[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





DE VORBĂ CU CÂTIVA STUDENTI TEOLOGI

- Între ce ani ati făcut facultatea de Teologie si cea de Istorie?

- Între 1931-1935 si 1931-1936.

- Le-ati făcut în paralel?

- În paralel. Se putea. La Teologie înainte vreme puteai să faci încă o facultate.

- Între 1931 si 1936 ati terminat si Istoria si Teologia. Ce profesori v-au impresionat mai mult?

- Iorga. El dădea în fiecare lună pe la Hârlău si eu mă duceam pe la el. Avea un preot în Hârlău cu care era foarte bun prieten, îl chema Constantinescu. Iar Iorga aprecia lucrul acesta. El stătea foarte mult pe la Hârlău. Si eu, fiindcă eram unul din elevii lui, mă duceam adesea acolo si asistam si eu la discutii. Rareori mă băgăm în discutii, că nu eram de competenta lor. Preotul era foarte cult. Era protopop de Hârlău, oleacă de neam cu Iorga si erau în foarte bune relatii cei doi.

La facultate, când venea la ora de istorie, Iorga începea a povesti, încât nu mai stiai când trece timpul. Când se termina ora si venea profesorul de la ora următoare, el zicea: "Numai putin mai stati, că termin imediat!". Se termina si ora aceia si venea si următorul profesor. Tot la fel proceda: "Mai am putin si termin!". Asa făcea cu toti profesorii. Toti asistau la ora lui, fiind foarte impresionati. Era o plăcere să-i asculti; nu te mai saturai. Parcă vreai să nu se mai termine ora de istorie. A fost o somitate!

- Si la facultatea de Teologie ce profesori v-au impresionat?

- Nichifor Crainic, cu care am făcut Istoria literaturii religioase universale, într-un an l-am făcut pe Dostoievski, iar în anii trei si patru am făcut mistica germană. L-am întâlnit la puscărie la Aiud pe Nichifor Crainic si am stat în aceeasi celulă cu el. Au fost si discutii între noi, dar am si bune amintiri!

- Între ce ani ati stat la Aiud?

- Nu se poate spune un an, că am fost si pe la colonii. Nu se poate spune un an. Te trimitea la colonii de muncă. La canal, la mină... Te muta la alte puscării.

- Când l-ati cunoscut pe Crainic?

- Păi, pe Crainic l-am avut profesor si după aceea în puscărie l-am întâlnit. El a fost condamnat cu toti ministrii si generalii lui Antonescu, care făceau puscărie la Aiud. El fusese ministru într-un guvern sub Antonescu. Pe toti i-au băgat la puscărie comunistii.

Totusi, a iesit afară în '64, a iesit afară si a mai trăit încă 2-3 ani de zile la Bucuresti, fiind înconjurat de intelectualitatea românească. Se fereau scriitorii, dar totusi noaptea se duceau la dânsul acasă si-i întrebau multe. Cum să vă spun, părintilor, era o minte extraordinară, era un talent literar mare!

El a scos revista "Gândirea", el a redactat-o 20 de ani de zile. "Gândirea" era cel mai mare si cel mai bun cenaclu literar din tara românească. Iar revista era absolut o revistă apuseană. Tot ce a fost bun în cultura românească, în perioada interbelică, făcea parte din acest cerc, "Gândirea". El i-a adunat în jurul lui pe cei mai buni intelectuali. Este marele lui merit. Acum am văzut că apare "Gândirea", dar nu mai este ce era odată!

- Cum făceati cu spovedania când erati la Aiud?

- Foarte usor. îi spovedeam în celula respectivă sau la perete. Să stii că dacă mă asez cu gura la perete, dincolo mă aude foarte bine, punând urechea. Faceti această experientă!

- Si cum, spovedeati prin perete?

- Întâi puneam eu urechea la perete si le ascultam spovedania păcatelor. Pe urmă puneau ei urechea si le dădeam sfaturi.

- Dezlegarea cum o făceati?

- Tot prin perete! Numai la cei din cameră făceam spovedania normală cu punerea mâinilor pe cap. Doar asta o stiam pe de rost. Iar ca epitrahil foloseam un prosop sau puneam mâinile pe ei în timpul spovedaniei, că asa am primit si noi preotii harul Duhului Sfânt, prin punerea mâinilor pe cap.

- Ati spovedit multi prin perete?

- Poate sute.

- Dar pe Nichifor Crainic l-ati spovedit vreodată?

- Nu accepta să se spovedească la mine, care i-am fost student! Am stat cu el în aceeasi celulă. Am avut o discutie foarte frumoasă. El a spus asa: "Eu am scris poezie religioasă". S-a si publicat. Părintele Stăniloae acum, după moartea lui Crainic, a publicat vreo 10-20 din poeziile lui scrise. E tot ce s-a putut da mai bun în materie de poezie religioasă. Crainic n-a fost un puritan, un mistic.";. Uneori spunea: "Eu voi sta în fata lui Hristos cu poezia crestină, Unde sunt cei care nu mai sunt" si cu celelalte. Avea trei volume de poezii religioase scrise la Aiud. Le stiau pe de rost multi si se mângâiau cu ele.

- Spuneati că l-ati spovedit odată pe Nichifor Crainic!

- Ei, l-am spovedit! Este mai încurcată treaba. Uite cum: l-am spovedit odată în sala de reeducare, unde încercau să ne convertească vointa. El a cerut. Nu era mărturisit de multi ani, că stătuse prin puscării. Stăteam alături si mi-a zis: "Părinte Dumitre, spovedeste-mă!" Cu ochii priveam la tribună, iar el si-a spus păcatele. Apoi l-am dezlegat acolo si era multumit sufleteste.

Altădată am stat la o discutie. Cine merge la Rai? El sau eu? Eu posteam si autoritătile dădeau mâncare de dulce în Vinerea Mare. Dar eu nu mâncăm mâncarea aceea si i-o dădeam lui Nichifor Crainic. El zicea: "Dă-mi-o mie, că eu o mănânc. Eu nu sunt ca tine, postitor si puritan". Si i-o dădeam cu plăcere. Când îmi era foame, mâncăm turtoiul. Tur-toiul era un fel de mălai copt în cuptor, îl mâncăm si-mi era destul.

Mie niciodată nu mi-a fost foame la puscărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăti din lagăr sau din puscărie, cu ajutorul lui Dumnezeu!

- Ce făceati cu posturile?

- Nu puteam. Mâncăm. Pe cât puteam, miercurea si vinerea mă feream. Miercurea si vinerea dădeam la ceilalti. Eu am avut odată un gurmand la "zarea". Este o sectie foarte grea din Aiud, unde erau închisi cei ce nu voiau să facă nici un compromis. Am avut un gurmand la zarea. Un învătător, care nu se sătura niciodată. Ii dădeam o jumătate din portia mea si eu mă simteam sătul. El mânca o portie si jumătate si nu era sătul. Eu mâncăm jumătate de portie si eram sătul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea!

- Vă ajuta darul Duhului Sfânt!

- Si am iesit din puscărie perfect sănătos. Si din lagăr, din Rusia, am venit tot perfect sănătos. N-am avut nici o boală.

- În ce orase ati făcut puscărie, după ce ati venit din Rusia?

- Întâi în Bucuresti, la închisoarea militară. După proces, la Jilava; după Jilava, la Văcăresti; de la Văcăresti, la Aiud; de la Aiud, la canal; de la canal, iar la Jilava, apoi la mină la Cavnic, în Maramures. Apoi iar la Aiud, unde am terminat puscăria în august 1964.



- Spuneti-ne ceva despre locul natal.

- Sunt născut în orasul Hârlău, judetul Iasi, din părinti ortodocsi răzesi: Ioan si Măria. Născut în 1909, octombrie 26, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la ora 3 d.a. Domiciliul: orasul Hârlău, strada Nicolae Iorga nr.43.

Eu cred că oricine mă întreabă pe mine lucrul ăsta, eu tot asa spun: stau aici de 2000 de ani! Sau poate mai de mult! Am această constiintă că apartin acestui loc si acestui neam. Aici l-am prins pe strămosul meu, pe bunicul meu si pe tata! Aici! Uite! Numai că erau alte case, care s-au dărâmat si s-au tot înnoit. Fiecare rând de oameni si-a făcut câte o locuintă nouă.

Locuinta tatei a fost bombardată de rusi, în 1944. A stat cum a putut într-o cameră. Si eu, când am venit de la Aiud, am adunat bani, că nu aveam femeie, n-aveam copii, n-aveam greutăti, si venitul tot l-am băgat în casa asta. Casa asta nu m-a costat prea mult atunci, în 1970, că-i din chirpici, cât este de mare. Erau materiale din belsug si ieftine. Asa era atunci. Asta a fost în 1970, când a fost gata.

În 1970, când am fost aruncat din postul de preot de la Ghindăoani-Neamt si am fost trimis la Hârlău cu domiciliu obligatoriu, am intrat în camera asta în care stau si acum. Asta am s-o explic mai târziu, cu procesul pe care l-am avut la Târgu Neamt, proces în care au fost antrenati numai preotii din Judetul Neamt, câte 3 delegati de fiecare episcopie, toti preotii din protopopiatul Neamt si delegati de la celelalte protopopii din judetul Neamt si Roman.

- Cum am putea să-i atragem mai mult pe studenti spre Biserică si spre Dumnezeu? Ce sfat ati da tinerilor studenti de astăzi, ca să se poată apropia de Dumnezeu mai mult?

- Eu nu văd o întoarcere a tineretului decât la Iisus Hristos; o întoarcere religioasă crestină, totală. Este o problemă foarte simplă: "ori cu Dumnezeu, ori cu dracu". Nu se poate altfel! Această poruncă a pus-o Iisus Hristos, nu noi! Nu este altă alternativă! Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

Prin 1940, toti erau crestini. Atunci! în afară de o minoritate care tinea de partidul comunist. Acestia erau izolati; nu însemnau nimic. Si chiar frontal se afirma crestinismul în lumea studentească, în Bucuresti aveam o biserică a studentilor, fostă rusească. Si acum este dată Universitătii. Corul era format din studenti si preoti si era o .frumoasă activitate religioasă studentească. Studentii se duceau Duminica la biserică. Iar elevii veneau în siruri, cu profesorii de religie sau cu un diriginte. Totdeauna.

- Cum pot fi atrasi tinerii de astăzi la Dumnezeu si cum îi putem izbăvi de practicile budiste, păgâne, orientale?

- Îi mănâncă aceste influente străine, dar îi mănâncă si rockul. Asta-i mănâncă. Sunt dezbrăcati, zburdă, se strâmbă, caută scene obscene. Ti-i scârbă, absolut! Parcă-s îndrăciti, când joacă. Uitati-vă odată, că-i dă si la televiziune.

- Sunteti de acord cu televizorul în casă, care fură atâta timp liber, alungă sfânta rugăciune si ucide sufleteste atâtea suflete, mai ales tineretul?

- Este adevărat că pentru cei slabi, televizorul are un rol diabolic, că sminteste pe multi si-i împinge la desfrâu si la crimă. Apoi alungă frica de Dumnezeu si duhul rugăciunii din inimă si din casă. Pentru aceasta televizorul trebuie pus sub interdictie. Dar se pun probleme si frumoase de instructie religioasă, cum este "Lumină din lumină" si "Credo". Sunt bune că se discută lucrurile astea actuale.

Păcat că preotii nu-s antrenati mai mult la lucrul acesta. Preotii de valoare din Bucuresti. Ori sunt obositi, ori sunt prea ocupati, cum ar fi părintele Galeriu. El este foarte bun, crede puternic, adesea îl vezi, că îi dau lacrimile când vorbeste si face un curs foarte frumos despre Domnul nostru Iisus Hristos la Politehnică în Capitală. De ce n-ar face câte un preot consilier de la Bucuresti cursuri despre Iisus Hristos la fiecare facultate? Studentii de la Politehnică, care devin ingineri, se duc la lectiile Părintelui Galeriu. De ce nu s-ar duce si ceilalti? Nu toti! Dar măcar de curiozitate s-ar duce, să vadă cine a fost Iisus Hristos si ce cere de la noi. Altfel, ce facem pentru acest tineret care caută pe Hristos? Vom da socoteală de toate!

- Ce alte personalităti ati cunoscut la Aiud?

- Da... Radu Gyr. Era un crestin desăvârsit. A intrat în puscărie cu fruntea sus si a iesit din puscărie cu fruntea sus. Moral.

- Deci, n-a murit în puscărie?

- Nu, a murit acasă, acum câtiva ani de zile. La Bucuresti. Am fost la înmormântarea lui. Si la înmormântarea lui Crainic am fost. Au fost mari festivităti când au murit acesti doi mari scriitori. A fost si Părintele Stăniloae la puscărie, dar n-am stat în aceeasi celulă.

Părintele Stăniloae a intrat în închisoare în 1958 cu Tudor Popescu, profesor de Istoria Bisericii Universale; cu părintele Benedict Ghius, care era arhimandrit la Patriarhie si cu încă vreo doi. Ei făceau parte dintr-un fel de microasociatie religioasă, numită "Rugul aprins". I-au prins si i-au dus pe toti la puscărie.

Am făcut odată o distinctie care nu-mi apartine: există în orice profesie buni profesionisti, dar sunt si oameni de vocatie. Oamenii de vocatie sfintesc locul pe care-i ocupă în societate. Profesionistii sunt foarte necesari, iar altii fac simplă profesiune. Un preot din muntii Apuseni îmi spunea: "în definitiv si preotia este o meserie". Gata! Ce să-i mai răspund? Era greco-catolic!

- Spuneti-ne ceva despre episcopul Nicolae Popovici.

- A fost episcop la Oradea. Dar a murit repede. Nu stiu când a murit. Eram în puscărie. A fost foarte demn. N-a cedat sub nici o formă. Din tot Sinodul nostru numai episcopul Nicolae Popovici n-a cedat. El s-a opus la scoaterea religiei din scoli si a icoanelor. A fost depus din scaunul de episcop la Oradea si l-au dat de canon la Mănăstirea Cheia - Prahova. După mai multi ani s-a retras în familie si a murit acolo. Era din judetul Brasov. Era singurul episcop care a suferit pentru Ortodoxie si pentru Hristos de la comunisti.

- Ce părere aveti de Părintele Constantin Galeriu'?

- Eu stiu că Părintele Galeriu este foarte credincios. Crede, în mod real crede. Nu se poate pune la îndoială sub nici o formă. Stiu că are o catedră despre Domnul nostru Iisus Hristos, pe care o face onorabil la Politehnică în Bucuresti si este foarte înconjurat de studenti. Un bun profesor, care cred că putea să iasă la pensie, dar se mentine încă la facultate. Probabil că n-are cine-l înlocui deocamdată. Eu am fost prieten cu dânsul înainte de a ajunge la Bucuresti. Era preot la Ploiesti si făcea foarte bună treabă în popor. Foarte bună. Era un bun misionar local, mai ales de cartier.

A atras multă lume la crestinism, mai ales din dezaxatii societătii. Foarte bun. Se ocupa si se ocupă cu mare atentie de oamenii acestia.

A doua latură era că se ocupa de tineret, înainte de a ajunge în Bucuresti, era vesnic ocupat si înconjurat de tinerii din Ploiesti si din altă parte care-i căutau si era bun. Am o părere foarte bună si acum de Părintele Galeriu, în Bucuresti este un spital si o asociatie mare pe care a înfiintat-o. Se cheamă "Christiana". Este un spital crestin! Acolo a murit Petre Tutea, care era crestin desăvârsit si acolo-s crestini si doctori.

Dacă ar fi zece în tară ca Părintele Galeriu, s-ar putea face treabă foarte bună în Biserică.

- Părinte Dumitru, dar despre Părintele Cleopa ne puteti spune ceva?

- Părintele Cleopa este cel mai vestit călugăr din România. I-a dat Dumnezeu un dar puternic. Din cioban I-a făcut un mare duhovnic si un mare predicator si cunoscător al vechilor eremiti, pe care-i cunoaste si în vorbe si în atitudine si în faptele lor. El a făcut mult pentru Biserică si sub comunisti si acum.

Par a fi niste glume predicile lui, pe care le tine zilnic la oamenii care vin acolo. Dar au mers, părintilor, au mers la inimă si când era în putere, predica frumos în biserică. Spunea lucruri pe întelesul poporului. Nu este un intelectual, nu, Nu are cum. Este un om simplu, un autodidact. Dar care a fost dus să vorbească si la Bucuresti si a vorbit frumos si I-a înteles toată lumea. Si la Patriarhie a vorbit si eu am asistat la câteva predici ale lui, care au mers la inimă si sporeau credinta.

Pe părintele Cleopa, la un moment dat, câteva fete bisericesti s-au gândit, cu vreo câtiva teologi, să-i propună de patriarh. Si eu am gresit când m-au întrebat si le-am spus: "Nu-i bun de patriarh! Este bun, într-adevăr, din punct de vedere duhovnicesc de patriarh. Dar acolo trebuie un om care să cunoască si teologie si politică. Acolo, patriarhul reprezintă Biserica în stat. Părintele Cleopa nu are preocupări de natură politică, nici nu citeste ziarul să stie cine-i prim ministru, sau alte treburi, cu rosturile lor; nu-i introdus în problemele acestea. Ori când cineva este sef de institutie, cum este Biserica, el trebuie să cunoască acestea foarte bine, nu bine.

Ceea ce face el, se face numai la Sihăstria sau la orice altă mănăstire. Te porti călugăreste, ca Sfântul Ioan Botezătorul, cu curea si sandale. Asta este uniforma călugărească. Nu?

- Pe Părintele Paisie duhovnicul, l-ati cunoscut? Ce impresie v-a lăsat?

- Da. M-am si spovedit de vreo câteva ori la el. Părintele Paisie va trebui sanctificat! Un om bun, un mare duhovnic al secolului nostru. M-am dus odată la Sihăstria, mi-a spus careva de acolo, poate părintele Ioanichie, care mi-e foarte drag, ca un copil al meu, si-mi spune: "Părintele Paisie s-a mutat la Sihla".

Mă duc eu la Sihla, că nu-i departe; vreo trei km. la deal. Eram cu paracliserul de la biserică de la mine. Totdeauna plecam la drum cu paracliserul de la biserică si îmbrăcat civil. Nu aveam voie să mă duc la mănăstiri. Eram oprit de securitate. De aceea mă duceam civil. Si-i găsesc pe Părintele Paisie aranjând niste bolovani acolo, îsi făcuse o locuintă sus.

Este o bisericută de lemn si acolo sub stânca aceea mare este si o chilie. Si nu stiu ce căuta prin bolovanii aceia cu un călugăr. Misca bolovanii de ici până dincolo.

Eu am stat, m-am uitat. Sigur că am dat bună ziua, am cerut iertare. Mă întreabă: "Ce cauti aici la noi?'. "Părinte Paisie, am venit să văd un om cu viata îmbunătătită, un călugăr cu viată îmbunătătită". Până seara m-am întors la Sihăstria.

Părintele Cleopa nu-i gelos pe unul care face treabă bună ca el. Nu. Nu suferă de această mândrie. El ar fi bucuros dacă Sihăstria, la trecerea lui din viată, n-ar rămâne pustie. Părintele Cleopa este foarte bun si părintele Ioanichie este bun si părintele

Paisie a fost foarte bun, dar nu si-au făcut ucenici mai multi. N-au suferit! Au avut ucenici printre ei, care le duceau mâncare de la bucătărie, sau le curătau hainele. Asta era ascultarea lor. Nu s-au ocupat mai de aproape cu cresterea duhovnicească a ucenicilor, care ar trebui să fie tot timpul lângă dânsii. Nu!

- Da. Credeti că-i un dar special de la Dumnezeu ca cineva să-si crească ucenici?

- Da! Si sfintia ta să-ti cresti ucenici. Mântuitorul a avut ucenici: 12 apostoli si 70 de ucenici. Apoi niste femei mironosite care le spălau rufele si le făceau de mâncare. Era, cum am spune, un nucleu puternic în jurul Mântuitorului.

- Dar depinde de duhovnic asta? Sau depinde de darul Duhului Sfânt, care-i aduce în jurul duhovnicului?

- Duhul Sfânt nu lucrează chiar direct. Tot prin . cineva lucrează! Si prin sfintia ta! Eu să fiu la Mitropolie sau la mănăstire, m-as ocupa de unul sau de altul. Trebuie să-i controlezi, să-i verifici, să-i mărturisesti, si, dacă are atractie spre monahism, să te ocupi de el, chiar dacă n-ar intra în monahism, dar să te ocupi duhovniceste de el.

- Ce înseamnă să mă ocup de el?

- Educatia! El a auzit de canoane. Dar a văzut vreodată cum se aplică canoanele?

Eu si cu mata le aplicăm canonul, că stim; dar celor pe care îi formăm ca ucenici nu le arătăm. Parcă-i un fel de gelozie, să stim numai noi doi. Eu n-am ucenici. De mine se legaseră niste fete care se spovedeau la mine si voiau să devină ucenice si sigur că le-am refuzat. Cum să umblu eu cu niste femei după mine? Asta si-a permis-o numai Mântuitorul!

Chiar dacă te păstrai oricât de curat, dar lumea putea să născocească lucruri destul de grele. Insă ucenici, da. Ucenicii Părintelui Cleopa, ucenicii Părintelui Paisie sau Ioanichie!

N-am spus? Ia-ti un ucenic, doi, să te ajute în publicare. Ia-ti-i cu studii teologice sau măcar cu seminar. Dă-le voie să citească manuscrise, să stie gramatica bine, să pună la loc punctele si virgulele.

În general autorii sunt foarte orgoliosi si ranchiunosi. Ajung la un fel de supracredintă că sunt cineva, că sunt suspusi, că sunt dotati si te dispretuiesc pe tine si refuză orice sfat.

- Mare pericol pentru mântuire este mândria!

- Cel mai mare. Doar cu mândria începe dezastrul!

- Cum putem lupta cu demonul mândriei? Am observat că, de exemplu, cu cât se luptă cineva si se apropie mai mult de Dumnezeu, îl luptă cel mai mult mândria si slava desartă. Părerea despre tine că esti cineva. Cum putem lupta împotriva gândurilor astea diabolice de mândrie si slavă desartă?

- Numai cu rugăciunea inimii, cu post, cu metanii, spovedanie deasă si îngenuncheri. Asta-i cea mai mare ispită. Si îngerii au căzut din mândrie, în mândrie este prezent satana cel mare. Un om poate să aibă în spatele lui - eu, sfintiile voastre -, un drac sau o sută sau o mie sau un legheon. Dar dacă vede că unui om începe a-i plăcea de sine si se crede mai sus decât vecinii si se compară cu vecinii, atunci vine satana si-i împinge din spate! Sarpele cel mare!

- Spuneti-mi cum să deprindem rugăciunea inimii?

- Si eu o fac, noaptea, când sunt singur! N-o aplici deloc, ci o spui mereu, cu smerită cugetare. Da. Dar să fii atent cu mintea. Să fie gura egală cu inima! Nu poti repeta rugăciunea aceasta dacă n-ai apartenenta inimii. Rugăciunea atunci este valabilă când si sufletul tău este o rugăciune, nu numai buzele. Abia atunci are putere la Dumnezeu.

- Dar până atunci?

- Până atunci începi cu forma! Cu rugăciunea citită, întotdeauna cu forma. Si la un moment dat vine direct Dumnezeu si schimbă inima! Vine! Vine Dumnezeu! Poate nu direct, dar printr-un înger. Mata ai un înger pe umărul drept. Si îngerul nu stă degeaba. Are un rost! El duce bătălia cu satana si te protejează si te conduce. Cazi si-ti pare rău că ai căzut. După aceea ai o mângâiere, când vezi că ai putut să te ridici din cădere.

Eu simt asa o mare bucurie! Am bruscat ieri o bătrână, bolnavă de nervi, dar tare mi-a părut rău! Pe urmă mi-au dat lacrimile. Si dacă mi-au dat lacrimile, am simtit că Dumnezeu m-a iertat. Dar am bruscat-o! Femeia a făcut opt copii, toti bolnavi. Si a venit să-i fac o rugăciune pentru fata ei, care se află la închisoare la Iasi. "Spune-mi, părinte, ce să fac?" Este foarte greu! Eu totusi, îi fac o rugăciune. Dar ea n-are constiinta păcatului...

- Ce să facem cu tinerii teologi, care vor să devină preoti, dar au păcate opritoare de preotie?

- Eu la acestia le spun: "Binecuvântare pentru casator ie "îti dau. Dar pentru ca să fii preot, nu pot să-ti dau eu dezlegare, pentru că nu dau voie canoanele Bisericii", îi trimit la episcopul lor să se mărturisească. Si cum hotărăste el. Nu te poti amesteca. Este de responsabilitatea episcopului.

- Mă întreba odată cineva la spovedanie, cum poate sti care este voia lui Dumnezeu cu el? Este vorba de un băiat. Dacă să meargă la mănăstire sau nu. N-are căderi, dar pentru că nu-i cunosc, mi-e foarte greu să-mi dau seama dacă are chemare j pentru căsătorie sau pentru viata monahală. Cum să j procedăm în acest caz?

- Nu-i nimic! Roagă-te mai mult lui Dumnezeu, asteaptă si mai vii! Vom mai sta de vorbă si Dumnezeu va hotărî sau îti va da un semn.

- Ce facem, Părinte Dumitru, că vin oamenii la noi cu multe păcate si nu stim cum să-i îndreptăm?

- Adică iadul trebuie lărgit oleacă. Că stau cam înghesuiti oamenii acolo! Da! Eu însă sunt bucuros că vă văd. Si am tânjit o viată întreagă si n-am fost vrednic să intru în călugărie! Am gresit! Când am iesit din puscărie am făcut cerere la Mitropolie să mă primească în călugărie sau să-mi dea o parohie cât de mică, sau să-mi aprobe să fiu cântăret la o biserică Ei au spus: "Este de competenta Sfântului Sinod Asteptati!". Am făcut de trei ori cerere. Mi-ai răspuns: "Nu! Nu! Nu!" Gata! Nu m-au primit. De a nu m-au primit? Nu stiu. Fără motivare. Dar cred c; era bine dacă intram în călugărie atunci! Mult mai bine! Dumneavoastră sunteti pe drumul cel bun. Sunteti cu un picior în Rai!

- Dar când ati iesit din închisoare?

- În august, 1964. Sunt aproape 30 de ani de atunci. Puteam să-mi îmbunătătesc viata! Asa, am trăit aiurea! Am trăit...

- Din 1964 ati fost preot paroh aici în Hârlău?

- Nu, niciodată! Nici nu am slujit. Aveau ordin să nu mă primească preotii de aici. Fostul mitropolit, Iustin, a primit ordin, de fată cu mine, să nu mă primească în Altar, că eu stricam bunele relatii între Biserică si stat. M-au judecat si m-au scos afară după aceea, tot pe tema aceasta că-i astept pe americani si stric bunele relatii statornicite între România si Rusia. Astea-s motivele. Negru pe alb. Sigur.

M-au scos din motive politice si de acolo, din parohia Ghindăoani, unde am slujit ca preot între anii 1965-1970, m-au pensionat si m-au trimis cu domiciliu obligatoriu la Hârlău. Cu greu mi-au dat voie să primesc oameni aici acasă, că un maior de securitate stătea în permanentă la usă de parcă îmi făcea de pază. Dar multumesc lui Dumnezeu, oamenii nu s-au uitat la asta, treceau peste el. Si au venit tot timpul.

- Dar când v-a luat la închisoare erati preot?

- Preot. Este o viată, părintilor, mai deosebită a mea. N-as putea spune că m-au luat. N-as putea spune. Este o viată foarte încurcată, dar nădăjduiesc să o descurc. Că m-am hirotonisit la 31 de ani, în 1940, si am făcut războiul ca preot militar si am fost la garnizoana Iasi, cu regimentul 13 Dorobanti si cu Divizia am făcut războiul din Răsărit si am fost avansat la gradul de maior. Acum sunt avansat la gradul de colonel plin, la pensie.

Asa este din punct de vedere militar. Războiul a avut o motivatie. Motivatia stă în aceea că Mântuitorul a spus: Nimeni nu dăruieste mai multă dragoste, decât acela care-si sacrifică viata pentru aproapele. Pentru mine, la ora aceea, bucovinenii si basarabenii erau "omul căzut între tâlhari", care trebuia miluit si dus la casa aceea de oaspeti, la bolnită, la spital. Si stiu că fratii de peste Prut ne-au primit cu flori, plângând. Atât stiu. Eram eliberatori. Si rusii, că am mers până la Stalingrad, tot ca eliberatori ne-au primit. N-am avut nici un fel de dificultăti. Nu-i vorba de mine ca preot.

Ca preot eram chemat si-i botezam pe cei nebotezati. V-am spus si repet acum ca să stii si mata, numai într-o zi am botezat vreo 300 de rusi. Aveam obligatia de la episcopul armatei să scriu în condică pe toti cei pe care-i botezam. Era un episcop cu grad de general, episcop al armatei, Partenie Ciopron. Mai târziu a ajuns episcop la Roman si acolo a si murit. Eram obligati să tinem aceste condici, să scriem pe cei botezati.

De la un timp am renuntat. Erau prea multi. Trebuia să ai un secretar, care să scrie pe cine l-ai botezat. Era absurd! Oamenii nu cereau nici un fel de acte. Erau buni si bucurosi că-i botezam fără să-i ungem cu Sfântul si Marele Mir. Am avut Mir la început, dar mi-a ajuns la 300 de oameni. Numai într-o zi. V-am dat acest exemplu. Cred că am ajuns de am botezat peste 100000 de rusi. Am renuntat si la scripte. Trebuia să stau toată noaptea să scriu acolo numele acestor oameni. N-avea nici un rost. L-ai botezat, îl lasi în seama lui Dumnezeu. Asa!

Cum am ajuns la puscărie? întâi de toate am ajuns prizonier în Rusia în iarna lui 1942 unde am stat sase ani de zile. M-am simtit foarte bine în prizonierat. Nici măcar n-am strănutat. N-am avut nici o boală.

Nimic. Am lucrat la pădure, la drumuri, la căi ferate si la mine de cărbuni în Siberia. Ce era de lucru pe acolo. Mai mult la pădure. Si între unsprezece ofiteri români am fost trimis eu în tară, în 1948, într-un lagăr de la Focsani si am stat acolo vreo două - trei luni. Pe urmă m-au dus la închisoarea militară din Bucuresti. Astea sunt lucruri de amănuntime, dar poate este bine să le stie cineva.

Acolo am stat o iarnă întreagă la închisoarea militară, asteptând un proces. Am venit cu condamnare din Rusia. Si iată pricina.

În lagăr noi eram stăpâni, iar rusii erau numai pe dinafară stăpâni si la numărătoare, dar restul noi guvernam. Acolo m-am apucat de scris pe foi de mesteacăn un fel de istorie a Basarabiei si Bucovinei de Nord, care a circulat. A circulat si în lagăre si în puscărie, dar au fost destui turnători. Unul sigur m-a reclamat la ofiterul politic care era evreu de la Cernăuti, Tezlovschi.

M-a chemat si mi-a făcut proces pe tema aceasta, că fiind sub guvernarea lor si acolo în lagăr, mi-am permis să spun că Basarabia este românească si că noi aveam drepturi asupra ei si n-aveau rusii. Si m-au trimis la o închisoare din Moscova, Liublianka se chema, unde am stat vreun an de zile. M-au judecat si m-au condamnat la moarte.

Nu m-au executat, că eu am strigat că sunt cetătean român si mă supun legilor românesti. Au stat si s-au gândit judecătorii si au aprobat lucrul acesta. Mi-au încheiat dosarul, nu m-au rejudecat, dar m-au trimis cu dosarul în România. Când au trimis ultimii prizonieri în tară, între ultimii unsprezece am venit si eu în tară.

La Focsani era lagăr rusesc. M-au predat cu toate actele la tribunal, la închisoarea militară din Bucuresti. După aceea am făcut puscărie până în 1964.

- Si din anul 1964 până acum?

- Am stat cinci ani jumătate preot în satul Ghindăoani, lângă Băltătesti. Cinci ani jumătate si nu m-au putut suferi, că veneau oamenii valuri, valuri, din toate satele. Eu pe vremea aceea, când nu era voie să faci propagandă religioasă, tineam biserica deschisă permanent. Si eu, nefiind familist, stăteam tot timpul la biserică, stăteam într-o strană. Iarna făceam foc si stăteam la foc si primeam pe cine venea. Si veneau oamenii. Se tăcuse un fel de vad acolo. Veneau tot felul de oameni de la munte, de prin toate satele.

Asta, sigur, nu a plăcut securitătii. M-au judecat, am avut un proces numai între preoti la Protopopiatul Tg. Neamt si cu delegati din judetele Iasi, Neamt si Bacău, câte trei delegati din fiecare protopopiat. Preotii au cerut excluderea mea din preotie. Au vorbit 16 preoti. Toti, absolut toti. au cerut excluderea mea, pe motivul că eu am declarat cândva că îi astept pe americani să elibereze România si pentru că tineam biserica deschisă. Să ai crestini tot timpul la biserică, colegilor mei li s-a părut că este absurd!

Am avut bucuria că am avut în satul acela vreo doi preoti pensionari foarte buni. Cam fricosi ei, dar nu răspundeau si i-am avut întotdeauna la slujbă ajutoare, că venea prea multă lume. Să zicem asa, cum este mâine Sfânta Vineri, aveam cel putin 1000 de credinciosi din sat si străini în biserică. Ceea ce pentru vremea aceea era un dezastru pentru comunisti si pentru securitate.

M-a judecat securitatea împreună cu Biserica. Amândouă, în mod egal! Si au cerut excluderea mea din parohie si am fost exclus. Nu căzut de la preotie, ci exclus din serviciu ca preot. Apoi un colonel din Ministerul de Interne, a venit aici la Hârlău si mi-a dat voie să primesc crestini. Au spus numai câtiva, dar pe urmă crestinii au venit năvală, întâi au venit de prin satele de la munte. Pe urmă au văzut că intră lumea la mine, au îndrăznit si au venit si cei de aproape.

Asa am terminat în 22 decembrie, 1989. Am terminat, că eram cu domiciliu obligatoriu aici. Iar când plecam la mănăstire la Sihăstria, plecam civil. Fugeam pur si simplu de aici. Dacă plecam la Mitropolie la Iasi pentru slujbă, că preotii de aici nu mă primeau, tot civil plecam, că nu puteam altfel. Da, eram destul de urmărit totdeauna...

- La Mitropolie vă primeau?

- Mă închinam în mijlocul bisericii. Atât! Sigur că nu, cum să mă primească tocmai acolo unde era Iustin mitropolit? Mitropolitul Iustin primise ordin să nu mă primească! Eram acuzat că stric bunele relatii dintre Biserică si partid. Si asa este! Asa era! Aveau dreptate. Pentru asta m-au judecat, pentru asta m-au condamnat.

Iesise atunci o lege că nu poate să bage pe nimeni la puscărie, care are 60 de ani. Si eu tocmai împlinisem 60 de ani si nu m-au băgat la puscărie. M-au lăsat la domiciliu. Asta-i viata mea foarte pe scurt.

Ce-am făcut? Am făcut, ce poti să faci. M-am închinat si eu cum am putut în puscărie. Cineva ne aducea din când în când si împărtăsanie, printr-un militian. Mai împărtăseam, mai spovedeam pe câte cineva, dar putine persoane, că era foarte strict la Aiud cu problemele religioase. Iar în august, 1964, am iesit între ultimii cinci. Am venit de la Aiud direct la Iasi si ne-am dus la racla Sfintei Parascheva, la 6 dimineata. Am cerut de la un părinte călugăr acatistul Sfintei Parascheva si l-am citit ca multumire, că Dumnezeu ne-a salvat cu viată din puscărie, si ne-a dat putere si răbdare.