[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 






FRICA DE PĂCAT
de Ioan Alexandru


[Cuvânt de încheiere la mormântul Părintelui Nicodim Măndită, 1990.]

Vreau să vă spun ceva despre frica de păcat. Dacă n-am avea păcat, toate lucrurile ar merge bine. Dar de ce facem păcat? Cum poate să ne fie frică de păcat? Dacă avem frică de Dumnezeu.

In Vechiul Testament spune că frica de Dumnezeu aduce întelepciune. Deci: începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu. Dar ce înseamnă asta? Va rog să credeti că dacă ti-e frică de cineva nu vrei să-l vezi. Il ocolesti. Eu sunt profesor la universitate si aveam multe probleme în privinta mea, că ce predam nu le plăcea la profesori, si stiu că mai marii mei, când îi vedeam, îi ocoleam, că mi-era frică de ei.

Frica de Dumnezeu - si ca atare frica de păcat - e cu totul altceva. Mi-e frică de Dumnezeu, nu în sensul că mi-e groază, ci mă tem să nu-L pierd. Uite, eu vă spun, atât de mult îmi iubesc sotia, încât mi-e frică de ea. De ce? Mi-e frică să n-o pierd.

Atât de mult îl iubesc pe Iisus Hristos, dacă putem spune asta, încât mi-e frică de El să nu-L pierd. Există o frică sfântă si există o frică lasă, o frică păcătoasă. Nouă trebuie să ne fie frică de păcat, ca atare si frică de Dumnezeu, pentru că-L iubim si nu vrem să-i pierdem dragostea.

Mai bine o zi în curtite Tale, decâî mii printre străini (Ps. 83, 11). Ce înseamnă asta? Când tie îti lipseste sotioara, sau cea iubită sau copilasul tău, nu fierbi de dor după ei? Nu vrei să fie prezenta lor vesnică?

Noi nu putem trăi fără Hristos. Si de aceea ne e frică de El, că nu vrem să-L pierdem. Aceasta-i frica curată. Si când vom avea dragoste de Hristos, dragostea adevărată alungă frica, stiti foarte bine. Există o singură putere, cum există un singur vânt teribil, care retează cedrii Libanului, vântul de miazănoapte.

Există un vânt teribil al lui Dumnezeu, si aceasta-i iubirea care renaste. Si aceea singură alungă frica din inima noastră. Deci nu frica de păcat e primul lucru, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu din inima noastră. Da. Să ne umplem de dragostea Lui, si fiind plini de dragostea Lui nu ne mai biruie nici viata asta, nici moartea, nici frica de om, nici ticălosiile lumii acesteia, ci suntem oameni liberi si senini, asa cum sunteti fiecare dintre dumneavoastră.

Sunteti niste oameni fericiti. Asa cum părintele acesta sfânt, la mormântul căruia glăsuim astăzi, în puterea cuvintelor sale spunea că oamenii se împart în patru categorii. Uitati, si noi aici si în fiecare dintre noi sunt patru dihănii.

Părintele ne atrăgea atentia: "Fiti atenti că în fiecare dintre noi - v-a spus fiecăruia si stiti - există patru oameni, si numai unul este bun". Asa cum există opt feluri de lacrimi, spun Sfintii Părinti, si numai un fel e bun, celelalte pot fi păcătoase, dar unu-i curat, unu-i din iubire fată de Dumnezeu. Asa si-n noi sunt patru dihănii. Una-i bună si-i în luptă permanentă cu celelalte, Si acestea le numea cele patru stări ale fiintei omenesti.

Vă spun aceste patru sfări. Vi le aduc aminte, că le stiti mai bine decât mine. Anume:

- Există Starea diabolică. în fiecare dintre noi sunt momente, dar mai ales există starea diabolică a unui om posedat de duhuri. Există starea diabolică, si diabolismul stă într-un act de mândrie si de apostazie, de negare a lui Dumnezeu. Aceasta este starea diabolică a fiintei omenesti.

Am trăit si noi într-o stare diabolică a nefericitului de conducător, care s-a dus, nefericitul de el, infestat de o ideologie asiatică si criminală, a lui Marx, a lui Lenin si a acestor monstri, pentru care ieri-alaltăieri te băga la puscărie. Dar care toti ati stiut că sunt niste monstri.

O ideologie atee. O ideologie negătoare de Dumnezeu. O ideologie care si-a permis să scrie "Biblia hazlie". O ideologie care a zis că Hristos este mitologie. O ideologie a unor monstri care spânzurau preotii si-i îngropau de vii, si au zis: "Să terminăm cu preotii si cu tăranii, si s-a terminat cu crestinismul pe fata pământului".

Iată că ei, care aveau acest gând, l-au văzut pe Lenin spânzurat de-o funie de otel în Bucuresti, acest mare asiat ateu care a venit peste neamul acesta si care avea acest plan: "Să distmgem bisericile si tăranii, si am terminat cu Hristos". L-am văzut cum a plecat el din Bucuresti, si cum pleacă toti din istorie si cum vine Hristos în locul lor.

De două mii de ani, tineti minte, de două mii de ani toti tiranii care s-au luptat cu Hristos, toti nu stiu unde să-si afle mormântul si toti au pierit si vor pieri, tineti minte, până la sfârsitul veacurilor.

Deci starea diabolică. Omul diabolic. Am trăit între acesti demoni. Dostoievski îi numea demoni. A scris o carte despre ei. Sunt oameni îndrăciti. Oameni care fierb de mânie. I-am văzut si eu. Care te amenintă, care te scuipă. Si eu am fost scuipat în fată, si copiii mei de omul diabolic. De această diabolie, de acest om stăpânit de duhurile satanice.

Există în continuare. Acestia care omoară acum în continuare. Iau ciomagul si-ti dau în cap. Sunt între noi. Sunt în fiecare din noi. "Iuda sunt eu", zice un mare scriitor francez. Si-n noi este un Iuda.

Omul diabolic există ca latent în fiecare dintre noi. Să nu vă închipuiti că acela-i diavol si eu sunt înger! Nu. în fiecare dintre noi este această pornire. Eu vă citez ce spune părintele.

- Apoi există starea dobitocească. Starea de dobitoc. Starea animalică. Animalul din noi.

Mă uitam si eu cât sunt de animal, când mi-e foame. Când mi-e cutare. Cât sunt de urs si viperă.

El asemăna starea aceasta cu ursul si cu vipera. Zice: "Postesc toată iarna. Ursul posteste,e un mare postitor iarna, dar când iese la plimbare primăvara, tot oameni sfârtecă si pe cine si-a pus laba tot nu scapă".

E o stare animalică care stagnează omul în starea asta. Acum 20 de ani a fost animal si după 20 de ani n-a crescut deloc duhovniceste, tot animal a rămas. Măcar că posteste ca si ursul, dar când îi cade un om în mână îl sfârtecă.

Suntem în stare dobitocească. Stare animalică. Stare pătimasă. Stare de a te împreuna cu nevasta altuia, de-a rupe, de-a mânca, de-a da cu coatele.

Am fost în piată. Numai o clipă a lipsit să nu mă dau la un borcan de smântână: "N-am mâncat smântână de mult! Ce-ar fi? E vineri, dar mi-e grozav de poftă, as mânca un borcan de smântână". Ispită. Dar vă spun, animalul din noi. Vă dau pildă. Sigur că nu am luat. Am luat niste cirese si am terminat.

Dar imediat se trezeste, de ce nu?, animalul la viata sexuală. Fiecare dintre noi suntem constienti că viata sexuală din noi e o putere teribilă de a te împreuna cu oricine. Ca o scroafă si ca un porc. Fiecare dintre noi. E o stare animalică. Părintele ne-a explicat-o si eu vă spun ce-a spus dânsul.

Deci există starea diabolică în noi, există starea animalică, există o a treia stare: starea omenească.

Si zice el, starea asta omenească este aproape la toti oamenii si ea putin acceptabilă. Care plâng când află că copiii lor n-au reusit la examen. Iar dacă-i merge fiului meu bine, ceilalti treaba lor: "Al meu a reusit la examene!" Eu asta eram înfricosat când m-am dus la examene la copilasii mei să văd dacă-s pe listă: "Măi copile, daca-i iesit, să nu cumva să te arati spre lacrima celui care n-a reusit! Ascunde-te mai degrabă si vino acasă si arată-ti bucuria acasă. Să nu cumva să triumfi acolo, când ceilalti plâng că n-au reusit!"

Copii cu nouă si ceva cădeau la examene, pentru că tiranii acestia au pus mâna si pe învătătură. Ne-au luat Biserica, ne-au luat cartea lui Hristos din mâna noastră si până la urmă au vrut să ne ia sufletul. Si asta era directia, de a ne face dobitoace si diavoli pe toti. De a rămâne în stârile de dobitoci si de diavoli. "Dacă-i merge fiului meu bine, ceilalti treaba lor".

Ei. Starea omenească este a avea gesturi omenesti. Cum zice: si păgânii fac asa. Dacă faci bine celui care ti-a făcut bine, si păgânul face la fel. Iubesti pe cel ce te iubeste, cel care te-a invitat la masă, îl inviti si tu si ai relatii, iar de ceilalti nu te priveste. Asta-i o stare omenească, dar tot o stare insuficientă.

Si mai există ultima stare, si sunt sigur că asta stăpâneste în inimile dvs., cu precădere ale tuturor care ati venit aici, că altfel nu veneati, si care este cea mai puternică în noi, si care o râvnim cu totii pe ascuns s-o avem: starea duhovnicească.

Starea duhovnicească, fratilor, care are o singură lege si care-i foarte simplu de tinut minte. Anume: să iubesti pe vrăjmasul tău. Actul cel mai teribil din istoria omenirii, care a schimbat toată istoria si care numai Iisus Hristos l-a adus si în virtutea căruia spunea un mare poet indian, Tagore: "Viitorul apartine crestinismului, pentru că singur Iisus Hristos a rezolvat problema iubirii fată de vrăjmasi".

Ce atitudine trebuie să am eu fată de vrajmasi? Singura atitudine colosală care a schimbat lumea si care-i radical nouă - toate celelalte le găsiti si în Vechiul Testament, le găsiti si în budism s.a.m.d. - o singură lege colosală si unică: iubirea fată de vrăjmasi.

Fată de această stare stă sau cade fiecare dintre noi. Se zice că plecăm cu două boccelute la viata de dincolo: cu faptele noastre nemernice si cu cele bune. Dar ni se va pune la Judecata de apoi o singură întrebare: "Ai iubit îndeajuns?" "Eu?" "L-ai iubit pe acela care te-a scuipat în fată? L-ai iubit pe cel care te prigonea si-ti lucra toate chestiunile si te dusmănea? Pe acela care l-au omorât acum? Pe criminali si pe toti/i-ati iubit?"

Mi-aduc aminte de un duhovnic, care trăieste aici, si care a fost condamnat. Si fratele său a fost omorât de un om. Si când a iesit din închisoare a dat fată-n fată cu cel care i-a omorât fratele. Stiti ce-a făcut acest părinte care trăieste? A mers la el si i-a zis:

"Fratele meu. Tu ai omorât pe fratele meu si în locul fratelui meu esti tu fratele meu!" - si l-a sărutat pe obraz. "Te iubesc ca pe fratele meu!"

Asta schimbă lumea. Asta schimbă lumea. Un singur lucru, părinte Nicodim Măndită, nu-i asa că-i asa? Dumneata ai spus: omul duhovnicesc.

Valoarea noastră stă sau cade fată de această atitudine. Bărbati frati, de ce vă urâti unul pe altul, doar sunteti frati? spunea Sfântul Stefan, citându-l pe Moise, în predica lui din Faptele Apostolilor. "Bărbati, doar sunteti frati, de ce vă urâti unul pe altul?"

Ia gânditi-vă, dacă această lege, această stare duhovnicească ar fi o realitate în România, mai apăreau monstrii acestia (minerii în 1990) cu săbii, cu ciocane si cu nicovale si cu fierăstraie si cu topoare să ne omorâm unii pe altii?

Nu ne iubim. Iubirea lui Hristos este departe de noi. Starea duhovnicească a României este dezastroasă. După 40 de ani de ură, după 40 de ani de cultivare a stării demonice, a stării dobitocesti, a fost cultivat dobitocul si diavolul din noi si în cel mai bun caz, asa-zisul umanism, care si el e o porcărie fără margini.

Fără Hristos nu există umanism. Dinte pentru dinte. Cum zicea una: "Fiului meu să-i meargă bine, iar ceilalti n-au decât să crape!" "Să moară capra mea, dar să moară întâi a vecinului!" Asta-i umanism?

România boleste de nedumnezeire spun Sfintii Părinti. Suntem săraci cu duhul. O, de-am fi constienti că suntem saraci cu duhul! Starea de duhovnicie a tării noastre este dezastruoasă. Omul duhovnicesc din noi este mort, si de aceea ne omorâm unii pe altii. Si de aceea nu suntem capabili să rezolvăm acest dezastru din mijlocul nostru.

Asa este situatia din România. Suntem în situatia aceasta de a ne da în cap unul altuia. De-a pomeni în fiecare seară relele pe care le face celălalt, iar scârboseniile dinlăuntrul nostru nu ni le aducem aminte.

Când va înceta odată acest om al păcatului si al dezastrului din mine? Când va începe omul duhovnicesc să prindă oleacă de temeinicie în inima mea, în lacrimile mele si în viata mea?

Ajuta-ne, Doamne, ca animalul din noi, dobitocul din noi, diavolul din noi si chiar omul din noi să moară si să crească chipul duhovnicesc al lui Hristos. Singurul model după care omul îsi poate modela caracterul. Singurul adevăr din lume, cum zice Eminescu, care este Iisus Hristos, al cărui chip desăvârsit este modelul suprem după care se formează firea fiecăruia dintre noi, dacă primim dragostea Lui jertfitoare de sine în inima noastră. Amin.




DESPRE AVORT SI ANTICONCEPTIONALE


Sarut mana, maicuta mea,
Viata este un dar de la Dumnezeu
Cuvant al poetului IOAN ALEXANDRU
ANTICONCEPTIONALELE (de Pr. NICOLAE TANASE)
Efectele secundare ale mijloacelor anticonceptionale
Urmarile avortului
Marturii ale unor femei care au facut avort
Marturia unei femei care nu a facut avort
Pacat si pedeapsa
Departe de crima avorturilor - o intamplare zguduitoare
Mare urgie va veni, mai ales din cauza desfrâului si a avorturilor
Despre crima avorturilor- concluziile medicinei contemporane
"Nu-mi puteti ucide copilul!" - un exemplu de mama adevarata
Avorturile sunt un pacat infricosator - vedenia parintelui Paisie (Muntele Athos)
"Nu omori pe unul din acestia ce ii ai?" - despre moda avorturilor
Cum canoniseste biserica pacatul avortului
Sfaturi ale Parintelui Cleopa despre avort
Frica de pacat
Despre pacatul avortului
Cuvant de incheiere



Interviuri cu parinti cunoscuti despre avort

Dialog cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre păcat si spovedanie
Părintele Paisie de la Sihla - despre canoane
Dialog cu Părintele Arsenie Papacioc - despre canonisirea femeilor care si-au lepădat pruncii
Interviu cu părintele Macarie de la Mânăstirea Pasărea
Despre CANOANE

Extrase din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI"