ce macini în mintea ta?". Totul este ce cugetă mintea! Asta-i mântuirea noastră!

- Noi nu spunem gândul, ci inima. Când mintea se uneste cu inima atunci ne simtim uniti cu Hristos.

- Numai dacă o simte. Eu când mă rog, după miezul noptii, mai simt că este cineva cu mine!...

- Vă sărutăm mâinile amândouă, Părinte Dumitru, că ati acceptat să ne dati câteva sfaturi. Acesta a fost un moment providential. Unii au mai încercat să vă ceară cuvânt de folos, dar n-ati acceptat.

- Nu voiam să fiu printre sfinti! Ce însemnam eu?

- Este bine să rămână măcar ceva din trăirea bătrânilor pentru un tineret lipsit de povătuitori duhovnicesti.

- Sunteti încă tânăr, aveti timp să vă formati ucenici. Vedeti ce suflete lăsati în urmă! Când nu ai altii mai buni, te multumesti si cu cei pe care ti-i dă Dumnezeu. N-ai văzut că ucenicii părintilor din Pateric făceau greseli? Ucenicul Sfântului Antonie avea ispite; dar îl tolera. Fratii Sfântului Pimen se băteau. Sfântul Pimen nu zicea nimic fratilor săi. Le vorbea cu icoana vietii lui. S-au bătut si s-au umplut de sânge. El nu le zicea nimic; îi astepta să crească. Nu-i de mirare deloc. Părintele Cleopa s-a dus pe

Sinai cu cojocul si la adus înapoi. Trebuia să-i lase acolo! Nu găsea altul? Dar îsi iubea cojocul. Ucenicii tăi trebuie să simtă că-i iubesti; trebuie să vadă cum te rogi tu, cum te nevoiesti, cum postesti. Nu numai să-i spovedesti. Să te rogi si să fii aproape de ei.

- Avem tineri buni la mănăstiri. Sunt nevinovati la suflet, încă n-au intrat în ispite. Vorbesc ca asezare firească deocamdată.

- Părinte, eu am scris asta. Eram într-o zi de sărbătoare la Sihăstria, în ultima strană, ca să nu mă împingă lumea în fată. Călugării cei bătrâni stau tot pe acolo, însă biserica este mică si oamenii te împing până ajungi la Altar si te tulbură din gândurile tale.

V-am povestit de cei doi călugări bătrâni care se rugau noaptea cu fata la pământ. De trei ori i-am văzut rugându-se si pe capetele lor se vedea o flacără albă de lumină! Si am scris si aici să se stie.

Dacă am văzut, am scris. Da. Era lumina Duhului Sfânt. Eu vreau să termin ce m-ati rugat că nu se stiu zilele omului. Poate mai fac ceva între timp, până mă cheamă Hristos!

- Ne pare rău că v-am împovărat, dar scopul este bun.

- Eu am trăit altfel, părintilor!

- Anii de suferintă, v-au călit, v-au învătat să vă rugati, v-au apropiat mai mult de Hristos.

- Părinte, pare curios, dar anii de închisoare au fost cei mai fericiti ani din viata mea!

- Tocmai asta este antinomia. Toată lumea fuge de suferintă si altii găsesc în ea alinare. Găsesc pe Hristos! Firescul lui este în suferintă. Acesti crestini

sunt foarte rari, dar toti avem nevoie de rugăciunea si experienta lor.

- Când am plecat de la Aiud, la 21 august, 1964, ne-a dus un militian până la gară. Ne-a scos bilete si ne-a spus: "La revedere, părintilor!". Eram doi preoti si trei mireni. Noi eram ultimii care ieseam. M-am uitat în urmă la poarta puscăriei si am început a plânge! As fi voit să mor acolo!

- Părinte Dumitru, ne-ati dat o idee interesantă: martirajul rus si lipsa de martiri la români. Care-i motivul? Suntem fricosi sau alta-i vocatia noastră, a

românilor?

- Am scris asta. Acolo a fost revolutie. Aici suntem sub influenta marilor puteri.

- Este bine că la ei, în timpul revolutiei ateiste si călugării si episcopii au pus mâna pe arme? Este voie? Noi n-am apucat asta în istorie!

- Un singur război este permis: de apărare. Un preot a tras cu pusca de pe fereastră si a omorât un hot. Apoi n-a mai putut sluji, nu l-au caterisit, dar i-au interzis preotia.

- La Pateric scrie că dacă veneau hotii, îi ajuta si părintele la furat.

- Rusii nu pot gândi prea mult. Ei lucrează sentimental. Merg până în pânzele albe. Sunt extremisti. Si noi copiii eram uimiti de câtă credintă avea mama.

- Totusi nu cred că noi suntem asa de sentimentali ca ei.

- După ce am iesit de la Aiud, m-am închinat la moastele Cuvioasei Parascheva de la Iasi, apoi m-am dus la casa părintească din Hârlău. De aici peste putin timp, m-am dus în audientă la Mitropolitul Moldovei, Iustin Moisescu, colegul meu de studii, si i-am cerut trei lucruri: ori să-mi dea o parohie, că eram în putere; ori să mă dea cântăret la o biserică, ori să-mi aprobe intrarea într-o mănăstire.

La început nu mi-a aprobat nici una din cererile mele. Pe urmă m-a numit preot în satul Ghindăoanii de jos, din judetul Neamt. Acolo am făcut misiune

frumoasă. Oamenii sunt foarte credinciosi si eu le slujeam ziua si noaptea. Făceam Utrenia la miezul noptii si Sfânta Liturghie în fiecare zi. Veneau

oameni din toate părtile.

Asta i-a supărat pe securisti. De aceea, în octombrie, 1970, m-au judecat la Protoieria Tg. Neamt, m-au pensionat obligatoriu si m-au trimis cu domiciliul fortat aici la Hârlău. Aici am fost păzit de un ofiter de securitate până la 22 decembrie, 1989. Deci aproape 50 de ani am fost lipsit de libertate. Dar eu dau slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Acestea sunt părerile mele foarte controlate. N-am scris ca pentru doctori în teologie. S-au publicat cărti în care sunt scrise răspunsurile unor oameni. Acum aveti răspunsurile unui om care a trăit altfel.

- Ati trăit din interior, nu din afară!

- Asa am trăit si am simtit eu. Sunt lucruri extraordinare. Eu spun că am o mare admiratie pentru Sihăstria. După ce am iesit de la Aiud am făcut trei

cereri pentru a intra în mănăstire. Mi s-a răspuns negativ. M-a chemat mitropolitul Iustin Moisescu, care mi-a fost coleg de bancă si mi-a zis: "Nu putem să-ti aprobăm intrarea în mănăstire!" Securitatea de aici nu-mi dădea voie.

Măi, oameni buni, se temeau de mine că nu le-am făcut nici o concesie în puscărie.

Părinte, ai fost la procesul meu de la Tg. Neamt. Tot atunci a fost dat un decret, că nu se mai arestează oameni de la 60 de ani în sus. Eu am căzut exact cu vreo două zile peste 60 de ani.

- Stiti, printre altele, ce ati răspuns atunci?

- Stiu. Erati în spatele meu.

- Eram asezati de ei. Iar cei care au vorbit erau pusi pe listă dinainte.

- Când ati intrat în sală, m-au asezat pe mine în băncile acelea si am auzit pe colonelul de securitate cine si ce trebuie să vorbească si eu ascultam că era usa deschisă la ei.

- Eu mă gândeam: uite cum se reeditează procesul lui Hristos, procesul unor preoti care îsi fac datoria! Cum se repetă istoria! De la mănăstiri n-a vorbit nimeni. Ne-au chemat pe unii din noi ca să ne înfricoseze: "Veti vedea ce veti ajunge, dacă nu vă veti îndrepta! Sunteti trecuti ca mistici agitatori".

Maicile au fost numai de ornament, ca să bage frica în ele. Mi-a plăcut cum ati răspuns! Printre altele retin mai bine o idee: "Eu, dacă vreti, mă duc

pe jos la Aiud. Stiu toate camerele, nu mă tem, mă. duc singur. Nu-i nevoie să mergeti cu mine! însă o să vedeti dumneavoastră unde o să ajungeti cu tineretul acesta, asa cum îi cresteti acum! Veti vedea unde o să ajungeti cu dânsii!".

A fost ca o previziune. V-ati înrosit putin la fată, dar aveati vocea potolită si deloc nu v-ati enervat. Erati înaintea mea si nu v-am putut privi la fată, dar

mă rugam pentru sfintia voastră să vă scoată din mâinile lor. Pentru două ore am trăit teroarea si imaginea Aiudului! Eram foarte constient că nu puteai spune nimic în fata celor de la securitate. Dar ei pentru ce vă acuzau?

- Întâi mă acuzau că-i astept pe americani. Al doilea, că de ce tin biserica deschisă zi si noapte si de ce vine atâta lume la mine? Eu le-am răspuns: "Am ascultat capetele de acuzatie pe care mi le aduceti, si iată răspunsul meu: Eu stiu Aiudul pe de rost, mă duc pe jos înapoi. Nu-i nevoie să mergeti cu mine. Dacă vreti mă duc acum!"...

Ei să pice jos. "Uite, măi, ăsta are curaj!". Ei apelează la frică, la intimidare. Când văd că nu tine aceasta, sunt demoralizati. Sunt aproape 25 de ani de atunci. Era în toamna anului 1970.

M-a durut tare cum s-a purtat mitropolitul cu mine! Un alt temperament. Eram mai bun decât el la carte. Mie nu mi-a fost greu să învăt. Părintilor, ca

student n-am iesit din Biblioteca Academiei patru ani de zile, decât la Institut. Aveai masa ta rezervată. Ai cerut zece cărti? Acolo rămâneau pe masa ta.

- Tot de la Biblioteca Academiei am scos si eu date pentru licenta în teologie.

- Părinte, Patericul Românesc este lucrarea matale cea mai importantă. N-am avut un Pateric Românesc. Stiam numai de Patericul egiptean.

- Care erau raporturile sfintiei voastre cu securistii care v-au păzit la casa părintească douăzeci de ani!

- Am scris ceva, nu prea amănuntit. Mă băteau uneori la poartă si în casă, dar eu nu mă temeam. Trebuie iertati! Hristos ne va judeca pe toti. Am mai

spus că nu simteam durerile. La Jilava au fost uimiti. Ne băteau organizat, pe o scară specială de tortură si eu n-am simtit deloc durere. Ceilalti din celulă

strigau toti la mine si ziceau:

- Strigă, părinte, că te lasă mai repede!

- Dar nu mă doare! Eram tot vânăt, dar nu mă durea deloc. Le-am spus: "Cum să strig, dacă nu mă doare!"

- Dar nu vezi că esti umflat tot si vânăt?

Ne băteau cu ciomege pe toti la rând, ca barbarii. Pare curios, părintilor, dar n-am strănutat 22 de ani! Am fost tot timpul activ.

- Ati fost optimist, curajos si cu îndrăzneală către Dumnezeu.

- La a treia bătaie am simtit pe cineva, ca o mână nevăzută pe umăr. Era un înger, îngerul meu de pază pe care l-am primit la Botez. Da. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit cu ajutorul Mântuitorului Hristos.

- Si în atâtea necazuri n-ati fost bolnav deloc. V-a întărit harul lui Dumnezeu si sfânta rugăciune!

- Am iesit cu fruntea sus. Mă rugam permanent lui Dumnezeu si îi iubeam pe toti!

- V-a acoperit Dumnezeu!

- Când am ajuns la Iasi, ne-am dus la Mitropolie la sase dimineata si am citit un acatist. Eu am spus primele icoase, în genunchi la racla Cuvioasei Parascheva. Însă tăranul Tudor Popescu strălucea. Măi omule, el strălucea, nu eu!

Eram de toti cinci: Profesorul Simionescu, noi doi preoti, un ceferist foarte bun si Tudor Popescu. Am citit toti acatistul în genunchi. Ce-i de mirare, nu era nimeni în biserică atunci, în dimineata zilei de 24 august, 1964. Am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Părintilor, am plecat fericiti acasă! Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine că aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. "De unde vii?", m-a întrebat. "Vin din rai! - i-am răspuns. Nu vezi că strălucesc?" Eram asa de fericit!

Măi omule, nu pricepi că acolo am fost puri? Ne rugam si răbdam cu nădejde în Dumnezeu!

- N-aveati pe constiintă nimic!

- Toti eram curati în puscărie. Dacă as fi murit acolo, ce fericit as fi fost!

- Dar câtă lume s-a folosit de sfaturile si de misiunea pastorală pe care ati făcut-o la parohie si acasă după ce v-ati liberat!

- Eu am fost la Sihăstria si înainte de război, când eram copil. Ce sfântă era Mănăstirea Sihăstria atunci! Staret era Părintele Ioanichie Moroi. Dar de ce nu l-ati propus pentru canonizare? Ce asteptati? Au trecut 50 de ani!

- Mai sunt câtiva care încă n-au fost canonizati, printre care si Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, mitropolitii Dosoftei si Iosif Naniescu si altii. Sfântul Sinod asteaptă un moment potrivit.

- Da, asteaptă un moment. Vecinii nostri zic: "Noi am canonizat numai câtiva sfinti, iar voi faceti câte douăzeci odată?" Dar noi n-am făcut atâtea canonizări câte au făcut ei! Rusii au dat mii de martiri! Ce vrei? I-au întrebat dacă merg cu dânsii sau nu. Ei au spus că rămân cu Hristos, si i-au împuscat! Dar în Siberia câti or fi ucis?

- Va să zică, asa ati zis, că veniti din rai!

- Eu chiar veneam din rai! Tare-mi părea rău că ies si din gară priveam spre închisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: "Măi, ce frumos a fost!"

- Acolo te rogi din inimă, fără să vrei!

- Mă rog si aici. La ora 12 noaptea, când se culcă toti, eu rămân abia atunci singur cu Dumnezeu. Cât sunt de necesare slujbele de noapte! Atunci te simti sfânt! Parcă cei doi călugări bătrâni, care stăteau cu fata la pământ, încât strălucea ca o flacără de foc deasupra capetelor lor, nu se rugau tot la miezul noptii? Sfinti! La fel strălucea aceeasi lumină si deasupra capului acelei femei, de pe Valea Bistritei, pe care a văzut-o Părintele Cleopa rugându-se în biserică. Era lumina Duhului Sfânt. Apoi lumina s-a făcut tot mai mică si când femeia s-a ridicat de la rugăciune, a dispărut si lumina.

Eu eram în fundul bisericii, dar Părintele Cleopa nu mă vedea, că era în Altar. Era întuneric si ploua afară urât, iar eu stăteam în genunchi si mă rugam. Părintele Cleopa, când a văzut lumina a tresărit. A început să plângă: "Uite, sunt si mireni care se roagă chiar mai bine decât călugării sau se roagă tot asa de profund ca si călugării!".

Eu sunt martor al acestor trei rugători din inimă - doi călugări bătrâni si o tărancă. Asa este; căci am văzut lumina aceea dumnezeiască în trei rânduri deasupra capului lor.

- Părinte, mie mi-ati spus, după ce v-a fost rău, că ati avut o vedenie, aici în usă. Era o femeie îmbrăcată în alb, atât de frumoasă! Stătea în usă la ora două noaptea.

- Nu o frumusete, ci un chip dumnezeiesc. Cineva care radia lumină de sus. A întins mâna spre mine. Cred că era Maica Domnului! A stat în usă, m-a privit blând si m-a binecuvântat cu mâna întinsă!...

- Da. Lucrează Dumnezeu, părinte, cum stie El! Noi sperăm că mai stati cu noi!

- Eu oricând m-as duce! Mă gândeam, poate a venit moartea. Dar fiinta aceea cerească zâmbea asa frumos si a întins mâna spre mine!

- Acum se construiesc multe biserici si mănăstiri în tară. Vă întrebăm, mai este timpul bisericilor noi acum?

- Da. Este timp pentru biserici noi! Ne gândim la timpul pe care-i rânduieste Dumnezeu nouă, tuturor. Oricum, Dumnezeu este biruitor aici! Nu-s crestini toti 100%, dar 60-70% sunt tăranii, mai ales femeile, copiii si bătrânii. Avem un popor foarte bun!

Am scris despre aceasta. Biserica rusească a fost salvată de mănăstiri; iar Biserica românească este salvată de mănăstiri si de femeile credincioase!

Biserica conducătoare n-a fost însă la înăltime! Si cine venea la mănăstire? Bărbatii se cam temeau să vină la biserică. Dar femeile făceau toate slujbele: "Botezul, Spovedania, Cununia, parastasele"; toate slujbele, ca înainte. Cei de sus scriau pastorale, ziceau să trăiască cutare, nu stiu cine...

- Da. Toată traditia sfântă au păstrat-o femeile. Tot ele ne-au dat si copii la mănăstiri si la seminarii.

- Dumneavoastră, călugării, dintr-o dată aveti un picior în Rai!

- Trebuie să tragem si celălalt picior în Rai, prin nevointa si smerenie!

- Trebuie si osteneală! Noi suntem mântuiti prin har si harul a venit prin Iisus Hristos pentru a sterge păcatul strămosesc; dar trebuie să punem si noi umărul. Nu toti călugării îsi dau seama de asta!

- Cum se poate mântui preotul?

- Principalele fapte ale preotului sunt: rugăciunea, slujba la biserică, milostenia si predica. Aici intră si scrisul. Asta este fapta preotului misionar. Fapta bună a călugărului este rugăciunea; iar principala faptă bună a părintelui Ioanichie este scrisul. Un altul are darul de a izgoni diavoli. Părintele Ioanichie are fapta asta care nu se va lua de la dânsul. Scrii

frumos exact cum vorbesti si asta merge la inima omului. Ce? Este putin asta?

- Eu o iau totusi ca o rugăciune!

- Noi ce facem aici este rugăciune! Rugăciunea nu este doar când rostesti Tatăl nostru. Unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, sunt si Eu între ei. Noi discutăm probleme religioase. Altii se adună pentru lucruri rele; acolo este diavolul în mijlocul lor. Cu noi însă este Dumnezeu! Ce, nu-L simti?

Pe mine când m-a făcut preot Mitropolitul Tit Simedrea, la Cernăuti si când mi-a pus mâinile pe cap în Sfântul Altar, mi-a zis: "In clipa aceasta să ceri de la Dumnezeu o harismă. Darul de a vorbi frumos, de a predica, de a scrie, darul de-a vindeca bolnavii...

"Sunt la un moment crucial din viata mea. Dă-mi, Doamne să slujesc frumos cu credintă si cu lacrimi, ca să câstig cât mai multe suflete".

-Acesta este si rostul preotului. Cere si li se va da. Nu spune asa Mântuitorul?

Prima faptă a unui preot este predica: Mergând, învătati toate neamurile...

- Ca să faci ucenici la mănăstire, trebuie ca ei să vadă cum vă rugati. Pe vremuri scoala de călugărie se făcea la chilie. Ucenicul era dat pe lângă un bătrân si învăta de la el toate.

- Noi sperăm că suntem între ei, ne rugăm împreună, mâncăm împreună, ne sfătuim, îi spovedim săptămânal, facem cât putem, că ne asaltează si lumea.

- Este foarte bună scoala. Să facă toti seminar si facultate, cei mai buni dintre ei. Dar călugăria se învată unul de la altul, cei tineri de la cei mai bătrâni. Asa făcea si Sfântul Antonie. Ucenicul se uita ce face el.

Eu vă pomenesc la rugăciune. Spre deosebire de dumneavoastră, am timp, N-avem idee cât de aproape este Dumnezeu de noi la miezul noptii! Vine să vadă ce faci: te rogi, ori sforăi!

- Ce voiati să spuneti în legătură cu protestantii si catolicii?

- Cred că s-a făcut o greseală, că am intrat în miscarea ecumenică. Ne-am lăsat tutelati de protestanti, care-s mai numerosi. "Fiindcă nu putem să-i câstigăm pe catolici - zic ei -, îi luăm pe ortodocsi, că-s prosti".

Noi suntem rădăcina Bisericii, părintilor! Nu Roma este centrul crestinismului, ci Ierusalimul!

Acolo a trăit Hristos, acolo a pătimit si a înviat. Ce-am scris sunt răspunsuri cu totul originale, dar sunt crestinesti.

Eu am fost în prizonierat, legat si de protestanti si de catolici. În Rusia n-aveau preot. Noi eram 23 preoti români ortodocsi, circa 1200 preoti catolici si circa 1000 de pastori protestanti. Noi ortodocsii am făcut fată. Cel mai bun prieten al meu era un preot catolic, doctor în teologie si filosofic, profesor la Viena. Mai târziu a ajuns cardinal la Bonn.

- Ce zicea neamtul?

- Neamtul plângea si spunea: "N-am stiut ce cult frumos are Biserica Ortodoxă!"

La Pasti eu si cu cei 22 preoti români am împărtăsit, cu un litru de vin si o căldare de apă 10000 de prizonieri ortodocsi, toti ofiteri!

- Unde? În lagărul de la Oranki?

- Da. Si toti erau ca un cor. Asistau la strana dreaptă catolicii, la strana stângă, protestantii, iar noi ortodocsii slujeam. Ceilalti preoti s-au temut. Ce ne împiedica? Aveam vin, aveam pâine făcută la brutărie. Vin îmi aducea un evreu politruc, colegul meu de scoală din Hârlău. El îmi aducea cel mai bun vin din Europa, vin de Tokay, care-i tata Cotnarului.

-Acesta este ecumenism! Evreul aduce pâine si vin, preotii ortodocsi fac Liturghie, protestantii si catolicii ascultă, iar cei zece mii de ofiteri se împărtăsesc! Ce frumos! Iată model de ecumenism!

- Douăzeci si trei de preoti ortodocsi liturghisesc pe o estradă în aer liber la Oranki ca să vadă toată lumea!

- Dar vesminte aveati?

- Le-am făcut epitrahile din foi de cort, acolo la croitoria nemtească din Oranki. Am avut fericirea că un preot a salvat un epitrafir de pe front, că noi nu mai aveam nici unul. El tinea să-i ducă acasă, la biserică. Era în inventar! Parcă mai conta acum! Si l-a adus în tară înapoi. Eu l-am luat, l-am pus pe piept si cu el am sfintit celelalte epitrafire, cu agheasmă făcută din aducere aminte. Doar n-aveam cărti. Ziceam formula. Apoi am găsit la un ungur un liturghier greco-catolic, care-i ca si al nostru. L-am tradus în româneste si am avut liturghier. Aveam si antimis.

- Era ca în epoca primară, ca pe timpul Apostolilor!

- Absolut, părinte! La început rusii ne persecutau. Pe urmă venea si comandantul rus si asista la slujbă împreună cu toti rusii.

Mi-aduc aminte la Pastile din 1948, colonelul ne-a făcut la toti câte un cozonăcel si câte un ou ros, ce nu văzuseră rusii de 30-40 de ani. La fiecare ne-a dat comandantul câte un ou ros. El avea bune amintiri din război, când fusese la Piatra Neamt, cu nemtii si rămăsese fără un picior. Vorbea putin româneste, că stătuse în spitalele noastre. S-a îmbunătătit, părinte.

Atunci la Pasti, pe platoul acela de la Oranki, s-a nimerit să fie si o lună plină, frumoasă, caldă. La începutul lui mai a fost Pastile. Am făcut lampadare pentru noaptea de înviere. Un inginer român le-a instalat frumos. Le improvizase un motor la un curs de apă. Nemtii erau foarte disciplinati. Noi eram si inventivi si opozanti. Noi am fost primii care am făcut grevă de vreo două ori si am reusit.

- Mă bucur si de felul cum ati pus problema când era să vă omoare: "Eu sunt cetătean român!". Dar de ce v-au condamnat la moarte rusii, în anul 1949?

- Pentru că mi-au găsit manuscrisul scris de mine la Oranki, în puscărie, pe coajă de mesteacăn, intitulat "Hotarul cu cetăti". Acolo eu vorbesc că Basarabia este pământ românesc! De asta s-au supărat rusii, si am fost condamnat la moarte, de un tribunal din Moscova.

Am procedat exact ca Sfântul Apostol Pavel: "Eu sunt cetătean român. Nu puteti să mă condamnati la moarte, fiind cetătean străin!" Si comandantul a spus: "Da, domnule, te duci în tară, să te judece tara ta!". Asa am scăpat cu viată din lagărul de la Oranki si am ajuns în tară. De la Moscova până la Focsani, unde era un tribunal militar, m-au însotit câtiva gardieni rusi.

Apoi tribunalul militar din Bucuresti m-a judecat din nou si m-a condamnat la Aiud, unde am stat încă 16 ani. Altfel mă împuscau. N-aveai când si cum să te aperi. Pe toti îi executau imediat.

În lagăre multi prizonieri erau împuscati la început. Apoi Stalin a zis: "Din momentul acesta nu mai moare nimeni în închisoare". Nemtii aveau si ei prizonieri. Era o reciprocitate în felul de a se purta cu prizonierii.

- Deci ati fost prieten cu protestantii si catolicii.

- Da, am avut un bun prieten, îl chema doctorul Costi, care a stat si în România vreo cinci ani, la Câmpina. Ungurii sunt multi calvini, mai ales în Ardeal. Toti acestia zic că ei sunt mari si tari, iar ortodoxia este undeva la periferie, ceva din Evul Mediu.

La noi tocmai asta-i mântuirea, că suntem plecati exact de la Răsărit si stăm pe temelie apostolică. Eu spun aici în cărti, că adevăratul centru al crestinismului este Ierusalimul, nu Roma. Am avut multe discutii în închisori. Ei ziceau: "Petru, Petru!" Si le-am spus: "Petru a fost căpetenia apostolilor, pe care si l-au asumat catolicii, dar nu-i Hristos". Prin

Hristos suntem mântuiti, nu prin Petru. "Este vicar", dar nu dă el mântuirea. Legea a venit prin Moise, iar harul si mântuirea, prin Iisus Hristos. El în Ierusalim a predicat, a fost răstignit, a murit si a înviat. În Ierusalim, nu la Roma!