[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





DE VORBĂ CU UN GRUP DE MONAHI

- Cum vedeti o reînnoire duhovnicească a monahismului ortodox astăzi?

- Se începe totdeauna lucrul cu rugăciunea, stiind noi toti că Dumnezeu a spus: Fără de Mine nu puteti f ace nimic.

Toate mănăstirile ortodoxe din întreaga tară, toate mănăstirile si Bisericile din Rusia, Balcani, Grecia, Constantinopolul si Ierusalimul, se găsesc în plină si normală evolutie înspre mai bine. Mănăstirilor, din tot Răsăritul ortodox nu li se poate pune în cârcă nici un impediment. Toate sunt lucrative.

Un monah chiar dacă ar spune numai Tatăl nostru ori Psalmul 50 înseamnă lucru de adâncime în sufletele credinciosilor. Căci noi slugile lui Dumnezeu arăm si semănăm, dar ploaia care rodeste holdele este Duhul lui Dumnezeu si rezultatele se văd. Dacă un crestin vizitează o mănăstire, îsi începe pelerinajul cu îngenuncherea de la poarta mănăstirii, iar inima-i psalmodiază Psalmul 50 si alte rugăciuni. Cu drept cuvânt, cine deschide poarta unei mănăstiri, lasă părăsită afară toată grija cea lumească si ajunge ca la miez de noapte, chiar cel mai aspru dintre suflete să se înmoaie în lacrimile pocăintei si să se bată în piept ca vamesul, implorând mila lui Dumnezeu. Asa lucrează Duhul lui Dumnezeu prin intermediul Mănăstirilor.

Dar nu numai prin mănăstiri ci si prin bisericile de mir, prin preotii satelor si ai cartierelor si mai ales prin îngenuncherile crestinilor.

Nu le putem pretinde mănăstirilor si bisericilor de la tară mai mult. Iar Duhul lui Dumnezeu bate de unde voieste si sporeste credinta acolo unde omul face începutul mântuirii.

Mănăstirile să nu renunte sub nici o formă la întreaga rânduiala a slujbelor, de la binecuvântări până la otpust. Să nu scurteze pe temeiul: "Cum vrea cel mai mare"; căci peste mănăstiri si biserici Bunul Dumnezeu este cel mai mare.

Să nu se uite că chinezii bogati îsi pun pe crestele caselor câte o moriscă, care vâjâie necontenit - zic ei -, în rugăciuni si cereri din lovirea vântului. La noi, să simtă inima tot ce spune gura. Abia atunci ne aude Dumnezeu!

Mănăstirile să observe întru totul canoanele liturgice.

Fiecărui credincios să i se acorde cu larghete asistentă spirituală. Crestinul vine la mănăstire, stiind că locul de închinare este mai curat decât în altă parte; a pământului. Una este să te închini în Ierusalim, la, Mormântul Sfânt, si alta, la altarul unei mănăstiri. Sfintirea locului vine de la Cel Care a sângerat pe dealul Golgotei si de la Mormântul din care S-a ridicat la viată, Iisus, Biruitorul mortii.

Desigur, lui Dumnezeu trebuie să te închini în duh si în adevăr. Dar nu-i tot una să-ti razemi fruntea de Mormântul Mântuitorului si de icoana Maicii Domnului. Multi, foarte multi au sărutat urmele pasilor lui Iisus, stiind că Iisus este Fiul Iui Dumnezeu.

Eu am dat mâna în viată cu doi regi si un maresal. Tatăl meu, care era "tăran plouat", mi-a spus că-i bine să nu mă mai spăl pe mâini, că m-am atins de unsul lui Dumnezeu. Iar un preot din Basarabia, în ziua în care am fost decorat de rege, mi-a spus că nici să nu-mi ud mâinile, după ce am atins mâna regelui.

Dar dacă te atinge Dumnezeu pe umărul drept, ce atitudine vei lua?

- Cum se pot împăca Marta cu Măria în viata monahală, stiind că tinerii care intră în mănăstiri doresc să se roage mai mult?

- Trebuie ca în mănăstiri să se pună mai mare accent pe sfintele slujbe de zi si de noapte si pe neîncetata rugăciune personală. Sunt mănăstiri unde călugării se roagă mai mult si sunt nelipsiti de la Utrenie si Sfânta Liturghie si sunt mănăstiri mai slab organizate, unde călugării se roagă mai putin. Asta depinde în special de staretii si duhovnicii mănăstirilor respective. Cu cât acestia vor fi mai duhovnicesti, cu atât viata monahală va fi mai înaltă si călugării mai uniti cu Hristos.

Mănăstirile cu foarte putine bunuri materiale pe vremuri erau înzestrate de voievozi si de boieri. Acum câmpul s-a împutinat si vitele trebuiesc hrănite, ca să te folosesti de ele.

Tuturor monahilor, si mai ales celor tineri, li se cere să poarte pe umăr coasa si sapa, căci vietuitorii mănăstirilor s-au înmultit în ultimul timp si toti trebuie să mănânce măcar de două ori pe zi. Ofrandele pe care le aduc acum credinciosii sunt putine în comparatie cu monahii, care, ca să dea rezultate în munca lor, trebuie să mănânce. Dar de unde să iei suficiente alimente? Din donatii benevole si din piete?

Prin rugăciune si prin muncă activă se pot înmulti pâinile si îmbogăti oalele cu fasole, iar monahii, fie din Apus, fie din Răsărit, trebuie să se conducă în rugăciune si ascultare. Altfel nu se poate! Apoi prin munca activă se potolesc instinctele oarbe si se stăpânesc ispitele.

Pe deasupra tuturor lucrurilor stă Duhul lui Dumnezeu, Care pe toate le împlineste!

- Peste tot este o mare lipsă de duhovnici cu experientă. Cum se poate forma o nouă generatie de duhovnici buni pentru viitor?

- Eu am întâlnit chiar la Sihăstria preoti foarte tineri, având si duhovnicia pe umerii lor. Desigur, duhovnicia în plinul ei se câstigă cu timpul.

Este absolut necesar ca duhovnicii în vârstă, cei mai căutati, să-si facă ucenici, pe care să-i învete si să-i pună în fata Canoanelor! Numai asa să se urmeze cresterea duhovnicilor. Iar duhovnicul tânăr să învete de la cel mai în vârstă. Apoi să stie că Bunul Dumnezeu scoate duhovnici buni si bine lucrativi dintre oameni si chiar din pietre, cum spune Hristos. Duhovnicia este o artă prin care cântă Sfântul Duh.

- Ce relatii duhovnicesti trebuie să existe între mănăstiri si parohii?

- Dacă credinciosii au nemultumiri cu preotii parohi, mănăstirile sunt datoare să-i primească si să le asculte păsurile. Cu toate că, canonul spune: "Crestinul să nu umble din duhovnic în duhovnic".

În general, vine un timp când oamenii îmbătrânesc si se pregătesc de moarte. Abia atunci îsi mărturisesc cele mai intime dintre păcate si asteaptă iertarea lui Dumnezeu.

Duhovnicul de la mănăstire are mai multă practică duhovnicească si credinciosii au mai mare încredere în acesti părinti călugări. Mănăstirile n-au dreptul să-i refuze. Trebuie să-i asculte cu mare atentie si să le prescrie medicatia cea mai aspră, căci cei mai multi credinciosi se împărtăsesc cu nevrednicie.

Vine un ceas când omul îsi spune siesi: "Până când să-mi amăgesc constiinta? Până când voi încerca să-L duc în eroare chiar pe Bunul Dumnezeu?". Si-si zice: "A venit timpul să nu-L mai supăr pe Dumnezeu! A venit ceasul când trebuie să-mi curăt constiinta!".

Abia atunci mărturisirea este corectă si vei simti amândouă mâinile lui Dumnezeu pe capul tău.

- Cum vedeti o reînnoire duhovnicească a teologiei românesti?

- Teologia este sustinută de Duhul Sfânt, Care dirijează Biserica, si de preotii cucernici care aprofundează cunostintele teologale. După cum se întelege, este o perfectă colaborare între Duhul Sfânt si Biserica conducătoare.

În aceste conditii, Biserica nu poate gresi. Deoarece în veci Biserica, în totalitatea ei, este condusă în timp de puterea lui Dumnezeu, "Care pretutindeni este si toate le împlineste". Totdeauna teologia este activă, cunostintele rămân aceleasi si nealterate în esenta lor.

Când omul se suprapune Duhului Sfânt si o ia după capul său, neascultând de Biserică si de Sfintii Părinti, apar sectele, care, la început sunt foarte violente. Apoi se cumintesc si se numără printre cele 103 feluri de grupări crestine.

În Ortodoxie toate problemele de credintă si de morală sunt asezate cu timpul si nu se mai simte nevoia de vreo inovatie. De 2000 de ani noi stăm pe aceleasi principii de doctrină si de morală si nu simtim nevoia de inovatii.

Noi stăm tari si neclintiti pe cele 20 de veacuri, care înseamnă în permanentă hrana nealterată a Ortodoxiei universale, în aceasta stă tăria Bisericii Ortodoxe!

Nu se simte nevoia de dogme noi. Se simte nevoia să-i cântăm lui Dumnezeu, recitativ, Simbolul Credintei si psalmodierea rugăciunii Tatăl Nostru. Iar versul Bisericii Ortodoxe este rectiliniu si ne duce hotărât la poarta Raiului, însăsi închinarea noastră seara si dimineata, la mese, când plecăm la drum, este cea mai activă predică spre lauda Bunului Dumnezeu.

Sfântul Petru a scăpat de înec, strigând către Dumnezeu: "Doamne, ajută-mă!". Iar mâna lui Dumnezeu l-a scos din valuri si l-a ajutat să călătorească pe fruntea încretită a unui val. Si atunci este îndreptătită apostrofa lui Hristos: "Fricosule, pentru ce te-ai îndoit? Oare nu ti-a întins Bunul Dumnezeu o mână salvatoare? Iar tu ce-ai făcut? Cobori rapid, surd si orb!"

Nu se află alt drum spre Hristos, decât să te arunci cu Petru la picioarele Lui!